Marti, Decembrie 22, 2009, 03:14 PM 

Aer Lingus - cosmarul unei nopti de iarna
     media: 0.00 din 0 voturi

Aer Lingus e firma aia de tepari care isi lasa calatorii in voia sortii, in miezul noptii fara bagaje si in milocului pustiului. Dupa experienta de acum un an, am zis ca mai rau de atat nu se poate. Ei bine, m-am inselat. Amarnic.

Cum am vizitat eu Bulgaria

Eram pregatit pentru ce-i mai rau ca atare nu m-am mirat cand la check-in in Londra mi-au zis ca au intarziere de o ora jumate. Nici cand intarzierea s-a transformat in doua ore. Nici cand am mai stat inca 40 de minute ca prostii in avion ca sa termine ei de numarat si de alimentat avionul. Nu m-am mirat nici cand ne-a fost explicat motivul: zapada din londra. Oricum, la ei zapada e cum e la noi cutremurul. Stii ca vine odata si-odata, dar dar fiind faptul ca se intampla rar, nu trebuie sa te preocupe. Ca atare, nu m-am mirat nici faptul ca desi se anuntase cod galben in Bucuresti dupa 8 seara, echipajul nu dadea semne deloc ca s-ar grabi.

Lucrurile pareau a intra in normal spre ora 10 seara, cand pilotul a anuntat aterizarea la 22.20, ora Romaniei. Numai ca minutele treceau, se facu 22:00, 22:10, 22:20 si nici urma de procedura de aterizare. In cele din urma se auzi si glasul din canal al pilotului dar nu ca sa anunte aterizarea la Bucuresti, ci redirectionarea spre... Burgas. Chipurile, conditii meteo nefavorabile desi toate celelalte avioane (mult mai mici) aterizau normal.

Dupa 30 de minute de senzatii tari, asemanatoare cu cele de la Dragon Kahn de la Port Aventura si o aterizare din filme d-alea cu hijacking, am atins solul Burgasului. Foarete amuzant a fost faptul ca stewardesele ne-au spus ca vom ateriza la Burgas, Romania, mentionand la mirarea noastra ca e foarte bine sa nu fi inteles pronuntia Turnului de la Otopeni. Dar ca in orice caz e Romania. Ca atare, am petrecut mult timp sa ghicim daca vroia sa spuna Cluj sau Sibiu. Odata ce misterul a fost edificat (am aterizat in Bulgaria), ne-a fost adresat un anunt foarte important: vom ramane in avion timp de jumatate de ora pana reusesc ei sa vorbeasca cu sediul central la Dublin.

Calatori in tranzit

Urmeaza nu o jumatate, ci o ora intreaga de stat in avion, timp dupa care ni se spune ca ne vom intoarce la... Gatwick, rmand sa plecam a doua zi spre Bucuresti. Moment in care avionul rasuna de vociferari. Multi se hotarasc sa iasa din avion ca sa ia un tren ceva. Se face si o votare ad-hoc, majoritatea optand pentru sederea in Burgas si plecarea a doua zis spre Bucuresti.

Moment in care pilotul se hotaraste sa fie ironic: Sa nu va inchipuiti, spuse el, ca odata ce parasiti avionul o sa va intrebe cineva:
>. Nu, sunteti pe cont propriu! Iar noi nu putem desface bagajele aici, or sa mearga cu avionul inapoi la Gatwick!
Urmeaza alte vociferari insa alegerea dintre a fi pe cont propriu in Anglia si a fi pe cont propriu in Bulgaria ne cam face pe multi sa optam pentru prima varianta.

Agitatie mare, forfota, pilotul face spume incercand sa elibereze culoarul pentru procedura standard de realimentare cu combustibil. In cele din urma, surpriza: pilotul ia din nou cuvantul, dupa ce in urma cu 5 minute ne spusese ca singura destinatie spre care ne ofera transport e Gatwick. De data asta, stupoare. Acelasi pilot ne spune csa debarcam pentru ca in maxim 5 minute vor veni 4 autocare care ne vor transporta la Bucuresti. Ca urmare, suntem rugati sa coboram si sa mergem la terminal de unde ne vom recupera bagajele de cala. Parca ceva ne impiedica sa credem, dar mergem totusi ca oile la terminal. Aici, un fel de autogara Militari, care se dovedeste a fi ... poarta de imbarcare ., unde primim niste bilete rosii de tranzit. Totul e inchis in afara de niste toalete care put. Populatia:170 de pasageri, 3 politisti de frontiera si o tuta de la informatii. E ora 0:10.

Fiecare pentru el

Minutele trec, orele trec. Cativa se strang in jurul unui american cu palarie care vorbeste la telefon mentionand cuvinte grele gen US Emabassy, IATA, si chiar BBC, NBC si ABC. Ne promite rezultate. Cu tanti de la informatii nu prea avem ce vorbi, dat fiind faptul ca in Aeroportul International Burgas nimeni nu pare a vorbi limba engleza.

In fine, la ora 2:15 primim un raspuns scris de la magarul de pilot prin intermediul tutei de la informatii. Cica lor le pare rau ca nu am ajuns la destinatia finala si ca Aerlingus ne va rambursa costul transportului de la Burgas la Bucuresti. Iar in ceea ce priveste bagajele de cala, acestea vor fi trimise la Londra si retrimise inapoi spre Bucuresti a doua zi.

Americanul cu palarie deja face spume si incepe sa se creada van Damme incercand sa forteze o usa de iesire pentru... a ajunge pe pista si a-i cere socoteala pilotului. Cativa oameni il opresc, refuzandu-i sansa unica de a-si petrece o noapte intr-o sectie de politie bulgareasca. We should stay together and I promise we will shut down their business!, vocifereaza el dand din maini.

Urmeaza liste, listute, organizari si ince cele din urma cineva care lucrase prin Bulgaria reuseste sa rezerve 3 autobuze. Alte liste. Cineva se crede meteorolog si incearca sa ne convinga ca daca plecam la ora 8 dimineata e mai sigur si drumul e mai bun. Ca atare, cineva mai include o rubrica pe lista cu intrebarea: vreti sa plecati acum sau la 8 dimineata? Acum e deja ora 3:30 si primele autocare urmau a veni intr-o jumatate de ora.

O noapte bulgareasca

Avem alte suprize. Politia nu ne lasa sa iesim nici pe cealalta iesire, inspre Plecari internationale, deoarece n-am facut controlul pasapoartelor care are loc in alta cladire. Alt shuttle bus, alta plimbare pe pista, alta autogara gen Militari.

Spun un Hello somnorosului de vames care scoate un mormait nearticulat fara a se uita prea mult nici la pasaport, nici la mine. E aproape ora 4 dar nici urma de autobuz. Asteptari. Afara ploua. Torential. La o barfa aflam ca pilotul de fapt a refuzat aterizarea (fiind prea tampit sa stie ca in 2009 se poate ateriza si daca ninge, mai ales cand ai un Airbus A220 cu comanda automata). Tot la barfe aflam ca cei de la Turnul de control Otopeni nu stiau ca noi suntem inca in Bulgaria. Intre timp apar lipitorile taximetriste care pretind 450 de euro pentru o calatorie la Bucuresti.

Se face 5. Apare si un autobuz. Nimic nu e pe gratis. Pretul e de 40 de euro pe persoana desi se pare ca nu exista un tichet individual pe care sa-l putem deconta la cretinii de la Aerlingus. Lumea se inghesuie sa urce, ca la romani. Nu mai conteaza ca in multime sunt copii de 3-7 ani care stau nemancati, nebauti si nedormiti de aproape 24 de ore. Nu-i nimic, mai e un autobuz in afara de cel programat la ora 8 care cine stie daca mai vine.

Un englez are curiozitatea sa ne numere si constata ca cei care vrem sa urcam suntem mai multi decat numarul de locuri. Un apel de genul Va rog ca cei care au scris pe lista ca vor sa mearga la ora 8 sa astepte in aeroport pare a fi sortit esecului. Urcam la buluc. Ghinionul ma urmareste. Cel din fata tocmai ocupa ultimul loc pe scaun. Asa ca ma decid sa aplic varianta Ionescu/ Dacos, adica sa stau pe scara de la mijloc. Cei din spate coboara. Soferul are o idee geniala.Ne ia banii si spune ca ne vad da la sfarsit un singur bilet pe care sa-l putem multiplica.

Tara fara sfarsit

Ora 5:15. Cele doua autocare se pun in miscare. Mu mult, doar juma de ora cand se opresc la o bezinarie la rugamintea celor care nu folosisera toaletele la aeroport pentru ca erau murdare. Pauza care se transforma din 5 in 30 de minute ca asa e la balcanici. La pauza de tigara mai aflu lucruri. Consulul Romaniei la Sofia ne daduse niste indicatii foarte pretioase la auzul necazului: Luati un mijloc de transport si veniti la BUcuresti. Cumparati apa si mancare de pe drum. Noi nu putem face nimic. Inestimabila valoare!

Plecam din nou la 6:15 Nu stiam ca Bulgaria e asa de mare. Megem si mergem si mergem. Si ploua. La 8:30 iar ne oprim. Pauzele lungi si dese... De data asta oprim in plin camp. Ocazie cu care, la intoarcerea in autocar, scara mea se umple de noroi. Noroc ca am luat niste jucariute de la duty-freeul de pe insula iar acum pot folosi plasa cu succes. Sub fund. Fund care incepe sa amorteasca rau spre ora 10. Drumul se inrautateste, e plim de zapada si nu mai iesim odata din bulgaria.

10:35 Se fac 12 ore de cand am aterizat. 12 ore fara mancare, fara apa, fara somn. Nemernicul de pilot cu al sau staff au plecat singuri cu avionul plin de sandwitchuri pe care cer de obicei 5 lire. Si pe care le vor arunca in Londra, deoarce cursa retur s-a anulat si ea.

Dupa 24 de ore

10:40 Intalnim primul indicator. O raritate albastra pe teritoriul Bulgariei. Citim: Bucuresti - 80 km. Deja prindem posturi de radio din Romania. Suntem informati prin telefon ca la Otopeni ne asteapta Realitatea Tv, incercand sa mai faca niste audienta pentru Vantu. Intrebare generala: daca tot ii preocupa asa mult soarta noastra, de ce n-au trimis dupa noi autocare la Sofia?

10:50 O fetita de 6 ani cedeaza in urma stresului. Vomita, tuseste, e calmata cu greu si in cele din urma oprim din nou la Ruse. Cedez si eu foamei si patrulez dupa un birou de schimb, in apropiere fiind un Kaufland. In cele din urma imi iau niste gogosele cu 2 leva adica 5 lei. Lumea nu pare sa se grabeasca acasa. Plecam de-abia la 11:25

11:35 Vizualizez patul in timp ce ne oprim din nou in vama. Dar si scandalul imnes pe care-l voi face la intoarcere celor de la aerlingus. Mai e o ora daca nu e drumul prea rau. In tara, lume multa care taie porcii in curti. Pot sa vad toate astea, deoarece doi oameni au coborat la Giurgiu asa ca am prins in sfarsit un loc.

13:00 Cobor pe sol bucurestean in apropiere de statia de metrou Tineretului. Era programata Unirii dar soferul nu intelegea decat bulgara. Ajung la destinatia finala Obor foarte aproape de ora 14. In urmatoarele 24 de ore am stat mai mult in pat.
Bagajele inca nu mi-au venit dar asta va face obiectul urmatoarei insemnari. Intre timp, Aerlingus nu a publicat nimic pe situl oficial despre incidentul deosebit de grav (abandonare de pasageri fara bagaje intr-o destinatie intermediara). De ce-ar face-o? Teapa e la ordinea zilei.

Joi, Decembrie 17, 2009, 02:01 AM 

Recuperabilitatea (featuring Zorro)
     media: 0.00 din 0 voturi

Criza in care mediul economic global dar mai ales maroniii au aruncat corporatia i-au determinat pe sefi sa-si assume obiective. Cine i-o fi tinut sa nu le urmareasca si inainte nu stiu, dar cert este ca de la 1 septembrie au zis: Gata dom’le, de-acum incolo trebuie urmarita recuperabilitatea pe fiecare contract! Sub nicio forma sa nu mai prindem recuperabilitate sub 60% pe vreun proiect!

Ce poate face o minte odihnita

Acum ce recuperabilitate e aia sub 100% e greu de banuit. Tot ce stim este ca sefii urmareau un raport de genul venituri/ costuri. Care costuri, numai costuri nu erau! O minte obtuza si inchistata de pe undeva din Londra, stabilise o rata orara, fara nicio legatura cu realitatea, pentru fiecare sclav de pe plantatie. Rata orara care era de vreo 10-15 ori (in functie de pozitia in corporatie) mai mare decat banii intrati in contul sarmanului truditor pentru ora respectiva.

Mintile luminate ne impusesera sa facem si un buget la fiecare proiectel. Chipurile, orele bugetate pentru fiecare sclav urmau a fi inmultite cu rata lu Peste, produsul fiind “costul proiectului”. Tariful negociat urma a fi raportat la “cost”, fractia respective dand nastere la un monstru: “recuperabilitatea bugetata

Din pacate, lucrurile nu se opreau aici. Proiectul trebuia urmarit saptamana, iar la sfarsit se tragea linie. Orele lucrate (luate de pe timesheet) urmau a fi inmultite cu aceeasi rata, rezultand “costul efectiv”. Tariful, déjà incasat, era impartit mai departe la “costul efectiv”, dand nastere celui de-al doilea monstru: “recuperabilitatea efectiva”. Se calculau si economii/ depasiri fata de plan, fix ca pe vremea lui Ceausescu.

Si tragismul situatiei este ca nu se termina aici. Recuperabilitatile astea duc de obicei la evaluarea performantei unui manager. Bineinteles, rata bugetata nu putea fi sub 70%, stiindu-se ca de obicei cea efectiva va fi cu 10% mai mica. Adica recuperabilitatea perfecta de 60% din pretul primit in conditii de taxare orara. Bullshit!

Socoteala de acasa

Vine sedinta cu cavalerul si cu Zorro sa punem tara la cale. Zorro are in fata bugetul, incercand sa scada mai mult din cheltuieli. “Nu vad nici un risc cu privire la conturile bancare”, spuse el convins sperand ca strategia mostenita de la mafia maronie va da rezultate si de data asta. “De ce nu?”, raspunse repede cavalerul, unul dintre cei experimentati si intelepti de pe insula, de altfel. “Pai….., se incurca maroniul, au un oarecare control”. Zorro ar fi trebuit sa stie ca punctul asta nu e deloc negociabil, chiar daca e destul de munca, asta prin natura profesiei pe care mai mult o dezonora. A trebuit sa-I reaminteasca cavalerul de ce.

Datorita bugetului… zise el din ce in ce mai putin convins, nu am rezervat niciun junior. Unique2 e destul de experimentat de altfel." Mie parca imi aluneca un pantof in sus impotriva gravitatiei. Dupa un moment de gandire, cavalerul spuse: “Fie! Ma intereseaza sa fie gata intr-o saptamana, nu conteaza cum”. Cu alte cuvinte, scopul scuza mijloacele. Asa a inceput si Machiavelli.

Intr-un fel, Zorro nu era prost degeaba. Stia ca daca ar fi fost si un junior in peisaj, as fi pierdut ceva timp sa-l fac sa inteleaga ce trebuie sa presteze. Ca sa nu mai spun ca pe urma ar fi trebuit sa-l corectez. Iar juniorul, neexperimentat si cu mintea la facebook, la petreceri si la veverite/ veveritoi, nu si-ar fi adus aportul intr-o asa masura la contributia maretului proiect.

Pe scurt, Zorro isi facuse urmatoarea socoteala acasa. Pun lei in loc de adevarata moneda (mult mai puternica), iar cifrele sunt oarecum rotunjite:
- Una bucata sclav senior (adica io): 40 h x 150 lei/h = 6.000 de lei
- Una bucata revizie maroniu (adica Zorro): 8 h x 200 lei/h = 1.600 de lei
- Una bucata revizie cavaler semnatar: 3 h x 500 lei/h = 1.500 de lei
- Una bucata revizie cavaler ethnic: 2 h x 450 lei/h = 900 de lei
Total “costuri”: 10.000 de lei
Pret jumulit de la client: 7.000 de lei. Rezulta recuperabilitate bugetata : 70%

Socoteala din targ

Lucrurile n-au stat insa la fel pe hartie. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Am dat de niste hartogarii neasteptate, a trebuit sa fac munca “cu umarul” (treaba de junior), ceea ce mi-a mancat inca o ora-doua in plus in fiecare zi. In total, 6 ore suplimentare adaugate la cele 9 pe care a trebuit sa le prestez pentru jobul anterior (Dl. Metodologie nu s-a lasat pana nu mi-a mai trantit 25 de note de revizie ca nu-I respect metodologia). Care va sa zica, a trebuit sa muncesc zilnic pana la 9, intrand intr-o stare avansata de oboseala care mi-a diminuat mult din randamentul urmatorului proiectel.

Fireste, pe Zorro nu-l interesa asta. Pentru el a fost doar o depasire de 6h x 150 lei = 900 de lei. La asta s-a mai adaugat inca 2 ore din timpul, caci nefiind niciun junior , maroniul a trebuit sa semneze absolut fiecare pagina si document ca revizor. Ar mai veni inca 2h x 200 lei = 400 de lei. Dar ce mai conteaza insa toate astea cand costul total a fost de 11,300 de lei iar recuperabilitatea finala de 62%? Fiind peste 60%, a fost considerat un manager eficient.

Cu totul alta ar fost situatia in cazul scenariului B, cea care ar fi avut protagonist si un junior. Si pentru ca EU sunt scenaristul, vorbim aici de o hot-top blonde la 21 de ani. Juniorul (sau blonda) ar fi consumat 40h x 100 de lei = 4.000 de lei. Las aici sucurile si prajiturile oferite cu mare generozitate de catre echipa. V-am spus ca eu sunt singurul din echipa, nu? Preluand o parte din sarcinile mele, eu as fi lucrat doar 31, ducand la o economie de 9h x 150 lei adica 1.350 de lei. Dar… tragand linia, rezulta o depasire de 2.650 de lei si o recuperabilitate de 53%, absolut inacceptabila pentru un manager de succes ca… Zorro.

Ce spune contabilul (necontopist)?

Este cazul insa sa lasam deoparte aberatiile lui Zorro si sa luam niste cifre de pe state din contabilitate, sau mai bine din contul bancar al corporatiei. Cont care, dupa cum stim, a fost creditat de catre client cu 7.000 de lei. Firma a trebuit sa-i plateasca corporatistului unique2 55 de ore (40 normale + 15 suplimentare). Din pacate pentru mine (altminteri, scriam postul de pe yachtul privat), nu cu 150 de lei, ci doar cu 15 cat scrie in contract. 15 x 55 = 875. La aceasta cifra mai adaugat sporul de ore suplimentare de 50%: 15 x 15 x 50% = 112. Un total de 987 de lei pe debit. Buni si-aia.

Urmeaza Zorro care-si trage si el partea leului: 10h x 20 lei = 200 de lei. Basca sporul de ore suplimentare: 2 x 20 x 50% = 20. Deci inca 220 de lei irositi pe fundul lui Zorro. Cavalerii mesei rotunde isi trag si ei 5h x 100 lei = 500 de lei pentru revizii. Numai ca, oricat de mult ar incerca Zorro sa impiedice evidenta, mai ramane un junior de platit. Junior care, desi stat degeaba toata ziua (de fapt, a „lucrat” pe facebook) ca n-a vrut Z. sa-si „strice bugetul”, el, figureaza totusi pe statul de plata. Fie ca munceste sau nu. Ca si mine, ca si voi, ca si Mircea Geoana cu voaia Dvs, primeste un salariu fix indiferent de orele (ne)lucrate. Si care pentru 40 de ore state pe facebook si BBC a incasat 40h x 10 = 400 de lei.

Tragem inca o data linie si afalam totalul debitului de pe contul curent al corporatiei: 987 +220 + 500 +400 = 2.107 de lei. Soldul contului (7.000 – 2.107 = 4.893 de lei) reprezinta adevarata eficienta si asta nu v-o spune nici Zorro, nici regele Arthur, nici metodologia lui Peste, ci ne-o spune Banca. Ne-o spun Trezoreria, contabilitatea, registrul de casa si orice alte documente care ne arata unde merg banii. Bani care, dupa finantarea unor cheltuieli prostesti de genul noului sediu (ufff, ma tot tin sa continui), ajung tot in buzunarul cavalerilor.

Daca n-ar fi, nu s-ar povesti

Sa ne uitam putin si asupra scenariului B, cel considerat ineficient de catre Zorro, datorita recuperabilitatii reduse. In cazul de fata, eu as fi lucrat doar 31 de ore. Restul de 9 mi le-as fi petrecut rezolvand notele de revizie ale D-lui Metodologie. Ca atare, as fi ajuns si eu acasa ca omul la 6, lucrand la alte aspecte mai importante cum ar fi o burta mai mica si un rank mai bun la FIFA 10 (in prezent doar 1.847 pe Wii). Firma ar fi fost si ea avantajata, nemaiplatind ore suplimentare, deci economisind 112 de lei.

Juniorului (adica blondei, ca e scenariul MEU), ii va plati la fel, cat scrie in contract. Numai ca in situatia asta ar fi castigat experienta iar seniorii ei din busy season vor pierde mai putin timp explicandu-i ce trebuie sa faca. Cat despre Zorro, acesta nu ar mai fi fost nevoit sa semneze toate prostiile de documente (fiind deja semnate de catre doua persoane, eu si blonda). Ca atare, ar fi terminat si el in maxim 8 ore si ar fi ajuns acasa la nevasta cea cumparata mai repede. Firma ar fi castigat din nou, nemaiplatindu-i cei 20 de lei ore suplimentare.

Tragem iar linie si observam ca in cazul scenariului „ineficient”, firma ar fi economisit de fapt 132 de lei, adica o economie de 6% si nu o ineficienta de 17% asa cum aparea din datele lui Zorro.

Ce a fost mai intai? Oul sau gaina?

De unde ajungem din nou la intrebarea regelui Arthur: „Cum este posibil sa creasca overtimeul in firma cand foarte multi oameni stau degeaba?” Ei bine, uite ca este posibil. Ei bine, uite ca se intampla… Pentru ca toti cavalerii lui aproba astfel de aberatii fara sa analizeze in prealabil resursele neocupate. Aparent, King Arthur a gasit o solutie. Din vara, nu va mai plati overtime decat pentru proiecte speciale bugetate ca atare. Ei bine, nu asta e solutia (in paranteza: Solutia e asta, domnilor caveleri!)

Zorro va continua sa termine joburi si va fi laudat pentru o recuperabilitate minunata. Dar unique2 si alti sclavi vor fi tot mai obositi si vor intra in busy season epuizati. Randamentul lor va fi scazut si nu se vor putea concentra. In plus, vor trebui sa lucreze cu niste juniori fara pic de experienta , pentru ca pana atunci nu fusesera alocati pe niciun proiect. Pentru a nu strica recuperabilitatea unor idioti. Practic, vor finaliza mai putine joburi decat normal iar asta se va traduce in bani mai putin pentru firma.

Regele Arthur va arata din nou teatral inspre criza si va drege treaba prin masurile sale celebre: inghetari salariale, nepromovari etc. Asta spre confuzia totala a lui Zorro si a altor cativa manageri maronii care nu vor intelege de ce nu primesc prima de Pasti (la ei se numeste prima sezoniera probabil neavand Pasti) cand ei au terminat de fapt 2009 cu recuperabilitatea recuperabilitatilor.

Luni, Decembrie 7, 2009, 11:01 PM 

Cine le da tonul?
     media: 0.00 din 0 voturi

Un naspet de la canalul 2 de dezinformare isi exprima si el parerea pe blog. Acum nu v-as recomanda sa intrati pe link, fereastra browserului se va bloca aproape instant, lingaii naspetului neavand multe cunostiinte de web design.

Pe naspet nu-l bag in seama, l-as baga in alta parte cu tot cu patron dar nu-mi permit sa folosesc cuvinte obscene pe blog. M-am tavalit insa pe jos de ras cand am citit comentariile. Probabil ca si dracu ca la el am vazut prima oara linkul. Ei bine, cititorii asa-zisului liberal folosesc cu exasperare sintagma Imi vine sa urluuuuuu!

Se zice ca e nasol sa-ti vina si sa nu poti. Stiu din proprie experienta cand eram constipat. Asa ca haideti sa-i ajutam. Cineva trebuie sa le dea tonul. Poate chiar personajul din imaginea de mai jos. Care personaj ar semana cu Mogulul, daca Dan Voiulescu ar fi mai simpatic.




1,2, 3 si......

Auuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

Luni, Decembrie 7, 2009, 10:29 AM 

O piesa
     media: 0.00 din 0 voturi

Pentru ca am inteles ca lui Stan de la RTL Romania Antena 3 ii plac piesele cu dedicatie, i-am gasit si eu una. Inlocuiti La familia cu Basescu. Ia uite refren, Totul s-a terminat, v-ati dus de rapa/ Imperiul vostru se destrama, seful plange ca voiculescu. Ei da, baietii care canta nu sunt asa finuti ca mine, au inlocuit voiculescu cu un sinonim.





Ok, hai sa-i dedicam si sefului lui ceva, daca tot suntem la capitolul asta muzical



Luni, Decembrie 7, 2009, 02:09 AM 

Unde ma vad peste 5 ani
     media: 0.00 din 0 voturi

Intrebarea incepe sa revina in actualitate. Si raspunsul este fie unde sunt si acum (in diaspora), fie in trecut. Pentru ca viitorul cu Vantu, Patriciu, Voiculescu, Iliescu nu poate insemna decat un salt de 20 de ani in trecut.
Intrebarea nr. 1: De ce-am plecat?

Multa lume e indusa in eroare de faptul ca scriu de undeva de pe o insula crezand probabil ca m-am dus acolo sa castig bani si sa scap de saracia din Romania. Mizerie generata evident de Traian Basescu , cel care a dus tara in pragul falimentului, dupa cum s-au exprimat plastic unii cititori pe messenger. Ei bine, nu. Nu de asta am plecat.

Chiar daca am salariul cu vreo 40-45% mai mare, chiria si alte costuri mult mai mari fac sa economisesc cam aceeasi suma de bani ca in tara. N-am plecat sa fac o meserie cu o calificare inferioara, ci am obtinut jobul tocmai datorita calificarii internationale platita de firmele romaneti la care am lucrat. Am plecat sa fac ceva nou, sa experimentez o cultura noua si asemeni mie am intalnit aici zeci de tineri din tari ca Suedia, Danemarca, Polonia, Anglia, Scotia, Franta, Malta, Australia, Africa de Sud, Canada si Elvetia.

Unul dintre motive a fost sa capat experienta internationala, din ce in ce mai mult ceruta de multinationalele care, cu ajutorul climatului economic favorabil din perioada 2004 – 2009, au investit in Romania. Alt motiv a fost sa uit pe cineva anume, de altfel singurul obiectiv pe care l-am realizat cu certitudine in ultimii 3 ani. In fine, nici posibilitatea de start a unei cariere in strainatate nu era exclusa, urmand sa plec altundeva in caz ca totul merge bine dupa 2-3 ani.
Intrebarea nr. 2: Ce ma doare?

In momentul in care am plecat, am plecat pe un contract cu durata determinata. De 3 ani. Lucru care nu ma ingrijora deloc la momentul respectiv. Era stiut ca fidelitatea nu era unul din punctele mele forte. Fidelitatea fata de angajator (am “simtit” un facalet indreptat asupra mea la ultima propozitie). Se stia ca nu reusisem sa stau mai mult de 2 ani jumate la niciuna din firmele anterioare.

Numai ca anii au trecut pe nesimtite, iar in momentul de fata au ramas aproximativ 8 luni pana la finalul de contract. Situatia e cu atat mai naspa cu cat legislatia bastinasa nu permite ocuparea unei locuinte fara un anumit permis. Care permis il au fie localnicii , fie este obtinut de firma si este valabil pe durata contractului. Din pacate, legislatia a fost modificata iar o firma nu poate aplica pentru prelungirea permisului de la 3 la 5 ani decat printr-o aplicatie pentru un permis de 5 ani. Mai mult, taxa nu e restituita in cazul in care statul decide sa refuze reinnoirea. Cu alte cuvinte, e mai ieftin sa anjajeze pe cineva nou 3-4 ani decat sa-mi prelungeasca mie contractul cu 2 ani.

In fine, sa n-o mai lungesc, din motive de indieni, zgarcenie, ‘overstaffing’, am reusit sa aflu de la un oficial ca este putin probabil sa mi se reinnoiasca contractul. Situatie in care nu numai ca trebuie sa schimb jobul pana la vara, dar si tara. Desi a trecut mai mult de o luna de la aflarea probabilitatii de a ramane pe insula, n-am avut prea mare succes in vanarea de noi joburi.
Intrebare nr. 3: incotro?
As putea sa ma duc in Bermuda sau in Cayman pe pozitii sclavagiste de 17 ore/zi inclusiv in week-end pe acelasi salariu. Sau in Anglia pe un salariu mai mic, pe pozitie sclavagista si fara plata orelor suplimentare. In Europa de vest nu prea pot, pentru ca mai nou cer franceza sau germana fluenta. Si daca la franceza o mai rup usor, la germana sunt tufa de Venetia. Intr-un cuvant, criza a afectat dramatic societatea occidental, facand joburile bune foarte greu de prins. Tot niste oferte am primit si din tara sefilor lui Geoana, maica Rusie, numai ca n-am chef sa ma trezesc impuscat pe strada de mafia pe care alesul vrea s-o aduca si in Romania.

Mai ramane varianta reintoarcerii la matca. De altfel, am sustinut un interviu in iarna cu o companie italiana. E adevarat ca si aici e criza dar am avut totusi mai multi colegi si prieteni care si-au schimbat jobul in 2009 (ultimul chiar pe 2 decembrie) in conditii mai bune. Criza n-a avut aceeasi amploare ca in afara si in ciuda carcotelilor pesedisto-peneliste, planul initial consta in redresarea economiei in vara lui 2010.

Numai ca… a venit Mafia. In momentul de fata, ultimul sondaj CURS (de altfel singurul recunoscut international, sa nu credeti ca pe euronews a aparut vreo clipa sondajul motanului rosu Felix sau cel al lui Vantu) arata pe prostanac cu 50,7% inaintea voturilor Diasporei. Desigur, exista sanse de schimbare, ma uit din 5 in 5 minute pe siturile tvr si ale bloggerilor, de altfel votarea nu s-a incheiat in Canada si SUA (duceti-va pana nu e prea tarziu), dar se pare totusi ca Mafia se instaureaza sigur peste tara. Servitorul Geoana le va oferi tara lui Vantu, Patriciu, Voiculescu, Hrebe, Vanghelie si informatorul Felix sub patronajul spiritual al tarului Putin.
Intrebarea nr. 4: Exista o alegere?

Daca in urma cu o luna, imi inchipuiam ca o sa fac o alegere se pare ca m-am inselat. Pentru ca nu exista o alegere. Ar insemna sa am doua optiuni. Prima: un job naspa pe care il urasc dar cu pastrarea demnitatii, a sperantei in terminarea crizei si a unei alternative mai bune. A doua: un job intr-o tara comunista, in care pupincurismul, spaga, mita, coruptia, absenta serviciilor gratuite, promovarea pe criterii subiective, preamarirea mogulilor, manipularea media sunt singurele valori unanim acceptate.

Cu riscul unei perioade crancene de un an-doi la inceput, am sa aleg prima varianta. Posibil ca destinatia sa fie la doua zile de calatorie distanta de tara, cu escale in Hawai, New York si Londra. Dar asta e pretul libertatii pana la urma. Asta e pretul unei lumi normale si nu a unei lumi corupte. E greu sa spun pe ce insula sau tarisoara ma vad peste 5 ani. Stiu insa unde nu vad peste 5 ani: in Romania.
Later edit: Pana la urma, romanii de pretutindeni au dat dovada de rationament si au impiedicat comunismul. Nu ma mira deloc faptul ca singurul sondaj care a aratat realitatea a fost cel comandat de singura televiziune democrata.
Ok, ramane si Romania ca varianta

Duminica, Decembrie 6, 2009, 09:19 PM 

stop Quantum Leap - nu intoarcerii Romaniei in 1989
     media: 0.00 din 0 voturi

Acest post e pentru romanii din Anglia care citesc ACUM.
Dragilor, diferenta de procente este de 1,6%, desi securitatea de la Antena1 incearca sa spuna altceva. Iar marja de eroare poate face diferenta si mai mica.
Mai sunt 100 de minute pana la inchiderea urnelor in Londra. Cei peste 3 milioane de romani din strainatate pot face diferenta.

Votati ACUM si impiedicati transpunerea Quantum Leap in Romania. Impiedicati capcana timpului si intoarcerea Romaniei in anul de gratie 1989!
Repet, mai sunt 38 deminute in Europa continentala si 98 de minute in Anglia pana la inchiderea urnelor! Votati acum daca nu ati facut-o! Fiecare vot conteaza!

LATER EDIT: S-a dovedit ca vorbele mele n-au fost in vant. Voturile diasporei chiar au facut diferenta.
Felicitari presedintelui, felicitari romanilor de pretutinden!


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.389
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare