Luni, Februarie 16, 2009, 04:09 AM 

Busy S07E03: Seful bulangiu
     media: 5.00 din 1 vot

Oare ce trebuie sa faca un sef pentru a-si merita cu varf si indesat reputatia de bulangiu? Sa tina sclavii pe plantatie pana noaptea tarziu? Hm, ar fi cam multi d-astia. Nu e suficient. Sa te bata la cap in fiecare zi cu un proiect care incepe de-abia peste doua luni? Tot nu e de ajuns. Sa il stresezi cu telefoane din minut in minut? Intrece putin coarda dar tot mai incape. Sa ii dai coordonatorului de echipa alt om in fiecare saptamana? Ei bine, nu.

Din episoadele anterioare in Busy Season

- Busy Sezonul 7 debuteaza ca in fiecare an cu Mid-Year review in care unii mai creduli spera ca ar putea fi promovati. Si daca de data asta Corporatia s-a gandit sa scape de unii folosindu-se de asa-zisele evaluari?
- Nu atat sezonul naspa il sperie pe unique cat mai ales prezenta in distributie a dictatorului Petrica care isi inchipuie ca toata lumea e la picioarele lui pentru a-i satisface rului poftele nebune
- Perioada de week-enduri libere prelungita oricum nesperat pana la finele lui ianuarie este curmata brusc de dl. Metodologie. Oare week-endul liber va deveni istorie?

Busy S07E03: Seful bulangiu
Alte oportunitati

Lunile trec, corporatistii continua sa-si faca treaba si sa creeze formulare de evaluare si de auto-evaluare. Vine masa rotunda a cavalerilor din ianuarie si multi cred ca vor fi primi un os pentru ca au fost catei cuminti. Cum ar fi o promovare sau o letcaie in plus la leafa. Ei bine… nu! Pe timp de criza financiara, firma nu are oameni in minus pe pozitiile superioare ci… in plus! Ca atare, cuvantul cheie nu este nici bonus, nici majorarare nici promovare. In 2009, cuvantul cheie este… concediere!

N-au trecut nici 4 luni de cand criza a fost oficial confirmata si deja exista 5 case de pe insula in care colegii mei au inceput sa-si faca bagajele. Cavalerii n-au facut discriminari la acest capitol: sefi, sefuti, sclavi, albi, negri, curati si murdari au trebuit sa paraseasca corabia. Voi incepe cu doi copii de-abia recrutati la putin timp dupa ce corporatia si-a dat seama ca socoteala de dinainte de recrutare nu se potriveste cu cea din targul crizat de-a binelea de colapsul global.

Desi au dat dovada ca stiu mai multe decat toata ceata de maronii veniti pe jde mii de euro, cei doi n-au mai fost atat de inspirati cand a venit vorba de examene desi firma pompase cateva mii de euro pentru a-i trimite la studii. Ca atare, au fost nevoiti sa-si faca bagajele, sa ia primul avion spre UK si sa citeasca ultimul newsletter al firmei. Ceva de genul Mr. si Ms. Vor pleca din firma la data de 3 decembrie deoarece au decis sa urmeze alte oportunitati in cariera. Deci ati observat, a fost decizia lor, da?
Masterul din primavara si olimpiada din toamna

Nu la fel de cuminti au fost membrii Mafiei maronii care au pus in functiune caracatita pentru a scapa basma curata. Cel mai penal este fara indoiala Micul Maroniu. Vi-l amintiti probabil, este cel care, in conditiile in care munca il depasea complet, si-a luat catrafusele si a plecat de la client direct acasa lasand o echipa intreaga sa munceasca in locul lui. Data urmatoare si-a luat precautii astfel incat, inca de la inceputul proiectului si-a prezentat colega noului client: Ea e blonda. Ea va face proiectul. Si a plecat…

Putin mai neplacut a fost momentul in care micutul maroniu a primit evaluarea in amonte (sau cum naiba s-o mai traduce upward feedback). Pentru ca blonda, pe cat de draguta era la client, pe atat de mai putin draguta a fost in a evalua performanta coloratului. Vazandu-se cu un calificativ de „immediate improvement needed” , micutului au inceput sa-i vina idei. Spre deosebire de desele momente de la client in care ar fi trebuit sa dea solutii.

Asa ca a completat si el o evaluare in aval similara pentru blonda, sustinand ca tipa are ceva cu el. Beneficiind si de prezenta Reactionarului ca dirig, chiar a reusit. De data asta. Nu aceeasi sansa a avut-o celalalt maroniu aflat intr-o situatie mult mai fericita dar cu Mr. Ridiculous ca si counsellor. Care domn Ridiculuous a ridicat inca o data din umeri, s-a uitat peste evaluari, a mai spus o data This is ridiculous si a dat urmatoarea stire din newsletter. Ultima zi a lui Mr Brown in birou va fi 10 martie, Brownie urmand a incepe un Master. Formulare care mi-a adus aminte de celebra sesiune de corijente cunoscuta uneori si sub numele de Olimpiada din toamna
Circumstante ecologice

Trecem mai departe si ajungem chiar la fostul dirig. Dirig care, dupa cum mai povesteam, a suferit..vezi, dom’le a suferit o depresie dupa un calificativ prost obtinut la evaluare. Sictirit, a inceput sa-si caute de lucru in alta parte. Omul nu e nici primul si nici ultimul, numai ca de obicei cel in cauza merge pe burta, da niste interviuri pe ascuns iar cand face rost de un job bun, isi da fain frumos demisia si asteapta sa se scurga preavizul.

Ei bine, nu, omul se considera pe semne bazat impartasindu-si intentiile cu orice interlocutor de la junior la cavaler al mesei rotunde. Numai ca na, joburile nu cresc in pom si tinand cont de seama ca n-a rupt gura targului nici dupa primirea calificativului (numai eu stiu de cate ori l-am rugat sa vorbeasca cu Petrica si n-a facut absolut nimic in ciuda promisiunilor), cavalerii l-au intrebat cand are de gand sa-si onoreze intentia. Nu l-au lasat sa raspunda, i-au dat ei un termen: 31 ianuarie. Termen la care omul a inceput sa fie subventionat de prietena.

In fine, n-as putea incheia lista decat cu o mare satisfactie avand in vedere faptul ca de vineri vom respira in sfarsit aer mai curat in firma. Este vorba evident de dihorul african care inca de prin iulie incepuse sa raspandeasca prin firma zvonuri cum ca va fi promovat. Toti ceilalti ne-am uitat unul la altul blocati, nestiind ca vorbitul la telefon pe banii firmei aduce cu de la sine si promovarea. Am crezut ca omul stie ceva, ca doar nu s-ar apuca de vorbit aiurea, si-am incercat sa identific pe cine naiba are in spate.

Ei bine, surpriza! N-avea ..nimic, mergea la cacealma. Sau poate era atat de nebun incat credea ca daca n-a comis-o de loc intr-un an va fi automat proclamat sefut. Ei nu, tupeul sconcsului a mers mai departe, ducandu-se la Mr. Ridiculous sa-i ceara socoteala. Cum ca el, vezi dom’le a stat mult la serviciu (si aici repet din nou: la serviciu nu trebuie sa stai si sa vorbesti pe international din banii firmei ci sa muncesti) si ca nu intelege de ce nu e si el sefut acum. Cum argumentele unei cereri foarte reduse din partea firmei de sefuti n-a rezistat in fata maretiei negre, Dl. Ridiculous a ridicat din nou de umeri spunand ca pana la urma nu e decizia lui, ci a cavalerilor mesei rotunde.

Ei da, ce credeti ca a facut dihorul? A cerut audienta la cavalerul pentru care luptase in ultimele batalii incepand sa-si expuna inca o data ideile tampite. Mai mult, a adus in discutie si argumentul micului maroniu, expus de mine mai sus, exprimandu-si nedumerirea ca amandoi au primit acelasi calificativ. Si cum cavalerilor nu prea le place sa li se spuna pe cine sa promoveze si pe cine nu, corporatistii nostri au primit stirea in urmatorul newsletter: 20 februarie va fi ultima zi in firma a Dlui Dihor. Mr. Skunk va pleca in tara natala datorita unor circumstante personale .
Bulangiul de Petrica

N-am apucat sa savurez satisfactia de natura ecologica ca am simtit in ceafa rasuflarea grea a unei prezente masive. Ai vazut plannerul?, s-a auzit deodata din aceeasi directie vocea lui Petrica. Ei bine, nu. Dar ce ocazie ar putea fi mai buna de a ma uita peste el? L-am deschis ca atare. Curios sa vad pe cine a pus el coordonator pe o parte mai mica a unui proiect mai mare. Discutiile durau mai demult, initial era vorba sa puna pe Maroniul cel Tamp (ala de venise delegat) numai ca Petrica ajunsese la concluzia ca e scump.

I-am sugerat in consecinta sa puna pe cineva cu 2 ani experienta, ceea ce a si promis sa faca, eventual dupa ce imi fac eu treaba la sfarsitul lui martie. Ei, nu. Petrica pusese un debutant, care absolvise facultatea de cateva luni si asta chiar de saptamana viitoare cand n-are nimeni idee cu ce se mananca proiectul. Mai mult, eu trebuia sa-i explic ce trebuie sa faca si pe deasupra sa-l revizuiesc prin martie, taindu-mi astfel si cateva zile din perioada in care trebuia sa livrez proiectul cel mare.

Buuun, care va sa zica am un junior debutant de azi, sa-i zicem Drinking Scotish (DS). Ei, pe langa faptul ca trebuie sa-l invat pe DS, trebuie in acelasi timp sa-l initiez si pe Drinking English (DE) pe alt proiect (fara legatura cu Petrica). Trec zilele si in martie intru din nou pe jobul lu Petrica, de data asta cu alt debutant, Drinking Londoner (DL1) pe care trebuie sa-l iau de la zero spunandu-i aceleasi chestii pe care i le-am zis si lui DS.

Telenovela continua astfel incat la sfarsitul lui martie trebuie sa pun daravura cap la cap fiind asistat de…alt debutant: Drinking Local (DL2). Pe care trebuie sa-l intruiesc cu aceleasi notiuni predate lui DS, DE si DL1. Si nu. Nu ma oftic pentru ca mi-a furat cateva zile nici pentru ca mi-a dat 4 debutanti pe acelasi job. Dar acum ganditi-va si voi. Cam care ar fi probabilitatea ca dintre cei 5 debutanti din firma (dintre care o blonda frumusica) sa mi-i dea pe TOTI cei 4….baieti? Si in momentul asta, dragi prieteni, avem imaginea perfecta a unui bulangiu: Petrica.
(PS. Pui, lasa facaletul ala din mana ca am glumit si io )
Cronica unui eveniment anuntat

Voi incheia intr-o nota optimista ilustrand si vechea zicala Norocul si-l face omul cu mana lui. Asa ca in postul urmator voi face cronica unei traditii destul de vechi in practica corporatista a insulei si care poarta numele de Ziua Barbatului. Ei da, in prima sambata dupa Valentine’s Day partea masculina a firmei, eliberata de stresul dupa 14 februarie dar mai ales dupa stresul fiecarui week-end ratat din cauza corporatiei, isi cere partea, organizand o zi numai si numai barbatilor.

Ca parte a regulamentului, orice conversatie cu o parte feminina este cu desavarsire interzisa iar activitatile sunt cele considerate a fi.. manly. Cum ar fi paintball, karting, bowling, curry (de ce naiba trebuie sa intervina ceva indian nu stiu) dar mai ales sportul national… drinking. Ramaneti aproape.

Miercuri, Februarie 11, 2009, 04:49 AM 

O vreau de 12''
     media: 0.00 din 0 voturi

In ziua de azi se pare ca nu mai esti blogger de renume daca nu folosesti cat mai multe cuvinte obscene. Iar daca mai construiesti un joc de cuvinte pornind de la diverse omonime din alte tari esti un mic Mozart al blogului. Postarea unei simple poze care circula cu ani in urma pe mail este si ea aducatoare de trafic. Ba chiar va genera temerea bloggerului ca poza va fi … furata (!) … de catre concurenti.

Problemele de zi cu zi ale unui corporatist de rand emigrat pe o insulita de 100 km2 n-ar putea atrage nici macar a suta parte din traficul maestrilor descrisi mai sus. Cele 2-3 insemnari postate pe platform ablog nu imi aduc mai mult de 100 de vizitatori saptamanali. Ce anume ar putea sa atraga? Bataia de joc a angajatorilor? Nesimtirea unor parveniti de sefi care au uitat de unde au plecat? Epuizarea zilnica a angajatilor din multinationale ?

Plimbandu-ma insa pe faleza, am realizat ca am si eu o adevarata comoara in asezarea de la ocean. De altfel, datorita zilei insorite, n-am putut evita reflexia macarelelor si utilajelor din port. Si spre deosebire de salamul evocat mai sus, meniul pozat de mine aduce un element de aur pentru pizza cu nume buclucas: poate fi comandata in varianta de 9‘’ (23 de cm) sau chiar de 12‘’ (30 de cm, wowww!)

In fine, o sa va las sa creati cate scenarii doriti privind dialogul client - ospatarita. Sau mai degraba clienta – ospatar. Iar daca tot am adus o astfel de contributie inestimabila blogosferei, as putea veni cu o sugestie:

Customer: Hi, Can I have a p8la, please?
Waiter: Of course! Would you like a 9” p8la or a 12’’ p8la?

Luni, Februarie 9, 2009, 03:27 AM 

Busy S07E02: IARNAm inteles
     media: 0.00 din 0 voturi

Nu ca as vrea sa concurez cu Basescu la afirmatii prostesti, dar se cuvine sa aduc o precizare pentru acei corporatisti care si-ar dori un buletin meteo cu temperatura din taxi si de la birou. Dragi corporatisti, mai ales aia din tari mai calde, iarna aduce cu ea nu numai un nou busy season dar si temperaturi coborate, uneori chiar si caderi de zapada . Pe o insula mica, datorita unor fenomene invatate pe la geografie intr-a VI-a si uitate, e mai putin probabil sa vezi o mantie alba. Tocmai de aceea n-ai sa vezi sararite si pluguri. Dar daca totusi ninge?

Din episoadele anterioare in Busy Season
- In debutul sezonului 7, unique2 organizeaza rezistenta la atacurile armatei lui Hitler, cel cu organizarea meticuloasa care stie sa ceara dar nu sa si dea. Din fericire, unique a gasit solutia sa-l ignore si uite asa a salvat macar weel-endurile. Oare pentru cat timp?
- Petrica isi face si el aparitia cu un mail capcana in care ii face o asa-zisa favoare lui unique2 (good dog, good feedback). Evident, nu dezinteresat, ci contra unui favor pe care inca nu-l stim, intrucat unique2 nu s-a prezentat la dictator in urma mesajului vocal primit.
- Pentru ca s-a uitat prea mult la LOST, unique2 are un flashback din noiembrie 2008. Evident, e vorba de un flashback cu un avion care pleaca de pe continent, trece pe deasupra unui ocean si ajunge pe o insula. Un deja-vu pentru corporatistul nostru, numai ca de data asta zborul este amanat cu 24 de ore din motive tehnice . Ca atare, atat unique2 cat si colegul lui care se afla in acelasi avion sunt obligati de financial controller sa-si ia ziua de absenta de la munca din zilele de concediu deoarece zborul a fost privat, nu business.

Busy S07E02: IARNAm inteles

Desi trebuia sa incep proiectul cu fabricantul de barcute pe undeva prin martie, pe Petrica il rodea nerabdarea inca din ianuarie. Asa ca vazand ca nu sunt pe la birou si nevrand sa aiba martori, m-a sunat lasand mesaj dupa beep. Ce-o fi in capul lui e inca un mister neelucidat inca de specialistii de la Animal Planet Vazand el ca ca o sa primeasca un raspuns la mesajul vocal la Sf. Asteapta si ca nici urcatul un etaj la biroul meu n-are rezultate (la client, neica), Petrica a pus degetelele in prag.

Din invataturile lui Petrica

A deschis el Lotus Notes, a apasat New Memo si a tiparit la To: numele corporatistului. A scris la Subject: numele clientului iar la Content: a inceput sa insire sarcini desi in acel moment corporatistu’ lucra de zor pentru hitleristi. Mai mult, a stabilit cu de la sine putere si o conferinta. Evident, fara sa puna in copy pe Reactionar (ca doar pentru el lucram in ziua aia), nici pe counsellor (pentru care lucram in ziua cu conferinta).

Probabil nu mica i-a fost mirarea cand s-a trezit cu un reply avandu-l drept copy pe counsellor (repet: asta e un fel de dirig in mediul corporatist) care era Mare Sef spre deosebire de african care era doar Sef. Prin care unique nu numai ca nu exulta la ideea unei noi sedinte dar ii reamintea dictatorului ca astfel de intalniri trebuie agreate in prealabil cu Marele Sef. Spre norocul lui, MS a aprobat delegarea lui unique pentru o ora (mai ales ca era problema cu taxiul care trebuia sa plece la 9 conform instructiunilor Regelui Arthur. Numai ca dictatorul si-a cam dat seama de un adevar: s-a dus vremea cand puteai sa mergi pe burta

Ca atare, Petrica a zis mersi ca n-a mai luat (inca) un sut undeva si n-a mai indraznit sa-mi ceara nimic. Avand in vedere ca si hitleristii au fost redusi la tacere inca din episodul trecut, ma pregateam pentru un nou week-end liber. Am plecat vineri de la birou spre locatia unde corporatia asa-zisul Monthly Update unde toata lumea venea ca era bere pe gratis, adica un sediu secundar . Am deschis si eu (prima) bere gandindu-ma cum sa-mi petrec week-endul. Evident, vinerea mergeam la baut dar sambata as fi putut merge cu bicicleta. Sau sa merg la surf. Sau la bowling cu baietii.

Saptamana de lucru se incheie vineri? De cand?

Ei bine, pentru un corporatist saptamana de lucru nu se incheie vinerea dupa ce ai iesit din birou. Numai ce m-am asezat cu fundul pe un birou ca sa curga berea mai bine, ca se aseaza alt Sef colorat mai din sudul Africii langa mine. E vorba de Dl. Metodologie caruia ii mai dadusem de cateva ori in cap cu metodologia pe care el pretindea ca o stie. Numai ca omul nu vroia doar sa faca conversatie ci sa ma incalte cu un job in week-end. Pe care nu mai lucrasem niciodata. Aprobarea cavalerului pentru overtime fiind deja data, nu prea mai puteam da inapoi.

De ce fusesem chemat tocmai eu dintr-atatia sclavi? Simplu, pentru ca aratasem ca POT pe alte joburi iar principiul corporatiei este sa exploateaze la maxim orice persoana care poate. Asa ca sambata de dimineata ma trezesc la serviciu cu coloratul, cu celebrul si arogantul Matt (care se pare ca fusese incaltat din aceleasi motive la urma urmei) si cu un alt geek din tara care incepe cu P si se face renumita in lume prin cresterea de serpi teroristi si de manageri batuti in cap. Dupa ce-am plecat noaptea si am revenit dimineata, epopeea s-a incheiat duminica pe la 6 seara.

Ora la care, ramas singur cu Chris pentru o clipa, l-am intrebat: Da de ce facem noi asta? Ei bine, omul lucra de ceva timp pe respectivul proiect si a avut puterea sa sintetizeze. Ca asa vrea Seful asta. Am vorbit cu oamenii aia, ma simteam ca naiba. Eu am 24 de ani, habar n-am despre domeniul ala si a trebuit sa vorbesc cu oamenii aia care de 20 de ani incoace asta fac. Dar ma rog, asta e de fapt principiul in consultanta de orice tip. Nu conteaza sa stii, conteaza sa te vinzi bine. Ca pe ceea ce nu esti.

I-am dat dreptate si am plecat val vartej spre casa ca dupa orice week-end fu*** de niste rahati negri si maronii. Am mancat si m-am culcat bolborosind cuvinte mai putin dragute si tolerante fata de natia lor. M-am trezit vazand negru in fata ochilor. Am deschis geamul cu ochii intredeschisi si …surpriza..am vazut alb. Am deschis bine ochii de data asta si …da… palmierul, scarile, bancile, acoperisul erau toate acoperite cu un strat de zapada de 20 de cm.

From Russia with ... love

Am plecat la serviciu mai mult topaind printre zapada care acoperea toate strazile facand imposibila circulatia oricarei chestii cu motor. Am ajuns la birou cu 20 de minute inainte de ora 9. Eram eu si cu niste scotieni toti bucurosi ca am revazut zapada dupa o buna bucata de timp. Faza misto a fost cand au venit africanii si maronii. Ma prapadeam cand ii vedeam pe strada inainte de a intra. Rosii la fata, pasind concentrati de parca ar fi mers pe sarma, coloratii pareau a fi dat de sfarsitul lumii.

M-am amuzat cat m-am amuzat pe seama lor si am luat-o la fuga cu o sacosa plina de dosare si cu laptopul in spate spre client. Deja simteam in urma priviri inmarmurite ale coloratilor care faceau 5 metri pe minut. Am ajuns la client, mi-am baut cafeaua, am stat la taclale cu oamenii de-acolo, cand ma suna juniorul ca nu poate sa vina. Fiind la vreo 8 km de oras, drumurile erau sub nameti si cum autobuzele erau anulate iar el n-avea lanturi… Asa ca l-am trimis spre derdelus, sa se bucure si el de zapada, daca tot e prima oara in viata cand vede asa ceva

Nu acelasi sentiment de intelegere l-am avut insa cand am deschis mailul si am vazut ca jumatate din colegi nu au putut ajunge. Motivul? In unele cazuri acelasi, in altele oamenii au trebuit sa aiba grija de copii, scolile fiind inchise. Am simtit insa ca iau foc cand am vazut pe lista numele a doi maronii, chipurile blocati la Londra. Evident, nu d-asta am luat foc, oricum simpla lor absenta purifica aerul si reducea poluarea, ci pentru ca acelasi financial controller care mi-a mancat mie o zi din concediu, le motiva si lor absenta, pe motivul „caracterului geografic extins al vremii nefavorabile”.

Pai ce cautau ei la Londra? Au fost cumva cu serviciul? Nu! Oare ce le-o fi sugerat lor BBC-ul cu titlul „From Russia with…love” inca de martea trecuta? Nu cumva ca frontul atmosferic din Siberia va aduce caderi masive de zapada in week-end care…surpriza… chiar provoaca de obicei inchiderea unui aeroport? Dar ma rog, probabil Al Jazeera a neglizat prognoza meteo asa ca cei doi maronii au ales sa-si petreaca timpul liber in week-end in singura tara permisa de viza lor. Tot asa cum unique2 si al sau coleg au ales sa-si petreaca un week-end insorit din noiembrie pe continent.

Numai ca cei 2 europeni au platit ghinionul defectarii aeronavei cu una zi dedusa din concediu, intr- perioada relaxata pentru afacerea angajatorului. Pe cand cei doi maronii au lipsit doua zile jumătate in plin busy season, producand, prin nesabuinta lor, pagube de mii de euro firmei. Ei, si cu toate astea lor li se motiveaza absenta ca e iarna. IARNAm inteles!

Marti, Februarie 3, 2009, 03:22 AM 

Low cost romanesc (iii)
     media: 5.00 din 1 vot

Desi as fi vrut sa stea timpul in loc sa raman acolo la sarmale, la munte, la patinoar cu sufletul pereche langa mine, timpul a trecut si a trebuit sa iau din nou drumul spre locul de cosmar: Aeroportul Baneasa . Drumul cu taxiul a fost fara incidente, ca na, nu putea sa iasa chiar totul prost. Partea mai rea a fost cand am intrat. De data asta am fost inspirat sa vin cu prietena, altminteri ar fi fost greu sa ma orientez de unul singur in cei 100 de metri patrati pe care se aflau 1000 de oameni.
Coada-i frate cu romanul

Am vrut sa ma asez la coada, numai ca era greu sa ghicesti care dintre zecile de cozi te va purta spre mult ravnitul talon de imbarcare. Criteriul de orientare a fost o pancarta mare alb-albastra, semanand cu un banner al Universitatii Craiova pe care scria numele firmei zburatoare. Am dat frau coatelor mele oltenesti si mi-am facut loc prin masa compacta de bolovani. M-am asezat la o coada mult prea civilizata pentru aeroportul respectiv putand chiar sa-l aud pe cel din fata cum face imbarcarea pentru Londra.

Asteptarea la coada mi-a dat motive suficiente sa ma intreb daca e ceva in neregula. Cum se face ca nu e bataie? Cum se face ca nu sunt 3-4 pe rand? Cum se face ca nu se baga unii in fata? Am primit repede raspunsul: imbulzeala era la cealalta coada, la cea care se platea de obicei asigurarea de calatorie. Calatorii de la toate cele 7-8 curse de dimineata se imbranceau si-si luau fata unul altuia mai ceva ca la cozile la salam antedecembriste incercand sa le faca pe casierite sa le ia odata banii pe taxa de valize.

Fie ca mergeau la capsuni in Spania, la furat la Roma sau la zidit prin Londra, Doreiii tipau, impingeau si injurau ca la usa cortului in masa amorfa de bolovani. Multi dintre ei aveau o vorba aparte Duhnite-ar soba!¸ semn ca deformatiile profesionale nu se manifesta numai la corporatistii de multinationale . Faptul ca dupa adevarate lupte printre vlajganii manuitori de mistrii si lopeti am ajuns la ghiseu n-a fost de ajuns pentru mimozele de la casierie care ar fi fost bune de trimis dupa moarte.

Ghinion! Nu numai eu am ajuns la ghiseu, ci si inca 4-5 vlajgani, smecheri, cocalari sau pitipoance cu tupeu. Desi stateam cu cei 56 de lei in mana de aproape 5 minute, alte si alte maini veneau din spate fara incetare, majoritatea fix cu 10 euro. Tutele de la ghiseu demonstreaza inca o data ca n-au logistica necesara unei astfel de activitati si dau in continuu din umeri: N-avem rest! Ca atare mai trebuie sa astept alte si alte minute pana ce tutele schimba bani intre ele sau pana asteapta sa apara unul care sa plateasca cu monezi in euro !
Arta de a negocia

Dupa aproape o ora de tiganie, am reusit sa scap de cei 56 de lei, sa dau coate si sa ies din gramada. Aproape ca m-a purtat valul spre controlul de securitate, de-abia reusind sa pot sa-mi iau ramas bun de la prietena. Ma simteam ca la razboi, mai ales ca toti pareau a lupta pe viata si pe moarte pentru un loc mai in fata. Dupa ce m-au pus sa-mi scot ceas, curea, bocanci ca mai aveam putin si ma puneau sa fac strip tease, am ajuns intr-o camaruta ce se vroia a fi duty free dar si sala de asteptare pentru imbarcare.

Eram mort de somn asa ca privirea mi-a fost atrasa ca un magnet de catre singurul automat de cola din incinta. Numai ca era ocupat. In sensul ca doi tineri, care nu pareau a sti romana stateau si se uitau la el de ceva vreme. Cum masinaria nu parea cea mai complicata inventie, m-am apropiat sa vad daca pot sa-i ajut. Dupa ce au epuizat toate cuvintele vulgare din engleza, cei doi s-au lasat pagubasi. Nici eu n-am avut mai mult succes. Intr-adevar, aparatul accepta prima bancnota de 1 leu insa singura operatiune pe care o facea era sa-ti dea la schimb doua monede de 50 de bani.

Cum un buzunar greu, plin de monede de 50 de bani nu mi s-a parut o idee prea fericita, am dat din cap si m-am tirat spre singurul magazin din asa-zisul duty-free. Speram sa gasesc o cola, fie si de 4 ori mai scumpa decat intr-un magazin obisnuit, numai ca doleanta nu mi-a fost ascultata. N-am gasit nici un suc in cei cativa metri patrati ai dugheanei asa ca mi-am indreptat atentia in a gasi un carnetel spre a-mi continua insemnarile de blogger. Ei nu, am parcurs cu privirea rafturile de cartuse de Kent si de baxuri de Kent si am ajuns la vanzatoare convins fiind ca e de vina firea mea dezorientata pentru nepuntinta de a zari orice lucru ce ar fi putut servi la scris. Am intrebat si m-am convins: nici asta n-aveau. Am fost nevoit sa fac un deal cu vanzatoarea si sa primesc una bucata coala de hartie de la imprimanta la schimb cu una bucata zambet irezistibil
Cand parcarea nu e goala

Neavand cu ce-mi delecta privirea, am incercat sa gasesc un loc pentru a-mi face debutul scriitoricesc pe Baneasa. N-a fost chip insa sa gasesc vreun locsor liber pana nu s-a ridicat in aer zburatoarea de Barcelona. Pana la urma si-au luat zborul toti capsunarii si m-am asezat. Am asteptat. Am incercat sa gasesc un monitor sa vad cursele numai ca pe Aeroportul INTERNATIONAL Baneasa nu exista. Si-am asteptat sa anunte o balbaita cursa. Si-am asteptat. Si-am asteptat. Doar e low-cost, nu? In Romania. Si trebuie sa asteptam. Chiar daca pe aeroport sunt NUMAI curse low-cost la ora aia.

Cand ochii imi picasera de tot in foaia pe care de-abia schitaseram cateva randuri, s-a anuntat. Ne imbarcam la Poarta 2, desi pe bilet era scris Poarta 1. Ma integrez intr-o multime dezordonata care numai in Romania ar fi putut fi numita coada si astept sa inaintez. Culmea e ca inaintez. Sunt la 2 metri de poarta. Mai trece unul, mai fac un pas. Yees, chiar functioneaza! Sau poate ca nu… Un agent tocmai pune lantul motivand ca s-a umplut autobuzul.

Astept din nou. De data asta in picioare, cu ochii in patru sa nu-mi pierd randul. Autobuzul dispare lasand un loc liber in „parcare”. Si, ca in orice parcare romaneasca, daca s-a eliberat un loc trebuie sa se umple la loc! Asa ca la cateva numai secunde apare alt autobuz menit a transporta pasagerii spre Bruxelles. Ma uit in zare la avionul meu. Autobuzul de la scara s-a golit, ultimii pasageri de-abia se mai zaresc sus pe scara, dar cu toate astea, trebuie sa asteptam. De ce? Pentru ca parcarea e plina, d-aia!

E ora 10,45 si sunt in avion cu o cafea in mana, chit ca gandul mi-era tot la cola din aeroport. Ar fi trebuit sa se intample inca de la 9,20 lucrul asta dar ce mai poti sa spui? Bine ca sunt aici pana la urma. Stiam eu de ce am ales un decalaj de 6 ore intre zborul de la Bucuresti si zborul spre insula. Orele trec insa si cafeaua n-a fost de natura sa-mi stinga setea. Stewardesele nu par sa se miste decat ca sa vand produse de duty free. As da orice pentru o cola. Dar nu e dupa mine.
Buna afacere am facut

Tocmai cand ma resemnasem, stewardesa a aparut ca din senin intrebandu-ma daca vreau o racoritoare. Daaaaa, normal ca vreau! Am platit din nou 8 lei pe-o bucata de aluminiu cu o tara de cola in ea sperand ca ma va tine treaz in cele 8 ore ramase pana la intoarcerea pe insula. N-am apucat sa o termin, ca am aterizat. N-am vazut nicio urma de nea, desi pilotul anuntase caderi masive de zapada. Am coborat contabilizand un total (dus-intors) de 3 ore intarziere, minim 3 frustari legate de lipsa bauturilor racoritoare, pe putin 4 manele, doua ore de certuri marlanesti, 45 de minute de impins la coada si poate mai sunt si altele. As fi spus ca macar am scapat mai ieftin si am economisit timp prin faptul ca n-am schimbat aeroportul. Dar…

La un calcul mai atent, am dat 307 de euro pe bilet plus 28 de euro taxa de bagaje (neanuntata!) plus 10 euro pe mancare si bautura in avion (altminteri gratuite la curse de linie) plus 12 euro pe taxi in Bucuresti (daca n-ar fi ajuns la ora 1 as fi luat in mod evident 331!). In total, 357 de euro. Anul trecut in aceeasi perioada dadusem doar 254 de lire (hai sa zicem 325 de euro la cursul de 2007) plus inca 24 de lire (sa zicem 31 de euro) pe transport (tren plus metrou) intre Gatwick si Heathrow. Total: 356 de euro! Ups, chiar mai ieftin cu 1 euro! De ce i se mai spune low cost?

In fine, nu atat au contat banii la alegerea facuta cat evitarea unui drum intre aeroporturi. Cu low-costul, am plecat din aeroportul de pe insula la ora 15:45 (ora RO) si am ajuns la 1 noaptea. La intoarcere am plecat de la 8 si am ajuns la 18:35. Total 19 ore si 50 de minute. Cu o cursa de linie as fi plecat de la 9 de pe insula si as fi ajuns la 17:50 in tara iar la intoarcere m-as fi intors tot la 18:35. Numai ca as fi plecat la 10. Total? 17 ore si 25 de minute. Si asta cu tot cu schimbare de aeroport. Eeee, pai in diferenta de doua ore si 25 de minute mai scriam un post pe blog


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.461
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare