Luni, Noiembrie 19, 2012, 01:46 AM 

Daramatorii de Mituri: Mai stai inca putin
     media: 0.00 din 0 voturi

Mai aveam atat de PUTIN, o singura treapta de urcat, o singura promovare, nu-ti ceream atat de mult, dupa aia lucrurile s-ar fi aranjat de la sine, am fi mers intr-o vacanta lunga, undeva intr-o insula din Pacific [….] dar trebuie timp, Laura, drumul pana acolo e facut din seri petrecute la birou, sedinte si rapoarte, trebuie sa trecem prin ele, sa invingem sute de deadline-uri, altfel insula ramane numai o poza frumoasa de pus pe desktop…

Citatul de mai sus e din romanul Deadline scris de Adina Rosetti si publicat de Editura Curtea Veche dar ar putea fi foarte bine un puseu din gandirea corporatista a oricarui specimen. Ce caracteristici sa aiba specimenul? Pai simplu: angajat in corporatie de cel putin 3-4 ani, de preferinta sa lucreze cu clienti ai angajatorului, sa munceasca nopti si week-enduri fara o retributive suplimentara (imediata), sa-si neglijeze prietenii si iubita/iubitul datorita serviciului si sa aiba un ideal. Care ideal e o vacanta lunga intr-o insula din Pacific in exemplul de mai sus. Dar ar putea fi foarte bine o promovare la o functie foarte maaaare (gen partener intr-o firma de consultanta), un bonus enorm de valoarea unui apartament in Piata Victoriei sau, cel mai frecvent cliseu, un job de executiv la o alta companie.

Cum ajungi la ideal? Pai simplu, nene, rabzi! Iti da Tipicarul sarcina sa faci curatenie pe fisierul din retea (inainte de arhivare), asta in conditiile in care ai zeci de deadlineuri pentru alti clienti? Nu, nu trebuie sa-l pocnesti si sa-l faci una cu podeaua, trebuie sa rabzi INCA PUTIN (pana la arhivare), altfel primesti bad feedback si nu mai atingi idealul. Seful Petrica te omoara cu note de revizie? INCA PUTIN mai rabda, si te face si pe tine sef. Ai ajuns sef iar Cavalerul Frezat freaca menta delegandu-ti toate prostiile pentru ca apoi sa te intrebe vrute si nevrute? Raaabda INCA PUTIN si poate iei un bonus mare la anul. Clientul e prost de pute si te sacaie cand ai lucruri mai importante de facut? Nu-I nimic, mai rabda PUTIN si poate ajungi si tu la un client sa-I sacai pe altii.

Acum pe bune, cat de PUTIN? Acum vreo 8 ani am plecat dintr-o firma tip “pomul laudat” la care lucram in medie 90 de ore pe saptamana (aproape 400 pe luna) si care “platea bine” conform taxime-tristilor, mai précis 400 de euro pe luna. Remuneratie orara comparabila cu cea a chelnerilor de la Mc Donalds. “Vaaaai, cum poti sa pleci acum, - mi-au spus cativa spalati pe creier – de ce nu mai stai PUTIN, 2-3 ani, o sa te faca manager si pe urma daca vrei sa pleci, o sa pleci pe un salariu mult mai mare, chiar si 1.200 de euro”. Norocul meu e ca n-am mai rabdat putin si am plecat dupa 15 zile de preaviz. Am muncit cinstit si rezonabil si la noul loc de munca, am schimbat firma din nou si dupa 2 ani (PUTIN-ul pe care-l trebuia sa mai astept la primul job) aveam un salariu considerabil mai mare decat cei 1.200 laudati.

Sefa mea n-a plecat insa. A mai stat, pentru ca desi era déjà Sef a decis sa mai rabde PUTIN pana o sa fie Mare Sef (aka Senior Manager). PUTIN-ul ei insemna 3 ani dar surpriza… mai marele Satrap din firma a decis sa faca niste economii si sa n-o promoveze. De ce? Aaa, pai il doare sufletul ca o angajata asa competenta si devotata n-a putut fi promovata dar are mainile legate si nu poate face nimic pentru ca ea nu si-a luat nus-ce examen! Intre timp, femeia a promovat la alte capitole cum ar fi numarul de vizite la doctor, dezechilibre hormonale, stari depresive si sticle de vin golite. Mai avea foarte putin pana la o cruce in cimintir insa s-a oprit insa la timp si a plecat fara sa priveasca inapoi. Altminteri, cineva i-ar fi spus ca mai are atat de PUTIN pana la pozitia mult visata.

Eee, nu mai stau, stau PUTIN sa iau bonusul si sa-l vad in contul bancar, sa zic ca n-am muncit degeaba, si pe urma ma car”. Asta e cam ca suta lui Ceausescu, iti dau o firimitura dupa ce lucrezi 12 luni ca boul si-ti promit ca la urmatorul semestru o sa-ti dea o avere. Si tot asa. Ca o curiozitate, inainte de a pleca de la unul dintre joburi, Marele Satrap mi-a promis ca-mi da un bonus egal cu doua salarii daca raman inca un an. I-am ras in fata. Erau destui angajatori care ofereau al 13-lea salariu din oficiu si al-14-lea in functie de performanta. E adevarat, trecute-s vremurile acelea dar principiul ramane. Top -Managementul e atat de fixat cu ochii pe concurenta incat nu descuie cutiuta cu prime / oferte / nebunii pana nu o face jumate din bransa.

Voi incheia cu evenimente mai recente, si anume sfatul Directoritei dupa ce-i impartasisem gandul de a pleca din Multinationala de pe Insula. Raspunsul ei a fost de anticipat: Mai bine ramai INCA PUTIN, adica un an, si te facem Sef. O sa castigi mai mult decat unde te-ai duce acum, piata e la un nivel foarte jos, asa zice si regele Arthur. Bine, regele Arthur zicea de mult de criza, trebuia sa mai taie costurile ca sa-si creasca dividendul cat sa-si intretina toate amantele.

Dupa 3 saptamani. Eu: Mi-am gasit job. Ea: Pacat. Si lucrezi mai putin, nu? Dar ti-au dat si bani in plus fata de cat castigi aici? Eu: Da. Vreo 20% mai mult. Ea: Wow! Pai noi nu ti-am fi dat 20% nici dupa ce te-am fi promovat (peste un an). Nu ca n-as fi stiut!

Sunt doar cateva exemple din cele nenumarate in care cel ce nu asteapta / rabda INCA PUTIN, obtine avantaje mai mari prin actiunea contrarie. Aaaa, poate vreti sa stiti ce s-a intamplat cu Augustin Duna, personajul principal din Deadline, cartea cu care am inceput insemnarea pe blog? Pai l-a parasit iubita cu care statea de 10 ani, subalterna cea mai buna a murit de epuizare, lumea l-a aratat pe el cu degetul dar el a continuat sa astepte. INCA PUTIN. Si a reusit, a fost promovat si s-a ales cu una bucata managerita de marketing. Cartea nu precizeaza daca a ajuns sa lucreze mai putin. Dar ce conteaza? E bine cand totul se termina cu bine.

Romanul are happy ending. Dar realitatea?

Vineri, Septembrie 28, 2012, 08:10 AM 

Daramatorii de mituri: Prietenia in multinationale
     media: 0.00 din 0 voturi

Eheee....Colectiv ca asta n-ai sa mai gasesti niciodata, oriunde te-ai angaja! Pai prietenii ca astea nu-ti mai faci tu in alta parte. Cu prietenii astia ramai pe viata... Pai la cate nopti am stat noi pe rapoartele alea o sa ne amintim mereu!

Am terminat aici cu cliseele. Vorba vine, am terminat. Am terminat in sensul ca m-am oprit, nu ca le- am epuizat. Acum ca le-am terminat, hai sa punem umarul la daramarea mitului.

Inainte sa facem asta, hai sa precizez totusi la ce fel de firma ma refer. Aia care angajeaza absolventi multi, vreo 30-50, plateste traininguri, da un salariu mai mare fata de media salariului de absolvent, face promovari anuale dar cu cresteri mici de leafa. Absolventul nu primeste insa toate acestea fara un pret, destul de mare zic eu cu mintea cea de pe urma. Tot timpul liber va fi sacrificat pentru ca angajatorul sa atraga cat mai multe venituri de la clienti. Care venituri se duc de obicei 20% la salariati si la stat, 40% la firma mama sub forma de francize sau alte taxe pentru referrals iar restul de 40% se vor duce la 5-6 sefi imbuibati care au titulatura de parteneri.

Pentru bunastarea imbuibatilor astia, supusii vor lucra zi si noapte avand deasupra capului 3 sabii ale lui Damocles: clienti, echipa si deadline.

Clientul ...

...presupune deplasari, deplasarea presupune calatorii, hoteluri, restaurante iar gura sloboda spune ca aici se formeaza multe prietenii prin circumstanta in care mai multi angajati se vad nevoiti sa socializeze.

Daca nu te omoara clientul, te omora...

echipa

Fie un manager sarit de pe fix, fie un directoras dornic de saltul mai grabnic la pozitia de partener. Iar daca supravietuiesti, ce nu te omoara te face mai puternic dar si cu mai multi prieteni caci ai preocupari comune si petreci mult timp cu cei din echipa.

In fine, adrenalina este cel mai adesea rezultatul

deadlineului,

cel care te face sa muncesti adesea pana dimineata. Tot mitul spune ca lucrul asta pana dimneata iti genereaza amintirile cele mai puternice despre anumite persoane. Rezulta prietenii pe viata.

Dar sa lasam teoria si sa raspund eu la intrebarea despre prietenii:

Cate ?

Pai hai sa intrebam facebookul. Cati prieteni am eu pe Fb de la multinationala cu pretentii? Hmm, cica 4. Spre comparatie, din gimnaziu am vreo 7. Din ciclul Hai sa ne cerem prietenia pe facebook voi incepe sa-I enumar

R este singurul baiat din cei 4. Mi-a cerut prietenia pe Fb inca dinainte sa-mi fac eu cont, asta in vremurile in care avea timp de retele sociale pe net. Intre timp n-a mai postat nimic in ultimii 3 ani, fiind probabil prea ocupat. Singura corespondenta in acest timp a fost un email pe care mi l-a trimis din greseala. Am urmat procedura standard, raspunzandu-I rapid si spunandu-I ca nu sunt eu destinatarul vizat. Mi-a raspuns si el prompt cerandu-si scuze si, vrand sa fie probabil politicos, m-a intrebat ce mai fac. Si m-a mai intrebat ceva.

R obisunia sa fie un tip de treaba. Era cu distractia, cu festivalurile, am iesit in oras cu el si faceam destule glume in pauze. Nu ne mai vazusem de 3-4 ani si ce credeti ca m-a intrebat? Daca m-am insurat sau daca am copiii? Daca sunt sanatos sau daca-mi prieste viata la mare / ocean? Nu, m-a intrebat ce pozitie mai am. Cu niste variante de raspuns, sa nu se confunde probabil cu pozitiile sexuale. Manager, director, partener poate?

Mda, partener… de viata al prietenei mele. Asta sunt!

D este o tipa care nu avea nicio treaba cu departamentul meu, fiind secretara managerilor. Din cand in cand ma mai ajuta cu binduiala si ne salutam reciproc. Odata ce m-am carat de-acolo, n-am mai vorbit cu ea vreo 7 ani, asta pana cand m-am intalnit accidental cu ea acum cateva luni. Ne plimbam nepotii / copiii prin parc si uite asa am descoperit ca avem preocupari comune, evident fara vreo legatura cu (fostul) serviciu.

Cu S nu am vorbit de multe ori in ultimii 5 ani dar am totusi un mare respect pentru ea. Da, am lucrat de multe ori impreuna, probabil pana tarziu, chiar foarte tarziu dar cea mai puternica amintire este alta. Ne-am intalnit odata intr-o vacanta in 2008 (eu lucram deja pe insula) cand a venit cu copilul in Mall. Renuntase si ea la marea multinationala si avea un job fara nicio titulatura dar care ii pemitea sa petreaca mult timp cu copilul. Fiind un blog fara poze si nepricepandu-ma la literature, nu pot descrie expresia de pe fata ei. Cert este ca mi-a ramas intiparita in minte. O expresie care spune intregii lumi despre adevaratul ei job: cel de mama!

Voi termina lista de faceobook friends cu C, probabil singura cu care am fost atat prieten cat mai ales coleg. Asa cum vad eu notiunea asta de coleg. Adica omul cu care te duci la pranz la piata dupa rosii si branza sau la un meci de tenis la Bucharest Open, in timp ce ceilalti inroseau telefoanele comandand shaorma. A fost printre singurii cu care am vorbit despre probleme, cu care m-am sfatuit pentru decizii si cu care am pastrat de altfel legatura si asta pentru ca aveam preocupari comune: DJ Tiesto, Radio Deea, prajiturile cu ciocolata si mai ales fentarea muncii. Si nu, deadlineul pentru un client infect nu este o preocupare comuna.

In afara de cei 4 prieteni de FB mentionati, am mai tinut legatura cu inca 3 colegi (mai mult prin email), oameni pentru care am un mare respect, care m-au ajutat mult ca si sefi si s-au purtat corect fata de mine.

Altminteri, prietenia de pe facebook nu s-a concretizat la o iesire la o cafea decat cu colega C, asta dupa ce am lucrat la firma asta 30 de luni. Spre comparatie, am lucrat ulterior la o firma mai mica timp de 18 luni. Am venit in Bucuresti pentru 3 zile si am reusit sa adun vreo 8 cu care sa iau cina. Colegi cu care nu stateam noptile sa lucrez, nici n-aveam “aspiratii” comune, ci doar ieseam la o tigara, facand misto de apucaturile sefului cel mare. Tot in concediul din vara asta, am tinut neaparat (si am reusit) sa ma vad cu doi colegi din gimnaziu. Pentru ca in pofida celor 18 ani trecuti de la terminarea clasei a-VIII-a, am mai multe amintiri din scoala secundara decat dupa cei 7 ani din extra-compania cu pricina.

4 Pesti

Aaaa, cand am demisionat aveam intr-adevar (sau asa imi placea sa ma laud) 25-30 de prieteni din firma, care ne infiintam in graba la toate susanalele organizate de firma. Ba chiar si la petreceri de zile de nastere, cum ar fi aceea organizata de 4 “Pesti”. Mai précis de 4 colegi corporatisti din aceasi zodie care si-au serbat ziua de nastere printr-o petrecere comuna.

Ce mai “distractie”! Imi amintesc si acum glumele reiterate cu religiozitate la fiecare susa. “Aaaa! Hai sa dansam, e Gloria Gaynor, e imnul nostru, I will survive. Hahahhaha! La care un alt petrecaret replica: Nu, maaaah, s-a schimbat, acum e Catalin Crisan cu “Daca pleci, ia-ma si pe mine”. Hihihihi Dupa care urmeaza depanarea amintirilor: Mai tii, ma, minte cand am lucrat noaptea aia pana dimineata si din greseala am trimis strategia lui Pepsi catre Coca-cola? Bine ca nu s-a prins nimeni!

Am fost la aceeasi petrecere peste un an. Cei ramasi pareau ca se distreaza la fel. Noi, aia 3 alumni care am mai venit, ne-am uitat unii la altii si am plecat dupa o ora. Asta dupa ce epuizasem rapid subiectele despre timp liber, concerte, cluburi , filme din Mall si concedii la mare. Peste inca un an n-am mai venit, iar multi dintre alumni corespondau pe messenger despre casatorii, viata in cuplu, ipoteci si alte credite. Iar peste inca un an, cativa alumni aveau facebook si postau poze cu copiii nou-nascuti. Nu-si mai aminteau despre nicio noapte petrecuta pentru vreun raport, ci despre noptile in care erau treziti de plansul nou-nascutilor.

Exceptia

Si da, am vazut cazuri in care fostii colegi s-au combinat, s-au nasit, incuscrit si ras-inrudit intre ei iar noile preocupari au mentinut prietenia. Exceptia confirma insa regula, iar colegialitatea nu tine loc prieteniei asa cum nci munca la multintationala nu tine loc de viata. Motiv pentru care, dragi corporatisti, GET A LIFE! Mitul cu prietenia din corporatii a fost daramat.

Duminica, Iulie 22, 2012, 06:21 PM 

Munca ta, meritul lor
     media: 5.00 din 1 vot

Noul meu sef este un tipicar. Linistiti-va! Daca mogulii sunt de obicei rai, dar mai sunt si buni din cand in cand, tot asa e si cu tipicarii. Spre deosebire de nemernicul de Tipicar care mi-a stricat mie ploile cu promovarea in 2009, noul sef are doar niste mici obsesii pe care le poate justifica. Iar obsesiile astea se nasc fie din frica, fie din traume precedente.

Nici nu e de mirare. A petrecut ultimii 6 ani in actuala corporatie, dar inca se mai vad traumele provocate de fostul angajator. Care fost angajator e chiar o firma de consultanta, concurenta cu cea care mi-a macinat mie aproape 7 ani din viata. Nu vreau sa fac postul asta despre sef, ci despre una din traumele lui: asumarea meritelor unei persoane de catre seful persoanei respective.

Intr-adevar, sefu evita la maxim sa trimita vreun mail cu orice fisier in care am avut si un rol pe motiv ca nu vrea sa-si asume meritele mele. Intr-un moment de sinceritate, mi-a si explicat. Unul dintre partenerii de la fostul angajator, nume de cod Dobitocul, plagia toata munca tanarului, dandu-I impresia clientului ca el, Dobitocul, este cel care a creat de la cap la coada toate rapoartele mestesugite de fapt din greu de catre actualul meu sef.

Sefu are fara indoiala o problema cu caputul dar intrebarea care ma framanta acum este alta: ce dracu urmaresc astia care isi asuma meritele altora?

Bine, am inteles, astia mici cu 2-4 ani de experienta vor sa promoveze si incearca din greu sa-I pacaleasca pe sefi ca au muncit mai mult decat in realitate. Intr-un an, doi le trece dupa ce au urcat cat au putut sa urce si apoi se cara la un job mai lejer cu mai putina munca unde sa-si pota etala fuga de raspundere.

Dar totusi, cand vorbim de un partener, cum este Dobitocul, pe cine dracu mai vrei sa impresionezi? Sa presupunem ca ar fi vorba de seful partenerului si anume managing partnerul. Dar stai! Mailul ala ajunge doar la client, cu copy la supusi, nu si la sefi.

Si atunci? De ce ai vrea sa pari tu geniu in fata clientului in loc sa promovezi toata echipa? Greu de imaginat si probabil as fi ramas cu intrebarea deschisa daca nu mi-ar fi fost dat sa lucrez nu cu mult timp in urma cu Cavalerul Frezat. Raspunsul poate parea simplu pentru logica lor insa pe mine m-a lasat perplex de fiecare data cand ma intalneam cu situatia, confirmata si de un feedback al unui client director, dus rau cu pluta.

O sa pun in cele ce urmeaza un fel de citat, asa, din “gandirea” lor revolutionara:

“Suntem cateva firme pe piata asta si toate actioneaza la fel. Iau absolventi si le asigura training si plata calificarii profesionale. Cu mici diferente, calificarile sunt fix aceleasi si dureaza cam 2-3 ani. Ca atare, angajatii au aceeasi pregatire si aceeasi abordare in relatia cu clientul. Ei isi fac treaba si clientul nu percepe diferenta intre noi si concurenti. Mai mult, angajatii nostrii interactioneaza de obicei cu angajatii lor, fara ca directorul clientilor sa vada munca de ansamblu.

Factorul care face diferenta este insa PARTENERUL care intra cel mai adesea in contact cu directorii si actionarii clientului. Adica EU. EU sunt ala importantul la care apeleaza personajele cheie de la client si care ma suna de fiecare data cand au o intrebare. Daca au o intrebare, trebuie sa le si raspund. De unde naiba sa stiu daca eu nu merg acolo cand se face munca? Nu mai bine dau un mail catre sclavii aia care fac munca si cer un raport? Iar dupa ce-l primesc, sterg orice urma lasata de membrii echipei (cum ar fi initiale, semnaturi, documentare de genul “Cutarescu a vazut registrul si a constatat…”) si pretind ca totul a fost facut de mine?” Si uite asa, EU raman ala care stie tot si clientul ne va alege pe noi in detrimental concurentei, si asta datorita MIE “

N-am sa comentez pentru ca m-as lansa intr-o noua epistola plina de sfinti, morti, penisuri si mama partenerului ciorditor. Ma simt insa bine cand realizez cat de bine am facut ca m-am carat din firma aia cancerizata si din universul lor plagiator in care meritele nu ti se recunosc niciodata pe masura. Si ti se si fura.

Ce e mai curios e faptul ca am plecat de doua ori din firma aia. O data din Romania si o data de pe insula. Iar cand, dupa prima plecare, m-a intrebat cineva daca vreau sa ma intorc, i-am spus ca m-as intoarce numai pentru a trai bucuria pe care o simti cand pleci. Culmea e ca am avut dreptate.

Vineri, Iulie 20, 2012, 10:19 AM 

"Poop" inseamna "Caca"
     media: 3.00 din 1 vot

Poop. Se foloseste din ce in ce mai des in comunicarea moderna pe post de "Pupici" sau "Te pup".
A naibii limba asta engleza de ș a devenit sh, ț a devenit tz iar mai nou u a devenit oo.

O mica problema ramane totusi. Poop are totusi o semnificatie in engleza, si e un cuvant folosit foarte des atat de adulti cat si de catre copii.
Altminteri, nu e frumos sa inchei o conversatie cu "Cacat. Mi-e dor de tine".


Miercuri, Iunie 27, 2012, 04:17 PM 

Good question!
     media: 0.00 din 0 voturi

"Nu stiu raspunsul la aceasta intrebare, cel putin nu pe loc dar o sa ma interesez la birou si o sa va trimit raspunsul pe email". Cam acesta era raspunsul clasic pe care l-am invatat la trainiguri si pe care l-am aplicat de altfel cu succes. Se pare totusi ca in ziua de azi nu se mai poarta sa spui ca nu stii. Trebuie sa tragi aer in piept si sa spui cu mare incredere:

Hmmmm... Good question!

De la vladica la opinca, stratagema e aplicata cu succes. Mai greu sa fii ala care a pus intrebarea. Pentru ca oricat de good ar cataloga-o interlocutorul tau, stii ca n-o sa primesti raspuns prea curand.

De pilda,il intrebi pe un junior pe instant messenger: "Stii analiza aia facuta anul trecut? Pe unde-o fi?" Ce crezi ca-mi scrie? "Good question!" L-am potolit repede cu un mesaj urmat de clasicul semn de exclamare: All my questions are good! Metoda buna, pentru ca in 2 minute am primit mailul cu fisierul dorit, fisier care trebuia sa fie totusi arhivat de anul trecut.

Sau il intrebi pe client ceva. Orice. E „bine” pregatit asa ca o sa auzi de multe ori „Good question!” Iar de raspuns, nu poti sa apelezi decat la vechea stratagema. Bine ma, clientule. Lasa ca iti repet toate intrebarile astea pe email si cand afli raspunsurile, mi le dai tot pe email

Cea mai naspa faza este bineinteles cand cel care iti raspunde este seful tau. Sau un sef in general. Un mare maestru in sensul asta e Cavalerul Frezat. Pentru ca odata ce ai terminat intrebarea, isi va inalta barbia, isi va scoate usor ochelarii de pe nas si va elibera fraza care l-a consacrat: Good question, unique2I Suficient cat sa stii ca tu esti ala care va trebui sa gaseasca un good answer,pe care sa i-l spuna ulterior si sefului.

Iar daca, dupa toate aceste exemple, voi ma intrebati cand o sa scriu urmatorul post blog, o sa schitez si eu un zambet din spatele laptopului, o sa-mi pun degetele pe tastatura si o sa scriu:

Sa mor eu daca stiu!

Hm, am gresit, asta mi-a zis mie directorul unei banci mari din Romania cand l-am intrebat ceva acum 5 ani. Acum nu mai e la moda, suntem in 2012 asa ca o sa scriu repede raspunsul si o sa plec de la calculator:

Good question, reader!

<< pagina anterioara     pagina urmatoare >>


E-mail: corporatistu@gmail.com
  • <<2016.Septembrie 
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031 

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.575
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare