Miercuri, Septembrie 10, 2008, 04:44 AM 

In orasul trist (II)
     media: 0.00 din 0 voturi

Pana la urma s-a dovedit ca am fost inspirat ca nu pariasem pe Djokovic. Fraierul a pierdut primul set asa ca as fi pierdut si eu. Am pus pe Venus Williams in sferturi, chiar eram curios daca o sa iasa ceva. Daca ar fi iesit, trebuia sa fiu atent sa nu uit sa iau banii de aici, altminteri ii mai luam la anul cand as mai fi calcat pe-aici. Dar n-a iesit nici asta, ce incepe prost continua si mai prost.

In orasul trist, se aude muzica din difuzoare. Cam aceeasi muzica ca si in 98 cand am plecat in Bucuresti pentru prima data: Impact, 3 Sud Est etc. Orasul ma oboseste asa ca imi iau o Cola (la sticla) si ma asez pe o banca. Privelistea ma oboseste si mai tare asa ca o iau agale spre casa.

Tocmai bine, a venit si tipul de la cablu dupa ce ma chinuisem doua ore dimineata sa depun reclamatia. Se uita el pe la router, pe la telefon (de uitat stiu si eu sa ma uit), si ajunge el la concluzia ca sunt doua cauze: una ca e telefonul asezat pe modem si alta ca nu e ip-ul setat manual. In fine, da’ daca e de la ip ca si-l ia automat, de ce pica telefonul cand pica netul? Pana la urma au avut ceva dreptate ca nu s-a mai repetat si cum eu sunt inca la stadiul in care ma intreb de ce un MB n-are 1000 KB asa cum 1 Km are 1000 de m, am zis sa nu-i contrazic.

Ziua a treia mi-a adus noi senzatii: am iesit la Mall. Dupa ce m-am invartit aiurea ca sa nu gasesc nimic, am luat un cd cu Office la 200 de lei, doar-doar oi intra si eu odata pe calea legii. Un kit standard de Outlook n-ar avea ca deh...altminteri ar rade hackerii de ei. Dar asta e...tichie de margaritar n-avea orasul. Bine, o tichie de margaritar mai mica, tichia cea mare a fost Filarmonica.

Imi amintesc parca ar fi fost ieri cand alternativa noastra la orele de fizica, chimie, engleza si istorie, cinematograful de langa liceu a fost inchis iar in locul lui a fost deschisa filarmonica. Normal, la deschidere mulţi elevi au fost obligaţi să vină, regretând în corpore prezenţa, însă la următoarele reprezentaţii elevii se puteau număra pe degete. Spectatorii veneau din binecunoscutul motiv Hai, ţaţo, la Iunion!, filarmonica fiind tichia de mărgăritar a unui oraş industrial. Culmea ironiei, sponsorul principal al spectacolelor era o firmă de produse chimice.

Imi amintesc si acum consideraţiile noastre culturale în mijlocul unui concert la filarmonică, unde am venit toţi atraşi de sunetul… constrângerilor dirigii. Căscând din toate fălcile datorită impresionantului spectacol, mă trezesc apelat de Bogdan: “Ştii cine e antrenorul Padovei?” Evident că nu ştiam, nici el nu ştia de fapt, asta nu-l împiedica însă să intervină din nou foarte senin: “Eu aş vrea să devin antrenor la Padova” Asta era prea de tot, aşa că şi eu şi Petty ne prăbuşim de râs în mijlocul unui număr la pian. “Dacă nu vă place puteţi ieşi afară, că n-am plătit ca să vă aud pe voi!”, bombăni o babă înţepată. Bogdan continuă însă imperturbabil: “M-am gândit şi am găsit formula de echipă care ar putea salva Padova de la retrogradare.” Deja ne strângem obrajii cu dinţii pentru a nu izbucni într-o cascadă de hohote.

Hotărâseram că totuşi e mai bine să luăm ceva notiţe, că doar o dată e deschiderea oficială a primei filarmonici din oras. Petty ia primul creionul şi desenează pe o foicică un tabel de 3 linii şi 3 coloane egale. Foarte politicos, Petty mă invită să scriu eu prima literă a impresiilor noastre comune despre acest concert. Extrem de emoţionat, iau creionul tremurând şi înscriu litera x în căsuţa din mijloc a tabelului. Petty continuă, completând un 0 într-un colţ.

Activitatea noastră literară a fost întreruptă din nou de Bogdan care găseşte de cuviinţă să întrebe: “Aţi văzut ce mişto joacă echipa de rugby Harlequins din divizia a doua engleză?” Deşi nici eu, nici colegul meu nu văzusem la lucru respectiva echipă, lăsăm baltă opera literară şi ne ţinem cu mâinile de burtă de râs în timp ce tot mai mulţi melomani din jurul nostru îşi caută intrigaţi alte locuri în sală. În fine, grandiosul concert s-a terminat spre marea noastră uşurare, încărcaţi de o groază de cunoştinţe din domeniul.... sportului.

Intorcandu-ne la 2008, dupa aventura din Mall am revenit la consideratii high-life si culturale, ca de obicei. Asa ca m-am promptit intr-un KFC satul dupa 3 zile de folosit farfurii si mai ales furculite. Am bagat 4 aripioare picante fara sa respir si fara sa beau apa. I-am dat si maica-mii o aripioara, era rosie toata si bause si jumate de sticla de apa plata. Daca nu traieste printre indieni si alti locuitori din Far Away Country...... :)

Am ajuns si acasa, am continuat seara culturala cu ceva Prison Break, 90210 (tot bine arata Brenda, cum naiba o face?) si ceva telenovele pe-Acasa. Am numarat orele pana dimineata cand urma sa plec in Bucuresti, la castorasul drag si scump. In cele din urma cosmarul s-a sfarsit vineri dimineata . Mi-am dat seama ca mai bine il vad pe Petrica indrugand prostii pe insula decat sa vad peisajul dezolant din orasul trist.

Mai ramane o dilema. Unde mergem de Craciun? Traditia de a merge acasa s-a terminat iar insula pare a fi o alternativa buna. Chiar foarte buna.


Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
    E-mail: corporatistu@gmail.com

    Cautare

    Categorii

    Aboneaza-te la insemnari


    Dracu

    CAPITAL

    Ziarul Financiar

    Prosport

    Blog Status

    Vizitatori:304.346
    Insemnari:223
    Comentarii:275
    powered by
    www.ABlog.ro
    Termeni si Conditii de Utilizare