Marti, Ianuarie 29, 2008, 05:20 AM 

In loc de "La multi ani"
     media: 0.00 din 0 voturi

Daca timpul ar mai fi avut putina rabdare, Raluca ar fi implinit azi 32 de ani. N-a fost insa sa fie. Probabil ca acum un an nu se astepta nimeni ca Ralucai sa ii fie urat pentru ultima oara “La multi ani”. Nimeni nu s-ar fi asteptat sa mai traiasca doar trei luni.

Raluca era o fata frumoasa, zambitoare, mereu amabila si bine dispusa. Cand nu era la serviciu in mijlocul dosarelor si al laptopurilor, era adesea inconjurata de prieteni, lucru relevat de altfel si de site. Timpul liber, putin cat era, si-l petrecea cu prietenii sau dedicandu-se hobby-urilor sale. Raluca lua lectii de karate, dar si de limba franceza , de altfel utile viitorului ei job din Luxemburg.

O sa-mi amintesc mereu de Raluca asa cum apare in poza de mai sus. Vesela, zambitoare si facand haz de necazurile inerente fiecarei zi. Viata intre calculatoare, birouri si camere de hotel n-a facut-o sa-si piarda simtul umorului. E-mailul auditorului e plin de presiuni, de lucruri cerute azi al caror termen este ieri, de intrebari fara sens de la clienti.

Poate daca si-ar fi luat inima-n dinti si le-ar fi spus NU, astazi as fi sunat-o sa-i spun ‘La multi ani’. Viata este insa imprevizibila. Nu poti sti niciodata ce se poate intampla.

Poate ar trebui sa fac in primul rand ceva cu mine. Cred ca ar trebui sa nu mai imi repet ca viata mea e distrusa si ca nu exista viata dupa Cristina. Ar trebui sa-mi propun sa imi petrec astfel aniversarile si zilele de nastere decat lacrimand la amintirele frumoase. Daca nu pentru mine, poate pentru Raluca.

Poate ar trebui sa ne gandim mai bine cand refuzam micile placeri pe motivul muncii suplimentare. Sa nu mai refuzam prietenei/prietenului o plimbare in parc datorita unui proiect care trebuie terminat ‘ieri’. Sa nu mai spunem nu unei invitatii la o cafea adresate de catre un prieten pentru ca trebuie sa muncim sau sa invatam la examene. Ar trebui sa invatam sa “traim”mai mult.

Pentru Raluca, acum este prea tarziu. Pentru noi, niciodata nu este prea devreme. Raluca, ai grija te rog de noi, de acolo unde esti si ajuta-ne sa luam deciziile corecte in viata. Cei care ti-au fost prieteni nu te vor uita niciodata!

Luni, Ianuarie 21, 2008, 04:00 AM 

Busy S06E02 - What's the status, man?
     media: 0.00 din 0 voturi

Busy S06E02 – What’s the status, man?

Din episoadele anterioare in Busy Season:

- Lucrurile se complica in corporatia din Atlanticul de Nord, jobul punand probleme corporatistului nu numai prin prisma Reactionarului manager, dar si a clientului, care se dovedeste a fi Little Hitler

- Al doilea job simultan mostenit fara voie de la alt maroniu presupune munca in sens unic: corporatistu munceste pana ii vine rau, iar la final maroniul spune: Ok, totul e bine, ce manager de succes sunt eu!

- Strategy game-ul ‘Evaluarea’ a ajuns la faza Mid/year review unde managerii se pronunta cu privirea la capacitatile corporatistului, iar versiunea corporatista a lui Santa isi plateste politele fata de juniorii care au fost very naughty inainte de Craciun

Episodul 2: What’s the status, man?

Saptamana recent incheiata m-a facut sa-mi schimb strategia. I-am ignorat pe hitleristi, neraspunzandu-le la niciun mail, preferand sa port toate discutiile cu reprezentantii locali. Sa vada si ei atitudine romaneasca la magariile lor! Intre timp, Reactionarul ma tot intreaba What’s the status, man?

Pai care sa fie stadiul? In primul rand, muncim fara obiectul muncii. Un fel de medicina fara pacienti, avocatura fara procese, suporteri fara bere si ...fotbal fara minge. Nu spun exact despre ce e vorba, pentru ca oricum am inceput sa fim vanati (d-ra Amy care activeaza in aceeasi industrie a fost nevoita sa stearga blogul). Mai bine sa vorbim despre fotbal, ca oricum acolo se pricepe la toata lumea. De politica nu vorbesc, il las pe Dracu, ca trebuie sa fii al Dracu-lui ca sa te bagi acolo.

Iata care e stadiul. Cu cateva luni in urma clubul meu profesionist de fotbal a fost contractat de catre Nazy Arm prin intermediul unui impresar local pentru un meci de fotbal. Conducerea l-a numit pe Reactionar antrenor, iar antrenorul m-a numit capitan de echipa. Mi-a spus ca nu-mi trebuie 11 jucatori, sunt suficienti si 2, la cat de buni suntem noi si ca obiectivul este victoria, in caz contrar neprimind primele de joc.

In decembrie ne adunam toti sa ne vada impresarul. Ne masoara asta, stabilim niste conditii contractuale dupa care impresarul zice: Ma, da eu n-am cum sa va dau mingea din minutul 1. Ca e dupa Anul Nou si n-avem timp s-o comandam. Jucati voi asa fara minge si prin minutul 25 poate va dau peticele din care e facuta mingea si o reconstituiti voi pe teren. In repriza a doua poate va dau o pompa sa o si umflati. Si aveti voi timp sa dati golul pana in minutul 90, ca altminteri nu va dau banul.

Eu dau sa ma ridic sa plec, Reactionarul zice: That’s fine! Oricum ni se promite ca vor fi intariri in lot cu niste stranieri de la clubul nostra sora din tara lui Nazy Arm. Ca atare, n-ar trebui sa avem nicio problema. In fine, vine anul nou si dupa putin timp fluiera arbitrul inceputul meciului. Echipa noastra (2 oameni) este pe teren, restul sunt la bere.

In minutul 10 apare si antrenorul. Hai, hai, alergare usoara, sprinturi, driblinguri printre jaloane, cand vine mingea sa fiti pregatiti cu faza, luati mingea de la mijlocul terenului, combinati, pasa pa lung la N, N dribling, centrare la cap si corporatistu marcheaza. Usor de zis, mai ales de pe margine. Dupa care il vad ca se cara la nevasta in tribuna.

Prin minutul 25 mai primim niste petice cat sa ne dam seama daca mingea e grea sau usoara si cat de tare trebuie sa tragem. Apare si antrenorul intreband intruna cat e scorul (What’s the status, man?) Pai cat naiba sa fie, daca fotbalul se joaca pe goluri iar gol fara minge nu s-a mai pomenit?

Prin minutul 30, intra pe teren cerand un time-out: Ma, baieti, vedeti ca in minutul 90 trebuie sa plecam acasa. Deci in minutul 75 incepe conferinta de presa, dar voi trebuie sa terminati in minutul 65 ca sa am timp sa fac analiza meciului si sa imi fac discursul pentru conferinta de presa.

Asa ca incepem sa simulam lovituri de cap, pase cu calcaiul poate chiar reconstituim noi o minge din peticele primite care nu prea sare. Dupa pauza, intram noi in forma pe teren, gata de fotbal si ii cer Reactionarului mingea. Asta zice: Pai nu-i la mine, intreaba-l pe impresar. Fac eu mainile palnie in careu si stric: Baaaa! Mingeea...baaaaa!

Din tribuna se ridica Little Hitler care isi inclina tartacuta intr-o parte si spune: Dear Mr. 2 (unique e prenumele si 2 e numele de familie ) , nu ne mai intrebati cum se joaca fotbal pentru ca i-am spus deja colegului Dvs. De la club care a fost capitan de echipa anul trecut. S-a transferat cumva la o alta echipa? Nu? Atunci intrebati-l pe colegul Dvs. Aaa, si mingea aia v-o dau la sfarsit, in minutul 65. Da de fapt de ce aveti nevoie de ea?

In fine, e minutul 64. Sa vad daca primim mingea. Daca sunteti microbisti si tot scenariul de mai sus vi se pare absurd, inseamna ca si jobul meu e absurd. Pe deasupra mai sunt si neinteles. Naspa

In fine, sa va spun repede si de celalalt maroniu pe care l-as putea intitula foarte bine Mr. List. Si asta nu prin referinta la Franz Liszt, ma indoiesc oarecum ca a auzit de el, ci prin usurinta cu care foloseste propozitia You make a list and I’ll review it. Mai pe scurt, ma pomenesc chemat duminica pe la 11 cand numaram inca berile ingurgitate sambata incercand s-o uit pe Neprihanita. Cica sa-i prezint lista de outstanding issues.

Nici nu avansez bine la punctul 3 ca ma pomenesc ca zice Pai lamureste tu problemele de la punctul 2, fa o lista impreuna cu celelalte subpuncte si o revizuiesc eu luni. In fine, luni stau pana la ora 1:00 sa-i fac liste. E vorba de ora locala 1:00, adica ora 20:00 in Canada, ora 2:00 in Belgia si ora 3:00 in Romania (dimineata). N-am enumerat aiurea tarile de mai sus, sunt niste tari in care am prieteni care lucreaza pentru aceeasi corporatie in filialele de-acolo. Ei si ghici care dintre ei era on-line pe Sametime.

Ok, sa vedem intrebare de conquiztador: Canada, Belgia, Insula sau Romania? Poate sunteti tentati sa spuneti Canada, e cea mai normala ora la care poate cineva lucra. Ei bine, nu, colega plecase de 3 ore acasa. Belgia? Oho, nu mai era nimeni de 9 ore acolo! Alti colegi de pe insula mea? Cald, dar tocmai plecasera vreo 3 in urma cu 15 minute. Ei bine da, m-am conversat vreo 5 minute cu un fost coleg care ramasese in Romania. Si care baga la greu si in week-end, si nopti, ca deh, scrie pe fetele noastre Bun pentru a fi exploatat.

Marti la fel, ma ia List de sus: Vezi ca a mai dat clientul e-mailuri, actualizeaza tu lista si vorbim pe urma! Miercuri, surpriza ma cheama mai-marii in sedinta! Mr. List era deja acolo. Si nu mai era maro, era deja negru. Dupa ce ma lauda mai-marii ca uite m-am sacrificat si am facut ceea ce de fapt nu trebuia sa fac ca nu scria pe planner, il vad pe List ca-si schimba strategia. Si zice: Ok, give me the e-mails, I’ll do the list. In fine, a facut un cacat de lista, nici nu-ti dai seama daca e de bine sau e de rau. Presupun ca e de rau.

Acum a plecat pentru o vreme mai la nord, pe o alta insula. Nu stiu daca sa ma bucur sau sa-mi para rau. Pe de o parte, am ramas singur cu bestia de client. Pe de alta parte si cu Mr. List in birou, tot singur eram. Singuratate in doi, vorba Didei Dragan.

Ok, trebuia sa inchei cu evaluarea dar iar am scris prea mult si va plictisiti. Oricum e in lucru. Trebuia sa se termine nivelul o data cu intalnirea Partenerilor Mesei Rotunde. Pardon, Cavalerilor. Din pacate, Regele Arthur n-a putut sa ajunga, fiind tinut cu treburi pe alta insula. Ca atare, voi reveni.

VA URMA

P.S. Mai bagati si voi intamplari din Busy Season daca aveti. Luati-i exemplul lui jullie.

Joi, Ianuarie 17, 2008, 04:40 AM 

Working with clients
     media: 0.00 din 0 voturi

Daca aveti un post caldut, fara prea multa bataie de cap, cu doar un sef - doi care va mai enerveaza si vreti sa lucrati in prima linie, cu clientii....mai ganditi-va! Filmuletul de mai jos este edificativ. Orice-ai fi, barman, functionar, casier, avocat, auditor, operator call-center, tot gasesti unu ca asta sa te scoata din sarite!

P.S. O intrebare: ce poate fi mai enervant decat sa lucrezi pe job cu un manager maroniu din Far Away Country? Raspunsul il veti gasi in curand in episodul 2 din Busy Season

Marti, Ianuarie 15, 2008, 05:47 AM 

Busy S06E01 - A poem by him, to me
     media: 0.00 din 0 voturi

Din episoadele anterioare in Busy Season:

- Dupa lupte crancene cu oamenii lui Gigi si ai SRL-ului in sezoanele anterioare, corporatistu incepe Busy Season 06 pe o insula in Atlantic sub presiunea maroniului Reactionar

- Ca de obicei, corporatistu trebuie sa aiba skills de superhero, trebuind sa faca fata a 3 joburi simultane

- N-ar mai fi sezonul frumos, daca nu ar exista strategy game-ul de succes Evaluarea ajunsa acum la nivelul Mid-Year Review

Episodul 1 – A poem by him, to me

Dupa ce re-venirea pe insula mi-a adus doua surprize neplacute acasa (1. Am cazut pe scari si ma doare si acum fundul si cotul– a nu se citi in fund si in cot, 2. Nu am avut apa calda doua zile), prima zi de serviciu din 2008 parea de vis. Primisem pe mail, chiar pe 2 ianuarie la ora 10:30 un.....poem. Va dati seama? Cineva se gandise la mine in seara dintre ani si imi compusese un poem. Dar, dupa cum au astia o vorba, Save the best for last, voi reveni asupra subiectului spre sfarsitul acestei insemnari.

M-a trezit repede din socul poeziei un junior cu intrebarea cheie: What should I do? Mda, grea intrebare, Reactionarul nu prea sharuise cu mine mai nimic. In scurt timp, Reactionarul mi-a dat de inteles ca el habar n-are ce-i cu jobul respectiv, pentru ca de-abia il preluase. Asa ca mi-a trasat sarcina pretioasa sa-l intreb pe client si pe partenerul nostru din CEE ce vrea de la noi.

Zis si facut. Numai ca daca pe reprezentantul local l-am aburit eu cum am stiut mai bine, peste cateva zile m-am trezit cu un telefon. Din pacate, centrala noastra e cam prost setata, daca primesc vreun telefon din exterior apare numarul nostru in loc de cel al expeditorului. Asa ca, zic eu un Hi, Ion Antonescu’s speaking si astept sa vad cine naiba ma deranjeaza la sfarsitul programului. Mare greseala! Ar fi trebuit sa spun Good evening, Ion Antonescu at your services, Herr!

Pentru ca... oh, da, ati ghicit dupa auto-pseudonim, la celalalt cap al firului statea prea-maritul director financiar al clientului din CEE, un alt Hitler in devenire! Good evening, Mr. Antonescu!, ma ia el cu accentul ala prea-cunoscut de la Hitler’s Co. si de care credeam ca am scapat. Si bineinteles, incepe cu ‘El Classico’ dintre galactici (stralucitorii clienti) si extraterestri (aerienii de noi). Ca de ce l-am intrebat niste chestii pe care ar fi trebuit sa le stie cel care fusese inaintea mea pe job. Is Mr. Mussolini still with your Company?, intreaba el in culmea tupeului. Evident, habar n-aveam cine-i asta, mai ales ca nu stiu aproape pe nimeni dintre colegi dupa numele de familie.

Dupa ce a rostit cuvantul magic Benito, mi-am dat seama despre cine e vorba. Intr-adevar, era in firma dar nu vedeam ce-l f*te pe-asta grija cine e angajatul nostru si cine nu e. De fapt, asta e singura lor problema (si de la ei au invatat si romanii nostri). Sa nu cumva sa-i intrebi pe ei ceva de doua ori ca le-ai irosit zece secunde din viata lor patetica si plina de frustrari. In schimb, cand o intrebi pe vreuna din departamente o chestie, iti va zice fara nerusinare ca ea e noua si nu stie, si sa-l intreb pe X care lucrase cu Y si care e prieten cu Z care a plecat. Dar asta e, clientul nostru, stapanul nostru. Oricat ti-ar veni sa-i stropesti cu benzina si sa te cauti de bricheta, nu poti.

In fine, i-am transmis si juniorului: Dear N, there is something I like you to know before you speak to the representatives of the client from CEE. People from this Republic are so traumatized after the Anschluss that they climbed up the trees and they forgot to get down. Their traumas and their frustrations are so strong that they have no memories about the first seven years of their life. They do not have the notion of being nice and they forgot completely the name their parents gave them at birth. Therefore, please do not ever use the first name when talking to them and please begin each mail with Dear Mr. [Last Name] and end it with Sincerely, Miss [Full Name].

Si odata ce i-am impartasit juniorului cunostintele acumulate despre prostii ingramaditi cu care lucrasem pe la Hitler, mi-am vazut de jobul no. 2. Jobul no.2 a inceput candva prin decembrie cand un alt client se tot razgandea (prim-ministru in Romania sa se faca!) cu privire la ce vrea. Ca atare, tot amanam startul si la un moment dat m-am dus la maroniul cel smecher. Ma duc eu la asta si-i zic sa facem un switch. Aveam un client latino in saptamana 10-14 decembrie manageruit de maroniul cel smecher si vroiam sa-i zic sa-l treaca pe saptamana 17-21 decembrie pentru ca oricum lucram de la birou iar pe 10 decembrie speram sa incepem clientul Razgandeanu.

Se uita Maroniul la mine: Da de ce, in saptamana 17-21 decembrie n-ai joburi? Zic eu: Pai da, am, dar am cam facut deja treaba mai am doar de finalizat ceva. Maroniului ii sclipesc ochii: Aaa, pai lasa ca pe 10-14 decembrie faci clientul asta latino ca oricum trebuie sa faci si standardele US, nu numai UK, ca au un investitor strategic din State. Iar in ultima saptamana preiei un client balcanic, ca tot stii tu spaniola si franceza poate stii si greaca. Wtf??

In fine, am avut putin noroc, Razgandeanu s-a razgandit pentru aprilie 2008. Altminteri imi sapam singur groapa si puneam si caramida deasupra ca in episodul cu terminatorul de pisici din Tom & Jerry. Ei, si daca in ceea ce priveste oaza de latinitate am scos-o la capat, cu grecii a inceput cosmarul. Jobul era pe la sfarsit dar era varza. Evident, cel dinaintea mea nu documentase nimic, managerul se facea ca nu stie sau ca n-are timp iar revizia conducerii firmei era plina de intrebari fara de inteles.

Ca atare, am stat pana noaptea sa vad ce prostii au facut diversi oameni. Iar de fiecare data cand managerul maron zicea : Hai ca vorbim, discutia se termina dupa 10 minute cu maroniul rostind Fa tu o lista, uita-te in dosarul de anul trecut, si mai vorbim. Asa ca dau anunt: cumpar arma automata.

Ar mai fi de spus si despre jobul never-ending din octombrie sau despre evaluarea de miez de an fiscal (am primit cerere de feedback de la juniorul care a facut varza un job - interpretati rasul asta ca pe cel din Povestiri din cripta), dar voi vorbi in episodul viitor ca va plictisiti daca scriu prea mult. Ca atare, haideti sa trecem la poetul din off-shore care s-a gandit el pe 2 ianuarie sa ne compuna un poem.

Din pacate, dupa ce-am vazut titlul mailului, am vazut si expeditorul. Era un tip, nu o tipa blonda si nimfomana cu dimensiuni 90-60-90. Pe deasupra, era chiar cel care facea pe suparatu la The Event, cel care se ocupa de Compliance in firma. Am inteles repede ca de fapt poemul era o manifestare a frustrarilor lui, si nu era doar pentru mine ci pentru tot biroul. In fine, sa nu va mai tin cu sufletul la gura, iata continutul mailului intitulat A poem, by me

Twas the night before Archivemas and all through the Records Center

Not a form was completed, not even a placeholder

The archiving dates were not filled out correctly

And the engagement contacts were left staring blankly


The Country and Office were UK and Other

The Engagement codes were junk - why bother

Well Internal Audit find it frustrating

That so many people are not complying

Aplauze, va rog!
VA URMA

P.S. Bagati-va repede pe torrente, ca apare Prison Break – episodul 9

Joi, Ianuarie 10, 2008, 02:42 AM 

Cronica eventului (II)
     media: 0.00 din 0 voturi

Continuarea de AICI

A doua zi m-am trezit dupa ce am oprit de 4 ori alarma la mobil. Visasem ca eram in Sona si incercam sa evadez sa ajung la Sara Tancredi. Evident, vise. Eram la un hotel pe o insula plouata de dimineata pana seara. Sara nu exista, era aceeasi Neprihanita care ma chinuia de peste un an cu sadismul ei infiorator. Am plecat la baie pana la 8,30 nu de alta dar imi amintisem ca urma sa ma sune vietnameza si preferam sunetul apei de la dus.

Odata ajuns in sala de conferinte imi venea sa pun capul pe masa. Macar lectorul a reusit sa inceapa cu niste chestii de interes. Unde e toaleta, unde servim masa la pranz, cand servim cafelele, la ce ora se termina chestia etc. Imi cadea capatana pe masa cu toata cafeaua ingurgitata. Cred ca doza dubla de Prison Break a fost de vina. Si FOX-ul, se gasise sa scoata doua episoade odata, dupa ce saptamana trecuta nu daduse nimic ca fusese nu stiu ce meci.

Mai zice instructorul ceva despre tehnica vanzarii, ma mai intreb eu ce plan o avea Scofield cu Whisler, mai face unu o prezentare despre revizii, ma mai gandesc si eu daca o mai fi totusi vreo sansa cu Neprihanita.

La pranz, discutii cu maronii. Intarziasem putin la masa si nu mai gasisem loc decat cu ei. Mare greseala! Incep astia sa discute despre case. Ca ce scuumpe sunt pe insula.. La un moment dat ii vine unuia ideea ca ce-ar fi sa cumpere o casa si sa o inchirieze. Si se apuca asta sa faca IRR-uri. Suficent cat sa-mi dau seama ca seara trebuie sa calculez bine unde voi sta la masa.

Seara, alt plan maret al organizatorilor. Trebuia sa ai 4 biletele pe care sa le completezi cu 4 persoane. May I meet you?, ma trezesc ca ma intreaba o blonda din Anglia. Discut ceva cu ea cat sa-si completeze biletelul si aflu ca vrea sa se intoarca in Anglia. Pacat, e draguta. Urmatoarea tinta n-are nimic extraordinar, dar numele imi aminteste instant de Clona. Am aflat ca exista o gasca latino destul de puternica in cealalta insula.

Ma mai abordeaza un tip care ori e gay ori e emo, ii dau si astuia povestea compusa acolo pentru vietnameza. In fine, vad o indianca libera si ma duc sa-mi completez si eu biletele. Dupa ce o intreb cum o cheama, scriu India la tara de origine. La care tipa se arata foarte mirata ca de unde stiu. Mda, greu al naibii sa recunosti un indian printre alte rase :)

Inapoi la cina, mare problema mare. Cum sa evit discutii despre investitii, case, impozite. Asa ca am ales sa discut despre Marimar, maria del barrio si bineinteles Thalia. Ati ghicit, m-am cuplat cu gasca latino. Am adunat si exemplare din hong kong, africa si jamaica. Toate culorile mai putin cea maronie. Eram ca in small world, in disney.

La un moment dat, a venit si un manager din tara maroniilor care semana mai mult a arab si se comporta mai european. A plecat repede, nu prea avea texte cu noi. Pe urma a venit si vietnameza, vroia sa scape de un maroniu. Care maroniu nu se lasa, a venit si pe la noi, cred ca voia un dating. I-am sugerat s-o stearga pana nu e prea tarziu. Pana la urma vietnameza s-a dovedit a fi latino, dar vorbea cam prost spaniola.

Animatoarea a mai incercat sa puna in practica niste scheme cum ar fi cea cu prezentarea celor noi cunoscuti. Am urcat si pe scena. Mi-a facut-o blonda. De fapt, schema clasica, prezentatoarea l-a introdus pe emo, emo pe blonda si blonda pe mine. Prima data la microfon. Parca eram ursulescu. Mai ales ca am voce de urs. D-ala morocanos suparat de Neprihanita. Trebuia sa introduc pe cineva, asa ca am introdus-o pe indianca, nu vroiam s-o compromit pe eroina cu nume desprins din Clona.

In fine s-a terminat si masa si am condus-o pe „vietnameza” cu nume imposibil de pronuntat. Sa fiu sigur ca se duce la culcare si nu ne tulbura bauta. La bauta, din nou managerul cu fata de arab, si de data asta invins repede de est-europeni si de englezi. I-am facut sa bea pana i-am convins ca trebuie sa sarbatorim ziua Romaniei in corporatie desi eram singurul. Pana la urma a aparut si un scotian, a ramas ca facem combinatie St Andrew cu Union Day in noaptea dintre 30 noiembrie si 1 decembrie.

Evident, vineri dimineata eram prastie totala in conditiile in care la 9 aveam discutie 1-1 cu Big Bossul no. 1 la nivel de arhipeleag al corporatiei. M-am recules eu cat sa par fresh si interesat la intalnirea cu Seful al Mare. Pe urma am fost atat de prastie ca nu-mi amintesc cu ce au putut aia sa umble ziua.

Stiu doar ca la 6 eram in aeroport dornici de o noua discutie cu roller-coasterul. Care excursie adurat din nou 10 minute la capatul careia am sarutat din nou pamantul fericiti ca pasim din nou pe el. Vietnameza a pierdut un taxi, m-a mai plictisit putin pana cand a venit urmatorul. Eu n-am plecat, mi-am scos laptopul sa mai scriu un post pentru blog, asteptam pe cineva din Romania sa aterizeze.

Si uite asa a inceput week-endul si s-a mai terminat inca un event. De fapt The event, Corporatia chiar a depus ceva eforturi pe-acolo financiare, de resurse umana, de promovare. Da’ cu corporatisti de mine, sa tot mai fie eventuri ca blogosfera de-abia asteapta carcoteli

Luni, Ianuarie 7, 2008, 12:39 AM 

Busy Season 06 - Episod pilot
     media: 0.00 din 0 voturi

De maine se reia nu numai Desperate Housewives (care-o fi sotul mort, huh?) dar si reality-showul momentului, Busy Season. Serialul nostru este deja la sezonul 6, insa este primul sezon in care actiunea are loc pe o insula indepartata.

Pasionatii stiu, dar pentru cei novice voi face o scurta prezentare. Vine anul nou si mai tot omul se gandeste: Mah, ce am facut eu oare in tot anul asta? Io n-am facut nimic, am dat un Gigi pe un Hitler, un Hitler pe un Ltd Co, un continent pe o insula si o inima intreaga pentru una facuta zob de Neprihanita. Niste bucatele de inima pulsand spasmodic, insirate de-a lungul unei insule de 75 de km2 ar fi poate imaginea perfecta a anului 2007 pentru mine.

Alti oameni mai au insa acolo o pravalie, un butic, o dugheana, de ce nu o multinationala ? Ei bine, problema apare cand pe omul ala ori nu-l duce capul, ori n-are timp, ori n-are chef sa-si proiecteze singur o imagine asupra cosmeliei. Si aici apar hienele de corporatisti ca mine, care chipurile, il ajuta pe om sa deseneze un an in cifre.

In realitate insa, adesea cu ajutorul autoritatilor, hienele vin pe nepusa masa, nu stiu prea multe despre schepsisul businessului si ii percep omului un fee ca sa-i spuna ceva ce el stie deja. Evident, eu nu sunt asa, eu sunt ala productiv care munceste, adauga valoare afacerii si pe deasupra este key-player in procesul de dezvoltare si implementare a ideilor inovative.

Vrajeala, ma, nu puneti botu’! Am fost trainuit la greu sa spun asta! Ce naiba, daca tot si-a batut joc Neprihanita de mine, hai sa-i iau si eu pe altii la bullshituri!

Adevarata problema se iveste insa cand apar prea multe capete patrate care pretind ca stiu sa deseneze. Ei bine, treaba e ca nu stiu dar nu te lasa nici pe tine sa-ti faci treaba. Normal, mai apar si autoritatile sau institutiile de reglementare cu diferite termene. Pe de alta parte, omu ala vrea si el sa stie cat mai repede ce are prin ograda, ca doar nu degeaba il storc sugativele-n portofel. De regula, pana prin aprilie. Asa ca baga noaptea la birou, ca omu cu bani cere.

Si-uite asa precum v-am zis, se forma, mai nene, reteta showului de mare succes numit Busy Season. Show care dureaza zi si noapte, noapte si zi ca nu degeaba e bancul cu corporatistul care moare la 40 de ani si incepe sa se certe cu Dumnezeu ca de ce l-a luat asa de tanar. La care Doamne-Doamne raspunde: 40? Pai, scuza-ma, dar io m-am uitat pe timesheet si am crezut ca ai 80! Teoretic, showul va fi in air-time 4 luni. Practic, am senzatia din ce in ce mai accentuata ca va fi un never-ending season.

Distributia s-a tot schimbat de-a lungul sezoanelor. Am inceput cu reprezentatii de imblanzirea scorpiilor si cu un recital de pupaturi in cur al seniorului. Ecuatia s-a mai complicat putin odata cu aparitia expatilor si a RD-ilor dar si cu efectul surprinzator al Dragostei din Tei si al Neprihanitei. Mai tarziu, am devenit sclav pe plantatia lui Gigi dupa care s-a cam rupt filmul.

Sezonul trecut a fost cel mai slabut, cu actiunea in imperiul lui Hitler. S-a mimat munca la greu, ma simteam ca in copilarie la jocul ‘Mim’. A castigat contabila contopista care a mimat la perfectie. In afara de cateva hei-rupuri provocate de incompetenta unora, nu mi-a ramas mare lucru. Poate hohotele de ras generate de neputinta si nestiinta lui Hitler si a lui K-telu. Nici macar nu s-ar incadra la categoria “Drame” daca ar concura la Emmy. Poate la comedie sarcastica.

Noul sezon se anunta insa promitator, cu Reactionarul maroniu aflat in mare verva. De azi ma asteapta din nou dupa colt sa-mi dea in cap cu scrisul lui inteligibil pe foaia lui A4 numita manager review. Mai apar episodic niste clienti badarani, ca nu degeaba localnicii sunt cunoscuti sub denumirea de catari, mai te incurca unu (una) cu mintea si fusta scurta, ca atare avem toate ingredientele. Si sa nu credeti ca nu am reporteri de teren si la Gigi si la Hitler si la SRL-ul la care am inceput care sa-mi relateze in continuare aventuri din Romania.

Voi incerca sa postez cat mai repede episodul 1 din Busy Season 06 pentru a vedea aventurile unui corporatist in plin ‘sezon’. Pana atunci, avem episodul 12 din Desperate Housewives, season 04. Ramane sa vedem cine va fi prietenul pe care toti il vor pierde. Tom? Carlos? Any idea?


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.425
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare