Miercuri, Iunie 27, 2012, 04:17 PM 

Good question!
     media: 0.00 din 0 voturi

"Nu stiu raspunsul la aceasta intrebare, cel putin nu pe loc dar o sa ma interesez la birou si o sa va trimit raspunsul pe email". Cam acesta era raspunsul clasic pe care l-am invatat la trainiguri si pe care l-am aplicat de altfel cu succes. Se pare totusi ca in ziua de azi nu se mai poarta sa spui ca nu stii. Trebuie sa tragi aer in piept si sa spui cu mare incredere:

Hmmmm... Good question!

De la vladica la opinca, stratagema e aplicata cu succes. Mai greu sa fii ala care a pus intrebarea. Pentru ca oricat de good ar cataloga-o interlocutorul tau, stii ca n-o sa primesti raspuns prea curand.

De pilda,il intrebi pe un junior pe instant messenger: "Stii analiza aia facuta anul trecut? Pe unde-o fi?" Ce crezi ca-mi scrie? "Good question!" L-am potolit repede cu un mesaj urmat de clasicul semn de exclamare: All my questions are good! Metoda buna, pentru ca in 2 minute am primit mailul cu fisierul dorit, fisier care trebuia sa fie totusi arhivat de anul trecut.

Sau il intrebi pe client ceva. Orice. E „bine” pregatit asa ca o sa auzi de multe ori „Good question!” Iar de raspuns, nu poti sa apelezi decat la vechea stratagema. Bine ma, clientule. Lasa ca iti repet toate intrebarile astea pe email si cand afli raspunsurile, mi le dai tot pe email

Cea mai naspa faza este bineinteles cand cel care iti raspunde este seful tau. Sau un sef in general. Un mare maestru in sensul asta e Cavalerul Frezat. Pentru ca odata ce ai terminat intrebarea, isi va inalta barbia, isi va scoate usor ochelarii de pe nas si va elibera fraza care l-a consacrat: Good question, unique2I Suficient cat sa stii ca tu esti ala care va trebui sa gaseasca un good answer,pe care sa i-l spuna ulterior si sefului.

Iar daca, dupa toate aceste exemple, voi ma intrebati cand o sa scriu urmatorul post blog, o sa schitez si eu un zambet din spatele laptopului, o sa-mi pun degetele pe tastatura si o sa scriu:

Sa mor eu daca stiu!

Hm, am gresit, asta mi-a zis mie directorul unei banci mari din Romania cand l-am intrebat ceva acum 5 ani. Acum nu mai e la moda, suntem in 2012 asa ca o sa scriu repede raspunsul si o sa plec de la calculator:

Good question, reader!

Luni, Aprilie 23, 2012, 01:33 AM 

Provocarea - The challenge
     media: 0.00 din 0 voturi

Daca tot mi-am schimbat jobul si inca n-am dat de "o provocare" demna de a fi consemnata pe blog, luam un moment de respiro si deschidem din nou dictionarul corporatist. Ca un facut, dictionarul se deschide la litera P. Nu, nu e un cuvant obscen si nu e nici Promovare (oricum am cam obosit sa vorbesc despre asta), dar incepe cu Pro si nu are nicio legatura cu Adrian Sarbu sau cu Mediapro. Desi exegetii limbii romane ar putea contesta traducerea cuvantului corporatist englezesc 'Challenge', eu il voi lua ca atare si voi vorbi astazi despre Provocare.


Nu exista moment sa nu aud cuvantul asta si sa nu ma gandesc la Ceausescu in timpul procesului care dadea necontrolat din maini si spunea: "E o provocare ordinara!". Sau la filmele cu muschetari in care personajele primeau sau trimiteau provocari la duel. Sau daca vorbim in engleza, ma gandesc la evaluatorii nostri minunati din UK care mi-au "challenged" (RO: contestat) promovarea la functia de sef.


Dar nu, in corporatiile moderne nu acesta este sensul folosit de mancatorii de cacat care nu sunt in stare sa rezolve o sarcina zilnica dar care sunt mari maestri in inlocuirea limbii materne (care o fi ea: engleza, franceza, romana) cu cea corporatista. Legitimati cumva si de un sens mai laturalnic al definitiei din dictionar, inoculatii corporatisti folosesc la greu termenul de provocare cu urmatoarea noima:


Provocare = test prin care abilitatile si resursele unei persoane sunt puse la incercare printr-o responsabilitate sau sarcina dificila dar stimulativa.


Posibil, numai ca, aidoma unora care folosesc unele cuvinte pe post de virgula (efectiv, pe bune, deci, f*cking, p*la mea), tot asa si corporatistii nu par sa spuna o propozitie pana la capat fara sa bage cuvantul ‘provocare’. Ei probabil au lipsit de la lectia de vocabular cand profesoara le-ar fi explicat ca un limbaj armonios (corporatist sau nu) presupune folosirea de sinonime si evitarea utilizarii repetate a unui cuvant. Tot acolo ar fi aflat ca e mult mai bine sa eviti atribuirea de sensuri noi unor cuvinte pentru care exista deja cuvinte consacrate. Exemplu: nu folosi cuvantul provocare cu sensul de oportunitate!


Si nu in ultimul rand, chiar nu vad de ce atatia corporatisti folosesc cuvantul asta ca pe ceva pozitiv cand primele lui 3 sensuri din orice dictionar au o conotatie negativa! Dar mai bine sa nu mai vorbim in dodii si sa folosim puterea exemplului. Hai sa insiram niste perle reprezentative din limbajul corporatist.


1.

Pozitia de financial controller a fost pentru mine o adevarata provocare!

Hai sa mori tu! Cine te-a provocat, te-a rapit cineva cumva si te-a amenintat ca te omoara daca nu preiei pozitia? Nu tu ai fost la interviu? Si ce e asa mare lucru, doar inainte ai fost auditor, deci stiai destula raportare si contabilitate. Aaa, poate vrei sa spui ca a fost o oportunitate de a face altceva, pe care angajatorul ti-a oferit-o iar tu ai acceptat-o.

2. Lucrurile au mers normal pana la controlul Garzii Financiare care a fost o mare provocare

Aici termeul ar putea fi folosit corect, pentru ca stim cu totii ca niste imbuibati din partea autoritatilor vor sa-si faca planul la amenzi si dau nastere la abuzuri. In acest context, actiunea Garzii ar putea fi o provocare, in sensul de sfidare. Totusi, in masura in care controlul este de rutina iar sarcinile angajatului nu mai sunt de rutina (implica atributiuni suplimentare, in afara orararului de zi cu zi), putem vorbi doar de o dificultate (suplimentara).

3. Lucican a imbratisat o cariera care ofera o provocare

Este chiar exemplul sugerat de free dictionary. Eu nu pot insa sa fiu de acord decat daca vorbim despre Lucian Bute, care a ales sa fie boxer profesionist si unde provocarea (the challenge) din partea challengerilor care vor sa-I ia titlul este la ordinea zilei. Altminteri, stiu un prieten care din IT-ist s-a facut politist. Cariera nu i-a oferit insa nicio provocare ci doar o schimbare majora care in teorie poate fi dificila sau stimulativa. Apropos, nu incercati asta acasa, in cazul lui nu s-a dovedit o alegere inspirata J

4. Clientul X s-a dovedit a fi cea mai mare provocare a mea la Y

Cand ma refer la Y, ma refer la firme de-astea de 2-4 nume sau initiale legate intre ele , gen “Haplea & Pulea Consultanta SRL” iar X e un client care n-are niciun gand sa te provoace (oricum nu-l duce capul), dar este necooperant. Cunoastem. Noi nu-I ziceam provocare, ii ziceam Cantec de lebada.

5. Evaluarea managerilor la Londra este o provocare

De data asta e corect. Iar in urmatoarele saptamani o sa si postez pe blog fituica de 4 paragrafe, fara antet si subsol, prin care mi se justifica mie de ce nu pot fi manager. Cand e vorba de o firma cu filiale in peste 100 de tari si cu istorie de peste 100 de ani, mi se pare ca am fost provocat. Iar raspunsul provocarii a fost simplu: demisia.

As mai exemplifica si alte ipostaze, dar cred ca m-am facut inteles. Mi-as dori ca lumea (corporatista sau nu) sa vorbeasca mai liber si mai putin din clisee. Si pentru ca nu sunt nici primul, nici ultimul care raporteaza problema abuzului, va recomand sa lasati o leaca ‘The Economist’ din mana si sa cititi un articol din Romania literara din 2003. Poate asa vom mai scapa putin de aceasta “orgolioasa modernitate”, nimic altceva decat unul din “pacatele limbii”:

http://www.romlit.ro/provocare

Sambata, Ianuarie 21, 2012, 09:44 PM 

Speechul de adio
     media: 5.00 din 1 vot

Ultima zi. Mai am o ora si scap. Definitiv. De corporatia asta, nu de lantul corporatist. Lumea vine spre mine si se strang toti ciorchine in jurul meu. Ma frec la ochi dar n-am vedenii. Sunt chiar toti. Din fundal apare Domnul Ridicol potrivindu-si camasa. Cu o sumedenie de clisee verbale gen recunostinta, contributie valoroasa, bani din mosia Snobului, etc., directorul imi multumeste pentru cei cinci ani munciti pe plantatie. Imi da si un voucher din partea firmei, suficient sa-mi iau doua dvd-uri si un blu ray. La un moment dat insa imi strange mana, termina de vorbit iar lumea aplauda.

Aplauda si se uita la mine. Pricep ca a sosit momentul. Momentul ala pentru care am fost invidios pe cel putin o suta de oameni in aceeasi postura. E ultima data cand vorbesc in firma, momentul speechului de adio.

"Hello, spun eu nehotarat, nu sunt eu ala renumit pentru a fi un om al vorbelor". Rasete usoare. "Dar .. cred ca dupa 5 ani a venit vremea sa rostesc niste multumiri". Aici chiar ca m-am pierdut. Intr-adevar, toti predecesorii mei si-au folosit tot timpul pentru a spune cuvantul Multumesc de 12 ori alaturi de vreo 25 de nume. Sa multumesc, deci.Prima intrebare ar fi: „Cui?”, dar o intrebare la fel de buna ar fi si „Pentru ce?”

Hm... pentru oportunitati? 5 ani si doar o singura treapta am urcat pentru motive diverse care fie ca incep cu Tipi si se termina cu Carul, fie incep cu United si se termina cu Kingdom. Mersi, dar si la McDonalds urcam in 5 ani de la vanzator la sef de McDrive.

Poate ca ar trebui in schimb sa multumesc consilierilor / sefilor directi. Care? Pampalaului de filipinez nu putea sa se consilieze nici macar pe el. Sa-i multumesc Motanului care mieuna duios cand il ajutam pe clientul cel Naspa dar nu putea sa treaca peste acuzatiile ridicole ale Tipicarului? Sau Directoritei care ma trimitea in UK la evaluarea dar nu putea sa treaca peste niste decizii ridicole ale unor oameni care nu ma cunosc?

Poate sa adresez niste multumiri generale pentru ca am invatat "o groaza de lucruri"? Groaza a fost la tot pasul dar care lucruri? Alea pe care le stiam din tara? Ce am invatat nou? Ca trebuie sa fac nu conform normelor ci cum ii place Cavalerului Frezat sau Tipicarului?

Cu siguranta toti se asteapta sa multumesc pentru „sprijinul oferit". Care sprijin? Sprijinul Cavalerului Independenta care, dupa ce eu am stat doua nopti pentru un raport, el nu vrea sa-l revizuiasca pentru ca n-are doua semnaturi? Asta cand singura semnatura care conteaza este a mea? El nu poate sa puna a doua semnatura?

M-am incurcat si am renuntat la faza cu multumirile. Am inceput in schimb bilantul. "Au fost 5 ani, 4 consilieri, 3 colegi de banca, doua sedii". Aici m-am oprit nu de alta dar daca as fi continuat countdown-ul n-as fi gasit decat "promovare" in dreptul cifrei 1. Si iar m-as fi enervat. Asa ca am improvizat, am ridicat glasul si am rostit in spiritul profund englezesc care cuprinsese corporatia in ultimii ani:

"5 ani, 4 consilieri, 3 colegi de banca, 2 sedii si o singura porecla". Bine, erau mai multe (gen „Silent Assassin”) dar nu vroiam sa le dau apa la moara puslamalelor gen Rasistu sau Punkerul. Asa ca am rostit in uralele multimii porecla care m-a consocrat dupa episodul Man Day 2009: Hardcore!

Si ca sa inchei on the edge of glory, am spus si ceea ce TOTI se asteptau sa auda inca de cand am deschis gura: "Si pentru ca nu mi se spune Hardcore degeaba, sambata viitoare organizez o bauta!" Eram idolul tuturor. Sportul national fusese incoronat. Iar eu rezumasem perfect tot ceea ce mi-a facut placere in 5 ani de neplaceri: faptul ca am reusit sa ma distrez cu cei care stiu sa se distreze!

Sambata, Ianuarie 14, 2012, 07:17 PM 

Bagatul picioarelor
     media: 4.50 din 2 voturi

Anul ce-a trecut pare c-a adus un nou sport practicat pe scara larga de corporatisti. Pe langa bautul mintilor, practicat de ani intregi pe intreaga insula, bagatul picioarelor a inceput sa aiba din ce in ce mai multi adepti. Cu deosebire in randul celora care vor sa plece sau sunt pe picior de plecare.

Ratiunea "sportivilor" pare foarte simpla. De ce sa muncesc eu pentru astia cand ei iau toti banii? "Astia" fiind bineinteles partenerii, cei care isi distribuie profiturile. "Las sa munceasca astia", zic ei vazandu-si in continuare de frecatul mentei.

Intrebarea este: chiar o sa munceasca "astia" in locul tau sau or sa munceasca altii ?

Rockerul isi baga picioarele

Sa il luam de exemplu pe Rocker. Era la al cincilea an consecutiv pe acelasi proiect. Stia perfect ce are de facut. O analiza a unor investitii care nu se schimba, niste ecuatii standard si un raport sumarizator plin de bulshituri.

Facuse asta anul trecut iar acum avea si niste juniori sa-l ajute. Trece o zi, doua, clientul ma inconjoara, cavalerul ma preseaza iar Rockerul nimic. II mai spun o data asteptarile si ii mai dau doua zile. Rezultatul:

"Am omorat un om pentru ca mi-a omorat capra. L-am luat cu mainile de gat si l-am sugrumat. A incercat sa rezoneze cu norii dar nu conteaza pentru ca norii nu-l aud"


Cel putin a avut decenta sa puna citatul (din timpul programului) pe Facebook si nu in dosar. Iar creatia de raport pe care o dorea cavalerul Independenta am desavarsit-o eu stand pana la 4 dimineata o saptamana la rand. Pentru ca daca pe el il durea in fund, stiind ca pleaca, eu nu aflasem inca rezultatul Afacerii Promovarea si mai speram la 6-7 sute de euro in plus la salariu.

Carcotasul isi baga picioarele

N-au trecut decat doua zile si trei noi deadlineuri bateau la usa. Nimic nou pana aici, numai ca la doua dintre ele depindeam de Carcotas. Care Carcotas isi gasise sa-si anunte plecarea fix inainte de deadlineurile respective.

Am sperat ca totusi o sa faca ce-are de facut si o sa aiba timp de carcotit dupa Busy Season. Ti-ai gasit. Cu doua zile inainte de momentul in care clientul trebuia sa primeasca ceva pentru ce-a platit, Carco ma anunta: "Eu am alte prioritati!" Cum ar fi ce?

Ei bine, si tanarul Q (un localnic cu nume imposibil de pronuntat care incepe cu Q ) avea alte prioritati cum ar fi sa invete pentru examene. I s-a pus insa dosarul in brate, (pentru ca eu reparam ce stricase Rockerul) si a fost nevoit sa lase cartea si sa lucreze si el nopti si zile. Ca urmare, tanarul Q a picat examenul si va astepta inca un an pana la promovare.

Sa-mi bag si eu picioarele?

Probabil ca unul din motivele pentru care am terminat totusi sezonul in viata si cititi acum un blog in loc de necrolog este amanarea deadlineului pentru clientul cu bani. Va amintiti poate (daca nu, exista link) de episodul 2 din ultimul Busy Season, cel in care Dl. Ridicol si Cavalerul Frezat se dau peste cap sa-l intretina pe Snobul snobilor & Co. Ei bine, de destepti ce sunt englezoii, au reusit sa dea cu oistea in gard si sa fie aproape de falimentul fermei din Europa. Banca le-a mai dat o sansa inainte de a pune sechestru, obligandu-I la un plan de restructurare.

Planul de restructurare le-a luat cateva luni, amanand proiectelul nostru din aprilie pana prin octombrie. Snobul era cam nervos si cu coada intre picioare asa ca vroia sa faca pe autoritaru macar cu noi, daca banca i-o trasese din toate pozitiile. Pe de alta parte, Cavalerul Frezat si Dl Ridicol pierdusera destui clienti asa ca nu-si permiteau sa supere ditamai rechinul. Destule indicii ca echipa de pe jobul cu Snobul sa aiba un octombrie de cosmar.

Numai ca echipa … era de vis! Bastionul aruncat in lupta de Dl Ridicol era nimeni altul decat Carcotasul, aflat in ultimele saptamani de preaviz. Mai mult, seniorul de rezerva era in vacanta pana la semnarea raportului. Si ca sa fie tacamul complet, eu aveam decizii importante de luat cum ar fi ce oferta de angajare sa aleg pentru schimbarea jobului. S-ar parea ca singurul care avea o motivatie sa lucreze era tanarul Q, evident cu pretul sacrificarii inca unui examen, daca nu chiar mai multora.

Si totusi...

Snobul cu Irlandezu au venit pe insula chiar de ziua mea. A fost o scuza buna sa nu merg cu ei la baut asa ca Snobul a luat calea puburilor cu Dl Ridicol. Irlandezu a fost si el cu ei dar nu mica i-a fost mirarea cand Snobul l-a trimis acasa pe la 10 noaptea iar a doua zi i-a reprogramat zborul spre Londra cu vreo 8 ore mai tarziu, cat sa fie ajutat de mine sa faca un cacatel de report. Mda, Irlandezu era dedicat, dar nu si eu care imi dadeam demisia chiar in aceeasi zi si ma gandeam cum sa treaca mai repede preavizul.

A doua zi, Carcotasul era deja in vacanta iar eu cascam din toate falcile. Incercand sa fac conversatie, l-am intrebat daca o sa se uite la meciul Irlandei cu Estonia de la barajul pentru Cupa Mondiala. Mi-a raspuns surprinzator ca n-ar fi corect sa faca asta si ca prefera sa stea cu fiica lui dupa atatea nopti in care munca si corporatia l-a tinut departe de ea. Moment in care am avut revelatia (cam tarziu, stiu).

Irlandezu nu daduse mailurile alea la 11 noaptea de pe blackberry din bar pentru ca pur si simplu nu are un astfel de telefon. Muncise pur si simplu noapte de noapte pana la miezul noptii. Pe de o parte pentru ca Snobul nu-i dadea nicio mana de ajutor, dar pe de alta parte pentru ca Mogulul lui nu i-a oferit trainingurile de care eu am beneficiat. Ca atare, se astepta ca eu sa-l ajut, desi pana atunci ii dadusem flit la toate mailurile.

Altminteri, in eventualitatea probabila in care n-ar fi putut sa faca raportul, Snobul l-ar fi dat afara, ar fi dat vina pe el si ar fi externalizat munca irlandezului. La randul lui, Dl Ridicol cu tot cu Cavalerul Frezat n-ar fi acceptat ca noi sa nu ne indeplinim datoria fata de client si l-ar fi asuprit pe tanarul Q care ar fi avut nevoie de cateva nopti numai sa inteleaga ce trebuie sa faca. Si-ar mai fi compromis astfel inca o sesiune de examene.

In ambele cazuri, „razbunarea” mea n-ar fi afectat nicio firma: nici pe-a noastra nici pe-a clientului, nici nu i-ar fi pus la munca pe cei din top management . Ar fi distrus insa niste oameni, la fel cum „razbunarea” Rockerului, a Carcotasului si a Lemurului au afectat nu firme, ci pur si simplu oameni, victime colaterale in aceasta lacomie a multinationalelor pentru bani.

Concluzia (mea)

Mi-am calcat pe inima si am mai stat inca o saptamana vreo 3-4 ore in plus pe zi. Plus doua week-enduri. Jobul s-a terminat repede fara nicio victima colaterala (doar putina oboseala in plus acumulata). A fost insa singura data in cariera mea cand am primit telefon de la client (in cazul de fata Irlandezu), nu ca sa-mi ceara pe mama si pe tata, ci sa-mi multumeasca pentru ajutor.

Desi pe Domnul Ridicol il doare fix in fund de corvoada angajatilor, Directorita a vazut ca ne-am chinuit si ne-a dat si mie si tanarului Q o prima la salariu de 208 de euro si 80 de centi. Nu e mult dar tot e mai bine decat nimic.

Cat despre razbunare, aceasta a venit la primul job cu Inteleapta, membru in Comitetul de evaluari manageriale din UK, adica fix acel comitet din cauza caruia nu sunt eu Sef acum. Adevarul e ca m-a ajutat si Blonduta, cealalta victima a afacerii Promovarea care a reusit, cu foarte mult tupeu, sa inlature pe oricine altceva din echipa. Si cu un birou golit de secondari in UK si cu doi membri ai echipei care nu stiau cum sa faca sa mai inventeze scuze pentru NU a-si face treaba, Inteleapta si Cavalerul Frezat au prins in sfarsit miezul noptii la birou incercand sa faca treaba de juniori/ seniori/ sefuti si incercand sa multumeasca clientul.

Concluzia: Sa-ti bagi picioarele e unul din cele mai usoare lucruri in momentul in care nu mai ai niciun interes. Asta nu te face insa neaparat om, mai ales ca in cele mai multe cazuri singurele victime nu sunt firmele ci pur si simplu alti oameni care au fost in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Iar daca totusi simti nevoia sa te razbuni pentru neajunsurile pe care firma ti le-a adus, ei bine, cauta oportunitatea sa-ti bagi picioarele in top management si in sistem! Intr-un final, o vei gasi.

Duminica, Ianuarie 8, 2012, 04:48 PM 

Afacerea Recrutarea
     media: 0.00 din 0 voturi

Desi mi se trasase de la centru din UK un anume plan, planul meu era ceva mai complicat si presupunea redactarea unui CV. Adevarul e ca trecusera aproape 5 ani de la ultima isprava de acest gen. Jobul actual imi mancase jumate din cariera iar CV-ul trebuia sa aloce o proportie adecvata fiecaruia din cei 5 angajatori.

Pasul 1: un CV "beton"

Am analizat mai bine si am convenit ca n-are rost sa trec in CV jobul nr. 1. Nu de alta, dar nu vroiam sa-mi fac niciun titlu de glorie ca am lucrat la o firma capusa a Partidului Social Democrat. Nici cele 6 saptamani, timp in care am realizat cine-i in spate, nu erau relevante pentru cariera mea fulminanta.

A urmat jobul nr. 2, cel care mi-a facut introducerea in lumea dura si rece a multinationalelor. Cel in care am lucrat ca sclavul sub comanda Scorpiei si a altor fenomene anorexice si cu mintea spalata. Cel in care norocul meu a fost plecarea din firma a celor care trebuiau sa-mi fie sefi directi, facilitandu-mi achizitionarea unor cunostinte si skilluri. Altminteri, am fi stat doi ani ingropat intr-un teanc de dosare desenand hieroglife si scriind cu un pix rosu 'agreed'.

Voi trece intentionat direct la jobul no. 4, nimic altceva decat o portie de ras consistenta datorita aberatiilor debitate de contabila contopista si de dasteptul de la it. Desi jobul si-a adus o contributie coplesitoare la acest blog, n-am putut sa trec mai mult de Doua linii in cv, doua mari minciuni de altfel.

Am ajuns si la jobul actual, cel care trebuia sa umple jumate de cv. Oricat de mult mi-am chinuit mintea, n-am gasit. Nu pot sa ma laud ca am avut multe proiecte eficiente, cand timpul meu mi-a fost futut sistematic de cavalerul independenta cu joburi de... 2 lei... adica 45.200 de euro. Au fost si realizari, au fost si multe chestii umflate in cv dar....

...dar n-am reusit sa bat multitudea de realizari si de puncte in CV pe care le-am avut la jobul no. 3. Daca nu va amintiti, e acel job de doar 18 luni pe care l-am avut la o firma mica locala dar cu patroni doritori sa vanda cat mai repede unui investitor strategic. Cand am venit, eram o mana de oameni cu 10 clienti, fara o baza de date sistematizata si fara nicio guvernanta corporatista. Din pacate, a venit investitorul strategic si s-a ales praful de echipa dar macar a cumparat o baza de 15.000 de clienti,cu un sistem IT impecabil si o structura de personal identica oricarei multinationale .

Pasul 2: Recruiterii globali

Daca a mers odata, m-am gandit ca ar trebui sa tina si de data asta. "The world is your oyster", mi-a zis acum 5 ani un consultant global si uite asa m-a pacalit sa ajung pe insula. Tipul era tare, si m-a invatat foarte bine ce vor sa auda angajatorii. Intre timp, treaba s-a stricat si "agentul" meu s-a retras din bransa.

Numai ca acesti consultanti de scoala noua mi-au oferit noi surprize. Le spun clar ca vreau un job pe insula mea si ei ce-mi zic? "Daaaa, unique2, avem niste oportunitati minunate la edinburgh cu 'salariu excelent' de …. 32.000 de lire !!! (evident anual inainte de impozitare). Nu-i asa ca te tenteaza?". Nu!

Pe langa asta, au mai fost si niste gafe de 2 lei, cum ar fi propriul cv trimis la angajatori fara aprobarea mea sau mailuri chipurile personalizate, in fapt copiate total aiurea fara sa stearga numele fostilor destinatari.

Pasul 3: recruiterii locali

Vazand cam cati pureci fac cei internationali , am trecut la recruterii locali. Am explicat clar ce vreau de la ei dar pe langa pozitie inalta, salariu imens si munca ioc am cerut si un permis de locuinta. Asta pentru ca locuind pe o insula mica in care controlul populatiei este crucial, un non-localnic are nevoie atat de permis de munca cat si de permis de locuinta. Contrar regulilor dintr-un stat UE, piata imobiliara se imparte in piata de baza si piata alternativa. Fara permis de locuinta, piata de baza dispare si singura alternativa ramane piata… alternativa care e foarte mica ( 1% din piata totala) si foaaaarte scumpa. Sa vedem ce-a iesit.

Pasul 4: interviu la corporatia americana

Am prins repede un interviu la o corporatie americana. In fata mea statea un burtos, cu mustacioara si aplecat pe spate. "De ce sa te sponsorizam noi (cu licenta) pe tine?" ma intreaba el stand picior peste picior, cu dreptul cam sus ca aproape atingea biroul cu bocancul. Prin limbaj corporatist, i-am atras atentia ca EU sunt ala care trebuie sa intrebe de ce as vrea sa il aleg pe EL drept angajator. Nu invers.

Pasul 5: interviu la corporatia britanica

Ca la orice corporatie britanica, primul intervievator a fost un pakistanez. S-a remarcat prin niste intrebari cheie din manual desi el stia perfect cu ce ma ocup, fiind clientul meu (unul dintre aia prosti). Au urmat alti doi intervievatori: un negrisor si un chelios britanic si sceptic (directorul al mare). A urmat chiar si al treilea interviu (cine dracu pune 3 interviuri la nivelul asta?), in care mi s-a explicat ca au "restrans recrutarea la" doi candidati si mai vor sa ne vada o data.

Stiam perfect cine e al doilea, o poloneza de la actualul loc de munca care se lauda in gura mare la ce interviuri se duce. Am aflat ca mi se face o oferta dar nu de la agentul meu, ci de la … poloneza! Cum naiba? Pur si simplu, Paki o vroia neaparat pe poloneza (ca angajata, ba, la ce va ganditi?) si s-a gandit el sa ii transmita - prin agentul ei - ca o vor, dar mai vor si un sefut pe langa ea. In concluzie: ar avea ceva impotriva sa lucreze cu un sefut, actualmente coleg cu ea, care e roman si care are blog pe ablog.ro? Bine, ultima e de la mine, dar ati prins ideea: Paki i-a dat suficiente indicii cat sa-si sea seama ca EU merg la interviuri la ei, ceea ce spune multe despre confidentialitatea si profesionalismul lor in general.

Colac peste mot (sau pupaza) nu mi se oferea permis de locuinta desi eu specificasem clar pretentia asta chiar si la interviu. Au fost de-a dreptul uimiti ca-i refuz, mai ales ca imi oferisera bani mai multi, chipurile sa compenseze acest mic neajuns. Un manual de mate i-ar fi ajutat. Pentru ca 450 de euro in plus la salariu nu pot compensa 1.000 de euro in plus la chirie, cat ar fi trebuit sa dau pe piata alternativa.

Pasul 6: interviu la corporatia continentala...

... a fost singurul la care intrebarile s-au axat in mare parte pe jobul no. 3. De ce? Nu doar pentru ca era cel mai detaliat si cu cele mai mari realizari dar si pentru ca era similar cu ce urma sa fac. Eu am spus ce vreau de la ei, ei au spus ce vor de la mine. Am primit oferta in care era inclusa permisul de locuinta si un salariu considerabil mai mare decat cel de la zgarcitii pentru care imi irosesc zilele de 4 ani jumate.

Pasul 7: demisia

Discutia cu cativa directori si parteneri mi-a lasat un gust amar. Mi-ar fi dat si ei 100 de euro in plus, daca ma razgandeam dar nimic mai mult. Si nici nu puteau sa ma faca sef pentru ca ei nu pot acuma mot sa "opt-out" din sistemul de evaluari al UK.

Ceea ce m-a dezamagit cel mai mult a fost lipsa de flexibilitate. Desi corporatia continentala ma vroia mai repede, cea actuala n-a scazut nicio zi din preavizul de 3 luni. Chipurile, lipsa de personal. Nici poloneza n-a avut soarta mai buna cu preavizul pentru corporatia britanica.

Culmea e ca era ofertata si de firma mama din UK. Caz in care ar fi lasat-o sa plece imediat. Care va sa zica daca poloneza pleaca dar nu la altii ci la filiala noastra din uk, nu mai e lipsa de personal?

Si mai mult, ce se asteapta ei sa fac in 3 luni? Cam cat de prost sa fiu eu sa mai lucrez macar un minutel peste program ca sa le satisfac lor dead-lineurile? Care ar fi motivatia? O sa-mi faca o evaluare buna pe care s-o arunc la gunoi cand plec? Sau o ma numeasca angajatul lunii pentru angajament si entuziasm?

    pagina urmatoare >>


E-mail: corporatistu@gmail.com
  • <<2016.Septembrie 
     1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    262728293031 

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.195
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare