Marti, Ianuarie 27, 2009, 04:36 AM 

Busy S07E01 : Ai nostri sau ai lor?
     media: 0.00 din 0 voturi

A inceput de ieri sa cada.. cate un job. Acum a stat. Au trecut 3 saptamani de cand cel mai confuz sezon din cariera mea de corporatist a pornit la drum. Busy Sezonul 7 pare a fi un fel de reluare a seriei precedente prin ‘bunavointa’ top managementului de a nu face promovari in septembrie. Care bunavointa a fost justificata de ei prin criza financiara si a fost interpretata de corporatistii de rand prin criza de nervi a Big Bossului la overtime-ul nejustificat prestart de sconcsul African, la plecarile acasa ale micului maroniu si la frecarea de menta pe care mafia maronie le tot practica in ultimii 3 ani.

Ca atare, m-am trezit pus in situatia de a face fata acelorasi magari de manageri ca si anul trecut, acelorasi cretini de client si acelorasi termene nerealiste. Timesheetul imi sugera ca dupa o saptamana ciudata de incertitudini, ar trebui sa ma ocup din nou de ceata cretina de hitleristi corelata cu un cavaler miserupist si una bucata Reactionar care nu si-ar misca curul ala sa ajute echipa Doamne fereste. Nici proiectele imbecile ale gorilei de Petrica, scorpia imbecila de la administratorul clientului sau cavalerii de 2 lei nu m-au ocolit in noul sezon.
Operatiunea Turquado
Ca atare, am decis sa ma alatur gastii de localnici si britanici si sa petrecem asa cum stim noi ultima zi pe insula din anul 2008. Cu curcani, cu porcusori (sa moara dusmanii maronii!), multa muzica (si nu d-aia cu versete din Coran) dar mai ales…cu cidru, bere, vodka, rom, tequila, toate amestecate, la gramada pana pe la 4 dimineata. Nu e de mirare ca a doua zi am fost nevoit sa-mi sun prietena pentru intrebari utile in vederea zborului de la ora 13 de genul Ai idée unde sunt valizele mele? Ce ar trebui sa-mi pun in bagaje? Oare ce autobuz ajunge la aeroport? Etc.

Spre deosebire de mine, ceilalti tovarasi au trebuit sa infrunte greturile, somnul si mahmureala la serviciu, un mediu in care ‘the bosses don’t stop firing questions’ iar jegul dihorului nu e de natura a atenua starile de rau. Si daca sezonul 6 a inceput cu un poem (by him, to me) despre arhive, noul sezon a debutat cu o super poezie compusa pe loc de acelasi junior bine cunoscut care isi incepuse bine cariera ca prof de engleza in Franta si a continuat-o prost, ca sclav pe plantatie. Mediul ostil de la serviciu, la care intarziase cu 32 de minute (not bad!) i-a servit ca mediu de inspiratie pentru capodopera redata cu mare generozitate mai jos:

Turkuardo got eaten and I was very late
Turkuardo got eaten and I don’t feel that great
Beer and wine and whiskey are things that I don’t hate
but Turkuardo got eaten and I was very late!

Poezia respectiva impreuna cu un lant de 34 de mailuri intitulalate sugestiv Team Drunk mi-au mai inseninat prima zi de lucru din 2009. Din pacate, imediat au inceput sa curga si alte mailuri, mult mai putin placute. Multe veneau, fireste, de la hitleristii lu Peste care vroiau din nou sa jucam fotbal fara minge..si mai nou si fara petice din care sa facem mingea. Si de fiecare data, ca un facut, Reactionarul isi ridica capatana: unique2, did you see the mail from Hitler? Da, l-am vazut, numai ca ii era adresat Reactionarului ca manager, dar magarul stia doar sa delege.
Sinergia maronie
Alt mail era legat de abilitatea nemaipomenita a firmei de a profita de sinergiile integrarii regionale a firmei. Care chipurile regiune, acoperind pe putin jumatate din planeta, permitea detasari de angajati pe 3-6 luni, sporind eficienta si diversificand culturitatea. Mai nou, ni se spunea ca insulita noastra a profitat de prea-marita unificare si ca atare vom beneficia de prezenta a 3 nou detasati, sporind eficienta busy-seasonului.

Si acum momentul adevarului. De unde credeti ca erau cei 3? Cumva din Anglia, Franta, Germania, Olanda sau alte tari din Europa de Vest ? Nu. Hm, cumva din Slovenia, Croatia sau alte tari din zona? Nu. Macar vreunul din ei din Europa de Est? Nu. Rusia cumva sau alte tari ex-sovietice? Nici vorba. Dar macar sunt cei 3 din tari diferite? Macar atat?

Raspunsul mi-a fost dat in prima zi din cea de-a doua saptamana cand am intrat in receptie si am avut impresia ca nu e aprinsa lumina. Ei nu, lumina era aprinsa, secretara zambea dar imediat in dreapta stateau 3 maronii incruntati emanand si un iz ce te facea sa-ti iei repede avant pe scari. In fine, am recunoscut pe unul cu o privire tampa care isi incercase norocul si anul trecut, doar-doar l-o tine firma si dupa busy-season iar ceilalti doi se tineau strans de el, sa-I invete ce sa faca in societate. Err...Sa se spele?
La ce foloseste SPAM-ul?
Tot pe lista mailurilor de inceput de an s-au aflat la loc de cinste si cele care anuntau celebrul si importantul mid-year review. Proces atat de important incat dirigul mi-a spus clar inca de la inceput: Ne-au comunicat cavalerii neoficial ca nu se fac promovari sau revizii salariale acuma De parca in toamna facusera! Probabil asteptau sa se termine criza numai ca ar mai fi de asteptat….

Si ca sa fie treaba mai clara, ia auzi ce-mi zice dirigu. Cica nu mai vor sa promoveze asa simplu lumea de la sclav la sefut. Asa doar pe recomandari si pe baza cat de mult muncesti. Sau cat de serios esti. Nu. Trebuie asa ca un fel de examen. Cu examinator. Si de unde sa fie examinatorul asta? Ca doar n-o fi seful cu care bei in fiecare vinery pana pici lat. Nu, trebuie sa fie din Orientul Mijlociu . Nu de alta, dar e mai ieftin au rezultate mai bune la controale.

Si daca tot trebuie sa culegi evaluari pana la mid-year review, o solutie ingenioasa a gasit Petrica. Cum sa faca el rost repede de un sclav care sa-i faca lui treaba repede, bine si care sa nu comenteze ca sta tarziu la serviciu? Eventual sa treaca pe foaie mai putine ore sa-I micsoreze lui costurile. Ca atare, nu mica mi-a fost mirarea cand am primit un mail cu titlul ‘Feedback’ pe care nimeni nu l-ar putea clasifica altfel decat SPAM. Adica …cum ai putea tu cataloga un mail cu totul si cu totul nesolicitat?

In fine, n-avea niciun rost sa-i cer mamiferului evaluare atata timp cat stiu ca tot ce face, nu face dezinteresat. Faptul ca mi-a trimis o evaluare magna cum laudae vineri la ora 10:23 nu m-a surprins. Nici faptul ca dupa 2 minute aveam déjà un mesaj vocal pe telefonul de serviciu. Ceva de genul Cand ai timp, vino la mine. Hu! Hu! Banane, banane! Evident, am profitat de faptul ca mi-a dat firma VPN si token si mi-am petrecut urmatoarele 5 zile la client. Nu inainte de a-I raspunde la mail cu un simplu Multumesc .

Hm! De ce nu ti-o fi scris in mail ce vrea de la tine?, m-au intrebat niste filipinezi destul de mirati de initiativa lui Petrica de a da feedback, mai ales ca stiau ca in mod normal gorila raspundea in 4 luni daca ii cereai. Pai, spun eu, e simplu, nu putea lasa dovezi ca ne cere sa lucram peste program, ca ne cere sa taiem din ore si mai ales ca, ne FURA de pe alte proiecte. Aaa, zic filipinezii, pai si pe noi ne-a pacalit, ne-a zis sa nu spunem nimanui ca n-avem de lucru in momentul ala, ca sa ne foloseasca doar el cand are chef. Si cand l-a intrebat un sef mai mare, n-a recunoscut nimic, a spus ca ne-a indrumat sa anuntam secretara ca suntem liberi

Ce poate fi mai rau decat un client rau?
In fine, ajung la capatul listei de mailuri necitite si dau de … adevaratul Hitler! E vorba de clientul care vorbeste austriaca (vorba unei junioare care a zis fara sa vrea o mare vorba), ca ar fi o mare jignire pentru limba germane sa fie asimilata cu ceea ce vorbesc ei. De data asta m-am inarmat temeinic cu notitele de anul trecut (unele de pe blog) si am re-construit toate prostiile pe care le debiteaza ei. Doar-doar n-oi mai vorbi cu ei. Pana la urma nu m-am putut abtine sa-i adresez micului Hitler o intrebare de bun simt: Da titlurile alea de ce apar cu 5 lei? Pe piata de-abia se vand pe la 1 leu jumate. Am primit raspunsuri din parti, se stie ca Hitler e un om ocupat. Cu limbajul de lemn.

Intre timp, Reactionarul a …reactionat. Nici bine nu ne instalasem fundurile la sediul clientului ca maroniul isi anunta intentia de a face o revizie. Urmata imediat de o alta, a cavalerului. Asa ca da-i si baga. A servit si experienta cu maronii la ceva asa ca am stiut cu ce sa-l tinem ocupat si cu ce sa-l facem sa se minuneze.

Treaba nu a tinut decat pana la revizia cavalerului care ne-a spulberat din start cu vreo 62 de note de revizie. N-am apucat sa ne revenim ca ne-a bagat si banca clientului in ceata cu termeni de genul damaliger si zinsen (ca de, limba engleza nu s-a inventat peste tot). Si cand credeam ca mai rau de atat nu se poate, am primit vestea ucigatoare: cavalerul respective n-are inca putere de reprezentare (l-a uns regele Arthur mai de curand), ca atare mai trebuie sa suportam inca o revizie !!

Iar paragraful de mai sus n-ar fi fost decat un exemplu de saptamana tipica pentru un consultant daca….Ei, daca nu s-ar fi obosit little Hitler sa raspunda intrebarii mele din urma cu 10 zile. O fi cautat el, si s-a gandit, a calculate…si i-a dat! Pai asa ne-au sfatuit colegii vostri din biroul din orasul nostru! Nu stim de ce, dar cica daca le tinem pana la scadenta o sa luam 5 lei pe ele! Bine, frate,mai tine-le tu 3 luni, sa vezi ce-o sa mai iei cat investitorii de la FNI si Caritas! Pana una-alta, a trebuit sa recunosc: la ei pe malul Dunarii, ai nostril sunt (si) mai rai decat ai lor!!

Miercuri, Ianuarie 7, 2009, 03:58 AM 

Low cost romanesc (II)
     media: 5.00 din 1 vot

Dupa un maraton de taskuri contra contracronometru (parca eram intr-un show tv, gen Fort Boyard) am reusit sa ajung la ora indicata pentru imbarcare iar la 18:45 (o singura ora intarziere!!) eram cu totii in avion. Peripetiile nu s-au oprit insa aici, in mare parte si datorita pasagerilor din vecinatate inzestrati cu foarte multe cunostiinte de dulgherie, fierarie, zidarie dar cu tot atatea carente in ceea ce priveste bunul simt si codul bunelor maniere.
Cine mai e ca mine ca zboara cu avionul?

Aveam locul D (cel de la margine) iar daca domnul de la F s-a straduit sa ingane un Stai asa, frate, sa trec si eu, cel de la E s-a multumit sa treaca efectiv printre picioarele mele si scaunul din fata. Spectacolul de prost gust a continuat, onomatopee de genul Heeee, uite-l si pe Gheorghe!, icnind din plamanii dulgherului Dorel la fiecare mutra muncitoreasca ce strabatea avionul dand coate in stanga si-n dreapta pentru a-si face loc pe culoar. Sau Baaaa, mai numeri, ma, mult? Te invat eu sa numeri, bai! Vrem acasa, maaaa!, strigate emise de acelasi personaj catre angajatul care incerca sa-si faca datoria.

Mai trec 10 minute si omul cu numaratoarea isi face din nou aparitia. Baaaai, sare Dorel ca ars de langa mine, baaaa, habar n-ai sa numeri, ma! Eu platesc masina la Baneasa ca nu stii tu sa numeri! Omul ii explica ca a reluat numaratoarea din cauza ca a fost intrerupt de doua ori iar insotitoarea de zbor incearca sa-l linisteasca spunandu-i ca nu acesta este motivul intarzierii, ci neprimirea actelor de zbor de la aeroport. Aaaaa, zice marlanul, pai si nu ne spuneti si noua de la inceput? De ce ne-ati mai bagat in avion, mai bine stateam afara, mai fumam o tigara! Pai las ca stiu eu, nu sunteti voi de vina, Mitica (supervizorul de zbor) e de vina, lasa ca-i cer eu socoteala cand il vad! In fine, mai sunt unii care cred ca daca au cumparat un bilet de avion, au cumparat toata compania.

Ladies and gentleman, please remain seated, we are still waiting for the flight papers, ne anunta stewardesa acompaniata la scurt timp de prietenul lui Dorel (cel de la F): Aoleu, tot n-au sosit actele. In romana nu ne mai spuneti, ca noi nu meritam sa stim, sare Dorel ca ars. Lasa, bai, ca ai inteles, il repede altul. Ce sa fie?, spune din nou recalcitrantul, A inteles el dar uite ca eu n-a inteles, ca nu trebuie sa stiu si eu engleza. Nici interlocutorul nu se lasa: Pai sa-ti mai spuna odata colegul tau! A zis ca nu pleaca ca n-are actele, zice si colegu de la geam. Ei, asa da!, conchide fericit colegul din dreapta spre amuzamentul tuturor calatorilor.
Functionarul Mitica

Multumirea lui Dorel dureaza insa pana la aparitia lui … Mitica. Cu niste ochelari scumpi, cravata si costum, supervizorul de zbor avea probabil orice nume in afara de Mitica. Dar ce mai conta? Omul cu vreo 17 ani de carte era un Mitica in ochii marlanului care astepta sa-i cada toata lumea la picioare. Baaa, Mitica, ce faci, ba? Mergem si noi acasa? Mitica isi arata si el manierele de functionar invechit punanadu-si mana la ureche, surprins ca indrazneste cineva sa comenteze.

Care-i problema?, zice Mitica, vreti sa va spun de ce intarziem? N-am primit actele zborului pentru ca ne-ati pacalit! Ati avut mai multe bagaje decat ati declarat ca asa e romanul!, zice el acoperit de un cor de huiduieli. Da, ba, ne-am ingrasat in Anglia si nu v-a mai iesit voua socoteala, spune mai din spate un calator spre bucuria lui Dorel care capata adepti. Urmeaza o adevarata revolta, Mitica fiind nevoit sa il ameninte pe pasagerul din dreapta mea cu coborarea din avion si facand apel la vecinul de la geam sa-l linisteasca. Dorele, stai ba linistit, zice el, ce, vrei sa nu mai ajungem acasa? Dorul de casa imblanzeste pana la urma armata de muncitori care il lasa pe Mitica sa plece teafar.
Da o manea n-ar merge?

Dupa alte cateva apeluri la calm ale insotitoarelor de zbor (altminteri foarte dragute), avionul porneste motoarele la fix doua ore de la ora anuntata a plecarii. Nu-mi vine sa cred ca zburam in sfarsit. Dorel se linisteste in sfarsit, zice un Eheee, hai Romania!, parca si un Hai Craiova! si se uita pe fereastra. Colegul de la geam se plictiseste insa, asa ca se hotareste sa scoata un laptop. Lucrurile par ok, mai ales ca s-a terminat decolarea si e voie, numai ca omul da aparatul la maxim tinand mortis sa ne cultive pe toti cu ultimele acorduri ale Danielei.

Lumea e consternata dar cei doi colegi din dreapta stau calmi pe spate contempland probabil adevarul versurilor. Tema nu e noua si e din ce in ce mai prezenta la manelisti al caror public a inceput exodul din Bucuresti catre Spania, Italia si Anglia. Nu pot sa nu remarc cat de napaditi sunt saracutii muncitori nevoiti sa munceasca in Londra si cat de mult ii plang manelistii de parca ar fi toti niste Victor Hugo exilati de Napoleon pe o insula.

Din fericire, omul cu laptopul e prea curios sa vada ce s-a mai intamplat in ultimele episoade din Prison Break asa ca pentru aproape doua ore il vedem urmarind curios isprava Sarei care il salveaza pe Scofield din mainile Companiei. Dupa terminarea episodului (stiti, cand vorbeste Linc cu ma-sa) pe Dorel il apuca curiozitatea: N-ai ma melodia aia cu Denisa? Aia ultima? Stai asa ca o am eu pe telefon. Normal, sunt deranjat iar cat sa-si ia Dorel telefonul din geaca si mai auzim inca un hit de senzatie.

Circul nu dureaza mult, pentru ca incepe procedura de aterizare. Care aterizare este urmata de acelasi ritual de dat din coate pentru a ajunge la culoar si pentru a da jos bagajele de mana. Inghesuit din toate partile si aparand laptopul cu ambele maini, reusesc mai mult cu dintii sa dau un sms prietenei ca am ajuns. Da, pui, am vazut, stai linistit ca nu te pierd, imi raspunde ea stiindu-ma mai de aiurel. Gluma, gluma, dar odata ce ai intrat in cladirea aeroportului e greu al naibii sa nu te pierzi in puhoiul de lume.
Combinatia fatala 2: low cost romanesc si aeroport mic

Scapat cu viata dupa controlul pasapoartelor, am ajuns in… Iad. Desi eram in primul sfert dintre cei intrati banda de bagaje era mult prea mica pentru cele 3 randuri de oameni care se formasera deja in jurul ei. M-am postat repede intr-un loc strategic dar tot n-am reusit sa-mi recuperez valizele decat dupa doua dealuri. In prima instanta mi-am exersat din nou charmul irezistibil convingandu-l pe cel din fata mea sa-mi traga si mie trollerul de pe banda. A doua oara am recurs efectiv la santaj, nepermitandu-le alora din fata sa treaca spre sosiri decat dupa ce mi-au luat si mie a doua geanta (daca-i lasam sa treaca, mi-ar fi luat altii locul).

Am scapat si de aeroport, mi-am regasit sufletul pereche dar n-am scapat si de Bucuresti. Cele doua ore intarziere m-au facut sa realizez ca la ora 1 nu mai circula 335-ul asa ca a trebuit sa cautam un mijloc de transport alternativ. Taxi, domnul? se repede unul cu tupeu. Ieftin, 100 de lei numai. Ieftin al naibii pentru un drum de 20 de lei. Pai hai sa va spun, incepe el cu tupeu, stiti ca nu mai putem intoarce ca e linie continua si trebuie sa mergem spre Gradina Zoo ca sa putem intoarce. In fine, cat o costa o scurta deviere de la aeroport la pasarela nu-mi dau seama asa ca reusim sa negociem in cele din urma cu altul pentru 50 de lei.

Nu mai conteaza ca mergem doar 10-15 minute vreo 10 statii de tramvai pe Vacarescu si inca 5 pe Stefan cel Mare si platim o avere. In fond, eram in Bucuresti si orice era posibil. Macar am ajuns la destinatie consolandu-ma cu ideea ca mai e mult pana ma la clipa in care ma voi intoarce pe insula si voi relua calvarul zborului cu un low cost romanesc.
VA URMA (returul)

Marti, Ianuarie 6, 2009, 02:47 AM 

Low cost romanesc
     media: 5.00 din 1 vot

De ce low cost?
Ca pentru orice corporatist care lucreaza pe-afara si are un sufletel pereche prin Romania, week-endul dinainte de Craciun a adus cu sine parcurgerea unui lung zbor spre casa. Ba chiar doua zboruri, tinand cont si de faptul ca pasiii m-au purtat cam departe, depasind cu cateva mile marine bune tarmul European al Atlanticului. Lucrurile n-ar fi fost chiar asa de rele daca operatorul aerian n-ar fi retras pe timpul iernii cursa dintre mica insulita in care rezidez si Paris, obligandu-ma sa recurg la varianta londoneza. Nici acesta n-ar fi fost un inconvenient daca aeroportul de destinatie n-ar fi fost Stansted.

Mi-am proiectat repede pe retina un transport de 2-3 ore cu trenuri si metrouri intre Stansted si Heathrow dar cele 30 de kg de bagaje grupate in 3 valize m-au facut sa aleg o varianta APARENT mai comoda: o cursa low cost intre Londra Stansted si Bucuresti Baneasa. Costul ar putea fi caracterizat oricum in afara de low, suma INITIALA de 307 de euro fiind evident mai mare decat cea de 254 de lire platita in aceeasi perioada a anului trecut pe o cursa de linie. Dar in fine, m-am bucurat ca am scutit timp si niste bani altminteri cheltuiti pe transportul intre doua aeroporturi.
Taxe poate fi si retroactiva, doar e in Romania

Bucuria s-a diminuat joi seara cand am sunat pentru confirmare iar o duduie m-a informat ca mai trebuie sa platesc o taxa suplimentara de 7 euro pe valiza. Am citit biletul pe toate partile dar n-am gasit nicaieri o prevedere prin care operatorul ar fi putut introduce o astfel de taxa. Scria insa destul de clar ca am dreptul gratuit la bagaje de cala in limita a douazeci si CINCI de kg.

Nu m-a deranjat existenta taxei respective. Nu e prima si nici ultima firma cu astfel de practici. Chiar si pe insula sunt operatori low-cost cerandu-ti chiar si 11 euro pe valiza. Ceea ce n-am vazut insa pe insula si nici in lumea civilizata a fost RETROACTIVITATEA ei. Cum naiba poti sa cumperi un bilet cu bagaj gratuit si sa fii pus la plata in ziua zborului? Si mai ales, daca tot e luata o astfel de masura abuziva, de ce nu o pot plati on-line ca si pe bilet? De ce trebuie sa pierd eu timp in aeroport stand la coada platind din portofel cand pot foarte frumos sa dau cateva clickuri din fata calculatorului?

In fine, am apreciat eu cei 14 euro pentru doua valize nu imi vor afecta averea mai tare decat criza financiara si am purces la orele 13 catre micutul dar cochetul aeroport de pe insula. Desi operatorul spre Stansted era tot low cost, nu am platit taxe suplimentare pentru bagaje si nici nu am stat la coada de check-in mai mult de 3 minute. Mai mult, am primit apa, o cafea si chiar un ziar, toate gratuite. Nu a intarziat la decolare si chiar a ajuns la Londra cu cateva minute inainte de ora anuntata a aterizarii.
Combinatia fatala: aeroport londonez - coada romaneasca

Mai erau 3 ore pana la decolarea spre Baneasa. Mi-am inchipuit ca voi avea timp berechet sa iau masa, sa ma plimb prin duty-free si chiar sa ma intind la cumparaturi. Am aflat de la informatii locatia ghiseului de check-in desi n-as fi avut nevoie. Forma si sunetul celor 2 cozi dadeau indicii destul de clare oricarui privitor ca asista la imbarcarea unei curse low cost catre Romania.

Combinatia fatala aeroport londonez (oricum mult peste Heathrow) – low cost romanesc a dus la formarea unor cozi nu atat lungi (poate 25-30 de metri) cat mai ales late. La Stansted n-ai sa vezi cordoane iar la romani n-ai sa vezi vreodata o coada ordonata. M-am asezat la rand. Pardon. Am vrut sa spun la randuri, caci fiecare coada avea cel 5-6 oameni in linie. C-asa-i la romani. Iar langa cele doua ghisee supra aglomerate, erau 5 ghisee libere. C-asa-i la Londra.

Vestile circula repede, asa ca urechilor mele le-a fost dat sa auda o noua aberatie. Desi pe biletul tiparit aveam dreptul la 25 de kg incluse in pret, nesimtitii coborasera limita (aparent tot retroactiv) la 20. Stiam inca de pe insula ca eu am 22 asa ca m-am pregatit sa fac scandal in momentul in care se va indura Dumnezeu sa ajung si eu odata la ghiseu. Intre timp, oamenii de langa mine faceau manevre golind din bagaje si bagandu-le inapoi in geanta de mana dupa cantarirea acesteia la check-in.

Coada mi-a rezervat noi surprize asa ca in fiecare minut a trebuit sa fac manevre cu cele doua bagaje plus magaoaia de laptop pentru a face loc NESIMTITILOR care nu puteau sa ocoleasca coada si ar fi trecut si prin zid daca ar fi putut, cat sa ajunga mai repede cu cateva secunde la coada lor. Nici obiceiurile catorva conationali n-au trecut neobservate, acestia gasind in permanenta ceva de bombanit (bine ca n-am fost si cu prietena ) la adresa staffului firmei low cost. Chit ca situatia era datorata mai degraba staffului aeroportului. Nu stiu daca a fost charmul meu irezistibil sau intelepciunea celui cu care am avut eu de-a face la check in dar n-am fost pus la plata celor 2 kg suplimentare. Cert este ca am avut mare noroc in conditiile in care o pasangera, mult prea finuta pentru grosolania situatiei a platit nu mai putin de 70 de euro pentru un excedent de cateva kg.
Un chitantier ea are

Am scapat de bagaje putin dupa ora 5 dar nu si de stat la cozi. Urma sa platesc taxa de bagaje (14 euro) prin singura modalitate de plata posibila, adica in numerar catre o tipa cu un chitantier care n-are niciodata sa-ti dea rest. Faptul ca am ajuns la duduia respectiva dupa ce au platit cei din fata nu e suficient. Numai putintel, incepe ea seria diminutivelor plecand in graba catre altcineva din stafful lor. E cineva care spune ca a platit si vrea sa faca imbarcarea dar cei de la intrare spun ca n-a platit, imi explica ea dupa 5 minute de absenta. Dupa alte cateva minute de consultare cu supervizorul de cursa, timp in care simteam cum picioarele imi iau foc, vine si verdictul. Imi pare rau, trebuie sa platiti, se adreseaza ea „contravenientului”. Mi-e foame, mi-e sete, sunt obosit si nici macar nu mai am puterea sa ma enervez. Astept sa plateasca si „contravenientul” si ii dau si eu in sfarsit cele 12 „lirute” cerute, avand grija sa punchitanta undeva bine.

E ora 17:15 si intrucat ora estimata a imbarcarii a devenit brusc 18:15 ma duc sa fac controlul de securitate cu gandul la un sandwitch si la o cola rece. Pe care le si obtin in cele din urma, dupa ce alte 4 restaurante erau pline ochi. Mai am timp sa trag o fuga la duty free cat sa iau niste dulciuri Quality Street in speranta (dovedita ulterior a fi desarte) ca daca ii iau prietenei niste bomboane nu ma va mai bombani
VA URMA MAINE


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.663
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare