Memoriile unui "corporatist"

Eu sigur nu m-am nascut sa am o viata de corporatist. Ca multe altele din viata mea ciudata am fost purtat acolo de curent...

(Auto) Evaluarea zilei
     media: 0.00 din 0 voturi

Jobul presupunea sa interactionez cu un client potential dificil, dar am
reusit sa-mi folosesc abilitatile sociale si psihologice pentru a obtine
informatiile necesare cerute, reusind astfel sa neutralizez
clientul si sa promovez Compania.


P.S. Nu, nu e Geoana, e o colega junior care mi-a cerut feedback
P.S.2 Da, e blonda

  postat de unique2 in 2010-01-22 01:45 | Dictionar | Trackback 0 comentarii

Recuperabilitatea (featuring Zorro)
     media: 0.00 din 0 voturi

Criza in care mediul economic global dar mai ales maroniii au aruncat corporatia i-au determinat pe sefi sa-si assume obiective. Cine i-o fi tinut sa nu le urmareasca si inainte nu stiu, dar cert este ca de la 1 septembrie au zis: Gata dom’le, de-acum incolo trebuie urmarita recuperabilitatea pe fiecare contract! Sub nicio forma sa nu mai prindem recuperabilitate sub 60% pe vreun proiect!

Ce poate face o minte odihnita

Acum ce recuperabilitate e aia sub 100% e greu de banuit. Tot ce stim este ca sefii urmareau un raport de genul venituri/ costuri. Care costuri, numai costuri nu erau! O minte obtuza si inchistata de pe undeva din Londra, stabilise o rata orara, fara nicio legatura cu realitatea, pentru fiecare sclav de pe plantatie. Rata orara care era de vreo 10-15 ori (in functie de pozitia in corporatie) mai mare decat banii intrati in contul sarmanului truditor pentru ora respectiva.

Mintile luminate ne impusesera sa facem si un buget la fiecare proiectel. Chipurile, orele bugetate pentru fiecare sclav urmau a fi inmultite cu rata lu Peste, produsul fiind “costul proiectului”. Tariful negociat urma a fi raportat la “cost”, fractia respective dand nastere la un monstru: “recuperabilitatea bugetata”

Din pacate, lucrurile nu se opreau aici. Proiectul trebuia urmarit saptamana, iar la sfarsit se tragea linie. Orele lucrate (luate de pe timesheet) urmau a fi inmultite cu aceeasi rata, rezultand “costul efectiv”. Tariful, déjà incasat, era impartit mai departe la “costul efectiv”, dand nastere celui de-al doilea monstru: “recuperabilitatea efectiva”. Se calculau si economii/ depasiri fata de plan, fix ca pe vremea lui Ceausescu.

Si tragismul situatiei este ca nu se termina aici. Recuperabilitatile astea duc de obicei la evaluarea performantei unui manager. Bineinteles, rata bugetata nu putea fi sub 70%, stiindu-se ca de obicei cea efectiva va fi cu 10% mai mica. Adica recuperabilitatea perfecta de 60% din pretul primit in conditii de taxare orara. Bullshit!

Socoteala de acasa

Vine sedinta cu cavalerul si cu Zorro sa punem tara la cale. Zorro are in fata bugetul, incercand sa scada mai mult din cheltuieli. “Nu vad nici un risc cu privire la conturile bancare”, spuse el convins sperand ca strategia mostenita de la mafia maronie va da rezultate si de data asta. “De ce nu?”, raspunse repede cavalerul, unul dintre cei experimentati si intelepti de pe insula, de altfel. “Pai….., se incurca maroniul, au un oarecare control”. Zorro ar fi trebuit sa stie ca punctul asta nu e deloc negociabil, chiar daca e destul de munca, asta prin natura profesiei pe care mai mult o dezonora. A trebuit sa-I reaminteasca cavalerul de ce.

“Datorita bugetului… zise el din ce in ce mai putin convins, nu am rezervat niciun junior. Unique2 e destul de experimentat de altfel." Mie parca imi aluneca un pantof in sus impotriva gravitatiei. Dupa un moment de gandire, cavalerul spuse: “Fie! Ma intereseaza sa fie gata intr-o saptamana, nu conteaza cum”. Cu alte cuvinte, scopul scuza mijloacele. Asa a inceput si Machiavelli.

Intr-un fel, Zorro nu era prost degeaba. Stia ca daca ar fi fost si un junior in peisaj, as fi pierdut ceva timp sa-l fac sa inteleaga ce trebuie sa presteze. Ca sa nu mai spun ca pe urma ar fi trebuit sa-l corectez. Iar juniorul, neexperimentat si cu mintea la facebook, la petreceri si la veverite/ veveritoi, nu si-ar fi adus aportul intr-o asa masura la contributia maretului proiect.

Pe scurt, Zorro isi facuse urmatoarea socoteala acasa. Pun lei in loc de adevarata moneda (mult mai puternica), iar cifrele sunt oarecum rotunjite:
- Una bucata sclav senior (adica io): 40 h x 150 lei/h = 6.000 de lei
- Una bucata revizie maroniu (adica Zorro): 8 h x 200 lei/h = 1.600 de lei
- Una bucata revizie cavaler semnatar: 3 h x 500 lei/h = 1.500 de lei
- Una bucata revizie cavaler ethnic: 2 h x 450 lei/h = 900 de lei
Total “costuri”: 10.000 de lei
Pret jumulit de la client: 7.000 de lei. Rezulta recuperabilitate bugetata : 70%

Socoteala din targ

Lucrurile n-au stat insa la fel pe hartie. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Am dat de niste hartogarii neasteptate, a trebuit sa fac munca “cu umarul” (treaba de junior), ceea ce mi-a mancat inca o ora-doua in plus in fiecare zi. In total, 6 ore suplimentare adaugate la cele 9 pe care a trebuit sa le prestez pentru jobul anterior (Dl. Metodologie nu s-a lasat pana nu mi-a mai trantit 25 de note de revizie ca nu-I respect metodologia). Care va sa zica, a trebuit sa muncesc zilnic pana la 9, intrand intr-o stare avansata de oboseala care mi-a diminuat mult din randamentul urmatorului proiectel.

Fireste, pe Zorro nu-l interesa asta. Pentru el a fost doar o depasire de 6h x 150 lei = 900 de lei. La asta s-a mai adaugat inca 2 ore din timpul, caci nefiind niciun junior , maroniul a trebuit sa semneze absolut fiecare pagina si document ca revizor. Ar mai veni inca 2h x 200 lei = 400 de lei. Dar ce mai conteaza insa toate astea cand costul total a fost de 11,300 de lei iar recuperabilitatea finala de 62%? Fiind peste 60%, a fost considerat un manager eficient.

Cu totul alta ar fost situatia in cazul scenariului B, cea care ar fi avut protagonist si un junior. Si pentru ca EU sunt scenaristul, vorbim aici de o hot-top blonde la 21 de ani. Juniorul (sau blonda) ar fi consumat 40h x 100 de lei = 4.000 de lei. Las aici sucurile si prajiturile oferite cu mare generozitate de catre echipa. V-am spus ca eu sunt singurul din echipa, nu? Preluand o parte din sarcinile mele, eu as fi lucrat doar 31, ducand la o economie de 9h x 150 lei adica 1.350 de lei. Dar… tragand linia, rezulta o depasire de 2.650 de lei si o recuperabilitate de 53%, absolut inacceptabila pentru un manager de succes ca… Zorro.

Ce spune contabilul (necontopist)?

Este cazul insa sa lasam deoparte aberatiile lui Zorro si sa luam niste cifre de pe state din contabilitate, sau mai bine din contul bancar al corporatiei. Cont care, dupa cum stim, a fost creditat de catre client cu 7.000 de lei. Firma a trebuit sa-i plateasca corporatistului unique2 55 de ore (40 normale + 15 suplimentare). Din pacate pentru mine (altminteri, scriam postul de pe yachtul privat), nu cu 150 de lei, ci doar cu 15 cat scrie in contract. 15 x 55 = 875. La aceasta cifra mai adaugat sporul de ore suplimentare de 50%: 15 x 15 x 50% = 112. Un total de 987 de lei pe debit. Buni si-aia.

Urmeaza Zorro care-si trage si el partea leului: 10h x 20 lei = 200 de lei. Basca sporul de ore suplimentare: 2 x 20 x 50% = 20. Deci inca 220 de lei irositi pe fundul lui Zorro. Cavalerii mesei rotunde isi trag si ei 5h x 100 lei = 500 de lei pentru revizii. Numai ca, oricat de mult ar incerca Zorro sa impiedice evidenta, mai ramane un junior de platit. Junior care, desi stat degeaba toata ziua (de fapt, a „lucrat” pe facebook) ca n-a vrut Z. sa-si „strice bugetul”, el, figureaza totusi pe statul de plata. Fie ca munceste sau nu. Ca si mine, ca si voi, ca si Mircea Geoana cu voaia Dvs, primeste un salariu fix indiferent de orele (ne)lucrate. Si care pentru 40 de ore state pe facebook si BBC a incasat 40h x 10 = 400 de lei.

Tragem inca o data linie si afalam totalul debitului de pe contul curent al corporatiei: 987 +220 + 500 +400 = 2.107 de lei. Soldul contului (7.000 – 2.107 = 4.893 de lei) reprezinta adevarata eficienta si asta nu v-o spune nici Zorro, nici regele Arthur, nici metodologia lui Peste, ci ne-o spune Banca. Ne-o spun Trezoreria, contabilitatea, registrul de casa si orice alte documente care ne arata unde merg banii. Bani care, dupa finantarea unor cheltuieli prostesti de genul noului sediu (ufff, ma tot tin sa continui), ajung tot in buzunarul cavalerilor.

Daca n-ar fi, nu s-ar povesti

Sa ne uitam putin si asupra scenariului B, cel considerat ineficient de catre Zorro, datorita recuperabilitatii reduse. In cazul de fata, eu as fi lucrat doar 31 de ore. Restul de 9 mi le-as fi petrecut rezolvand notele de revizie ale D-lui Metodologie. Ca atare, as fi ajuns si eu acasa ca omul la 6, lucrand la alte aspecte mai importante cum ar fi o burta mai mica si un rank mai bun la FIFA 10 (in prezent doar 1.847 pe Wii). Firma ar fi fost si ea avantajata, nemaiplatind ore suplimentare, deci economisind 112 de lei.

Juniorului (adica blondei, ca e scenariul MEU), ii va plati la fel, cat scrie in contract. Numai ca in situatia asta ar fi castigat experienta iar seniorii ei din busy season vor pierde mai putin timp explicandu-i ce trebuie sa faca. Cat despre Zorro, acesta nu ar mai fi fost nevoit sa semneze toate prostiile de documente (fiind deja semnate de catre doua persoane, eu si blonda). Ca atare, ar fi terminat si el in maxim 8 ore si ar fi ajuns acasa la nevasta cea cumparata mai repede. Firma ar fi castigat din nou, nemaiplatindu-i cei 20 de lei ore suplimentare.

Tragem iar linie si observam ca in cazul scenariului „ineficient”, firma ar fi economisit de fapt 132 de lei, adica o economie de 6% si nu o ineficienta de 17% asa cum aparea din datele lui Zorro.

Ce a fost mai intai? Oul sau gaina?

De unde ajungem din nou la intrebarea regelui Arthur: „Cum este posibil sa creasca overtimeul in firma cand foarte multi oameni stau degeaba?” Ei bine, uite ca este posibil. Ei bine, uite ca se intampla… Pentru ca toti cavalerii lui aproba astfel de aberatii fara sa analizeze in prealabil resursele neocupate. Aparent, King Arthur a gasit o solutie. Din vara, nu va mai plati overtime decat pentru proiecte speciale bugetate ca atare. Ei bine, nu asta e solutia (in paranteza: Solutia e asta, domnilor caveleri!)

Zorro va continua sa termine joburi si va fi laudat pentru o recuperabilitate minunata. Dar unique2 si alti sclavi vor fi tot mai obositi si vor intra in busy season epuizati. Randamentul lor va fi scazut si nu se vor putea concentra. In plus, vor trebui sa lucreze cu niste juniori fara pic de experienta , pentru ca pana atunci nu fusesera alocati pe niciun proiect. Pentru a nu strica recuperabilitatea unor idioti. Practic, vor finaliza mai putine joburi decat normal iar asta se va traduce in bani mai putin pentru firma.

Regele Arthur va arata din nou teatral inspre criza si va drege treaba prin masurile sale celebre: inghetari salariale, nepromovari etc. Asta spre confuzia totala a lui Zorro si a altor cativa manageri maronii care nu vor intelege de ce nu primesc prima de Pasti (la ei se numeste prima sezoniera probabil neavand Pasti) cand ei au terminat de fapt 2009 cu recuperabilitatea recuperabilitatilor.

  postat de unique2 in 2009-12-17 02:01 | Dictionar | Trackback 1 comentarii

Offshorizarea
     media: 0.00 din 0 voturi

Wud you giv me yur account number coz I wud like to check it? Daca va suna familiara fraza asta, inseamna ca stiti deja despre ce este vorba. In clipa asta nu cred sa mai fie corporatie care sa lucreze cu clienti si sa nu-si fi tras vreun call-center prin India. Chestia se numeste offshoring si, conform institutiilor de specialitate, are la baza 3 motive: bani, bani si iar bani. Sau cel putin asa am tradus eu large talent pool, low cost si fast turnaround time din engleza de business.
Servicii globale partajate

In principiu e simplu. Ai multi clienti persoane fizice, foarte multi sunt batuti in cap (aia de-au lucrat la *222 sau la 444 stiu ce zic), localnicii nu accepta un job de consultant relatii clienti decat daca e binisor platit… Asa ca, daca sa zicem ca esti angajator in UK si nu vrei sa platesti pe unul cu 24.500 de dolari pe an pentru treaba asta, iti cari tot call centerul in India unde platesti un bindi cu 2.300 pentru aceeasi munca. Ii dai un calculator, ii dai o lista cu ce sa zica, ii arati butonul de punere in asteptare, si gata. Ca pe urma te injura clientii ca nu inteleg accentele mandrilor, asta-i alta poveste.

De cateva luni insa, corporatia mi-a rezervat o noua surpriza, tocmai cand faceam planificarea unui job, aflat la a patra editie. Desi la precedentele 3, avusesem drept ajutor (sau mai putin ajutor) un incurca-lume aflat la al doile an in firma, de data asta situatia era schimbata. Plannerul arata foarte clar o debutanta dar si doua nume „non-english” care numai din biroul nostru de pe insula nu erau. Descrierea biroului din care faceau parte era cat se poate de edificatoare: sevicii globale partajate.

Ei da, traisem s-o vad si pe asta. Ajunsesem sa intram si noi in clubul select al offshorerilor si sa offshorizam consultanta in India. Totul parea o gluma proasta mai ales stiind ce probleme punea clientul respectiv. Desi eram la al patrulea semestru, totusi nu puteam spune ca am inteles tot ce facea. Iar dasteptu asta de manager de prin centrul Africii vroia sa invat doi bolovani in cateva zile destule chestii incat sa-i tin ocupati doi saptamani. Si asta de la distanta.
Aici sunt banii Dumneavoastra

Cum domnul colorat avea idei mari, a trebuit sa ma lupt cu ei inca din partea de planificare. Cica sa ne ajute sa transpunem formulare dintr-un format in altul. Zis si facut. Dau eu un mail peste Pacific spunandu-le sa gaseasca in retea noul formular, sa ia formularul existent din dosar si sa puna datele din vechiul formular in noul formular. Ca de, cam cu asta ne chinuie mai nou corporatia, sa avem formulare la zi care se schimba din luna in luna. Mail de raspuns peste 3 zile: Nu putem accesa formularul nou, ca n-avem InfoPath instalat pe calculatoare!

Noroc ca m-a trimis corporatia unde a intarcat mutu iapa pentru vreo 3 saptamani si l-am lasat pe manajer sa se spele cu ei pe cap. Numai ca intr-un final am revenit pe insulita, decis sa ma lupt cu toti, cu indieni offshorizati, cu juniori noi, cu clientul dificil si sa o scot la capat pentru a patra oara. Organizez eu intalnirea cu echipa, invit si pe indieni, pe manajer ia-l de unde nu-i. Le dau eu tema, le aloc sarcinile cu cel mai putin de gandit si cel mai mult de lucrat si astept. Astept. Astept. Marti seara ma trezesc cu un mail ca unul din ei nu mai poate sa lucreze ca a fost alocat pe un alt job. Si ca daca vreau sa vorbesc cu coordonatorul de pe insula sa-l rezerve pentru saptamana viitoare.

Pai de rezervat fusese si saptamana asta! Iar clientul nu-i astepta pe ei! Clientul vroia sa stie ce-am facut pana la sfarsitul saptamanii! Asa ca l-am lasat in plata Domnului (sau a elefantului cu nu stiu cate picioare si brate) si l-am asteptat pe al doilea hindu sa vina cu rezultate. De venit a venit un alt mail, miercuri la pranz dar nu de la ei ci de la o tipa din Londra (cu nume la fel de non-english). Care imi spunea ca datorita nu stiu caror angajamente, nici unul din cei 2 hindu mititei nu mai pot continua saptamana asta. Si ca atare sa-i rezerv saptamana viitoare.

Mai mult, culmea nesimtirii, tipa gasea de cuviinta sa-mi atraga mie atentia ca le-am scris mititeilor pe mail, care protocol chipurile n-ar fi agreat. Cu nervii in pioneze, l-am intrebat pe al doilea mititel cam ce-a facut pana atunci si daca mai poate sa lucreze SAPTAMANA ASTA. Raspunsul a fost clasic: nimic in 3 zile. Un raspuns mai larg l-a dat iar tipa din Londra, la fel de neintrebata care s-a ofuscat ca desi imi trasese atentia, iar am folosit mailul ca mijloc de necomunicare ceea ce e neacceptabil bla bla bla bla. In fine, am pus o regula in Lotus Notes sa-i arunce la gunoi toate mesajele instant si l-am lasat pe manajer sa se spele pe cap cu ea si cu toti offshorizatii.

Am reusit sa termin treaba ca si in anii trecuti, cu ore suplimentare, week-enduri muncite, tot tacamul. Peste o saptamana am primit o invitatie la trening despre offshorizare. Ca asa-i la noi, mai intai e practica, si pe urma e teoria. Intamplator sau nu, trainerul era tot un indian care a enumerat avantajele: Bani, bani si iar bani. Sau rata orara de doua ori mai mica, curba de invatare in crestere si numar mare de angajati (care pana la urma s-a dovedit insuficient in exemplul nostru). Am retinut totusi ca se poate folosi mailul, doar ca nu si cu atasamente continand informatia de la client. Acum de ce naiba mailul nu e sigur iar rahatul ala de software de networking care se blocheaza din ora in ora e sigur? In fine…

Pentru ca probabil se plictisea, trainerul a apucat sa ne spuna si o chestie pe care nu cred ca ar fi trebuit s-o spuna. Chestie auzita de la trainingul de manageri la care fusese invitata si bossul al mai mare al corporatiei, ala din America. Cica forta planetei se muta de la vest la est, lucru recunoscut si de olaba (sau obama, cum s-o zice) iar ei, saracii, nu pot decat sa se adapteze la asta. Hai sictir!

Acest post se incheie, spre surprinderea generala, aici. Corporatistu’ nu mai are resurse de inspiratie, asa ca se gandeste sa offshorizeze bloggingul in India. Iar cititorii se plictisesc sa citeasca atata, asa ca vor offshoriza cititul in Filipine urmand a primi un rezumat de la o faţă rotundă. In timpul câştigat, se vor uita pe Antena lui Felix unde niste chinezi vor crea continutul materialelor offshorizate de Galmea si Spam. Care materiale vor fi sumarizate si transmise mai departe spre informarea lui Base direct din Guadalajara, unde pentru cativa pesos mexicanii ii vor multumi Piratului pentru offshorizare.

  postat de unique2 in 2009-11-16 01:39 | Dictionar | Trackback 0 comentarii

Corporatia se muta (I)
     media: 0.00 din 0 voturi

Desi pare greu de crezut pentru un corporatist cu state vechi ca mine, tocmai am experimentat prima mutare de sediu din istoria mea de angajat (model) al unei firme multinationale. Placa zilei, pe numele ei “in curand ne mutam intr-un sediu mai mare si mai modern”, a fost fredonata pe insula inca din anul 2005, conform relatarilor lui Petrica, fara ca ideea sa fi fost concretizata in vreun fel in ultimii 4 ani. Pe vremea aia, mareata corporatie se afla intr-un casa ca-n povesti, cu vedere la oceanul albastru, incadrata foarte bine in peisajul de mai jos.


Casa a fost primitoare pentru toata lumea, angajati mai vechi sau nou veniti. Aici a debutat Petrica in cariera de tiran pe insula. “Aaaa, casa asta n-are pereti de sticla”, a grait el. Tot aici, si-a instalat prima data Stinkatorul Indian duhoarea. “Aaaa, spunea el in timp ce altii se tineau de nas, casa mea din India e mai mare!” Aici cred ca ghiciti ce-au intrebat ceilalti in gand. Incepe cu “De ce” si se termina cu “India”. Nici maronii care s-au peregrinat n-au rezistat prea mult fara sa strambe din nas: Sediul asta e o casa de locuit, nu e firma. E o rusine!, au concluzionat ei.

Amu’ cativa ani insa, in vremuri uitate, pe cand Dinamo inca mai castiga titluri de campioana iar corporatistul de fata tocmai se stabilise pe insula, mai-marii din imparatie au dat vestea cea mare: “Am semnat contractual de chirie, in ianuarie 2008 ne mutam!”. Daca pana atunci ne multumeam cu raspunsul “intr-un sediu mare si modern”, de data asta Regele Arthur a ridicat mana si a aratat niste macarale spre nord. Urma sa ne mutam intr-o zona… “moderna”, cu sedii de corporatii intr-o zona… cum e asta

VA URMA (cand n-o sa ma mai exploateze maroniul asta de mi-e manager acum si voi putea pleca de la serviciu pana la ora 10 seara)

  postat de unique2 in 2009-11-11 01:44 | Dictionar | Trackback 0 comentarii

Milestone card
     media: 0.00 din 0 voturi

Desi cand am plecat in delegatie spusesem destul de clar pe mesageria vocala ca nu pot fi contactat decat pe mail, cineva s-a gasit sa-mi lase un mesaj vocal de 18 secunde. Lucru pe care l-am aflat tot de pe mail prin facilitatea call serverului care trimite automat un e-mail in cazul unui mesaj vocal. Cum clientul englez fusese destul de dragut sa-mi lase un aparat telefonic pe bancul de lucru, am format prefixul insulei si am dat sa-mi verific mesageria vocala.

Nu mare mi-a fost mirarea cand mesajul era de la o secretara. M-au trecut fiorii cand am auzit-o vorbind ceva de regale Arthur si un plic. Mi-am amintit de vechiul serviciu unde plicul rosu era celebru prin continutul sau definitiv. M-am linistit cand secretara a mentionat ceva de ziua mea implicand o aniversare importanta precum si de un ‘card’ primit din partea partenerilor.

Cred ca am mai explicat cam ce anume imi doresc eu sa primesc de la parteneri: promovari, mariri de salariu si in cel mai rau caz o prima. Iar daca e vorba de un card, ma astept la un card bancar cu ceva sold consistent pe el, sau macar un card de loialitate la Marks & Spencer cu cumparaturi nelimitate pe urmatorii 3 ani. Numai ca in limba engleza cuvantul card are mai multe semnificatii dupa cum se poate vedea si din conversatia urmatoare:

+447814xxxxxx [10:49]: Pui, am primit ceva de la parteneri. Este un milestone card
+40745xxxxxx [10:55]: What? Pai atunci hai zboara tu in Ro…
+447814xxxxxx [10:58]: Pui, o sa-ti explic diseara ce inseamna milestone. Te pup
+40745xxxxxx [11:02]: Hai mai pui, nu e ceva cu zboruri? Si de ce ti-au dat?
+447814xxxxxx [11:26]: :De ziua mea pui. Milestone card = felicitare pentru un moment de referinta
+40745xxxxxx [11:28]: Aha. Si eu care credeam ca e ceva util. Pupici

  postat de unique2 in 2009-10-09 23:54 | Dictionar | Trackback 1 comentarii

pagina urmatoare >>


 
Powered by www.ablog.ro, design by Lilia Ahner