Joi, Mai 28, 2009, 02:56 AM 

Tipicarul
     media: 0.00 din 0 voturi

Un proverb mai vechi spune sa ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se intample. Acum 5 luni de zile, nu a fost foarte greu sa ma decid cand counsellorul m-a intrebat ce-mi doresc de la busy season: sa scap de Petrica si de al sau job infernal „Sunca”. Tipul s-a uitat la mine, s-a mirat putin in sinea lui si a zis: Fie! Nu peste mult timp, spatiul lasat liber de „sunca de Nairobi” pe planner a fost umplut de un localnic cu un job de-al lui. N-aveam insa de unde sa stiu ca tocmai voi adauga in galeria de personaje de pe blog un nou caracter: Tipicarul.

Definitie

Tipicarul e un cur de om, promovat mare sef in contextul unui boom economic artificial, care, dupa ce si-a distrus tineretea muncind pentru niste exploatatori salbatici, a ajuns acum sa-si bata joc de munca unei echipe intregi prin niste tipicareli ridicole si inutile care nu adauga nicio valoare proiectelor si care au ca efect munca subordonatilor pana la epuizare.

Descriere

Cu o tunsoare minutioasa, suficienta cat sa nu lase printre firele de 2 mm nici un firisor alb, tipicarului ii dai lejer 37-38 de ani desi anul nasterii in pasaportul lui de localnic este 1979. Iar daca ar avea un minut in care sa-i treaca macar o strafulgerare prin creier ca si-ar putea cumpara un pachet Wii Fit, ar putea constata ca varsta aplicatiei respective se invarte in jurul cifrei 50. Numai ca sportul conventional nu-l atrage, nici macar cel intermediat de consola Wii, marginindu-se la a practica sportul national vineri seara (drinking) si la a se antrena pentru cel de-al zecelea titlu consecutiv de ‚Workaholic of the year’.
Programul tipicarulu

Tipicarul are un program si niste tabieturi care i-ar face sa paleasca de invidie pana si pe pensionarii tablagii din Cismigiu. Ora 7,30 il gaseste pe omul nostru in fata monitoarelor afisand o imagine cu un Ferrari pe care spera sa si-l ia odata si-odata cu banii din overtime. Nu este o greseala, am folosit bine pluralul ca doar n-a ajuns Mare Sef si sa nu-si permita sa ceara (si firma sa-i dea) una bucata laptop, una bucata monitor (cu multiple display de la laptop), una bucata suport laptop (ca doar n-o sa stea laptopul sub nivelul ochilor), una bucata tastatura (ca doar nu si-o obosi coatele), una bucata mouse (eee, biluta aia-i pentru prosti) iar daca ar fi gravid si-ar lua si una bucata oita sa stea cu picioarele pe ea.

Dupa o privire sumara a mailurilor si o scurta iesire la o tigara, tipicarul isi va incepe tacticos principalul tabiet: crearea de note de revizie. Cum ar fi: unique2, printeaza-mi macheta aia de raport (X) pe care trebuie sa-l fac si sa-l semnez eu, si pe deasupra mai si taie ce nu se aplica! La care ar fi trebuit sa editez nota de revizie si sa scriu: Da o cafeluta nu vrei? Asta pentru ca asa intelege el seggregation of duties in corporatia moderna: sclavul face tot, boierul semneaza. Sau cu acelasi tupeu, il vad ca sterge alt raport (Y) pe care tocmai il printasem si il inlocuieste cu alt fisier cu acelasi nume dar fara nicio extensie.

Se face ora 8,15 si vine si corporatistu de mine la birou. Cu ochii cazand pe tastatura dupa ce noaptea trecuta lucrasem pe branci sa rezolv o filiala a aceluiasi client, imi aduc aminte ca gresisem ceva in raportul Y. Dau sa deschid fisierul si sa fac corectia numai ca… dupa cum am precizat in paragraful anterior, ciocoiul nou tocmai inlocuise fisierul cu o chestie…care nu se deschidea in ruptul capului. Am incercat cu dublu clic, selectare si ENTER, cu ‚find web service to find correct program’ si nimic. Nu era txt, nu era xml, nimic! Mi-am luat in graba un pix si agenda mea de la Raureni, am cules-o si pe blonda pe drum si am plecat la apel.

Odata ajunsi la biroul tipicarului am ridicat cu groaza caietul pe care se aflau insirate ‚doar’ 3 pagini cu comentarii. Asta pe langa cele 50 de note de revizie din sistem. Iau o gura de aer si il intreb totusi cum pot sa deschid fisierul mai sus mentionat. Tipicarul scoate un zambet criminal, se lasa pe spate (asta pentru ca unul ca Dracu le da scaune rabatabile in loc sa le dea o banca din parc !!) si il vad ca zice: Pai ala nu se sterge, ala e Paper profile! De-a dreptul consternat, il intreb: Pai de ce naiba ai sters fisierul Y? La care el raspunde si mai tamp: Pai asa zice in metodologie, daca ai ceva printat, trebuie sa pui Paper profile in sistem!

Imi venea sa-l omor efectiv. Daca n-as fi avut inspiratia sa salvez o copie pe discul local ar fi trebuit sa refac totul de la zero! Asta pentru ca pe un cretin ca el nu il intereseaza sa terminam mai repede si sa-l multumim si pe client ca atare. Pe el il intereseaza ce zice acolo la cartea aia care nu e nici Biblia, nici n-a fost transmisa pe fax din Olimpul Antic de catre Zeus, ci ar fi putut fi scrisa foarte bine de Hans Christian Andersen intr-o pana de inspiratie.

Tot intr-un moment de inspiratie, l-am intrebat si de raportul X (vezi 4 paragrafe inapoi): Pai bine, ma, daca tot ai asa spor la sters fisiere si creat paper profile-uri, de ce n-ai modelat singur raportul X ca ar fi luat mai putin decat sa creezi nota de revizie, sa vin eu sa fac treaba si sa vii tu iar sa inchizi nota de revizie? (vezi Revizia) La care dasteptul da scaunul pe spate (intrebare pt Dracu: ce se intampla daca ii demontez niste suruburi, cade cu tot cu scaun si-si sparge capul?) si zice: Stiu ca era mai usor, dar e coaching development, sa stii data viitoare ce sa faci! Am plecat repede pentru a evita niste gesturi pe care le-as fi regretat ulterior auzind in urma mea un That’s rude! You should have said good-bye!

Dupa 10 minute eram pe teren, unde deja m-a pocnit un ras nervos auzindu-l pe client a-14.564-a oara cum zice: Procesele au ramas aceleasi de anul trecut. Anul trecut de ce n-ati intrebat asta? In fine, a trebuit sa ma documentez mai mult singur si sa muncesc pe branci in timp ce tipicarul crea tacticos note de revizie. Dupa-masa a aparut si tipicarul, facand chipurile un hot review, timp in care juca un fel de quiz cu blonda cu intrebari din metodologie. A sters-o repede, il astepta un pranz copios la un restaurant de fite, nu inainte sa-mi comunice ca ma asteapta la 17:15 la biroul lui.

Orele trec repede cand muncesti asa ca nu mi-am dat seama cum s-a facut 17:30. Am ajuns la birou cu 20 de minute intarziere, numai ca acolo nu m-astepta dictatorul ci un mail de la secretara cum ca ii pare rau (sigur ca daaa) dar a trebuit sa plece si ma asteapta a doua zi la 8. Familistul convins cu laptop la purtator o stergea sistematic la 17:30 aplicand probabil o metoda prudenta de contabilizare a „bolovanilor”: FIFO (First-in-first-out). Asta in timp ce ai sai colegi (cum ar fi Reactionarul sau Stinkatorul) aplicau metoda alternativa: LIFO (last-in-first-out).

Restul zilei nu e pentru el, ci pentru Corporatistu si alti fraieri care stau sa descreteasca note de revizie in genul sterge aia, scoate aia, pune aia, baga aia (si desi stiu la ce va ganditi acum, nu e deloc placut ) . Pentru tipicar, ziua s-a terminat zambind malefic. Pentru noi, ziua se termina la miezul noptii si se reia la 6 cand vom ne vom pregati pentru o noua intalnire in biroul lui.
Dupa 10 ani...

.... de experienta, tipicarul va sti la orice ora ce scrie in metodologie la pagina 81 , randul 9 in dreapta. Tipicarul va sti cu ce culoare e scris titlul capitolul 14 din cartea cu metodologia, tot asa dupa cum va sti abordarea de la fiecare din cele 10 proiecte procedente.

Tipicarul nu va sti insa cate riduri in plus i-au aparut alegand nota de revizie in detrimentul rezonabilitatii. Nu va sti nici cat am fi pierdut daca acel document sters de el n-ar fi avut o copie de rezerva, nici cat am fi castigat daca ar fi pus el mana sa faca niste chestii in loc sa dea cu nota de revizie. Nu va sti cati prieteni pierdem anual, nici cate probleme relationale cauzeaza incapatanarea lui.

Pentru ca astea… nu apar in cartea lui

Luni, Mai 11, 2009, 05:19 AM 

Taxime-tristul
     media: 0.00 din 0 voturi

Cei 2 ani de blog au scos la iveala multe personaje pozitive dar mai ales negative dintre cei 4 pereti de sticla ai corporatiei. N-as putea sa omit insa acel personaj pitoresc care desi n-a calcat in viata lui intr-un birou, cu exceptia angajarii, reprezinta una din cele mai dese aparitii ale corporatistului fara masina: taximetristul. Sau, dupa cum bine sunt cunoscuti prin blogosfera romaneaca, taxime-tristii!
Jupuit chiar si de banii de covrigi

Nu voi incepe cu o paralela taximetristul de pe insula vs. taxime-tristul roman, dat fiind faptul ca nu-si are rostul. Corporatia are grija ca dimineata la 9 taxiul sa fie in fata usii iar la 5 dupa-masa sa ma aduca inapoi. Cautatul prin portofel si calculul bacsisului iar nu-si au rostul, atata timp cat firma plateste lunar pe baza de cont si de factura.

Experienta de corporatist delegat prin tara mi-a dovedit ca nu incape comparatie nici macar intre taximetristul de provincie si tristul din Bucuresti. La Brasov, un sofer de taxi mi-a urat sanatate la toate neamurile dupa ce i-am dat 50 de mii la o cursa de 32. La Sibiu, soferul nu putea sa inteleaga de ce ii dau 40 cand cursa era de 27. La Ramnicu Valcea, n-am apucat sa-i intind bancnota de 5 lei, ca m-am trezit in mana cu 30 de bani rest la cursa de 4,70 lei.

La Bucuresti? Nu putea sa fie 70 de mii daca tot mi-ai cerut chitanta? , m-a dojenit un taxime-trist caruia ii dadusem 60 de mii desi cursa era doar de 56. M-am scobit prin toate buzunarele de 10 mii si pana la urma a trebuit sa-mi sacrific banii din ziua respectiv a pentru…covrigi. Reamintesc aici de solutia conducerii reprezentate magistral de catre RD la propunerea noastra de a primi tichete de masa : Tichete?! De cate ori ati plecat in provincie, v-am decontat masa la restaurant ! In Bucuresti sa va luati de-acasa iar daca nu sa mancati … covrigi!!
Cuvinte magice

Tot in Bucuresti am aflat ce hartii au valoare pentru maestrii volanului. Dupa o goana nebuna cu masina mustind de praf a taxi-metristului la 11 noaptea, a sosit momentul adevarului. Momentul in care trebuia sa platesti o cursa pentru mai mult decat face, doar pentru faptul ca cerusei o chitanta pe care tristul ti-o va da in alb ca sa pui tu cat vrei. Stapanul masinii nu poate sa aprinda lumina pentru ca asta i-ar putea consuma bateria. Aparatul, prafuit si el, arata 45.000 de lei asa ca am nimerit intr-un final portofelul, reusind sa sustrag 6 bancnote care dupa dimensiuni pareau a fi de 10.000. N-am apucat sa ies ca tristul, la lumina aparatului mi-a inapoiat una din hartii spunand: Banii astia n-au valoare pentru mine! Am ramas uimit, am crezut ca am dat peste un om cinstit care nu vrea bacsis asa ca i-am multumit. Intrat in scara blocului, am gasit repede explicatia: bancnota refuzata era de 2.000

Taxime-tristul e un tip cu repere si closti de aur (sau vaci de muls ca sa respect cadranul Boston Consulting Group). Mihalache, Costache Negri, Serban Voda… Am denumit doar cateva strazi la al caror auz se declanseaza campionatul mondial la tastat pe statie. Reperele respective sunt adevarate focare de corporatisti, iar chitantele albe sau bonurile fiscale de valoare mai mare sunt pregatite minutios la schimb cu un bacsis consistent. Bine, aici sunt de vina si corporatistii lui peste prajit care pun tot felul de cheltuieli fara „supporting evidence”, ca sa zic asa.

Ca sa fiu mai convingator, facem un Studiu de Caz: Te duci la Cluj dar nu poti sa-ti iei de mancare de la vreo alimentara din Sora ca-ti pica mana; esti pe banii firmei si ca atare te duci la cel mai de fite restaurant. Nota de plata insotita de bonul fiscal e de 200 de lei dar vezi ca trebuie sa dai si 20 de lei bacsis. Problema prea mica pt corporatistul roman. Iei un taxi de la otopeni, cursa face 100 de lei numai ca primesti o chitanta alba pe care poti sa pui 140 de lei cat sa acoperi bacsisul de la restaurant din Cluj, bacsisul taxime-tristului plus cele cateva ciocolate mancate, bineinteles ,datorita stresului.

Am probat repede cuvantul magic intr-o dimineata mult prea geroasa sa astept autobuzul in statie. Serban Voda, am spus in timp ce ma suiam in masina lui troncanita prin toate gropile Bucurestiului. 133?, m-a intrebat el in timp ce simteam doua luminite aprinse in ochii lui. Nu, 68, i-am taiat eu entuziasmul. Aaa, pe voi nu prea v-am luat. Nu va plateste firma taxiul?, a intrebat el cu o ultima speranta. A, nu, i-am stricat eu ziua, noua ne-a dat masini tuturor. Dar de-abia am bagat-o in service si m-au rupt de bani! Omul s-a resemnat insa n-am uitat ce fata a facut cand m-a vazut coborand la cladirea RATB, unde venisem … sa contest o amenda
Mana care nu spune o poveste

Da, cuvantul magic e bacsis. Iar pentru orice bacsis, omul trebuie sa munceasca. Si cum cu servicii mai bune, gen punctualitate, nu poate sa ne multumeasca, taxime-tristul va incerca sa faca conservatie unde va fi intotdeauna un stie-tot. Ala care stie de ce in strainatate lucrurile merg bine iar la noi merg prost; ala care stie mereu de ce muncim noi corporatistii asa de mult si ce-ar trebui sa facem sa avem mai mult timp liber; ala care iti arata cat de destept e el sunt ei si ce mare director ar fi el daca din excentricitate n-ar fi ales meseria de taximetrist.

Un exemplu elocvent a fost depistat dupa un examen cand sora-mea a facut ce-a facut si m-a pus pe drumuri din Baneasa pana in Vitanul Nou. Am realizat repede ca n-am timp sa pierd doua ore cu 331 si 123 mai ales ca pe la 6 aveam o intalnire si trebuia sa conving pe-una ca nu citesc Gazeta si Prosport ci Goethe si Socrates. Fiind un dragut ca de obicei, am convins repede o fosta colega de facultate sa ne combinam la un taxi, mai ales ca mergea la un client intre Unirii si Sf. Vineri. Am scos mobilul sa sun un nr. de 3 cifre, numai ca fata mi-a zis sa stau lin, ca stie ea un taxime-trist care o ia mereu. Omul a venit repede, atras de mirajul bacsisurilor consistente experimentate. Imbracat la costum, tipul a inceput sa aplice lectia invatata din Filarmonica si anume mana intinsa care nu spune o poveste…Ca atare, omul lucrase la banca, dar din motive pentru care pana si Julia Roberts ar fi fost mandra sa joace in Teoria Conspiratiei 2, regizata chiar de el, a fost nevoit sa renunte. Evident, era vorba de Prima Banca, ca daca zicea ca lucrase la Romexterra sau Porsche Bank tuseam.

Dupa ce-am aflat de ce merita colega mea statuie (ca lucreaza pana dimineata pentru nenorocitii aia), de ce trebuie prietenul ei sa faca o pasiune pentru ea si nu pentru calculatoare, de ce nu merge economia romaneasca , fata a coborat lasandu-i un bacsis de 40. A pornit omu aparatu, eu continuandu-mi calatoria si spunandu-i sa opreasca la un bancomat ca nu mai aveam numerar. Evident, ATM al Primei Banci. N-am apucat sa iau toti banii si sa ma intorc ca ma trezesc cu tristul in spate. Desi aparatul nu arata mai mult de 23 (deci sub bacsis), ii era frica sa nu-l fur. Sau probabil ca iesea asa sa ma apere de oamenii rai din banca care l-au dat pe el afara.
Top-angajatorul, in varianta taxi

O data linistit ca nu i-am tras teapa, si dupa ce m-a mai asigurat inca o data ce fata deosebita era colega, tristul ma intreaba unde lucrez. L-am menajat pe om si n-am vrut sa-i spun numele firmei. Ar fi putut face o fractura de limba la multitudinea de consoane de pe cartea mea de vizita. Asa ca am ridicat privirea catre ziarul Libertatea ce atarna sub bord. Stirea zilei era data de cumpararea Primei Banci, asa ca am citit tare si raspicat numele cumparatorilor austrieci. Oooo… la Carsten Janker…mare firma.. e foarte bine sa lucrati acolo. Am ramas blocat, rostind inca o data numele Grupului care pentru unul care intra-n intr-o banca doar cu un ciorap pe fata si o ranga in mana ar putea avea intr-adevar o rezonanta fonetica asemanatoare cu Carsten Janker.

Aaa…n-am auzit! , continua el continuand cu firma colegei care era intre noi fie vorba de 3 ori mai mica la nivel international decat colosul austriac. Am coborat dupa 10 minute in care tristul se facea ca nu gaseste strada (de, nu era Calea Victoriei , nr. 15), evident cu o mare dezamagire. Studiasem pe branci 17 ani la scoli si la ASE si nici macar nu ajunsesem sa lucrez la o firma asa de mare de care sa auda pana si tristul nostru. Asa, una ca si Carsten Janker. Si mai grav insa, si aici imi venea sa intru in pamant de rusine, era ca, desi imi suna foarte familiar, habar n-aveam cu ce se ocupa respectivul Megaconcern Carsten Janker.

Am ajuns seara acasa resemnat (a fost imposibil sa ma concentrez si sa am succes la intalnire) si inainte sa ma dezbrac, sa beau apa sau sa-mi trag respiratia am deschis calculatorul. Fara nicio vlaga, am apasat mecanic google.ro in fereastra de Mozilla. Oare daca mi-as actualiza CV-ul si l-as inflori cu 3 premii si 4 calificari m-ar primi la Carsten Janker? In fine, pagina s-a incarcat repede si am avut revelatia: Carsten Janker era intr-adevar o mare celebritate: era un fotbalist la Bayern Munchen

Luni, Mai 4, 2009, 05:27 AM 

Busy S07E06: Ziua muncii
     media: 0.00 din 0 voturi

Primele patru luni din an au trecut ca prin farmec. A venit 30 aprilie si lumea din corporatie s-a adunat ciorchine la mine pe etaj. Motivul? Unul din cavaleri tinea un speech pentru doi maronii care plecau. Maine, spunea Cavalerul mesei rotunde, spre deosebire de alti ani, nu va fi numai o zi in care vom fi eliberati de zecile de dosare din jurul nostru, dar va fi si o zi in care ne veti lipsi. Ei nu, mie nu-mi lipsea nici unul dintre cei doi maronii, dar Cavalerul avea totusi dreptate. De 1 mai, nu sarbatoream Ziua Muncii pe insula. Paradoxal insa, sarbatoream in sfarsit venirea a 8 luni de zile in care puteam macar spera la idealul pentru care multi murisera la 1 mai 1886: un program de 8 ore pe zi.

Din episoadele anterioare din Busy Season:

- Exodul maroniilor pe insula comorilor este curmat de criza financiara, astfel ca numarul maroniilor scade brusc de la 10 la 4 in numai 4 luni. Legislatia muncii favorizeaza din pacate infractorii frecatori de menta, asa ca cei din conducere isi pun mintea la contributie serios pentru a-i determina sa plece
- Tot la o stratagema de success am aplicat si eu pentru a scapa de celebrul proiect Sunca aflat in gestiunea dicatorului african Petrica. Din pacate, n-am scapat de el de tot, magarul imi era inca sef pe un proiect cu fabricantul de barcute care incepuse sa devina si obraznic pe deasupra. O alta strategema era imperios necesara
- Criza financiara nu genereaza numai emotii legate de pierderea locului de munca dar si un volum de munca mai mic si mai uman. Si cum doar o viata avem, noi, acei corporatisti de viata nu putem decat sa ne bucuram de micile bucurii din busy season cum ar fi Balul de Pasti sau Man Day. Sau sa facem misto de Mr. Ridiculous la POD

Ultimul episod din Busy Season : Ziua Muncii

Iata ca s-a terminat inca un busy season si ca la orice ultim episod audienta asteapta finalul cu sufletul la gura. Va razbi binele (unique2) si va fi raul (Petrica, maronii, stinkatorul) invins? Nu ne ramane decat sa vedem impreuna intr-un nou episod din busy season. Luati insa aminte: aceasta e un blog romanesc si nu un film American, ca atare happy-endul nu este obligatoriu.
Mythbuster-ul roman
Pentru a evita o fractura de creier, vom incepe cu niste exercitii de incalzire. Mai précis cu un dans la Bal. Care bal de Pasti s-a transformat brusc in Balul Primaverii dupa ani buni de zile in care faceam bal doar de cele doua sarbatori crestine cu denumire implicita: Christmas Ball si Easter Ball. Motivele schimbarii n-au fost enuntate in invitatie dar pot fi deslusite dand o raita pe la etajul 2, etaj la care trebuie sa aprinzi lumina si ziua pentru a zari cele 7 capete de maronii bolborosing incantantii in urdu.

Cum pe insula orice susa are o tema, organizatorii s-au gandit ceva si au ales James Bond theme. L-am vazut pe Chris imbracat in pisica alba impartind fise de cazinou, un alt urat se dadea crupier, a fost si o tombola la care EU am castigat marele propriu dar totusi seara nu se putea incheia fara distrugerea unui mare MIT. Imediat dupa aperitiv, un mythbuster imbracat in chelner s-a apropiat de noi spunand “Buna seara”. Ei da, nu “hello”, nu “good evening” ci “buna seara”. Da, in limba romana. Si cu asta, mitul corporatistului tradat in dragoste si naufragiat pe insula pe care este singurul roman a fost spulberat in doua cuvinte.

POD reloaded
Am trecut eu si peste asta si saptamana urmatoare m-am dus la serviciu. N-am putut sa lucrez insa, pentru ca …aveam din nou un POD. Numai ca de data asta, am deschis invitatia sa vad unde trebuie sa ne intalnim si am citit cu stupoare Location: Mr. Ridiculous’ House. Ei da, Mr. Ridiculous n-a asteptat sa se faca bine 3 jumate ca si-a luat proiectorul si laptopul la spinare incercand sa-l monteze pe unul din peretii din salonul lui.

Daca as fi fost eu POD leader si as fi incercat sa aduc oamenii acasa, ar fi fost prietena care ar fi zis: This is ridiculous! , iar eu as fi cautat o sala de conferinte prin firma. Dar numai ca el era POD leaderul, asa ca a profitat de ocazie sa ne arate ce casa mare are el si ce case mici inchiriem noi din care evadam noaptea prin baie. Dupa ce m-am evaporat total batut de soare din toate partile (avea si acoperisul cu ferestre) in timp ce ascultam performantele regiunii europene (in care biroul nostru reprezenta 0,001% din vanzari), Dl Ridicol ne-a invitat la un pahar de vorba. A fost surprins ca din 12 oameni au ramas doar doua betivane notorii de care n-a mai putut sa scape.
Profetul si ipocrizia
Dar gata cu balivernele si gata cu incalzirea. Avem un busy season de povestit si daca tot terminam seria, n-ar strica sa reamintesc de ce e sezonul busy. Ei bine, sezonul nu e aglomerat pentru ca avem niste proiecte grele. Sezonul e aglomerat pentru ca sunt foarte multe proiectele care trebuie incepute si preadate intr-un timp foarte scurt, mai précis pana la sfarsitul lui aprilie.

Nu mica mi-a fost mirarea insa cand m-am trezit cu un maroniu si un cavaler intr-o mica sala (va dati seama ce duhoare a trebuit sa suport) pentru planificarea altui proiect. Care proiect desi avea termenul de predare in iulie, trebuia inceput chipurile in aprilie. Ca asa e-n tenis. Sau in ce naiba mai facem noi pe-acolo. De altfel, nu de putine ori ma intreb cine are oare un program mai incarcat. Sa fie oare tenismenul intre Melbourne si Roland Garros sau corporatistul intre anul nou si 1 mai ?

Cavalerul m-a lamurit repede ce cauta maroniul in sedinta. Jobul respective era inter-conectat cu niste tari maronii, ca atare coloratul si-ar fi putut aduce contributia la intelegerea fenomenului. Unul din fenomene era asimilat cu o investitie si se numea… murava. Sau poate se scrie altfel, cine stie? Initial am crezut ca e vreun cuvant latin menit sa insemne ..cartofi sau alte legume, ceea ce ar fi fost o investitie foarte bine dat fiind faptul ca o criza economica e urmata de o criza alimentara .

Numai ca murava nu inseamna cartofi, murava (si toate instrumentele islamice de altfel) este sinonimul pentru ipocrizie. In cartea lor de baza pe care ar fi putut-o scrie foarte bine Coelho sau Garcia Marquez, cele mai mari pacate sunt porcul, pornografia si dobanda (ca ban nemuncit). Si oricat de pacatos as fi eu din toate cele 3 puncte de vedere, n-as putea sa nu remarc smecheria lor perfida. Ei nu iau dobanda, ei doar imprumuta bani pentru a primi inapoi … o suma mai mare !!! Sau suma imprumutata plus un dar extreme de consistent. Ceea ce in orice manual de economie se numeste … dobanda efectiva !!! Hai sictir, ba!
Ce tie nu-ti place...
In fine, am terminat conferinta cu un car cu nervi si m-am intors la oile mele. Iar oaia cea neagra era reprezentata bineinteles de ... Petrica. Un necaz nu vine singur, spun cu mare dreptate batranii, asa ca pe acelasi proiect primesc telefoane disperate de la client (fabricantul de barcute despre care am vorbit si in sezonul trecut) care e culmea obrazniciei. Si ca sa puna capac la toate, din umbra apare Stinkatorul (ei da, s-a intors dupa ce lipsise 4 luni cu niste boli imaginare).

Care Stinkator a inceput sa fabuleze, cum ca are si el un client din acelasi grup cu barcagiul, si ca datele se bat cap in cap. Ca atare, el are dreptate si noi suntem prosti. Cum ziceai ma ca se cheama clientul ala al tau?, l-am intrebat eu cu stupoare. Din pacate pentru el, auzisem bine. Era acelasi client in care aveam niste actiuni luate de mult. Si cum politica interna ne interzice sa avem actiuni in grupul din care face parte un client, m-am dus direct la cavaler si am aruncat bomba.

Am sustinut asa de bine cazul incat n-au avut ce face decat sa ma scoata de urgenta de pe jobul exploatatorului de Petrica care aruncase déjà in ura vreo 10 note de revizie sperand ca le voi si rezolva. Ei bine nu, africanul a trebuit sa cunoasca pe pielea lui proverbul Daca taceai, filosof ramaneai. Daca nu s-ar fi atins de notele de revizie totul ar fi fost bine. Asa insa, notele de revizie au trebuit sa fie si inchise. Si cum eu eram scos definitiv din schema, Petrica a trebuit sa le inchida, dandu-si raspuns singur la problemele inutile pe care si le crease cu manuta lui.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea (sezonului 7) asa.

SFARSITUL SEZONULUI 7


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.564
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare