Vineri, August 28, 2009, 08:55 PM 

Clientul cel naspa
     media: 5.00 din 1 vot

Saptamana trecuta a inceputcum nu se poate mai bine. Am venit luni la serviciu, am trimis in graba cateva mailuri si am plecat grabit pana nu se trezeste Tipicarul sa ma incolteasca cu alte tipicarii. Am plecat acolo unde majoritatea colegilor merg ca mielul la taiat: la client. Mai mult, pasii ma purtau catre acel client etichetat aproape unanim drept clientul cel naspa.

La clientul cel naspa…

Nu la mult timp dupa ce am cunoscut-o pe noua reprezentanta a clientului, am si primit o intrebare cheie: “Mai lucreaza la voi Micul Maroniu?” Micul maroniu o stersese de mult, istorian newsletter-urilor interne consemnandu-l plecat la un Master, un euphemism similar cu “Olimpiada din toamna” pentru corijenti. Din pacate, tot Micul Maroniu isi pusese amprenta si asupra jobului in anul precedent, exasperand orice fiinta omeneasca de pe-acolo, dar facandu-mi si mie viata amara, caci a trebuit sa refac multe lucruri de la zero.

Am dat din cap la intrebare si inainte sa raspund “Nu”, pe tipa a apucat-o rasul. Desi nu era etic, nu m-am putut abtine nici eu. Numai uitandu-ma in dosar si vazand perlele debitate de el era de ajuns sa izbucnesti intr-un hohot de ras de nestapanit.

De al client am plecat acasa iar a doua zi m-am dus direct la client. Au fost doua zile de liniste, de aer conditionat si mai ales de aer curat, fara sa fiu barat la cap din 5 in 5 minute si fara sa am parte de mutre si mofturi (astea din urma s-au reportat acum la Bucuresti ) Mai pe scurt, am experimentat doua zile atipice.

… si la biroul cel misto

Din pacate, a doua zi a trebuit sa ma intorc la matca. Nici nu m-am asezat bine pe scaun ca a si sunat telefonul iar Tipicarul mi-a tinut o prelegere de 10 minute , despre cat de naspa s-a simtit el ca nu i-am raspuns imediat si instant (aidoma cafelei Jacobs ) la e-mail. E vorba de acel mail celebru in care mi se cerea sa fac curatenie pe server in folderul ***** (unde ***** este numele clientului cu care ma tot stresa de 8 luni incoace). Mai lipsea sa imi pun o uniforma verde si sa scriu pe ea “cleaner”.

Ziua a continuat cu telefoane primite din 10 in 10 minute prin care mi se cereau si pe mama si pe tata, telefoane dublate bineinteles de mailuri numai unul si unul. Nici soarele de pe cer nu s-a lasat si a inceput sa bata cu putere in ferestrele de la est, intinse pe toata lungimea peretelui. Si odata cu caldura, camasile cetatenilor cu ten masliniu au inceput sa raspandeasca miresme.

Am incercat sa deschid fereastra dar un reprezentant al religiei hinduse (dupa concertul moralizator al Madonnei m-am decis sa folosesc mai multe eufemisme a protestat, spunand ca se face curent si ii ia vantul hartiile si rapoartele. De altfel, rapoartele – mai ales alea mai importante - nu puteau sta decat intr-un loc strategic: pe pervaz. Probabil vroia sa fie vazut de catre trecatorii de pe strada ca munceste, ca eu unul nu prea l-am vazut in ipostaza asta.

Hace dos años...

Si uite asa mi-am petrecut eu restul saptamanii regretand ca lucrasem atat de eficient la client si terminasem treaba in doar doua zile. Lucrurile n-au stat insa intotdeauna asa. Prima experienta pe Calea Victoriei (caci tot asa se numeste si strada clientului de pe insula) consemnata in cronicile corporatiste dateaza din februarie 2008 si a fost mult mai putin placuta.

Nu imi revenisem inca bine din experienta traumatizanta cu Reactionarul si cu hitleristii, ca Petrica mi-a facut o lista lunga cat China cu tot felul de sarcini, pe care, chipurile, trebuia sa le fac intr-o saptamana. M-a intampinat o tanti, i-am spus asa cam ce vreau de la viata ei (de fapt ce vroia Petrica, ca el se trezise sef de curand) dupa care m-am apucat sa-l instruiesc pe junior. Pentru vreo 10 minute, cel mult.

Asta pentru ca in minutul 11, o scorpie scuipand flacari pe nas (identificata ulterior ca fiind directoarea de pe-acolo) a intrat peste noi. Bietul junior se blocase, in viatat lui petrecuta prin Anglia, Franta si Canada nemaiuzind pe nimeni niciodata sa urle la el. Eu aveam ceva experienta din Romanica asa ca am aplicat singura stratagema rezonabila: am asteptat doua minute sa termine de zbierat si de enuntat doleantele.

Imblanzirea scorpiei

Primul calmant administrat scorpiei a fost precizarea numelui managerului. Auzind de Petrica, scorpia si-a amintit brusc de toate prostiile pe care africanul le facuse at timp fusese senior (pe vremea cand eu ma luptam cu contabile contopiste si dasptepti de la IT). Ne-a lasat in pace si i-a dat magarului un telefon, timp in care centrafricanul si-a amintit ca prin miracol ca mai ceruse de cel putin 2-3 ori aceleasi informatii in trecutu-i nu foarte glorios.

Probleme era sa le caute prin coltisoarele hardului sau pe server in cele 40 de sub-foldere. Sicanele au continuat in restul busy seasonului petrecut pe Calea Victoriei: eram inghesuiti 3 oameni pe o masa de un metru, n-aveam wireless, nu ne baga nimeni in seama, asta in timp ce toti ceilalti consultanti aveau conditii mult mai bune.

Ajunsi la matca seara ( ca sefu vroia neaparat raport zilnic), Petrica ne-a lamurit. Au ceva cu noi, d-aia se poarta asa. Dinainte sa vina el. Nu ne suporta pur si simplu. Asta desi atat el cat si cavalerul fac tot posibilul sa mearga. Numai ca cele 3-4 proiecte incheiate acolo au dovedit cu totul altceva.

Toate joburile au avut intarzieri nepermise din simplul motiv ca n-avea chef cavalerul sa faca revizia. Proverbul „Cate bordeie atatea obiceie” si-a gasit pe deplin aplicabilitatea prin felul in care diferitele echipe, schimbate in fiecare an, si-au lasat amprenta pe-acolo. Iar daca mai spunem ca „bordeiele” erau de prin India, Pakistan, Filipine, Zimbabwe si Uganda, cred ca avem deja tabloul unui ghiveci dezagreabil servit periodic clientului. Care client, na, oricat de bine ar fi stat cu nervii inainte, acum ajunsese la capatul rabdarii.

Happy ending

Luna asta (adica august 2009) am primit o sticla de sampanie buna de la acelasi client. Bine, as fi preferat o croaziera in Caraibe insotit de doua blonde si o mulatra (sper ca nu ma citeste cineva anume ), dar oricum, sampania era totusi ceva mai mult decat cana cu logo primita in peste 2 ani de munca de la propriul angajator. Ce se intamplase? In urma unui sondaj pe care majoritatea clientilor l-ua aruncat la cos, cei de la „clientul cel naspa” au raspuns.

Asa ca am aflat si noi ceva de la cei care, conform lui Petrica, nu apreciaza nimic, sunt naspa si ne urasc. Am aflat ca acest client, oricat de naspa ar fi, a apreciat faptul ca noul cavaler, chiar si asa mai putin experimentat decat primul, a avut grija sa-si faca treaba si sa livreze totul la timp. Tot de la naspetul asta de client am aflat ca i-a placut modul in care noul manager, desi nu avea continuitatea pe job a lui Petrica, a coordonat toate proiectele si i-a comunicat din timp toate diferentele aparute. Tot clientul a apreciat profesionismul si prezentabilitatea echipelor din sezonul 2009, lucru pe care n-ar fi putut sa-l spuna si in anul precedent.

Si noi am apreciat nu numai sticlele de sampanie (un adevarat aur intr-o tara plina de englezi si scotieni) dar si de celelalte conditii capatate cu greu: o sala dedicata numai pentru noi, acces la internet wireless si de mare viteza, raspunsuri foarte rapide la intrebari precum si o atmosfera destinsa si relaxata. Asta in timp ce Petrica, care a inceput deja sa-si faca bagajul pentru intoarcerea definitiva in Africa Centrala, continua sa murmure: „Incredibil! Cum de au zis asa ceva? Astia chiar sunt naspa!!”

Joi, August 13, 2009, 04:14 AM 

Gripa porceasca
     media: 0.00 din 0 voturi

Multi dintre profani au impresia (falsa de altfel), ca odata cu incheierea busy seasonului se incheie si perioada agitata din viata unui corporatist. Ei nu, spre deosebire de presedintele tarii, pentru corporatist vara e de multe ori… ca iarna. Si asta nu din pricina diferitor joburi/proiecte care se ingramadesc unele peste altele in lacomia corporatiei de a face bani, ci datorita sumedeniei de manageri si cavaleri care se ingramadesc sa plece acolo unde s-ar duce si corporatistu daca ar avea bani: in concediu.
August fara dictator

Multumit de faptul ca Tipicarul dictator si-a facut bagajele si a plecat in Anglia pentru vreo doua saptamani, mi-am inceput week-endul de 1 august cum nu se poate mai bine: cu o partida de fotbal in aer liber. Toate au fost bune si frumoase, temperatura ideala pentru alergat (vreo 18-19 grade) pana ce s-a pornit o ploaie cu bulbuci si ceata care ne-a imprastiat pe la casele noastre cat ai clipi. Desi n-am ratat nicio Regatta in cele 3 veri de cand sunt pe insula, de data aceasta a trebuit sa-mi petrec tot week-endul langa wii si fifa 09, ploaia oprindu-se de-abia spre luni dimineata.

Saptamana ce a urmat ne-a aratat ca poate fi si ceva mult mai rau decat o ploaie marunta care sa tina un week-end. Dupa ce am luptat zilnic pana la 11 noaptea cu ce lasase Tipicarul vraiste pe jobul lui, miercuri seara eram déjà intr-o sala de conferinte alaturi de cavalerul asezat picior peste picior si de managerul maroniu cu o mapa in mana. Ambii in pragul concediului. Ce griji sa aiba ei, doar sclavul de unique2 era pe metereze, gata sa inceapa un nou proiect si sa atinga toate termenele aberante fixate de client! Nu eram singurul sclav, un localnic urmand sa atace un proiect similar in aceeasi saptamana. Criza transformase sedinta de start intr-un 2 in 1, un fel de Jacobs, mai-marii fiind hotarati sa ne explice amandurora in mai putin de o ora ce trebuie sa facem noi in lipsa lor timp de aproape zece zile.

Maroniul se grabea probabil déjà la leneveala din Scotia, asa ca a indrugat repede ce trebuie sa facem. La intrebarile mele n-a raspuns el, a raspuns cavalerul rasucindu-si mustata si rosting: Foarte buna intrebare, unique2!... Umm… Nu stiu! Trebuie sa verificam asta. Hmm… te ocupi tu, nu? Suna-l pe directorul clientului si vezi! Aaa, si organizeaza si o conferinta cu el cat mai repede! Am mai pus o intrebare de bun simt si anume ce numar are directorul. Hmm, se rasuci cavalerul pe scaun, nu stiu… Suna-I pe brokeri si vezi! Sperand ca macar de data asta sa primesc un raspuns, am mai intrebat cam prin ce coltisor de lume se afla respectivul director. Nu de-alta, dar sa nu-l sun la 3 dimineata. Aaa, in Honolulu! Sau Kuala Lumpur, nu mai stiu, vezi si tu!
Meridiane corporatiste

Desi pentru el, Kuala Lumpur si Honolulu pot fi acelasi lucru, fac o precizare. Cand e ora 2 dimineata in Honolulu, la noi e 3 dupa-masa. Iar in Singapore e 11 noaptea. Am plecat cu misiunea sa stabilesc conferinta pana se retrag mariile lor in concedii. Brokerul mi-a dat o veste bomba: sunt doi directori cu care trebuie facuta conferinta. Unul e in Hawaii si unul in Singapore. N-am putut sa obtin nici un numar de telefon , dar m-am multumit cu adresa de mail a celui din Hawaii.

Mi se parea de-a dreptul caraghios sa corespondez eu cu ditamai seful de super-corporatie cand sefii nostril frecau menta. In fine, mi-am luat inimioara in dinti si i-am scris cat am putut eu de frumos. Omul a fost foarte amabil, nu numai ca mi-a raspuns repede dar mi-a propus chiar si o varianta: ora 7 dimineata (la noi), care insemna 8 seara in Hawaii si 3 dupa-masa in Singapore.

Nu mica mi-a fost mirarea cand cavalerul nostru mi-a raspuns prin intermediul secretarei. In loc sa aprecieze efortul big bossului de la client ca sta la birou pana la 8-9 seara (ora lui) special pentru noi, cavalerul mustachios raspunde: Ingrozitor de devreme !! Nu, intreaba-l pe director cand se duce la Kuala Lumpur, si organizam atunci conferinta! Deja intram in pamant, dar mi-am luat din nou inima in dinti si i-am spus omului ca nu vrem sa-l incurcam sa stea seara la serviciu si ca mai bine asteptam sa calatoreasca in Singapore. Ca atare, am aprecia mult daca ne-ar putea instiinta cand se afla langa celalalt director ca sa putem face conferinta.
Zorro revine

A urmat o saptamana in focuri. Maroniul mi-a mai rezervat o surpriza lasandu-ma complet singur caci e criza si nu mai are bani sa-mi dea un om, oricat de junior ar fi. Si-a plecat. Si el, si cavalerul. Dupa 7 zile de munca pana la 9 seara (da, am inclus sambata si duminica), eram cat de cat gata pentru revizia maroniului care ar fi trebuit sa se intoarca in concediu.

Intre timp, se hotaraste si directorul sa raspunda la al doilea mail. Spunand ca e in Kuala Lumpur saptamana asta si sa fixez o ora si o data. Evident, sa fiu singur n-avea farmec asa ca i-am dat mail maroniului, pe care il voi numi in continuare Zorro. O sa vedeti si de ce. Numai ca Zorro nu raspunde. Nici nu-si arata fata maronie. Decat pe la 4 dupa-masa cu o masca de tifon spunandu-le colegilor sa tina distanta. Peste 3-4 minute si-a luat laptopul. De ce?

Ei bine, Zorro (care probabil isi luase masca sa nu se vada cand il pufneste rasul) fusese atat de intelept incat si-a dat seama singur ca are gripa porcina. Pentru ca ii curgea putin nasul si tusea, Zorro a conchis: din cele 1.000 de tulpini de raceala si gripa cu manifestari aproape identice, el o avea pe cea porcina. Mai ales ca fusese in concediu cu Scotia, unde se inregistrau 3.000 de cazuri (si vreo 50.000 de cazuri de alte tipuri de raceala si gripa, dar asta n-a mai precizat). Foarte prudent, Zorro nu fusese la medical de familie, nu de alta dar ar fi putut sa-i transmita medicului boala

Zvonurile au inceput sa curga, iar un alt maroniu a dat repede din cap: Da, da, am vorbit eu cu el! Are gripa porcina! Desigur, dar daca tot nu va plac voua serviciile de consultanta financiara de ce nu va faceti voi medici, maroniilor? Ca vad ca diagnosticati repede. Desi poate v-ati grabit, cred ca virusul se numeste gripa porceasca, si e denumirea stiintifica a ceea ce prin popor se numeste chiulangeala cronica si are o incidenta mai ridicata in randul liceenilor din Romania.
Din lac in put

Intre timp, proiectul a fost preluat de Weirdo. Pe Weirdo, l-am mai prezentat in serialul Busy Season, cand , intr-unul din momentele de plictiseala a compus un poem pentru cei ce nu completau bine formularele de arhiva. Intre timp, Weirdo se remarcase prin prezentele sporadice la petreceri sau baruri, cand, dupa vreo doua ore de conversatie, se ridica brusc spunand Mi-a parut bine (desi te cunostea de peste un an) si disparea.

La serviciu,omul are un hobby. Din cand in cand apare pe etajul nostru (el lucreaza la subsol, ca e prieten cu intunericul), si se aseaza pe un scaun liber. Se invarte putin pe scaun dupa care se uita pe fereastra. Si sta. Si se uita. Si se uita. Fara sa clipeasca. Ce-o vedea nu stiu, ca oricum era ieri o ceata de de-abia vedeai vapoarele in port. Dupa doua minute se ridica. Si pleaca. Probabil ca o astepta pe Hol (o bunaciune locala). Nu sa vorbeasca cu ea, asta ar fi prea curajos pentru el, ci pentru a-I vedea reflexia in geam macar pentru o secunda.

Ei bine, cu omul asta lucrez eu acum. Cu el, si cu Zorro care sta acasa. Si care foloseste laptopul de serviciu pentru Ice Age si Harry Potter, ca de raspuns la mailuri nu se sinchiseste. Si cu un cavaler mustacios datorita caruia nu se misca nimic (imi aduce aminte de dasteptul de la IT). Cu un reprezentant local al clientului care nu mai conteneste sa intrebe cand ii dam raportul. Si cu un director foarte respectabil dar care nu primeste niciun raspuns la mail. Iar cand ajung acasa, la capatul celalalt al messengerului e alt Zorro, mult mai incisiv si mai mofturos decat cel maroniu.

Deja ma doare capul ingrozitor. Nici nu e de mirare. Oricum, totul e degeaba. Poate trag o bauta cu baietii, ocazie cu care spre dimineata o sa capat si alte simptome: greata, varsaturi, apatie si frisoane (are Al o sticla de vodka de te iau transpiratiile instant). Poate ca dimineata spre ora 10, colegii vor primi un mail de la HR : Unique2 si… [si aici sunt enumerate numele celorlalti tovarasi de bauta]… nu vor veni azi la serviciu. Numitii prezinta simptome ale gripei porcine


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.544
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare