Miercuri, Octombrie 10, 2007, 06:00 AM 

Looserii anonimi
     media: 0.00 din 0 voturi

[Anonymous looser] Salut, sunt corporatistu si sunt un looser
[Audience] Salut, corporatistu!

Cam acesta ar fi o secventa din scenariul unui film prost american. In fond, daca tot exista atatea asociatii ,vezi Alcoholics Anonymous, Narcotics Anonymous, Gamblers Anonymous, de ce nu ar exista si o asociatie a looserilor anonimi? Eu as fi, bineinteles, membru fondator. Eu as face si primul Big Book si Twelve-Steps Program. Ar fi un nou LA (Losers Anonymous), de data asta fara manele.

Asadar, sunt un looser anonim si trebuie sa urmez un program ca sa fiu recuperat. Cei de la Alcoholics Anonymous au facut un program (sursa wikipedia) care se traduce prin (de tradus in romana traduceti singuri):

  • admitting that one cannot control one's addiction or compulsion;
  • recognizing a greater power that can give strength;
  • examining past errors with the help of a sponsor (experienced member);
  • making amends for these errors;
  • learning to live a new life with a new code of behaviour;
  • helping others that suffer from the same addictions or compulsions.

Reluand, sunt corporatistu si sunt un looser. Recunosc ca nu am nici cel mai mic control asupra amintirilor cu Neprihanita, admit ca sunt dominat total. Ascult Radio Deea (sau ce-a mai ramas din el) pe internet si imi amintesc de vremurile cand il ascultam in masina dupa ce-o conduceam acasa pe Neprihanita. Ascult Island FM pe 104.7 FM si dau de Britney Spears – Hit me baby one more time. Si ghici care a fost prima melodie pe care am ascultat-o (in masina managerului venind de pe job) cu Neprihanita? Intru in puburi si ma intreb de fiecare daca i-ar placea si ei sau cum ne-am distra daca ar fi si ea acolo. Ma plimb prin Londra pe langa London Eye si imi amintesc de descrierile Neprihanitei privitoare la artistii de pe malul Tamisei, ea insasi o artista (talente la pian).

Ca atare, pamantul nu se invarte in jurul soarelui dupa cum gresit au precizat astrologii, lumea se invarte in jurul Neprihanitei sau Neprihanita e totul, depinde cum vreti s-o luati. O putere mai mare de atat nu exista, ca atare nu pot aplica punctul 2 din program. Poate alcoholicii vor putea spune ca puterea lui Dumnezeu este cea mai mare. Poate as fi putut spune si eu lucrul asta pana s-o intalnesc pe Neprihanita, dar acum e prea tarziu. Am intalnit-o si stiu ce inseamna sa folosesti mersul la biserica drept scuza pentru evitarea unei intalniri.

Fara sa rezolv punctul 2, trec la punctul 3 sa caut victime colaterale din toata nebunia asta. Excluzandu-ma pe mine, ca oricum looserii nu conteaza si nu se pun la socoteala, trebuie sa mai recunosc o terta victima. E vorba de o prietena care acum 18 luni (aproximativ) imi trimitea un mail cu o decizie destul de importanta pentru ea. Am intrebat-o de ce are doar 3 destinatari (da, era si Neprihanita printre ceilalti doi) si mi-a raspuns ca noi suntem cei mai buni prieteni ai ei si a vrut sa stim mai intai doar noi pana sa devina oficial.

Poate ca acum am inima de gheata dar totusi imi pare rau pentru acea prietena. Pentru ca ea tinea cu adevarat, de fapt tine cu adevarat la noi. Si ii pasa de ruptura asta dintre noi, chiar sufera ca prietenii ei buni se inteleg acuma cum se inteleg. Stiu cat de mult si-ar fi dorit sa fie din nou alaturi de gasca ei nebuna asa cum era inainte. Stiu ca are acces la acest blog si tocmai de aceea vreau sa stie ca imi pare enorm de rau. Si ca sunt cel putin la fel de nedumerit si uimit de intorsatura pe care au luat-o lucrurile in ultima perioada. Si ca mi-as fi dorit sa fiu si eu acum cu ei unde sunt, sa pot petrece cu ei in Bucurestiul de care ma despart peste doua mii de kilometri.

Ehhh... learning to live a new life with a new code of behaviour? Asta mi-a adus aminte de ultima oara cand aveam asa ceva. Pe vremea cand inca mai credeam ca exista Feti Frumosi si zane si mai ales neprihanite. Se intampla acum 17 ani, cand inca mai fredonam singurul cantec pe care pot sa-l ascult si acum fara sa-mi aduc aminte de ea. Va amintiti? Elle rêve, elle espère/ Vivre heureuse avec le garçon qu'elle préfère/ Elle déteste la violence/ Elle préfère l'amitié et la confiance/ Elle est toujours la première/ Généreuse et sincère It’s useless, asa ceva nu mai gasesti nici macar in desenele animate abundente de gasti de caini tampiti si idioti si alte apelative numai bune de memorat de catre copii. Dar poate merita macar sa ne amintim:

Si, ca o paranteza, ca sa vedeti ca nici macar acest cantec nu ma lasa departe de Neprihanita, ascultati putin la strofa a doua: Elle compte toujours Sandy/ Sur son gros chien Tambour qui suit. Ok, Tambour asta imi aduce aminte foarte bine de cainele ei. Are un caine mare de tot, si alb, si bland, si frumos, n-are petele maro ale lui Tambour dar nu pot sa-l uit la ultima intalnire cu Neprihanita. I s-a pus in fata si n-o lasa sa iasa de pe poarta, parca stia ca o sa faca o mare prostie si o sa faca sa sufere oamenii atat de rau!

Ultimul pas, partea cu helping others ma lasa rece. Ba, ma lesi?Adica, mie mi-a intrat foarte bine in cap ce mi-a spus wtf prin messenger: Femeie ca neprihanita nu mai exista, o sa o astept pe ea pana la adanci batraneti, ea o se marite si o sa faca copchii si o sa ne intalnim intr-un azil la 80 de ani. Atunci, ea o sa recunoasca ca pe mine m-a iubit cu adevarat iar eu, cu o lacrima in coltul ochilor, o sa mor fericit ca Neprihanita m-a iubit. Punct. Adica daca asta mi-a zis mie wtf (din propria proiectie asupra viitorului ei), asta le voi spune si eu celorlalti raniti. Mai mult nu ma duce capul. Atata stiu, atata zic.

A fost simplu. Ma gandeam ca e greu. Sa ader la un program de recuperare, sa ma tin de el, sa ma intalnesc cu “sponsori”, sa povestesc la fiecare sedinta ce progrese am facut, sa fac liste de persoane fata de care am gresit, sa ma duc la biserica, sa caut lumina, sa.....Nu. E simplu. Sunt irecuperabil. In 2 pagini am gasit solutia. Sunt un looser si asta ma defineste. In fond, trebuie sa stii ce esti tu in viata. Nimeni si nimic nu ma mai poate salva. Nici macar blogul.

Asta e! Parca mai era ceva sa va spun. Nu mai stiu, nu conteaza. Aaaa...da, azi implinesc 28 de ani. Chiar azi. Probabil Neprihanita mai savureaza inca momentul ultimei onomastice cu acea replica: De ce m-ai sunat? Chiar credeai ca o sa-ti spun La multi ani? Mda, un looser de 28 ani. Whaaatever, vorba looserilor. Cand eram mai mic, ma uitam la un serial cu tineri. Se chema Eroii nu au varsta. Lucrurile s-au schimbat. Acum e o telenovela, la care nu ma uit dar pe care o traiesc. Se cheama Looserii nu au varsta.

Miercuri, Iulie 25, 2007, 04:23 AM 

Mesajul fara de raspuns
     media: 0.00 din 0 voturi

Din ciclul: deschid Outlook, ma uit in Sent, si citesc a mia oara mesajul din 5 ianuarie 2007 catre Neprihanita.

Buna, Cristina

Promit ca nu mai insist cu nimic daca nu primesc nici de data aceasta un raspuns. Macar un strop, fie el cat de mic, de atentie. In fine, poate nu merit, cine stie?

Vroiam doar sa stii cat de ingrozitor ma simt. Nu pot sa nu ma gandesc la aceeasi perioada a anului trecut. Sunt actiuni repetitive care nu fac decat sa imi aminteasca de tine. Imi amintesc cat de fericit am fost cand ai acceptat sa vii cu mine la Narnia. Era in ianuarie. Imi amintesc perfect fiecare reactie, fiecare miscare. Cum nu vroiai sa-ti scoti haina spunand ca te-a cuprins si pe tine frigul si zapada din film. Cum ti-ai scos batista de 3 ori spunand ca esti racita iar eu imi faceam mustrari de constiinta ca te-am scos la un film cam tristut. Cum te asteptam, oarecum cu emotii, sa te intorci de la toaleta dupa film, temandu-ma ca nu cumva sa fugi.

Am cautat azi un fisier cu baza de date de contracte de la decembrie 2005. Ii trebuiau sefei sa calculeze un procent de lichidari anticipate. Nu mi-am putut stapani lacrimile. Nu mai deschisesem fisierul de un an si nu pot sa nu imi aduc aminte de senzatiile de atunci. Incredibil, cat de ocupat eram atunci si totusi cat de fericit! Si cum sa nu fiu cand vorbeam mai tot timpul desi lucram amandoi ca nebunii? Cand ma sunai la fel de des cat te sunam si eu? Cand profitam de fiecare moment liber sa ne vedem? Cand ne spuneam fiecare problema si ne incurajam unul pe altul?

Imi amintesc de fiecare clipa cu tine, imi amintesc de cand lucram in aceeasi firma. O firma care pentru mine inseamna mult. Nu numai munca, dar si prieteni, amintiri frumoase dar si o relatie greu de inteles cu [ Dragostea din Tei ] dar peste care am reusit sa trec.

Ti-amintesti team-buildingul? Sau, ma rog, iesirea aceea la Moeciu, cu [...]... Si cred ca amandoi stim ca mai era cineva..... Am sovait ceva timp daca sa vin sau nu. Si iar nu mi-a fost bine deloc.... Dar am rabdat si m-am prefacut ca mi-e bine, in fond eram obisnuit. De ce sa nu fac eu pe bufonul? Oricat de amarat as fi fost, n-am putut sa nu observ insa ca nici tu nu erai deloc in apele tale. Nu am aflat nici pana azi de ce. Ca si multe alte lucruri pe care nu le-am aflat. Sper ca intr-o zi sa ai suficienta incredere in mine sa-mi povestesti.

Mi-a aduc aminte de Christmas Party 2004. Mai bine nu ar fi venit! Am descris destul de detaliat acel moment. Ceea ce nu ti-am spus e cat de mult te cautam cu privirea. Cu cata speranta le-am intrebat pe [...] daca o sa apari si tu. Si cat de deznadajduit am fost cand am aflat ca nu vii. Mi-am dorit sa plec cat mai repede. Mi-am jurat ca acela e ultimul Xmas Party in acea corporatie.

A venit si anul 2005. Am aflat ca tii post si ti-am scris pe sametime, evident in gluma, ca pisicile nu tin post. Ca pisicile nu sunt cu biserica ci mai degraba cu ... partea cealalta. ‘Mai aveai putin si ma exorcizai’, mi-ai replicat, tot pe sametime. Evident, erai cu o banca mai in fata si mai la dreapta, nu am putut sa nu-ti surprind zambetul demential. Si privirea aceea.. de felina !!! J Care m-au cucerit definitiv.

A fost si jobul la [cel contractat de o firma de audit din Austria, cu ocazia asta poate re-apare si PIC daca mentionez de ei] de 1 martie. Si 8 martie. Nu mai stiam cum sa-ti intru in gratii. Aaaa, sa nu uit de meciul cu Olanda, cand ne-au luat olandezii din firma bilete pentru toti. Am ajuns acasa zambind desi toti suporterii erau fierti dupa un asemenea meci. Iesisem in sfarsit in oras cu tine dupa meci.

Ai plecat din firma, a urmat din pacate si prima cearta. M-am tarat greu in zilele de vara pana la serviciu sau pana la client, dupa caz. Intr-o zi insa fata mi s-a luminat. Ziua in care m-ai sunat. Sa ma intrebi de studiul de caz pe care il facusem la Paper 1.2 Management Accounting. Am lasat totul balta, am cautat fisierul si l-am aranjat cat mai frumos si colorat, o fundita daca as fi putut sa-i pun as fi facut-o. L-am deconectat de urgenta pe Ursulet de la internet (era doar un cablu de retea la 3 oameni) si ti-am trimis fisierul. Am mai vorbit si pe messenger cu tine, nu mai aveam stare. The Master of Bets era disperat, nu-si putea actualiza pariurile

A venit si petrecerea mea de plecare, iti dai seama ca eram fara stare pana nu ai venit. Si nu te-am lasat sa pleci decat odata cu mine. Normal, am folosit la maxim prilejul acela in care ti-am promis ca iti iau o pisica cu par negru. Si nu m-am lasat pana nu am iesit la film. Te-am sunat si de Craciun, am zis eu ca o fi si ziua ta daca te cheama Cristina. Daca nu te-ar fi chemat Cristina sa nu crezi ca nu as fi inventat vreun motiv.

Apoi, ajungem de unde am pornit acest mail. La anul trecut. La aceeasi perioada a anului in care suntem si acum. Cum am ajuns intr-un an la situatia de acum, nu imi dau seama Am aflat ca iti place aerobicul. Poate ma iei si pe mine odata, ti-am spus ca vreau sa slabesc. Si la biserica ai spus ca ma iei desi nu stiu ce-as putea face acolo. Daca incep sa tipe icoanele?

Ai spus ca ma lasi sa te ajut la lucrarea de master. Ca facem amandoi probleme la Paper 2.4 Financial Management si Paper 2.5 Financial Reporting. Nici nu mi-ai spus ce ai facut in decembrie. Daca te-ai mai dus, cum a fost... Nu mi-ai mai scris nimic.

Nici eu n-am mai scris. Pentru ca mi-e tare dor de Cristina. De pisoiul numit Cristina. As vrea tare mult sa se intoarca pisoiul acela care mi-a intrat in inima. Cristina care ma suna cand simtea ca sunt suparat. Pisoiul care imi spunea ca asteapta primavara sa ne plimbam prin parc. Pisicuta care lucra pana noaptea tarziu dupa care ne intalneam si vorbeam ore in sir fara sa-mi spuna ca e obosita. Care fuma, nu facea sport si mai sarea din cand in cand peste Post cu o ciocolata acolo.

Cristina care nu anula intalniri in ultimul moment. Ci dimpotriva, ma suna la 8 seara sa-mi spuna ca mergem la film la 11. Fara sa invoce oboseala. Care nu ar fi tipat la mine niciodata, mai ales atunci dupa ce ar fi primit flori. Care imi raspundea la fiecare mesaj. Pisoiasul care nu m-ar fi ranit niciodata. Si care ar fi incercat sa vina la ziua ta; sau macar ar fi sunat mai tarziu si am fi vorbit mai mult.

Nu stiu unde sa o mai caut. A disparut candva intre aprilie si mai. Posibil sa se fi pierdut prin Italia. Sau undeva la Marriott la o nunta. In orice caz, poate o cauti tu pe acea Cristina. Daca o vezi, spune-i ca o iubesc. Si ca o astept cu drag sa se intoarca.

Sambata, Iunie 9, 2007, 06:57 PM 

Ranit......doar la inimioara
     media: 5.00 din 2 voturi

Desi nu mi-am dorit catusi de putin, ieri am adunat noi dovezi referitoare la fenomenele anormale ce au loc la Centrul Medical Unirea. De ce sugerez in titlu ca ma asteptam sa fiu ranit si fizic? Dupa carnagiul ce mi s-a intamplat in urma cu 3 ani la CMU dupa o operatie simpla de excizie unghie incarnata , la ce ma puteam astepta ieri dupa ce aveam programata o operatie la aceeasi unghie?

De data aceasta am fost mai inspirat si, la recomandarea colegei mele de birou, am ales o clinica privata destul de renumita dar mai aproape de locuinta mea decat cea a “eroilor” de pe Costache Negri. Ma pregatisem sa scot cateva sute de lei de la bancomat in urma experientei din 2004 (desi eram asigurat atunci!!!), numai ca.... surpriza! Bancomatul de BCR imi afiseaza Ati depasit numarul de incercari admise de introducere PIN. Evident, era prima oara cand gresisem o cifra din PIN!! Am tras 500 de lei din overdraftul de la Banca Transilvania si mi-am vazut de griji. Care griji erau mari. Deja vorbisem cu sefii ca s-ar putea sa nu vin luni daca ma simt rau sau daca sunt pe moarte.

Am ajuns si la locul faptei dupa 4 statii de mers cu tramvaiul. Ma incaltasem cu niste sandale, obisnuit fiind cu bandajul gros de 1 cm pus de amatorii de data trecuta. In fine, am trecut pragul cabinetului cu inima stransa. Normal, frica era la niste cote de neimaginat.

Sa va spun totusi ce presupune aceasta asa-zisa operatie. In principiu ai nevoie de putin anestezic, niste comprese sterile, un cutit pt excizie si o foarfeca pentru taierea portiunii de unghie incarnate. Si asta e tot, dureaza 5 minute, ti se schimba o data pansamentul si gata. Teoretic.

Pentru ca acum 3 ani m-am trezit cu vreo 4 injectii cu xilina in degetul problema, evident jumatate dintre ele exact in partea umflata care ma durea. Ma pregateam si acum pentru niste dureri monstru, pregatindu-mi respiratia de yogin pentru a-mi stapani lacrimile. N-a fost insa cazul. Doctorul de aici mi-a facut singur o unica injectie la baza degetului, acesta amortindu-mi instantaneu. Nu avea asistentele de la CMU care pareau a face scoala pe mine (si pe banii mei, implicit).

In fine, nu vreau sa prezint aici tortura de la CM Unirea si cantitatea de sange varsat pentru vampirii de acolo. M-au pansat vreo 2 minute si desi era gros de un deget, pansamentul pastra inca urmele macelului prin niste pete rosii in dreptul operatiei. Ieri nu a fost cazul. Dupa 3-4 minute in care am simtit mici furnicaturi, mi s-a infasurat degetul de doua ori intr-un pansament subtire fara ca acesta sa pastreze vreo urma de sange.

La CMU mi s-a ordonat sa stau doua zile cu piciorul in sus, plus o punga plina de antibiotice. Din pacate, nu toate pe cale orala. La prima schimbare de bandaj, degetul meu arata ca dupa front, dupa explozia unui obuz. Ieri, doctorul de la clinica la care am fost mi-a sugerat sa iau algocalmin in caz de dureri. Am fost azi la schimbare de pansament si degetul arata foarte bine, cu o cicatrice foarte mica.

In fine, am ajuns la partea cu plata. Care e formata din doua parti: consultatia si interventia. La hapsanii de pe strada C. Negri, consultatia era chipurile gratuita fiind abonat (prin intermediul angajatorului). In realitate, in cele 20 de luni in care am fost abonat am platit echivalentul in lei a 20 x 5 = 100 de USD. Pentru o singura consultatie. Ieri am platit doar 46 de lei. La Unirea, interventia costa 150 de lei noi (acum 3 ani !!!), nefiindu-mi oferita nicio reducere in schimbul abonamentului. Evident, in prospectele lor era evidentiata o reducere de 50% pentru interventii. Ieri am platit 65 de lei.

Vine si partea post-operatorie. Acum 3 ani, am luat un taxi pentru a ajunge acasa. M-am deplasat cu greutate cateva zile din cauza bandajului enorm. Acum mergeam la fel de lejer ca si la venire. Ba mai mult, am mers pe jos cele 4 statii de tramvai. Ok, a contribuit si faza cu cardul bancar blocat la treaba asta.

Bucuros fiind ca am reusit sa nu lesin (apropos, la CMU efectul xilinei in exces a fost destul de devastator, luandu-mi cateva minute bune sa-mi revin dupa operatie), m-am indreptat spre sucursala BCR cu o falca in cer si una in pamant. Era la o singura statie de tramvai de clinica. M-am dus pornit spre biroul de operatiuni persoane fizice intreband ce e cu cardul. Scoate aia repede o fisa de cont, de-abia luasem salariul, aveam cam de 4 ori mai mult pe el decat cei 500 de lei solicitati. Nu statea in picioare motivul insuficientei de fonduri.

Pleaca tipa vreo doua minute, revine. De cate ori ati gresit PINUL? Pai o singura data azi, per total de cand am cardul, nu stiu. Daca ati gresit de 3 ori, se blocheaza cardul, nu conteaza cand l-ati gresit. Foloseam de 6 ani cardul la BCR, dar nu stiam chestia asta. Intre timp, aveam 4 carduri in portofel, mi se parea normal ca din cand in cand sa mai confund PIN-urile sau sa mai gresesc din neatentie cate o cifra. Pentru ei nu conta, oricum lor li se parea normal ca mi-au schimbat codul IBAN acum cateva saptamani, fara sa ma instiinteze in prealabil. Bine ca nu primisem salariul intre timp, altminteri cine stie pe ce cont intra.

In fine, tipa mi-a zambit la sfarsit, ceea ce era o premiera in cei 6 ani de cand faceam operatiuni cu aceasta banca. Am considerat zambetul asta un progres si nu am mai comentat asupra regresului facut de banca prin renuntarea la externalizarea cardurilor. Asa ca, ce ma mai mira, daca au ajuns cardurile in ograda proprie, probabil exista si la ei un dashtept de la IT ca si la noi care fucks up everything he touches. Si de-aici toate problemele resimtite in ultima vreme.

Mai erau 3 statii de tramvai pana acasa dar mi-am amintit ca am tras overdraft din Banca Transilvania ca sa am bani pentru operatie. Am scos repede cei 500 de lei de pe cardul recent deblocat de BCR si am mai mers inca o statie pana la banca cu sediul central in Cluj. Am ajuns cu greu, pentru ca un idiot parea sa joace carmaggedon cu excavatorul care curata sapaturile de la lucrarile de pe Calea Mosilor. Am platit datoria dar nu m-am mai intors 50 de metri pana in statia de tramvai de frica maniacului din excavator.

Am preferat sa mai merg 50 de metri in fata pentru ca era o statie de autobuz. Acolo, alt tampit, soferul de autobuz oprea cu 15 metri in spatele statiei si deasupra si pe banda a doua. Urma sa vireze la stanga la intersectie si ca sa mai scurteze procesul, idiotul mai avea putin si oprea pe ultima banda. L-am lasat dracului pomana, doar nu era sa alerg dupa el si mi-am continuat mersul pe jos pana acasa. Nu m-am resimtit.

Au trecut 24 de ore si, spre deosebire de ultima oara, nu mai pot afirma pe status messenger ca sunt ranit. Ranit fizic. Pentru ca la inimioara.....ehh... aici e cu totul altceva. Am mai fost odata “ranit” fizic si acum un an, prin februarie. De data asta, erau alti faptasi, nu CMU. Dar nici ca imi pasa. Singurul lucru de care imi era ciuda era ca nu pot iesi prin oras cu Neprihanita. Si la acea vreme chiar credeam ca e (aproape) neprihanita.

Nu mai imi amintesc prea bine ce s-a intamplat atunci cu rana fizica. Imi amintesc insa de cate ori ma suna Neprihanita, de cate ori o sunam eu. Cand ma intreba cum ma simt si cand imi spunea ca o sa imi aduca ceva pentru picioarele mele din Olanda. Mi-a promis ca o sa ne vedem des cand revine si ca o sa ne plimbam mult. Mi-a adus acel suvenir. Nu mi-am dat seama pana de curand ca are o alta semnificatie, mult mai evidenta de altfel.

Acum, nu ma pot plange deloc de rana de la picior. Se va reface repede si sper sa pot juca si fotbal saptamana viitoare. La inimioara insa, lucrurile stau altfel. O inima facuta zob intr-o zi de sarbatoare si tocata marunt timp de cateva luni inainte, nu se poate reface peste noapte. Nu stiu cat fezabil e acel dead-line de 1 iulie. Candva, trebuie sa se refaca si ea, poate procedez si eu ca visurat, cine stie? E sambata. Poate ca speranta nu trebuie sa moara, nici macar ultima.

Marti, Mai 22, 2007, 03:34 AM 

Provocarea Neprihanitei
     media: 0.00 din 0 voturi

Azi isi aniverseaza Neprihanita pisica. Sau bunica. Nu mai stiu. Asta a fost scuza ei cu exact un an in urma. Daca e Sf. Elena, probabil e bunica. Nu cred sa-si fi numit pisica Elena. De fapt, nici nu cred ca are pisica. Are doar un catel care n-o lasa sa iasa din curte ultima oara cand am intalnit-o. Numai ca nu m-ar fi mirat sa-mi fi zis ca e ziua pisicii. La cate scuze epuizase ca sa amane o intalnire cu mine...

Scuze, scuze, scuze... Nu pot, trebuie sa invat duminica!, mi-a zis joi. A vazut ca nu tine, si a revenit sambata Stii ceva, maine e ziua lu ...! Nu mai stiu daca era pisica sau bunica. Vezi ca vin la tine sa te iau!, am glumit eu evident fara sa am vreun gand in sensul asta. Ha! Nici nu stii unde stau!, a replicat ea starnindu-mi aproape instant provocarea. Vezi ca eu stiu multe, am si o baza de date!, nu m-am lasat nici eu. Ha! Nici nu stii pe ce nume stau eu unde stau!, a continuat Neprihanita.

Azi e o zi frumoasa. La fel ca si anul trecut pe vremea asta. Iar orgoliul meu masculin era mult prea zgandarit ca sa stau in casa intr-o asemenea zi. Auzi, sa nu pot sa aflu eu ceva! Deja se credea Fiona, era int-un turn si nu puteam ajunge la ea! Am aflat repede pe ce nume era trecut apartamentul. Am intrat pe paginialbe.ro dand criterii de filtrare numele strazii si numarul. Am parcurs cele 112 inregistrari si am notat pe cea care se potrivea cu numarul ei de telefon.

Planul A. Ma trezesc la 7,30 si ma imbrac sport sa merg la alergat. Nu oriunde, pe langa Parcul Tineretului . Da, ati citit bine, pe langa parc si nu in parc. Suficient de pe langa cat sa fie in jurul perimetrului in care o condusesem pe Neprihanita acasa de n ori. Ajung in pas alergator la blocul din care imi tresarea inima de fiecare data cand iesea pentru a o scoate in oras. Scot bloc notesul din borseta cu insemnele Companiei si notez blocul si scara. Mai lipsea un ultim detaliu: apartamentul.

Obstacolul 1. Blocul avea interfon. Oricum, nu imi faceam griji, era ora 8 si era putin probabil sa dau ochii cu Neprihanita pana aparea cineva sa-mi deschida. Dupa o seara de dezmat pentru ea si lacrimi si indoiala pentru mine... In sfarsit, apare o baba. Sunt amabil, o ajut cu plasele, fac si conversatie. Ma scuz ca nu pot sa urc in lift, ca ma uit putin pe lista cu intretinerea. De fapt, pentru aia venisem :)

Obstacolul 2. Lista de intretinere nu are nume, doar numere de apartament. Care oricum nu ma ajuta. Apelez la o solutie riscanta. Urc scarile si merg incet si sigur ca un Cadillac uitandu-ma cu coada ochiului la tablitele scrise pe usi. Incerc sa capturez numele care aparea pe paginialbe.ro in dreptul numarului ei de telefon. Evident, nu urma sa sun daca-l gaseam, ci doar sa-i fac in ciuda ca Sic, sic, stiu unde stai, sic! cu prima ocazie.

Din pacate nu gasesc nimic. Cobor si ies din bloc cu gandul ca gasisem macar detalii despre bloc si scara. Ma indrept agale spre metrou incercand sa gasesc un plan B. Ma intreb de ce pe paginialbe.ro nu dadeau toata adresa abonatului. In trecut il dadeau. Ma bate gandul sa ma duc la un oficiu postal sa gasesc o carte de telefon mai veche. Dar unde naiba sa gasesti duminica? Imi trebuia neaparat atunci. Imi amintesc de un mail in care cineva se dadea mare ca Posta Romana are un oficiu postal deschis non-stop in Bucuresti.

Planul B. Iau metroul doua statii pana la Universitate. Cobor si ma indrept pe Batistei. Intreb unde e strada Arghezi. Dupa cazne grele, o gasesc. Urma sa gasesc si Posta minune care ar fi deschisa non-stop. Asteptarile mele erau cam mari insa. Programul era extins intr-adevar dar in nici un caz nu era deschisa peste ora 22 in zilele de lucru si nici duminica nu era program. Plan esuat.

Ma indrept spre o shaormarie, deja mi-era foame. Ma alimentez nu numai cu Shaorma ci si cu idei. De ce or ascunde aia de la telefonia fixa adresa abonatului? In mod evident o au din contract. Ca atare, o au si in baza de date. Gandeste-te, Corporatistule, gandeste-te! Cum sa scot eu informatia? Ce-ar fi sa incerc sa sun la 931? Daca e atat de simplu si merge?

Planul C. Iau mobilul intre 2 muscaturi de shaorma si sun la 931. Buna dimineata , spun eu, fiti amabila, va rog, am o persoana, stiu numele si strada, stiu si numarul dar nu sunt sigur de adresa! Vocea de la celalalt capat e cam acra. Noi va putem ajuta doar cu un numar! Imi vine in minte o replica seaca despre numere cu implicatii sexuale dar ma abtin si iau o voce mieroasa Stiti, vroiam sa fac o surpriza persoanei sa comanda un buchet de flori si nu stiam adresa. Nu o scot la capat. Nu va putem ajuta, noi furnizam doar numere de telefon! Ii inchid scorpiei si o iau agale spre casa.

Imi trebuie un numar de apartament. Atat! Un blestemat de numar, unul singur dintre-atatea date! Ca si un hot de carduri care intercepteaza datele unui card dar nu are CVV-ul de 3 cifre de pe spate! Recapitulez. Am o adresa incompleta cu 43 de posibilitati (numarul apartamentelor de pe scara), o baza de date de pe oDC dar pe care nu apare proprietarul apartamentului si baza de date de pe paginialbe.ro. Imi aduc aminte de corporatie. Ultima oara facusem un SQL in Access cu niste baza de date. Poate iese un plan D din chestia asta.

Planul D. Aung acasa si ma apuc sa filtrez baze de date. Iau baza de date de adrese de pe oDC si dau un filtru dupa toti cei ce stateau pe strada, nr, blocul si scara Neprihanitei. Export filtrul intr-o tabela din Access. 43 de inregistrari. O salvez sub numele de Tabela A. Intru pe paginialbe.ro si filtrez dupa strada si nr Neprihanitei. Export filtrul in alta tabela pe care o salvez sub titlul de Tabela B. Iau manualul de SQL din facultate si fac un Inner Join pe cele doua tabele dupa campul Nume. Dezamagire! Pe interogarea rezultata gasesc doar 12 inregistrari comune. Explicatia? 7 ani diferenta intre baza de pe oDC si baza de pe paginialbe.ro. Mai raman 31 de posibile apartamente.

Oricum, era un progres. 31 de posibile adrese ramase. Las calculatorul de o parte si incerc sa gasesc o hartie. Eu si hartia! Daca ma invatase corporatia numai cu Word si Excel! Si Access pentru situatii speciale Gasesc pana la urma un fluturas de salariu. Il intorc pe verso si imi notez toate cele 43 de apartamente taindu-le pe cele 12 de pe inner join. Nu imi pleaca gandul de la acritura de la 931. Ma ambitionez si imi pun in gand sa ii demonstrez si aleia ca aflu informatia chiar de la ei. Iau un creion intr-o mana si telefonul in alta si ghici ce fac cu hartia din poza de mai jos?

Planul E. Ei, da, sun din nou la 931. Buna ziua, va rog frumos spuneti-mi si mie am un prieten, Stoica, nu mai stiu prenumele dar sta la adresa [....] apartamentul 2. Astept cu nerabdare raspunsul. Pai e un domn Stoica, spune ea, dar nu sta la apartamentul mentionat! Hmm, deci ei stiau toata adresa! Nu, doamna, sigur sta la apartamentul 1! Sta ea putin, Nu, daca vreti va spun numarul pe care il avem noi pentru dl Stoica, dar nu sta la adresa mentionata! Tai cu o cruce numarul 2 de pe foaie si spun Nu, va multumesc, inseamna ca s-a mutat cel pe care il stiu eu, cred ca aveti in baza de date un alt domn Stoica! Inchid si sun din nou. Surpriza, raspunde acritura care ma repezise prima oara!

Nu e bine. Ma gandisem ca sun la nr. 931 de 31 de ori, imi vor raspunde 31 de persoane diferite si voi obtine prin confirmare sau prin eliminare raspunsul mult dorit. Dupa cum se vede, socoteala de-acasa si socoteala din targ nu prea se pupa. Ce naiba, era duminica, cati ar putea fi de serviciu in Bucuresti sa raspunda unor maniaci ca mine? Bucuresti? Am zis Bucuresti? Hei, dar cine-a zis ca trebuie sa sun in Bucuresti? Wow, si sunt 40 de judete si eu mai am doar 30 de numere. Ce geniu sunt!

Planul F. Cum sa fac sa sun la 931 in provincie? Imi amintesc ca de Craciun le-am facut cadou la ai mei un telefon cu afisare a identitatii apelantului. Pentru asta, trebuia sa aflu ce tip de centrala are blocul ca sa stiu daca e compatibila cu telefonul. Imi spusesera tot cei de la 931 cum sa fac, formez prefixul, apoi 931 apoi 111, ca sa fie 10 cifre. Imi fac o lista a judetelor cu oamenii cei mai amabili.

Iau telefonul si, cu o inspiratie de zile mari, formez 0264 931 111. Ati sunat la Relatii cu Clientii, numele meu este [..], cu ce va putem ajuta? Da, deja intrasem in UE Repet intrebarea adresata si catre Bucuresti cu un usor accent de imprumut si folosind numarul magic 29 in loc de 2. Nu, imi pare rau, spune ea spre nefericirea mea initiala, sta la apartamentul 26. 26? A zis douazeci si sase? Asa simplu sa fie? Puteti repeta?, zic eu cu inima crescanda. Sta la apartamentul 26. Yeeeees! Fac un cerc mare in jurul lui 26. Baigui ceva repede si inchid sarind 3 metri in sus de parca as fi castigat la loto. Eram un mic hacker in devenire! Facusem fata provocarii.

Am mai stat o ora sa fac o licitatie printre florarii on-line cu livrare la domiciliu , o ora sa ma gandesc la ce mesaj sa-i transmit la adresa aia a ei a naibii de secreta si astept ora 8 seara sa primeasca micul buchetel. Numai ca... am mai scris in articolul precedent si nu imi place sa repet. Scufita Rosie nu fusese la Bunicuta sa-i duca merinde si sa se intoarca acasa sa invete. Dupa cum afirmase. Ci... se intalnise cu vreun lup. Care i-a mancat cartea de studiu si cu care a vagabondat pana spre miezul noptii. Si continuarea o stiti.

De cateva luni mi-a interzis si sa o sun. Ganduri tot mai negre ma napadesc pe zi ce trece. Nu stiu ce sa mai fac. Nu mai pot sa ma prefac ca am uitat-o, sa zambesc mereu cunoscutilor, sa arat ce bine imi merge! Nu mai pot sa suport cand vad ca fiecare lucru, fiecare locsor, fiecare cuvant, are reverbatii in trecutul cel nu prea indepartat in care e invariabil si Neprihanita. Nu mai vreau sa stiu de nimic!! Deja am obosit gandindu-ma la ea fara sa pot face ceva! Imi mai dau mie termen de-o luna sa supravietuiesc in conditiile astea. Hai, doua! Ca sa fiu consecvent cu postul anterior, voi fixa dead-lineul de 1 iulie data la care voi lua o decizie. De a ramane sau de a migra. Pe o insula! Singur! Am zis!

Miercuri, Mai 2, 2007, 07:32 AM 

Cum sa filosofezi din Jennifer Lopez intr-o zi de 2 mai
     media: 5.00 din 2 voturi

Ieri visam amândoi la o lume perfectă
Ieri cuvintele prisoseau buzelor noastre
Dar privindu-ne în ochi ne spionam inimile
Iar privirea ta nu trăda adevărul.

Ieri ne-am promis că vom cuceri intreaga lume
Ieri mi-ai jurat că dragostea noastră va fi eternă
Dar e de ajuns să te inşeli o singură dată
Ca sa inveţi ce inseamnă sa iubeşti sincer.

Ce-ai făcut ?
Azi ai distrus speranţa cu mândria
Azi mi-ai tulburat privirea cu furia
Ai sfârşit povestea noastră cu mânia
Şi ai confundat toată dragostea pe care ţi-o dăruiam
Cu libertatea de a-mi frânge inima

Ce-ai făcut ?
Ai reuşit sa distrugi dimineţile
Să spui cuvinte care au sfârşit nopţile noastre
Ai terminat iluziile mele cu farsele tale
Ai uitat că dragostea era cea mai importantă
Şi ai distrus de una singură relaţia noastra.

Mâine se va naşte o nouă zi în universul meu
Mâine n-o să-ţi mai vad numele scris în versurile mele
N-o să mai ascult pareri de rau
Şi o să ignor remuşcările tale fără să mai sufăr.

Mâine voi uita că ieri eram iubitul tau fidel
Mâine nici măcar n-o să mai am motive să te urăsc
Te voi şterge din visele mele
Iar vântul va alunga pentru totdeauna amintirea ta.


Jennifer Lopez – Que hiciste


Mda, nu m-am apucat sa compun poezii, era intr-adevar Jennifer Lopez intr-o traducere aproximativă. Doar o traducere în grabă, într-o banală zi de 2 mai 2007, la mulţi ani după ce a văzut lumina zilei cea care pare a-şi fi făcut un ţel în viaţă în a se juca cu inimile oamenilor. Îmi amintesc că nu cu mult timp în urmă îmi făcusem un adevărat obiectiv în a-mi stinge toate ofurile într-un mesaj kilometric drept feedback la originalul mod în care am fost tratat de onomastica mea. Acum însă, mi-a mai pierit entuziasmul, s-au întâmplat lucruri destul de bulversante, mă refer aici la moartea Ralucăi, dar şi la alte lucruri pe care nu le pot povesti, nefiind suficient de corporatiste. Mă voi rezuma la trei paragrafe, o prea scurtă călătorie pe axa timpului. Aşadar......


Ieri... Ieri credeam în promisiuni. Ieri credeam că soarta este soartă şi nu ceva de neatins (alt citat dintr-o piesă latina, de data aceasta Cambio Dolor – Natalia Oreiro ). Ieri credeam în ceea ce-mi spun oamenii. Ieri îmi deschideam sufletul. Ieri nu credeam că poţi fi judecat pentru propria suferinţă. Ieri exista speranţă.


Azi... Azi sunt atat de copleşit de tot, incât nu mai pot decât să tac. Azi dau tot, şi primesc răutate la bunătate, nerăbdare la răbdare, mândrie la modestie, orgoliu la inţelegere. Azi am învăţat cât de mult te pot durea anumite cuvinte. Azi am observat că fiinţa cea dragă din Corporatie se poate transforma peste noapte în ceva de nerecunoscut .


Mâine... stiu... sunt un caz pierdut, femeie pe care s-o iubesc mai mult decat pe Neprihanita nu exista, o sa sufar o viata intreaga dupa ea, ea o sa se marite si o sa faca copchii, si pe la 80 de ani o sa ne intalnim intr-un azil, si ea o sa-si dea atunci seama ce prostie a facut ca nu m-a ales pe mine, si eu cu o lacrima pe obraz voi muri impacat ca Neprihanita m-a iubit.
(for this scenario, special thanks to wtf).... sau poate nu..............


Dacă te simţi vizată de aceasta călătorie in timp, dacă simţi că melodia (sau traducerea melodiei) lui Jennifer Lopez îţi este dedicată, atunci azi este ziua ta. Astăzi tocmai ai împlinit 30 de ani. Şi întrebarea nu este ?Que hiciste? Intrebarea este Ce vei continua să faci?

<< pagina anterioara     pagina urmatoare >>


E-mail: corporatistu@gmail.com
  • <<2016.Septembrie 
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031 

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.594
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare