Luni, Decembrie 31, 2007, 11:46 PM 

Fie ca lumina.... campaign
     media: 0.00 din 0 voturi

Anul acesta am facut o miscare de geniu inainte de sarbatori: mi-am schimbat numarul de telefon. Evident, n-ar mai fi fost de geniu daca l-as fi impartasit cu ceilalti cunoscuti. Asa ca l-am pastrat numai pentru mine si pentru cativa prieteni pe care i-am sunat personal sa le urez LA MULTI ANI si sa mai palavragim putin.

Pentru restul gastii, am trimis un e-mail, ca mi se pare mai simplu. Fara lumini si luminite si sperante si bucurii, doar un simplu LA MULTI ANI si un an nou mai bun decat cel curent. Sau, dupa cum tocmai mi-a zis Cami pe messenger, un an bun si mai prost decat toti cei ce vor urma. La multi ani, Cami, esti o scumpa!

Ca atare, stau mumos si imi fac in sfarsit treaba (tocmai ma contrai pe mail cu un manager pe tema clientul nostru..stapanul nostru) fara sa-mi baraie telefonul din doua in doua minute cu un SMS “luminat”. Parca nu-mi vine sa cred ca nu ma mai doare degetul mare de la dreapta de la atatea SMS-uri. Pe deasupra, desi nu era o povara, am scapat si de costul zecilor de mesaje.

In fine, moment potrivit sa-mi fac bilantul. Care bilant, e zero la active. Si la actuale si la comparative. Ce as fi putut sa realizez? Mi-am schimbat doua locuri de munca, am migrat pe o insula langa Normandia, mi-am abandonat copiii adoptati la Gigi iar la Hitler am plecat fara sa calc in picioare nici pe dashtept, nici pe contopista.

La pasive, parca s-au strans cateva. Datoria catre Neprihanita de pe termen scurt s-a transformat in termen lung. Iar datoriile catre dusmani au crescut. Numai ca nu in lei, ci in pumni de dat.

La angajamente, a fost simplu. Neprihanita & Co. au avut o tentativa la inceputul anului de a-mi smulge un angajament de a stopa blogul corporatistu. Nu s-a intamplat acest lucru. Ba dimpotriva, am mai deschis inca doua bloguri, in speta Memorii din precorporatism si Viata pe insula. Apropos, intrati, mai, si pe-astea, va astept. Cat despre corporatistu, sper sa aniversez in curand 100 de insemnari. Dau sampanie.

Voi incheia bloggingul pe 2007 nu inainte de a face precizarile de rigoare de genul intamplarile din acest blog sunt fictiune, orice asemanare cu realitatea e intamplatoare. Nu de alta, dar vad ca blogosfera se umple treptat de mici Hitleri care incita la xenofobie si alte alea. Ca atare...

1. In ciuda insemnarilor referitoare la maroniii din Far Away Country, caracterul acestora nu este caracteristic cetatenilor acelei tari. Carei tara nici nu i-am dat numele, oricum i-a batut Dumnezeu destul. Desigur, magari si exploatatori exista peste tot, indiferent de rasa, religie, cetatenie si alte caracteristici.

2. Concluzia acestui blog nu este nicidecum ca la multinationala e naspa. Asa dupa cum s-au grabit sa spuna multi dashtepti prin bloguri dupa evenimentele nefericite din aprilie. Pana atunci, evident ii durea in cur, scriau despre tov. Nastase si Becali, ca astia le aduceau trafic. Dimpotriva, la multinationale e o alta civilizatie, alta lume, nu te vei lovi de dashtepti de la IT si de contabile contopiste in cadrul firmei.

Am mai primit mailuri prin care mi se cerea sa dau sfaturi pentru aderarea la multinationale. Intr-unul din primele posturi, am enumerat alternativele la corporatism. Ca atare, am recomandat intotdeauna oamenilor destepti sa vina. Mai mult, mie chiar imi ies bani daca recomand pe cineva care este angajat. Asa ca dati-mi cv-uri pe corporatistu@gmail.com Aaa, ca exista nesimtiti gen Pupincuristul, Fixistul, Contopista si Dashteptul si pe-astia ii iau la suturi de cate ori am ocazia asta e altceva!

3. Cu 12 luni in urma, mi-a zis Neprihanita ca ea nu s-ar regasi in acest blog. Ei bine, cred ca acum se regaseste in fiecare rand! De fapt, e plin blogul si de ea si de DdT. Bineinteles, ceasul rau a fost ca m-am lovit eu de ele doua. N-as vrea sa inteleaga cineva ca are de-a face cu un blog misogin.

Sper ca am fost destul de explicit. Si acum mesajul catre cititori cel cu lumina si cumpana dintre ani si alte metafore intelepte care ma exaspereaza de cativa ani. In primul rand, ii urez Neprihanitei sa dea un search pe youtube la Smiley si Uzzi - In lipsa mea si sa-l asculte de 100 de ori. Contabilei contopiste si prostimii in general nu le urez nimic deoarece n-au invatat inca sa intre pe internet (inca se mai chinuie cu mailul). Iar celorlalti cititori le urez un an nou cat mai bun alaturi de corporatistu, precorporatistu si insula.

LA MULTI ANI!

Marti, Decembrie 25, 2007, 08:00 PM 

Ajunul la corporatisti
     media: 0.00 din 0 voturi

Acum cativa ani, Ajunul parea a fi o zi obisnuita din viata unui corporatist: du-te de dimineata la client, coordoneaza echipa si raspude sefei la intrebarile telefonice. Apoi exploateaza-ti juniorii la maximum a la capitalismul infierat de Marx si lamureste-te cu clientul despre prostiile repetate pe care le face. Mai pe seara du-te inapoi la firma si lamureste-te cu sefa. Ca sa mai condimentez scenariul am adaugat, candva seara tarziu, o vizita pe la sora-mea sa impart cadouri maimuticii de nepoata-mea (avea 18 luni). Se intampla in anul 2 i.N. (inainte de Neprihanita)

Teoretic, totul era planificat. Vizita la client de la 9 la 16, la birou de la 16 la 19 (speram chiar 18) si joaca la greu cu nepoata-mea pana pe la 10 pm. Lucrurile s-au complicat insa seara pe 23 decembrie. Desi lucrurile mergeau oricum destul de greu la clientul din Dorobanti, ma suna seful al mare ca trebuie sa car niste braduti pe la clientul no.1 sa vada reprezentantii lor ce furnizor grijuliu e corporatia noastra. Ma duc si lucrurile se complica, clientul ma tot trage la ceaiuri si seful al mare n-ar zice nu. Intre timp, se face 6, juniorul e singur la clientul din Dorobanti care tot face aluzii ca ar trebui sa plece.

Pana la urma, trimit niste ajutoare cat sa-mi care si mie laptopul pana la birou. Ajungem pe la 7 la birou, urmeaza sedinta de counselling pentru annual review iar pe la 9 ma trage DdT ( Dragostea din Tei ) intr-un barulet alaturi de alti corporatisti. La dus, ningea usor. La intors spre casa, zapada era de 15 cm, vantul te spulbera iar soselele erau necuratate de zapada. Am fi putut petrece Craciunul in spital, dar din fericire o creanga imensa de copac a cazut milimetric pe langa masina.

Noaptea a viscolit in continuu iar cand am privit pe fereastra, totul era alb, vantul indoia copacii iar pe strazi vedeai numai autobuze si jeepane. Dupa doua telefoane la firme de taxi, mi-am dat seama ca nu e chip sa ajung altfel decat cu metroul, in conditiile in care aveam de carat una bucata laptop, una bucata geanta burdusita de dosare si una bucata plasa plina ochi cu cadouri (deh, nepoata-mea era la varsta la care "marimea" conteaza ). Pe scara rulanta, mi-a zburat vantul cateva felicitari, dar am reusit in cele din urma sa le recuperez dintre trepte.

Am ajuns cu 2-3 minute inainte de 9, in conditiile in care eram "the key holder" (a se citi detinatorul cheilor de la camaruta rezervata pentru echipa noastra). Era sa ma lipeasca vantul de cladirile din zona la iesirea din metrou, dar am rezistat eroic. Cand am ajuns, DdT ma astepta nerabdatorare, tremurand de frig pe hoil.

Nu acelasi lucru il pot spune despre juniorul careia ii precizasem destul de explicit in sms-ul de dimineata Hai draguta, trezirea ca nu iti permit sa intarzii invocand ca scuza vremea in speranta ca va intelege sa nu vina cu masina. Nu a fost asa. A venit pe la 10 super-nervoasa. In primul rand, ca o trezisem din somn (pe la 8). In al doilea rand, pentru ca nu intelesese mesajul si impinsese la masina pana se facuse rosie. I-am zis Salut, mi-a zis Dispari!, semn ca era vina mea ca facuse o ora jumate din 1 Mai pana in Dorobanti.

Totusi nu m-am abtinut pana n-am luat cuvantul. Uite, ca si Mr. Gamble a venit inaintea ta, desi a stat toata noaptea sa puna pariuri la live. De DdT ce sa mai zic, care a facut minuni cu 282-ul din Teiul ei si a ajuns inaintea mea. Blonda tacea, maraia si cocea actiuni premeditate. Nu vroiam sa ma trezesc cu o rigla in cap si cu un capsator in fata asa ca am expediat-o pe capul clientului sa il intrebe de sanatate.

Care client, se tot eschiva. Unele personaje nici n-au venit, au zis ca ninge si n-au cum sa ajunga. Helloooo, va amintiti chstia aia lunga cu vagoane si cu graffitti pe geamuri? Iar cei care au venit, faceau fitze, ca vin sarbatorile, ca ii asteapta cozonacii etc. Pana la urma am trimis junioru acasa pe la 2pm, ca era part-time si nu vroiam sa-mi aud acuze ca exploatez studentii. La urma urmei, era o tipa desteptatica dar asa-mi placea mie sa intretin mitul exploatatorului.

Dupa-masa, clientul se cam scurgea pe sub masa. Bun prilej pentru a-si folosi cunostintele de strategie: Mai, baieti, pentru numele lui Dumnezeu, e Craciunul, lucram asa pana in ultima zi? Mr. Gamble se cam uita rugator la mine. Daca ajungea la birou, mai prindea la live niste pariuri din NBA sau Premiere League. Ca numai englezoii si americancii sunt mai workacholici ca noi sa lucreze de sarbatori. Sefei nu-i prea suradea ideea, voia sa scoata cat mai mult de la noi la revizie.

Pana la urma reusesc sa-l storc ca pe o lamaie pe client sa mai obtinem cate ceva si dau un telefon la birou sa confirm ca nu vom fi omorati daca ne intoarcem mai devreme (pe la 4pm). Oricum, ultimul reprezentant al clientului ne saluta din pragul usii fugind repede de friga sa nu-l strigam din urma. Ni se promite ca nu vom pati nimic cu conditia sa stam cu sefii pana termina de revizuit. Cerem si o comanda de taxi la care ni se ofera cea mai sigura masina: metroul. Cu precizarea: pai si Cutarescu si Cutareasca au luat autobuzul de la Piata Alba Iulia. Pai da, dar autobuzul ii lasa chiar la poarta firmei !!!

In fine, il las pe Mr. Gamble sa inhate cea mai grea geanta plus laptopul lui (el nici nu le simtea, facuse sport la Dinamo), DdT ia laptopul ei iar eu iau geanta cu care venisem si plasa de cadouri intr-o mana, laptopul pe un umar, iar cu cealalta mana o tin pe DdT sa n-o ia vantul. Evident, Mr. Gamble mergea in fata, sa mai atenueze viscolul. Ne impiedicam de vreo 4 ani, dar pana la urma ajungem la metrou. Schimbam la Unirii, asteptam celalalt metrou, ei si sa te tii cand ajungem la suprafata...

Daca pe Bd. Aviatorilor, vantul mai spulbera cat de cat zapada, nu acelasi lucru il putem spunde despre straduta noastra cea intunecata si plina de caini. Aici, stratul de zapada era de juma de metru. Pe deasupra, neatins. A trebuit sa-l dezvirginam noi. Mr. Gamble era in fata arand cu geanta prin zapada (ziceai ca-i in plug, in sfarsit o intrebuintare utila a magaoaiei), iar serpasii se tarau in zapada dupa el.

Ajungem la birou in jur de 5,30. Gasim cu greu un locsor, biroul fiind arhiplin. Mai ceva ca luni dimineata cand trebuia predat timesheetul. A fost fain sa-i aud pe manageri cum au schimbat ei 3 tramvaie si doua autobuze ca sa ajunga la munca. Oare si-au amintit cum se foloseste biletul?

La birou, sefa vorbeste la telefon de doua ore cu unul caruia, intr-un moment de slabiciune si oboseala, i-a semnat cererea de concediu. Probabil, acum isi mananca unghiile dar macar il tinea la telefon (el fiind acasa, cu familia) in seara de ajun. Pe la 7 si ceva i se face mila de mine si ma ia la purecat cu revizia. DdT cu scorpia iau autobuzul sa mai cumpere cate ceva de la Unirea. Pe sefa o tot suna vreun neprihanit cu vrajeli ieftine. Numai ca ea se tine tare, si il expediaza rapid, revenind la revizia mea. Pe la 8 termina, just-in-time pentru revizia DdT-ului, care tocmai revenise de la Unirea, rosie toata in obraji. Eu ma apuc de corectat, conform indicatiilor primite.

Pe la 9 termina miraculos toata lumea (ramasesera 12-13 amarati din 25 de angajati in birou). Evident, ne gandim sa tragem canapelele din receptie, ca de scos afara n-ai scoate un caine. Moment in care apare miraculos soferul cu niste chei in mana: Pe care duc acasa? In birou, omor. Ala eu, ala eu. Ho, ho, ho, zice soferul, ho, mai, ca sunt cu vanul. Am 15 locuri Facem turul Bucurestiului si va las pe toti.


Santa Claus was comiiiiing to towwwwwn! Sarbatori fericite tuturor!

Luni, Decembrie 17, 2007, 05:54 AM 

Kiss and leave
     media: 0.00 din 0 voturi

I’m coming from one night out in the pubs after Xmas Party and I’m sober enough to write a coherent post and also drunk enough to tell things a guy won’t usually tell. I think I had a deja-vu tonight. One year ago, I thought my life is over. Today I have seen my life as a spectator.

The facts are easy to follow, it’s like a cliché. It’s Saturday night and the colleagues from an ordinary multinational party in the night club after their boring, old and classical Xmas Party. Atmosphere gets hot on the dance floor. Suddenly, a boy and a girl, apparently buddies for the 2 years since they joined our Company, start kissing passionately. It’s their first kiss and they seem so in love. When I left the dance floor for a new rum & coke, they were still hugging.

When I was back, I saw only Matt dancing with other girls. I could not find Sara. A few moments later, I saw her sitting at the 1st floor, watching the show. She was sighing and she had tears in her eyes. She was walking her hand through her hair, unable to believe what it’s happening to her. She disappeared quickly with a big hole in her heart hoping that that the short cocktail of ecstasy and agony was just a dream.

Unfortunately, it was not a dream. It’s the reality of the new millennium. ‘Kiss and leave’ seems to be the most challenging contest ever for some heart breakers. It’s a global game, with world coverage higher than Big Brother and Who wants to be a millionaire . Anyone can play, regardless the country, age, sex, looking or profession. It has a sound format, clear steps and rules, and only one winner.

Rules are easy. Firstly, you should choose an environment where you spend most part of your life. If you have a busy work life, you should start your hunting from there. You will spend an average of 10 to 12 hours in the office and you’ll often get out with your colleagues, either at corporate parties, either on friendly night-outs.

As I told you, country and sex do not matter. We talk about the same Company, but it’s happening both in Romanian subsidiary and in the small office from the island I’m working now. In the case above, the hunter is a male, but in my nightmare the equivalent of Matt is Cristina. In my case, she was a professional hunter, being in her third big corporation she was working for.

The second rule is to choose a victim and to create a fake image of being buddies. Actually, Cristina failed to do this, which caused lack of credibility in the later stages. We have never been friends!!! In the same time, you keep flirting and you start making the victim fall madly in love with you. Anyway, you should be careful to keep the appearances of being buddies. This second stage is the most important and you should make it as long as possible. The longer it is, more points you score. You can play it simultaneously with more hearts.

Now here comes the most important part. You let it go suddenly and unexpectedly and you start kissing the other. You let the other think that the real love really exists. It doesn’t matter where it happens. It may be in the club, like in the situation above or it can be in my car after driving her home. It doesn’t matter, but it is important to let the other think that this is the beginning of the most beautiful and romantic love ever. Finally, you find a way out, like Cristina’s excuse to go home early to iron a dress that she’ll wear the next day at an imaginary friend’s wedding. I don’t know Matt’s excuse, I was out for a new refill of my glass.

And .... of course, the most enjoyable part comes in the end. It is called like the most recent episode of Prison Break: Bang and burn. Of course, you have to burn the other one’s hart until it is destroyed. Cristina invented an unexpected leave of her best friend in Italy as an excuse of not meeting me. I don’t know how many points did she score as the artistic impression of the lies does matter a lot here and she was not very original.

Of course, you should justify to the others that the relationship was purely buddy to buddy. Matt will probably blame on the booze for the public kiss. He’ll say You know you’re friends... Cristina scored many points, as it happened in one private car, so she has no witnesses. She eventually categorized all our dates as friendly, even nobody could confirm our relationship as friendship (low score, here).

In the end, it doesn’t really matter. They have their stories to tell to other jerks. They are in a big hurry to start the game again and find another victim. They won’t care about your feelings, your hopes, your dreams, your emotional traumas caused by them. They should keep training while they’re still young for the ‘Kiss and leave’ World Cup. Maybe one day, they will be champions. Good luck, Matt, bafta Cristina!

Luni, Decembrie 10, 2007, 12:21 PM 

Top 10 mancarimi de pumni (II)
     media: 5.00 din 1 vot

Continuarea de aici

Pe locul 5 sta un maroniu care s-a gandit el cum sa faca bani. Ca din meseria aia a lui probabil nu-i ieseau. Desi sta in ditamai apartamentul oferit de firma, in centru, vis-a-vis de birou si la pret redus fata de piata. Intr-una din zilele trecute, alt maroniu s-a oferit sa-mi vanda ... apa, auzindu-ma ca ma plang de pretul de un euro/sticla. La 80 de eurocenti. Probabil vroia sa puna apa de robinet intr-o sticla de Evian si sa mi-o vanda pe post de produs original.

N-am pus botul acum, dar mi-am luat tapa atunci ... in august. Cand un maroniu manager si-a intins el antenele si a auzit ca m-am mutat in casuta cea noua in care aveam sa raman blocat in baie. Maimuta avea un televizor in plus pe-acasa si in loc sa zica mersi ca ar putea scapa de el fara sa dea taxa la fiare vechi, se ofera sa mi-l vanda pe 44 de euro. Cica e nou (un an), e stereo. Eu ce sa zic, parca mi-ar prinde bine un TV iarna si la ce preturi sunt pe insula la cele noi....

Intre timp mi-am dat eu seama ca e o prostie chinezeasca in conditiile in care altcineva dadea un Thomson cu tot cu masuta cu acelasi pret. In fine, ma duc eu la maimuta acasa sa iau chinezaria... asta mi-l pune in brate desi n-avea nimic de facut si putea sa ma ajute sa-l car cu masina. Asa ca iau eu un taxi, mai dau 7 euro. Ajung eu acasa, vad ca n-are nici macar intrare S-Video, asa ca m-am consolat cu gandul ca voi urmari LOST si Neveste disperate in continuare pe ecranul laptopului (dupa ce le descarc de pe mininova).

Nu l-am gasit pe maimutoi a doua zi sa-i dau banii, asa ca am intrat in vacanta plus training la Londra. Asta imi dadea mesaje disperate in vacanta ca n-are banii. In sfarsit, ajung eu la serviciu exact cand n-aveam bani schimbati. Ii dau 60 de euro (evident, cu gandul ca voi primi 16 euro rest), numai ca asta imi zice Mersi si schimba subiectul despre un proiect in care urma sa lucrez cu el. Mi-am dat seama ca javra ar fi pretins ca am negociat 60 de euro asa ca cel putin i-am zis ca nu am timp de proiectul lui si ca trebuie sa astepte aniversarea unui sfant ortodox: Saint Asteapta.

Pe locul 4 e dashteptul de la IT. Pentru a intelege situatia, trebuie sa va proiectati situatia urmatoare. E 1 mai si, desi Guvernul a zis o chestie, tu stai si lucrezi pentru niste incompetenti profitori. Pana la 2 noaptea. A doua zi te trezesti la 6 si ceva pentru ca organizatia corporatista a lu peste prajit incepe programul la 8. Primul sunet pe care-l auzi dupa cel al alarmei telefonului este al picaturilor de ploaie batand monoton in geam.

Pe masura ce deschizi geamul si privesti ploaia mocaneasca, iti aduci aminte ca e ziua Ei. Te duci la spalator sa te barbieresti. Iti aduci aminte ca nu va mai fi ca in ceilalti ani. Iti aduci aminte de certurile violente. De toate cuvintele pe care ti le-a spus, de tot ce poate fi mai rau. Te tenteaza sa cobori lama de barbierit mai jos spre jugulara. Pleci intr-un final si reusesti cu greu sa te urci in troleibuzul cu numar sugestiv pe ruta Dimitrov – Cismigiu. Nu e 85.

Normal, doar dashteptul de la IT si alti cativa sandilai au loc de parcare asa ca n-avea rost sa-mi iau masina. In rest, unde sa gasesti loc in centru? Cobori obosit deja. Ajungi la scarbiciu si... dupa cum am mai zis, aici se gaseste un nimic infect care sa se ia de tine si sa-ti spuna ca nu te implici. Dashteptul se gandise bine, se proptise in usa de la biroul lui, tinand si clanta in mana destul de strans. Asa ca nu aveam ce sa-i fac, in cel mai bun caz il lipeam de usa. Mai nene, da’ si daca era langa o fereastra....


Locul 3. E o vorba din batrani ca daca esti prost, stai acasa. Sau ca daca doi oameni iti spun ca esti prost, te duci acasa. Din pacate, o contabila poate la fel de prost ca cea contopista de la Hitler nu prea le punea in practica. E vorba de cea de la clientul cel ciorditor de tiramisuri. N-o suspectez pe ea pentru disparitiile din frigider, e mult prea acra sa se dedea la dulciuri. In schimb, la sabotaje si la ascunderea efectului era experta.

Intr-un fel, nu era decat unul sa-i reaminteasca mereu cat de proasta e. Al doilea as fi fost eu, da’... nu puteam, clientul nostru e stapanul nostru. In schimb, nu aceleasi retineri le avea sefu ei de la grup care tot stergea pe jos cu ea. Semn pentru imparicopitata ca trebe musai sa gaseasca pe cineva sa dea vina. Evident pe mine, mai ales ca eram mai puiut pe vremea aia, nu eram patat de rautatea Neprihanitei si de tradarea Dragostei din Tei. Zis si facut.

O intreb eu de niste rezerve. Asta se scarpina in cap, o apuca transpiratiile. Habar n-avea ce inregistreaza sistemul. Incepe strategia de terorizare. Iar sa va spun? Pai i-am explicat si colegei tale si managerilor! De cate ori sa pierd timpul cu voi? Inventeaza ea niste radicali, extrapolari si scoate o cifra aproximativa pentru unul din contracte. Evident, altceva decat ce-i zisese managerului. Si evident, la al doilea contract nu se mai potrivea. La care ii zic eu: Pai daca iei toata suma si faci pro-rata nu merge? Ia ea calculatorul, mergea la fix, fara nicio aproximare. Dusmania crestea, devenisem non-grata mai ales ca eu n-aveam nicio treaba cu contabilitatea ei, nu era treaba mea sa stiu.

Asa ca ma pandeste ea sa-mi dea in cap. La un moment dat, ii surprind un ranjet d-ala a la Povestiri din cripta. Credea ca m-a prins cand i-am cerut ceva legat de niste creante, indicandu-i si contul. Si incepe: Nu vezi cata treaba am? Pune mana pe carte, ca ala nu e cont de creante ! De fapt e de vina firma ca te trimite fara sa te invete! M-am enervat, dar n-am omorat-o. Aveam din intamplare Ordinul 2328 printat si i l-am trantit in fata! Legislatia se schimbase, dar ea nu avea habar de chestia asta! Am plecat cu un taxi, si am lasat discutia la nivel de manageri.

Ceea ce se traduce prin faptul ca am lasat-o sa fie facuta cu ou si otet de seful ei de la grup. Ca vorba aia, daca-i faci un bine, nicio fapta buna nu ramane nepedepsita. N-a mai tinut smecheria mult timp. Cand au fost cumparati de alt grup mai mare, a zburat mai ceva ca Sylvia in ultimul episod din Desperate Housewives.


VA URMA

In episodul urmator voi vorbi despre audit. Si de ce ajunsesem sa ma inteleg foarte bine cu Raluca.

Tot in episodul urmator voi face o incursiune prezent-trecut-viitor si voi vorbi despre auto-control. Pentru ca oricat de mult te-ar manca pumnii, uneori nu merita.

Miercuri, Decembrie 5, 2007, 01:16 PM 

At-cha!...At-cha! At-cha-cha-cha-cha-cha...
     media: 0.00 din 0 voturi

Acesta este lait-motivul fiecarei zile de cand ma aflu in corporatia de pe insula. Nu exista ora sa nu auzi un maroniu vorbind la telefon pe graiul lui de Jihad, sau comunicand intre ei, mai tare decat orice localnic sau european. “At-cha” reprezinta probabil o concluzie. O spune subalternul catre sef, reactionarul de manager catre nevasta via telefon, senior catre senior batandu-se pe umar. N-am fost curios sa verific, pentru asta trebuia sa intreb un maroniu si nu prea am texte cu ei. Si la urma urmei, I don’t fucking care... about their language, culture, history, religion, habits and whatsoever! Lor nici macar de viata mea nu le pasa!

Prima data cand am auzit de existenta lor pe glob a fost prin 2005. Era prin Vitan cand unul dintre colegi era sa omoare un exemplar corcit care tocmai iesise cu masina pe Calea Vitan de pe o straduta laterala ce ducea la Mall. Nu mica i-a fost mirarea colegului meu cand a vazut ca masina avea perdelute d-alea cu motive florale iar numarul era de firma. Administratorul firmei ne -a ‘asigurat’ zambind: Nu, dom’ne, ca i-am dat masina cu cea mai scumpa asigurare! N-a mai zambit cand l-a trezit un politist la doua noaptea: 'Dom'le, am oprit pe-unul si se uita ca tampitul la mine, nu zice nimic si rade si mi-a dat telefonul dumitale'.

Treptat, maronii si-au facut prezenta in Romania, atrasi si de iminenta aderarii tarii la UE. Maniera aberanta de management gen ‘ruining people’s lives’ i-a facut pe multi sa-si ia talpasita. Oricum, birourile erau inca albe, nu se intuneca imaginea cand veneai dimineata. Lucru pe care nu il pot afirma si in biroul de pe insula.

Chiar intr-una din primele zi la corporatia de la geamul careia se vede oceanul, am fost scosi la iarba verde. Numai ca aici se numeste croaziera. Pana la alta insula. Acolo l-am intalnit pe Reactionar, cred ca era a doua zi in firma pentru el. Si-a dus piranda imbrobodita si pe puradel in cabina, iar el cica sta cu baietii afara. Il intreb de unde e, imi zice cu glas stins numele tarii auzit doar la Euronews la stiri despre dezastre. Mi-a fost mila de el, uitasem deja de aventurile semenilor lui din Romania. Evident mi-a fost mila de Dracul, daca stiam ce-i poate pielea ii dadeam un cot peste board.

Ajuns la birou, dau de alti maronii care-si faceau veacul pe-acolo. Deschid o prezentare de-a HR-ului sa vad ce-i pe-acolo, vad ca se innegreste ecranul. Umblu la contrast si luminozitate, nimic! Cand ajung la juniori, s-a luminat brusc

Mai trec 2-3 saptamani, pic pe job cu Reactionarul! Care reactionar maroniu era un alt Hitler modern, oricum ceva mai destept decat copia palida din Romania. Desteptaciunea lui se traducea prin abordarea metodologiei care lui ii acoperea curul cel mai bine. Adica nu conteaza cat de epuizat ajunge sclavul de roman sau localnic sau englez, important e sa pice maimuta bine in fata big bossilor din firma.

Care metodologie uneori se transforma in metodologia proprie si personala. Prea multe detalii nu pot da, oricum meseria e reglementata destul de drastic in ceea ce priveste scurgerea de informatii. Dar imaginati-va un constructor, ca oricum nu prea le am eu cu constructiile. Fiecare zona de relief are standardul ei. Poti sa proiectezi o cladire cu rezistenta din manual sau cu o rezistenta de zece ori mai mare, oricum nu pica. Numai ca daca pui rezistenta de zece ori mai mare, o sa-ti creasca si resursele dramatic. Cele financiare.

Ei, asa e si la noi, reactionarul insistent marea el gradul de detaliu artificial de zece ori, sacrificand resursele umane. Ca sa fie el sigur ca nu-i crapa curul in fata vreunui sef mai mare. Ca la o abordare calitativa care sa elimine erorile nu-l ducea capatana. Asa ca, daca v-ati intrebat vreodata de ce nu pun si poze cu mine pe blog, acum stiti. Nu pentru ca nu vreau sa fiu descoperit (de cine sa-mi fie frica, de contabila contopista ?!?), ci pentru ca nu vreau sa apar cu cearcanele provocate de terorist.

In viata de zi cu zi, maroniul este o specie care se comporta foarte normal. Asta numai in cazul in care consideri normal sa vii imbracat la costum asortat cu geaca de fas si adidasi. Sau sa ai pe sub sacou si peste camasa si cravata un pulovar cu fermoar de sus pana jos a la Costel din Vacanta Mare. Sau daca intri intr-un local imbracat in tricou si cu un lant de un kg la gat, mai gros decat lesa lui Grivei (vedeal-as la glezne in dublu exemplar !!!)

Overtime-ul la maronii se manifesta foarte original. Mai precis, ma intreaba unul pe la 8 seara (Reactionarul era de multa acasa) Te deranjeaza daca ascult la difuzoare? Chiar nu sunt genul, daca nu e rock nu ma deranjeaza niciodata muzica vecinilor. Pune asta o chestie miorlaitoare, il intreb eu: Ce-i asta? Oriental dance sau Panjabi MC? Se uita asta la mine ca la felul 14, zice: Nuu, sunt rugaciuni din Coran in araba. Il intreb eu ramas tampit: Pai tu stii araba? Asta: Nuuu, dar simt mai bine Coranul. Eu in gand: Ba, ma lesi? In fine, l-am vazut vineri seara pentru ce se ruga, stand in disco cu o sticla de bere in mana uitandu-se cu jind dupa niste veverite localnice. Mi-l si imaginez meditand profund: Allah, help me to ged laid!!

Prinzand ocazia in care firma ajuta la promovarea multi-culturalismului, maronii s-au gandit sa tina un fel de prezentare despre Ramaddan (nu stiu daca asa se scrie, dar n-am chef sa caut pe Google). Noi... sa mergem sa nu mergem? Zice un localnic care le avea cu chitara... Ma, Ramaddanul nu e post, e un cantec.. Ra-ma-da-da-da-da-daaaan.* Noi, mai sa-i dam dreptate, oricum nu le aveam cu nicio religie. Pana la urma se decid juniorii sa mearga, dadea mai bine in timesheet un ‘local training’ decat ‘unassigned’. Eu ce sa zic, aveam mult de munca dar eram unicul senior prezent care nu era de-al lor, asa ca n-am vrut sa le par dusman pe fata si m-am dus.

(* Era pe ritmul ala misto de la It’s all about the money, nu mai stiu cine canta, o gagica blonda oricum, mi-a fredonat si Dracu melodia la un comentariu de pe blog – insemnarea cu Pozitia)

Si mai bine ca m-am dus. Sa aflu si eu pana unde ii duce mintea pe-astia si pana unde vor merge cu smecheriile si in firma. Dupa ce ne explica el semnificatia postului la ei (cu profetul si saracii), ia cuvantul chiar Reactionarul: Pai la noi in Far Away Country mergeam la serviciu noaptea si dormeam toata ziua, nu ca aici. In fine, vorba vine ca muncea noaptea. Daca muncea tot ca la noi ziua....La care ii zice o localnica: Pai si nu trisai, ba? Adica cum [....] simteai tu foamea si setea saracilor tot timpul cat e lumina pe cer daca tu bagai cornu-n perna? In fine, o scalda ei pe-acolo, le recomand si eu sa tina Ramaddanul in Norvegia in decembrie si in Noua Zeenlanda in iunie si plecam. Eu la munca, ei la burka.

In fine, trebuie sa inchei insemnarea si sa ma intorc la oile, adica la maimutele mele. Reactionarul tocmai mi-a dat dead-line. See you later! At-cha-cha-cha-cha-cha!

Aaa, stati sa va spun un banc. Sper sa nu ma aresteze reprezentantii “religiei pacii” (imi venea sa folosesc alt cuvant cu p in loc de pace) ca pe profa din Sudan:

Un musulman moare si ajunge la portile Raiului. Ca de obicei, acolo este
intampinat de Sf. Petru:- Bine ai venit in Rai!- Noroc, Petre, insa, stii, eu
sunt musulman shi as vrea sa il intalnesc pe Mohamed...- Nici o problema, ia
liftul shi urca la urmatorul etaj...Se urca musulmanul nostru in lift urca un
etaj shi acolo da de Moses:- Bine ai venit in Rai!- Noroc, Moses insa, stii, eu
sunt musulman shi as vrea sa il intalnesc pe Mohamed...- Nici o problema, ia
liftul shi urca la urmatorul etaj...Iar se urca in lift musulmanul, urca un etaj
shi vede o lumina puternica. Din ea apare cineva si o voce se aude tunand:- Bine
ai venit in Rai, fiule.- Cu cine am onoarea, intreaba musulmanul...- Eu sunt
Dumnezeu.Musulmanul, cu o voce stinsa, tremurand:- Este un loc foarte frumos
aici, dar eu - si nu o luati ca un dispret -as vrea sa il intalnesc pe Mohamed.-
Asa deci... ai venit sa-l vezi pe Mohamed. Nici o problema. Stai jos.Simte-te ca
acasa. Pot sa iti ofer ceva de baut o cafea sau ceva de mancare?- Cu iertare
sa-mi fie, as bea o cafea...Si atunci Dumnezeu facu mainile palnie la gura si
striga:- Hei! Mohamed, doua cafele te rog! Repede!

Sambata, Decembrie 1, 2007, 05:37 AM 

Happy birthday, my dear Romania
     media: 0.00 din 0 voturi

Hi, Romania! Congratulations for your 89th anniversary! 50 days ago I had my anniversary, too. I’m 28 years old now! The difference is that I am a looser, as I said many times before. While you... Well, I do not know what to say...

I guess you were not happy, too, at 28 years old. How could you feel other than miserable in 1946? You know, we gotta have somethin’ in common. We both LOST an important WAR, at the same age, 27. There are similarities in our lives.

We both pretend that our first 23 years were happy. Romania was a name in Europe before the WW2. There were sometimes unpleasant things, like the strike from ’33. I had also my injuries, in my student years. But we pretend we were well, after all.

After my 23rd anniversary, I met her: The SHREW. It was the shrew that you can meet in every corporation, the one that spits flame on the nose. You met also him: The first DICTATOR (Carol II), the one spitting not only flames, but even your future. We both moved on and managed to tame them.

We both had a Hitler in our lives. Your Hitler was powerful, with a short moustache, brown tunic and a red swastika on the sleeve. You wouldn’t recognize my Hitler after clothes, face or constitution. You will rather recognize him after its easiness to sit at the table, couch its head on the right and ask: Mr. Corporatistu, when will you deliver....? Will it be into dead-line agreed as....?

The corporations ruining lives and nerves were present in both of our lives. The episode Every day a little death from Desperate Housewives was a reality in my corporate environment in the last 3 years (Rest In Peace Tim, Laura and Raluca). My nerves were destroyed by an avid for sales Co, a Zoo garden-like Co and a Nazy Co. The red soviet spot also ruined your destiny and destroyed many lives of innocent people.

The licking senior? Does it sound familiar? How can I forget his pathetic flatteries? Once he saw me doing my timesheet in the Excel template. He came from my back and whispered: I can help you with an excel template having all the activity codes in a list cell. But....of course there was a “but”.. he provides it to me only if I give him a document translated by me!!! Well, I guess you know the attitude... maybe it reminds you of the lousy liar Emil Constantinescu . I guess it’s hard to remember how many times he kissed IMF’s asses for some money with a huge interest pay-back.

You experienced some dictators also. Probably the most ferocious was Nicolae Ceausescu . Even my workmates from Africa heard of him. I met also a fucking dictator surnamed by me the smarty from IT. His unique goal was to act as he was the owner of the massive corporation. Obviously, he was nothing, he was just a dickhead destroying the project and resources of the company.

Let’s go to the masters of the baffle gab (limbaj de lemn). I was the unlucky winner of the chance to meet one of the most red tape persons in the world: red tape bookkeeper (contabila contopista). She could not tell a word without opening her white book with accounting records published by the Ministry of Finance in the autumn of 1907. I guess you know better what I say, you were ruled by one master of the baffle gab. I will not mention his name, I will say only that he is also a recent blogger.

We both believed in promises. I was fooled by The Love from Tei (aka ‘CSI’ or Lucy). Not once, countless times. You were fooled not by one, but by 322 unscrupulous citizens that were mocking other 22 millions people. They were ruled by the liar king in person.

Finally, my post is coming to an end, so you know the person I’ll gonna talk about in this paragraph. Let’s say I never that in December I will sit on the shore throwing two stones in the ocean. There were two stones representing two years from my life lost in vain for the sake of the one known as Spotless Girl, la otra or just Christina. I don’t know how many stones should you throw in the Black Sea for all the times you were betrayed. Countless, probably.

I guess that’s all. Sorry that I couldn’t attend the referendum. It is just impossible to go to London (the closest vote section) and come back to the island in the same day. It seems that the corrupt government made sure that there are no alternatives methods of voting (such as e-vote) for the Romanians abroad. They knew that we’ll all vote for their enemies.

Sorry for tragedy that shadowed Romania’s football team qualification at Euro 2008. I am stunned that the station of the communist informer Felix got the tv copyrights for the national football team matches for the next qualifying campaign. I have already spoken with a local satellite provider to have installed a digital service allowing me to watch TF1, ORF and the Serbian TV in order to watch Romania’s football games. Of course, I could never watch that dirty communist television.

Sorry I’m not there with you at your celebration. Let’s hope we will get rid of past if we want to have a future. I was supposed to have a peaceful life, a stable job and two kids (Andre and Christina). You were supposed to be one of the most appreciated countries in Europe whose citizens have no reason to leave it. We have too little. We have almost nothing.

Maybe one day the shadows of the past (smarty from IT, the dictator, Lucy, 322, Christina) won’t hunt us anymore!

Meanwhile, Happy Birthday to you, my beloved country!


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.319
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare