Vineri, Iulie 23, 2010, 02:42 AM 

Busy S08E08 Sambata - Distrugatorul de mituri
     media: 5.00 din 1 vot

In traditiile vechi din perioda “romantica” a sezoanelor busy, se spunea ca sambata este zi de mers in Carrefour, in Mall, de spalat, curatat si de gatit. Bineinteles, cele enumerate se faceau pentru toata saptamana viitoare, fiind singura zi in care iti puteai permite acest lux. Din pacate, metodologul nostru african a distrus cu desavarsire acest mit al sambetei, chemandu-ma acolo unde imi petrecusem si restul saptamanii: la serviciu.

Din episoadele anterioare Busy Season

- Sezonul 8 isi confirma pe deplin denumirea, Reactionarul, Marele Hindus, Motanul, Alesul, Inteleapta si mai ales Metodologul aducandu-si din plin contributia la numarul exagerat de ore muncite pe plantatie. Din pacate, nu exista alternativa, recesiunea economica si legislatia insulei facand aproape imposibila obtinerea unui job mai bun
- Nu acelasi lucru il putem spune despre Motan care dupa o perioada suspecta de leneveala si lehamite, a fost prins de niste hingheri ai head-huntingului si hranit cu o pozitie de director. Astfel, felina si-a vazut incununat efortul depus in cei 10 ani de scavagism in firma (in insula si pe continent...ul australian)
- Un flash-back din sezonul 7 ne arata cum Dl Metodologie ma anunta vineri seara ca in weekend sa ma prezint la serviciu alaturi de celebrul si arogantul Matt (care se pare ca fusese incaltat din aceleasi motive la urma urmei) si de un alt geek din tara care incepe cu P si se face renumita in lume prin cresterea de serpi teroristi si de manageri batuti in cap. Dupa un an, istoria se repeta numai ca distributia este inca necunoscuta la sfarsitul zilei de vineri. Nu-i nimic, aflam….

Busy Season 08 Episodul 8: Sambata – Distrugatorul de mituri

Desi am pus ceasul sa sune mai devreme, efortul a fost inutil. Oricat de bine as fi facut planningul trezit-sarit-imbracat-plecat, organismul nu fuctioneaza dupa nicio metodologie. Organismul daca e obosit, nu functioneaza de loc. Iar corporatistul dupa 5 zile si nopti de munca fara intrerupere casca, se intinde, ramane fixat in pat privind in gol si ascultand muzica si isi tot face curaj sa coboare din plapuma si sa ajunga la cafetiera.

O altfel de nota de revizie

Am ajuns in cele din urma la 11:30 la serviciu . Credeam ca-l gasesc deja si pe metodolog si note de revizie (nu conteaza ca munca nu incepuse, inventeaza el). N-as putea spune ca eram singur (cine naiba a mai vazut birou gol sambata?), dar nu vedeam nici urma de africa sau de alt membru din echipa. A carei echipa nu-i stiam compozitia, ca Meto o alcatuieste peste noapte.

Ma decid sa-l sun. Degeaba, abonatul metodolog nu raspunde. Ca atare, astept si ma uit admirativ la notele de revizie aferente altui job ale aceluiasi nabadaios manager. Este vorba de cel mai usor job posibil pe care il incepusem eu. Ma si imaginam stand ca boierul toata ziua, facand doua lulele si trei surcele. Dar scapa daca poti ochiului de vultur. Dandu-si seama in ultima clipa ca nu sunt exploatat la maxim, jonglerul metodologiei m-a incaltat cu ceva naspa si i-a predat proiectul Blondei (va rog insistent n-o confundati cu Blonduta neutralizatoare de clienti), furnizandu-i si un asistent in persoana Boxerului.

Notele de revizie adresate de data asta... boxerului (??!) sunt la fel de inutile ca si cele adresate mie. Si daca tot ma plictisesc, ma apuc si ii adresez si eu Metodologului doua note de revizie
1. Cum ai putut mai maestrule sa il pui pe Boxer sub comanda Blondei, fiind de notorietate faptul ca cei doi sunt impreuna?
2. De cand notele de revizie sunt adresate juniorului si nu seniorului?

Metodologia lui... Rafael Nadal

N-apuc sa salvez notele de revizie ca imi suna telefonul. Metodologul imi indruga o scuza banala cum ca n-are cine sta cu fetita, desi din fundal se aud rachete de tenis si gafaitul aluia din Spania care nu e Federer. Cum mai e ceva pana vine nevasta-sa (a se citi pana reuseste Nadal sa castige), M se apuca sa-mi dea instructiuni prin telefon de parca eu as fi broker si el client. E ora 1.

Trec 20 de minute pana reusesc sa ii deduc parola, probabil in afrikaans. In cele din urma reusesc si astept sa se incarce sistemul de operare de pe computadorul lui. Tot 20 de minute. Dupa inca un sfert de ora, mgr-ul isi aminteste si unde e salvat fisierul master. Adica pe mail. Alte cazne de dedus parola la clientul de email. Mai punem si 10 minute in care asteptam sa se incarce softul cu nume de numar si produs cu curul de aia de la ai-bi-em.

Minune! Am in sfarsit in fata fisierul produs de mintea luminata a africanului. Ma uit si ascult la telefon alte indicatii. Conversatia devine monolog pentru ca el continua sa explice de acasa in timp ce din birou se aud doar matele male care imi ghioraie groaznic de foame. Imi explica de cash flow, de modele de afaceri, desi in fata vad doar burgeri si cartofi prajiti . Intr-un final termina, spunandu-l sa sun daca dau de greu.

Imi iau in graba din frigider sandwichul facut dimineata si ma intorc la calculator aproape de 3. Nu trece mult si apare metodologul, cu un zambet afisat la maxim. Era si normal, castigase Nadal. Satisfacut, se aseaza picior peste picior incepand sa dea explicatii, asortate din cand in cand cu niste parabole de genul Man, cand joaca Nadal, am emotii de parca as juca eu!
Munca in echipa

Ii spun ca mie nu-mi place tenisul, imi plac jocurile de echipa, Si daca tot veni vorba de echipa, ramane o intrebare: Unde e echipa aia minunata?... Cu foarte mult calm, incepe sa-mi povesteasca de Juniorul Politician, care mi-a fost alocat pe toata durata de viata a proiectului.

Sa facem un exercitiu. Imaginati-va cel mai prost subordonat care v-a ajutat vreodata. Dublati prostia aluia, mai puneti putin si o sa-l aveti pe Juniorul Politician. In fine, de concediati sa vorbim numai de bine (la ora asta nu se mai afla printre noi) si sa ne bucuram ca avem totusi un ajutor. Numai ca dupa atata lobby, Meto arunca bomba. Fiind prin Anglia, Politicianul nu poate sa ne ajute in weekend.

Ei da, anul trecut am fost 3 sclavi alaturi de un metodolog si toti vegheati din umbra de Cavalerul Frezat aflat si el pe plantatie. Acum? Doar eu si Meto ramasi deja singuri in tot biroul, in timp ce lasarea intunericului pregatea orasul pentru viata de noapte. Interlocutorul nu se descurajeaza...avem doar 19 dosare si suntem 2 oameni..stim despre ce-i vorba anul trecut.. e simplu! Terminam repede.

Fac ce pot numai ca M e perseverent si vrea mai mult. Ma uit ca la pingpong in 5 rapoarte ca sa fac altul. Pe deasupra, datele de pe Yahoo imi iau o ora sa le pun in formatul pe care-l vrea maestru. Primul dosar e gata in 3 ore, putin dupa ora 9. Gata vorba vine...stim cu totii ce inseamna un dosar revizuit in concordanta cu... metodologia !

A zis cineva ca Metodologul nu e rezonabil?

Mi-e foame din nou dar mi-e mult mai sila sa ies la magazin. De obicei drumul pana la Waitrose dureaza doar doua minute: treci strada si faci la dreapta. Numai ca e o problema: receptia e incuiata la ora asta iar iesirea alternativa e de cosmar: trebuie sa cobor cu liftul 4 etaje, sa trec prin doua culoare, sa trec prin garaj, sa descui usa de la garaj, sa ies pe rampa, sa ies pe aleee... De acolo e si mai complicat: poteca spre bulevard e blocata de santierul de la cladirea alaturata asa ca trebuie sa ies pe strada paralela si intunecata, sa fac dreapta pe Esplanada, sa trec pe sub o schela unde e intuneric bezna si de-abia apoi sa ajung la Bulevardul din fata firmei. Si tineti cont ca acelasi traseu ar fi trebuit facut si la intors odata ce as fi cumparat ceva de-ale gurii.

Rabd si mestec guma sa-mi tina de foame. Foamea devine o obisnuinta si stomacul ma lasa in pace. Nu si somnul. Meto cedeaza la miezul noptii in timp ce eu tocmai termin al doilea dosar. Sefu e ingaduitor ca de fiecare data: imi zice sa termin si pe-al treilea, sa i le trimit pe toate pe mail dupa care imi da voie sa plec si acasa. Multumesc, domnule Metodologie! Generozitatea si rezonabilitatea e de-a dreptul halucinanta!

Din fericire, curba invatarii isi spune cuvantul asa ca termin fericit la 2 noaptea si plec acasa. Doar pentru cateva ore, desigur. Culmea ironiei, odata ajuns la Bulevard, drumul trece prin centru unde lumea relaxata tocmai se intoarce de la disco si baruri. In traditiile de acum cativa ani, sambata noaptea era seara in care corporatistii se distrau, beau si mergeau in cluburi, fiind singura seara in care isi puteau permite acest lux. Din pacate, metodologul nostru a distrus si acest mit al noptii de sambata facandu-ma sa plec acasa de acolo de unde plecam si in celelate nopti: de la serviciu!


Comentarii

  1. Silviu

    Vad ca devii din ce in ce mai eficient, nu ti-a luat si ziua de duminica .... felicitari!
    :P

  2. unique2

    Vad ca devii din ce in ce mai eficient, nu ti-a luat si ziua de duminica .... felicitari!
    :P
    De unde ai inteles tu ca n-am fost si duminica? Am spus ca am terminat 3 dosare din 9, deci restul de 6 au ramas pentru duminica. O sa urmeze si episodul de duminica :)

  3. Silviu

    Astept cu nerabdare :-w

  4. Silviu

    "Desi am pus ceasul sa sune mai devreme, efortul a fost inutil. Oricat de bine as fi facut planningul trezit-sarit-imbracat-plecat, organismul nu fuctioneaza dupa nicio metodologie."

    Haha, te spun lui Meto!


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.327
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare