Sambata, Decembrie 1, 2007, 05:37 AM 

Happy birthday, my dear Romania
     media: 0.00 din 0 voturi

Hi, Romania! Congratulations for your 89th anniversary! 50 days ago I had my anniversary, too. I’m 28 years old now! The difference is that I am a looser, as I said many times before. While you... Well, I do not know what to say...

I guess you were not happy, too, at 28 years old. How could you feel other than miserable in 1946? You know, we gotta have somethin’ in common. We both LOST an important WAR, at the same age, 27. There are similarities in our lives.

We both pretend that our first 23 years were happy. Romania was a name in Europe before the WW2. There were sometimes unpleasant things, like the strike from ’33. I had also my injuries, in my student years. But we pretend we were well, after all.

After my 23rd anniversary, I met her: The SHREW. It was the shrew that you can meet in every corporation, the one that spits flame on the nose. You met also him: The first DICTATOR (Carol II), the one spitting not only flames, but even your future. We both moved on and managed to tame them.

We both had a Hitler in our lives. Your Hitler was powerful, with a short moustache, brown tunic and a red swastika on the sleeve. You wouldn’t recognize my Hitler after clothes, face or constitution. You will rather recognize him after its easiness to sit at the table, couch its head on the right and ask: Mr. Corporatistu, when will you deliver....? Will it be into dead-line agreed as....?

The corporations ruining lives and nerves were present in both of our lives. The episode Every day a little death from Desperate Housewives was a reality in my corporate environment in the last 3 years (Rest In Peace Tim, Laura and Raluca). My nerves were destroyed by an avid for sales Co, a Zoo garden-like Co and a Nazy Co. The red soviet spot also ruined your destiny and destroyed many lives of innocent people.

The licking senior? Does it sound familiar? How can I forget his pathetic flatteries? Once he saw me doing my timesheet in the Excel template. He came from my back and whispered: I can help you with an excel template having all the activity codes in a list cell. But....of course there was a “but”.. he provides it to me only if I give him a document translated by me!!! Well, I guess you know the attitude... maybe it reminds you of the lousy liar Emil Constantinescu . I guess it’s hard to remember how many times he kissed IMF’s asses for some money with a huge interest pay-back.

You experienced some dictators also. Probably the most ferocious was Nicolae Ceausescu . Even my workmates from Africa heard of him. I met also a fucking dictator surnamed by me the smarty from IT. His unique goal was to act as he was the owner of the massive corporation. Obviously, he was nothing, he was just a dickhead destroying the project and resources of the company.

Let’s go to the masters of the baffle gab (limbaj de lemn). I was the unlucky winner of the chance to meet one of the most red tape persons in the world: red tape bookkeeper (contabila contopista). She could not tell a word without opening her white book with accounting records published by the Ministry of Finance in the autumn of 1907. I guess you know better what I say, you were ruled by one master of the baffle gab. I will not mention his name, I will say only that he is also a recent blogger.

We both believed in promises. I was fooled by The Love from Tei (aka ‘CSI’ or Lucy). Not once, countless times. You were fooled not by one, but by 322 unscrupulous citizens that were mocking other 22 millions people. They were ruled by the liar king in person.

Finally, my post is coming to an end, so you know the person I’ll gonna talk about in this paragraph. Let’s say I never that in December I will sit on the shore throwing two stones in the ocean. There were two stones representing two years from my life lost in vain for the sake of the one known as Spotless Girl, la otra or just Christina. I don’t know how many stones should you throw in the Black Sea for all the times you were betrayed. Countless, probably.

I guess that’s all. Sorry that I couldn’t attend the referendum. It is just impossible to go to London (the closest vote section) and come back to the island in the same day. It seems that the corrupt government made sure that there are no alternatives methods of voting (such as e-vote) for the Romanians abroad. They knew that we’ll all vote for their enemies.

Sorry for tragedy that shadowed Romania’s football team qualification at Euro 2008. I am stunned that the station of the communist informer Felix got the tv copyrights for the national football team matches for the next qualifying campaign. I have already spoken with a local satellite provider to have installed a digital service allowing me to watch TF1, ORF and the Serbian TV in order to watch Romania’s football games. Of course, I could never watch that dirty communist television.

Sorry I’m not there with you at your celebration. Let’s hope we will get rid of past if we want to have a future. I was supposed to have a peaceful life, a stable job and two kids (Andre and Christina). You were supposed to be one of the most appreciated countries in Europe whose citizens have no reason to leave it. We have too little. We have almost nothing.

Maybe one day the shadows of the past (smarty from IT, the dictator, Lucy, 322, Christina) won’t hunt us anymore!

Meanwhile, Happy Birthday to you, my beloved country!

Luni, Noiembrie 26, 2007, 12:20 PM 

Factorul RD (Romanian Director)
     media: 0.00 din 0 voturi

Cazul tipic de multinationala : isi deschide pravalia si-si aduce oameni din afara pe posturile cheie. Mai multe amanunte despre acestia gasiti in Expatul

Unele firme prezinta insa un factor mai recent in ecuatia corporatista: RD factor. Sau Romanian Director factor. Nu este o prescurtare corporatista. E un termen definit de mine. Pentru ca in mod cert, nu poti pune semnul egal intre RD si Expat Director (hai sa-i zicem si astuia ED). Si cand spun Director ma refer la cel din conducere. N-as putea sa-i zic Manager pentru ca multi dintre managerii cunoscuti sunt de fapt manageri de proiect. Nu din conducere.

RD-ul a plecat dintre noi. Evident, a cam uitat de unde a plecat. RD-ul a fost exploatat pana acum de catre EP. Acum se razbuna. Dar nu pe EP. Se razbuna pe cine poate. Adica pe noi. RD-ul sta mult la birou. Revizuieste rapoartele la fel cum o facea si inainte. La sange. RD-ul nu descopera erori. El vaneaza greseli si face sedinte peste sedinte, pentru a fi remarcat.

RD-ul pleaca printre ultimii acasa. Sambata si duminica l-ai putea gasi tot la birou daca ai drum pe-acolo. De obicei are ochii rosii de la noptile petrecute la birou. Nu se multumeste cu ce are, vrea sa vanda cat mai multe proiecte. Sa primeasca bonus mai mare.

RD-ul nu discuta, el vorbeste apasat. E bine sa nu ai prea multe ocazii de discutie.. Daca nu treci repede pe frecventa lui, glasul RDului se va face din ce in ce mai puternic. Cu variatiuni de lovit cu pumnul in masa si de aruncat cu obiecte prin birou.

RDul stie ce vrea. Si de la viata lui, dar si de la viata ta. Si iti va arata ca stie. Nu oricand, ci spre seara. Normal, RD factor-ul se manifesta doar spre sfarsitul zilei. Sa te indispuna si sa te faca sa stai peste program. Daca ai o zi linistita, RD-ul te va chema negresit in sedinta cu 20 de minute inainte de ora planuita de plecare. Nu doar pe tine, pe toti din departament.

RD-ul nu va spune de la inceput Ati futut tot proiectul, mama voastra de bagabonti!. Nu. Daca ar face asa, s-ar numi manager. RD-ul va incepe printr-o intrebare. De pilda, De ce credeti ca v-am chemat aici?. Ceea ce inseamna ca se se va termina rau. RD-ul se va folosi de multe mijloace: flipchart, marker, tabla. Scheme, grafice si statistici. Tipic pentru un RD. Pentru ED, scrisul nu e un punct forte.

RD-ul va continua predica tot cu o intrebare: Va simtiti mai relaxati in perioada asta?. Mai e nevoie de traducere?. N-ai muncit cat ar fi trebuit. Dupa un proiect de cosmar, nu ai dreptul sa te culci pe-o ureche. Te va intreba si pe tine, si pe colegu, posibil sa scrie si raspunsurile pe tabla. Nu degeaba monitorizeaza traficul intrare - iesire in fiecare zi.

Daca inca nu ai cazut in genunchi, RD-ul te va lovi: 'Vi se pare ca sunt lucruri mai putine de facut?' De data asta, intrebarea este retorica. Pentru ca in continuare, nu-ti va mai da cuvantul Va vorbi in continuu o ora despre cat de mult e de lucru in firma si despre cum tu nu te interesezi total voluntar cu ce poti ajuta peste program. Si mai ales, despre faptul ca TU nu stii ce vrei sa faci cu viata ta.

Dupa care va pleca la fel de subit pe cat a aparut. Lasandu-te sa te hotarasti ce vrei sa faci cu viata ta. Poate sa ti-o iei??? RD-ul vrea sa auda ca iti vei da viata ca firma sa ia bani. Care bani vor ajunge la RD. Ca bonus. Doar e viata lui, are nevoie de bani. Iar viata ta e firma, cu tot cu RD.

Nu conteaza faptul ca nu pentru asta ai venit tu in firma. Nu conteaza faptul ca ai poate o alta pregatire. Si ca de-asta esti in firma, pana la urma. Nu. Tu ai o pregatire care nu corespunde acum cu planurile RD-ului. Si fiindca RD-ul e in conducere, trebuie sa faci ca el.

Mai mult, trebuie sa-ti doresti sa faci asta. Sa stii ca de fapt asta vrei tu de la viata ta. Pentru ca asa vrea RD-ul. Pentru ca RD-ul vrea ca tu sa vrei sa faci asta. Sau sa spui ca vrei sa faci asta pentru tine si pentru viata ta. Pentru ca RD-ul stie mai bine ca tine ce vrei sa faci cu viata ta. E si viata lui. Viata de RD. In fond, daca stii ce sa faci cu viata ta, poate ajungi si tu RD odata.

Luni, Noiembrie 19, 2007, 12:35 PM 

Maison break
     media: 0.00 din 0 voturi

Ati vazut scena din Neveste Disperate cand Susan, infasurata doar cu un prosop, iese dupa Karl pe strada, pierde prosopul in portiera masinii ex-ului si ramane blocata pe dinafara? Ei bine, am fost destul de aproape sa ajung intr-o situatie similara in locuinta mea de pe insula inchiriata de la un corporatist din firma.

De fapt, toata situatia de luna trecuta pare o combinatie din LOST (titlu relevant pentru viata mea, de altfel), Neveste Disperate si Prison Break. Spre deosebire de ultimul serial mentionat, eu nu urmaream sa evadez din inchisoare, ci a mea locuinta, cea inchiriata. Poate ar trebui s-o intitulez Home Break? Sau poate, intr-o tara in care se vorbeste engleza dar strada se numeste rue, curtea cour si straduta rouette ar trebui sa-i spun Maison Break?

S-o luam de la capat. Care capat e reprezentat de clipa in care am ajuns pe insula, int-o camera din casa mirosind a mobilier vechi oferita de corporatie (evident, contra cost). Ma simteam ca intr-o tabara de refugiati, ceea ce era ok intr-un fel, numai ca in momentul in care lucrezi zi si noapte nu prea iti mai arde de viata de camin, asa ca am simtit nevoia sa caut repede ceva. In timp ce imi incalzeam de-ale gurii (la microunde, nu la resou) ma delectez cu dialogul galezo-chinez din ‘refugees camp’: G: Have you found something? C: Yes G: Is it a nice place? C: No. It’s small. And old. And dark. But at least, it’s cheap! Wow, in sfarsit cuvantul pe care vroiam sa-l aud dupa contactul cu preturile generale de pe insula. How much?, pune galezul intrebarea cheie. 750 euros, spune chinezul lasandu-ma cu bucata de snitel in gat. Well, it’s a good price!, spune si galezul facandu-ma sa-mi termin instantaneu cina.

Asa ca mi-am revizuit bugetul in care imi imaginasem ca la 750 eur voi gasi ditamai apartamentul iar la1,000 voi gasi un palat. In cele din urma am batut palma pentru 1,100 de euro dati pentru casa mea cea globalizata cu bucatarie germana, baie italiana, incalzire engleza si asezata intr-o zona franceza. Macar era totul nou si nu ma asteptam la problemele din Romania: instalatii stricate, geamuri care nu se inchid etc. Cel putin teoretic.

Partea practica a venit intr-o duminica in care m-am tinut treaz cu cola, dupa sesiunea de puburi luate la rand sambata noaptea in care incercasem sa-mi inec amarul cu Neprihanita. Evident fara efect. Singura care a avut efect a fost cola dar nu de la inceput ci noaptea pe la 0,30 AM cand , imbracat in pijamale, m-am dus la toaleta pentru necesitatile fiziologice.

Din reflex, am incuiat usa. Nu locuiam cu nimeni, dar reflexul era explicabil. Cand stai 12-13 ore la serviciu, iar maroniii nu prea stiu sa bata la usa si intra peste tine, esti obisnuit sa inchizi usa la orice toaleta. Numai ca de data asta, dupa ce termin, raman cu clanta in mana. Incerc sa fortez usa dar degeaba, incuietoarea era la fel de solida ca si cea de la intrare. Scot capul pe fereastra, nu era nimeni. Probabil adormisera toti, morti de beti, intr-o zi in care singurele locuri publice deschise sunt puburile.

Ca atare deschid geamul la maxim (adica 30 cm conform desteptaciunii englezilor), escaladez peretele si ma strecor prin spatiul stramt in afara. Stau la parter. Multumesc pe aceasta cale Neprihanitei datorita careia am pierdut ceva kilograme in anul in curs prin traumele provocate. Oricum, ma felicit pentru ideea de a fi cumparat in ziua precedenta perechea de pijamale in care eram imbracat, deoarece pana atunci ma imbracam intr-unul din cele doua costume pentru culcare: fie cel deux-pieces (maiou plus chiloti), fie cel promovat de Adam la facerea lumii.

Previziunile sumbre se confirmara. Nu era nimeni treaz, nici in curte nici pe strada, toate luminile erau stinse. Asa ca dupa 15 minute de plimbat prin curte, doar doar s-o trezi unul cu vreo surubelnita, am pornit-o pe strada timp de 15 minute la 10 grade in pijamale, pana la maisonul initial (lagarul de imigranti). Noroc ca mai stiam codul de la intrare. Daca initial aveam un pat si asternuturi, acum a trebuit sa ma multumesc cu sofa din living si cu un cearceaf plic (pe post de patura) gasit intr-un colt din camera.

Dimineata m-am trezit la 7,30 sa pandesc lumea care se trezeste si pleaca la serviciu. Pe la 8,30 am vazut un maroniu grabindu-se spre usa si nu l-am lasat pana nu mi-a dat niste blugi (cu 2 numere mai mici), nisteadidasi (mult prea stramti) si un pulovar. Am pornit sontac (adidasii ma ucideau) spre serviciu, deoarece ca si la SRL-ul din Romania, proprietara era colega de serviciu.

Pana sa ajung la proprietara, ma mai intreaba cativa bagatori de seama ce-i cu mine in tinuta casual, cu care ocazie aveam sa constat cat de repede circula vestile. In cele din urma, proprietara cheama un lacatus, ajung acasa, asta se catara pe geam (cheia de la casa era in usa pe interior si nu avea nimeni chef de spart usa), descuie usa si pana la urma imi pune intrebarea cheie: Are you living on your own? Intr-adevar, ce rost avea sa incui usa de la baie daca stai singur?

In fine, la 10.40 eram din nou la birou, de data asta la costum. Aici, surpriza. Managerii zambeau pe sub mustata. Un junior mai cu tupeu deschide discutia: Did you sleep well, man?. Ehh, not really!, raspund eu ca Dorel in reclama si imi vad de treaba cu speranta ca intrebarea se datora doar ochilor mei rosii. Ceilalti zambesc complice, inclusiv Michelle si Nicola, care de obicei zambesc oricui numai mie nu. Deh, daca ma vad mereu morocanos gandindu-ma la Neprihanita, ce sa mai zambeasca saracele fete?

In fine, sefu meu se decide sa sparga gheata. Well, corporatistu, you have to tell us the story!, si il vad ca incepe sa rada cu gura pana la urechi. Moment in care absolut toate fetzele din open office se intorc catre mine, indiferent ca erau juniori, manageri vechi sau noi, secretare etc. Acelasi junior tupeist baga un Were you drunk? How could you...? O scot la capat in cele din urma, bag la sfarsit un I guess I was lucky, I could have been naked or in my underwear bla bla bla si un zambet de complezenta.

Faza este curmata de managerul maroniu, care ma trimite la client. Restul zilei a fost mai bun. La client, am convenit toate ajustarile, am reusiti sa nu racesc cobza si in cele din urma am avut timp sa ma intorc si la birou si sa-l “felicit” pe fostul sef olandez pentru “succesul” la fotbal cu Romania. Asta m-a felicitat la randul lui pentru nationala, mi-a transmis salutari si de la nevasta-sa si a mentionat si ca au un copil. Eu de ce nu am?

Mai bine nu raspund, as formula o fraza de 3 randuri in care Neprihanita apare de 10 ori. Am avut timp, tot in ziua respectiva, sa ii sun pe vreo 4 fosti colegi de la Gigi care se intalnisera intre ei in oras. Dintre ei, doar unul mai lucra acolo, asta si pentru ca mi-am bagat si eu putin codita. Nu mult, dar suficient incat doi dintre ei sa nu mai fie la Gigi .

Astazi, juniorul mentionat mai sus ma mai saluta inca la sfarsitul zilei de lucru cu Cheers, man! Don’t lock yourself in the bathroom again! De incuiat nu m-am mai incuiat. Lacatusul a reparat-o atat de bine incat nu o mai poti incuia decat daca o fortezi. Ceea ca nu ma tenteaza, sta mai bine deschisa.

Sambata, Noiembrie 17, 2007, 01:02 AM 

Contabilii se dau artisti
     media: 0.00 din 0 voturi

Joi, Noiembrie 15, 2007, 02:44 AM 

Cronica eventului (I)
     media: 5.00 din 1 vot

Ziua de marti parea a fi o zi obisnuita din viata unui corporatist. Clientul nu raspunde la e-mailurile cu intrebari, dar in schimb iti trimite alte e-mailuri in care iti aminteste de dead-lineuri. Care evident, nu pot fi atinse decat daca primesti raspunsurile la intrebarile adresate. Pe managerul de tip nou, ia-l de unde nu-i cand ai nevoie de el. „Juniorul” cel blond si cu fusta si minte scurta n-a terminat ce trebuia sa termine si nici nu ti-a comunicat acest lucru. In fine, dupa cum am spus, o zi obisnuita.

Cel putin avea sa se termine. Si avea sa urmeze ziua X. Ziua cea magica in care urma sa inceapa The Event, probabil ultima gaselnita a multinationalelor. Mai exact, ziua in care urma sa plecam spre o alta insula, pentru o adunare cu toata seniorimea arhipeleagului de insule.

Totusi, ziua nu se putea incheia fara sa-si ridice ciocoiul managerul nou privirea fix la 5,30 (inainte sa plece) si sa ma anunte ca a doua zi trebuie sa merg la o intalnire cu clientul. Cine, ce, cum, de ce nu a precizat. Exact cand imi facusem si eu socotelile ca merg acasa, fac bagajul, iar a doua zi iau valiza si ceva „casual business” in graba si fuguta la serviciu iar la 4,00 direct la event.

Ei bine, nu. Reactionarul de manager trebuia sa imi strice el planurile si sa ma sileasca sa ma imbrac la costum (ca de, la client...). Asa ca, ma trezesc eu a doua zi, imi aranjez cravata, si fuguta cat sa nu intarzii la fenomenala intalnire. Evident, acolo nimic deosebit, puteam foarte bine sa lipsesc, ca tot aia era, boring stuff. Ma intorc la birou, arunc cravata intr-un sertar, ma desfac la nasturele de sus si mai scriu mailuri catre un alt client sa-si faca naibii treaba odata ca sa putem avansa.

Se face 4,00. In sfarsit, pornim spre aeroport. Firma se respecta, nu puteam merge cu vaporasul. Asa ca am mers cu.... Ok, nu pot sa-i spun avion, pentru ca daca as face asta, as jigni marii producatori de aeronave. Asa ca am luat zburatoarea din poza de mai jos si am experimentat 12 minute de senzatii mai ceva ca in roaller-coaster-urile din eurodisney.



La hotel, nimic de zis. Oricat de mult as vrea eu sa carcotesc, n-am de ce. 4 stele afisate, 4 stele demonstrate. Asa ca am facut repede un dus, am incercat sa deschid televizorul (nicio sansa, era prea avansata tehnologia) si am pornit spre receptie. Nu de alta, dar era ora 7:00 si nu dadea bine sa nu apar la timp la dinner-ul pentru care era precizat foarte clar in mail ca este obligatoriu.

Ajuns acolo, alegere grea... Sampanie sau.... sampanie....Chelnerul era zambitor, el tot turna acolo in pahar. Ma uitam in stanga sau in dreapta sa nu fie vreun bagator in seama care sa te puna la toasturi. Nu de alta, dar sampania era super amara, si daca venea vreun manager, vechi sau nou, trebuia sa bei cu el ca altminteri nu esti team player. Fara sa vreau, m-am trezit langa mine cu o vietnameza sau ce era care ma tot sacaia cu intrebari (where are you from, why did you come here etc. – pe viitor o sa-mi pun o placa mare cu NEPRIHANITA care sa raspunda la orice intrebare). Oricum, o tineam si eu aproape pe asiatica, nu de alta dar nu vroiam sa intru in raza maroniilor din Far Away Country care formau o comunitate mai mare decat localnicii.

In cele din urma, a venit si clipa asteptata: masa. Acolo, ca la scoala. Desi era mancare peste tot, trebuia sa iei doar din dreapta, ca acolo erau aperitivele. Felul principal il luai din stanga, dar mai tarziu. La fel si cu desertul, desi il aduceau din timpul felului principal, trebuia sa il iei la sfarsit ca asa se procedeaza in corporatism.

Aproximativ in timpul desertului, organizatoarea eventului ia cuvantul. Urma marea proba de foc: competitia. Nu se putea intrunire corporatista fara competitie. Participantii de la fiecare masa formau echipele. Locurile la mese erau pre-stabilite. Ma uit la „coechipieri”. Cativa localnici (din insula gazda), un maroniu, un localnic din insula mea si cativa africani. Scopul competitiei era pe masura: trebuia sa interpretam o melodie cu instrumente de jucarii iar ceilalti sa ghiceasca.

Am luat un pahar de vin asteptand sa treaca timpul numai ca maroniul a luat o toba si a inceput sa creada ca are ritm. Il vad si acum inaltand o buza si ochii si ciulindu-si urechile cu o expresie de genul Da' stii ca sunt bun? Deja se credea african. Mai lipsea putin si il vedeai ca da si din cur. Mai nou, credea ca are voce, tot discutand cu DJ-ul restaurantului ce melodie sa aleaga si falsand groaznic. Pana la urma au ales o melodie (nu o stie decat el), si s-a terminat taraboiul.

Dupa razboi, reteta clasica: se declanseaza competitia care bea mai mult. In jurul meu, maronii si localnicii discuta aprins despre piata locuintelor si money market. Localnicul din insula mea ia o fatza d-aia de suparat afundat in pahar.. Da suparat rau!! De zici ca avea pe cap zeci de neprihanite, nu doar una ca mine. Mie nu imi iese. Eu n-am o mecla expresiva. Cand o sa fac un film despre viata mea, o sa-l angajez sa-mi interpreteze personajul.

Aduc si eu la gura cateva pahare, timp in care imi trece prin minte toata istoria cu Neprihanita, de la momentul in care mi-a vorbit despre ea Andreea la Hotel Modern pana la 29 noiembrie 2007, data la care am decis eu ca o voi confrunta. Pana atunci mi-am rezervat timpul clientilor mei, ca o prostituata de lux ce sunt. Maroniul de la masa se uita la mine, tocmai cand ma hotaram cum sa deschid discutia cu Neprihanita.

Ma intreaba in ce se investeste in Romania. La care ii raspund foarte senin ca romanii sunt artisti si investesc in opere de arta. Ca atare, ii recomand o investitie de 50,000 de euro in sculptura He stood so tall de Nicholas Morrion (vezi poza de mai jos). Mai mult, ii recomand sa o amplaseze in baie pe post de oglinda.


Maroniul e fascinat si ma mai intreba despre sculptura, la care ii promit ca voi reveni cu amannte dupa ce ma intorc de la toaleta. Ceea ce am uitat sa-i precizez era ca voi folosi toaleta din camera dupa care ma voi sui in varful patului si voi scoate laptopul. Nu ca sa lucrez, ci ca sa bag portia saptamanala de Prison Break.

Asa ca l-am lasat pe maroniu sa analizeze cum ar putea face bani din sculptura si pe vecini sa se intrebe de ce vrea Scofield sa-l omoare pe Whisler (stiti faza in care urla Scofield This man is not my frieeeend!). Si uite asa a trecut prima zi din Event.

Marti, Noiembrie 6, 2007, 03:41 AM 

Team building proposal
     media: 0.00 din 0 voturi

Luni, Noiembrie 5, 2007, 03:55 AM 

Managerii vechi si noi
     media: 0.00 din 0 voturi

Astazi vom vorbi despre tipul nou de ciocoi. Pardon. De manager. Nu ma refer la acela care te ajuta, te supravegheaza, sta nopti si in week-enduri cot la cot cu tine, se intereseaza daca ai o problema. Nu. Acela e tipul vechi de manager, si e pe cale de disparitie.

Pe ciocoiul managerul nou nu il vei recunoaste dupa haine, palarie, vorba sau mers. Lumea, din ce in ce mai nebuna, a mai evoluat de la Dinu Paturica incoace. Il vei recunoaste mai degraba dupa larghetea cu care va sparge usa la 5:30 dand ordine supusilor sa stea pana dimineata.

Pe noul ciocoi manager nu-l vei mai recunoaste doar dupa o privire atenta. Ai nevoie de mijloace moderne de analiza cum ar fi un tool. Cum ar fi cel de mai jos. Ce trebuie sa faci ca sa depistezi daca ai in firma un ciocoi manager pe tipologia noua? Pai in primul rand trebuie sa ai instalat softul minune al mileniului III: excelul.

Daca nu-l ai, ia-l de pe oDC, oricum nu te controleaza nimeni. Daca esti contabila contopista si nu esti sigura daca-l ai, uita-te in start/all programs/microsoft office. Odata ce l-ai deschis, trage coloana A pana la o largime de 79.00 (558 de pixeli) si pune cursorul in celula A1. Selecteaza tot tabelul de mai jos si copiaza-l prin comanda Edit/Copy. Acum du-te inapoi in excel si lipeste tabelul prin comanda Edit/ Paste.

























Descriere Bifa
Isi face aparitia in birou fix la inceputul programului si sparge usa fara a efectua nici macar un minut de overtime 
De obicei nu pleaca fara a spune din mers “vreau dosarul gata maine la prima ora” 
Nu se contrazice niciodata cu conducerea, spune calm un “Rrrright” si iti da tie sa rezolvi toate problemele lui 
Nu ii atrage clientului atentia ca nu se tine de termenii contractului, tu oricum vei munci in plus intr-un timp record cat sa fie satrapul satisfacut  
Nu citeste noile actualizari din metodologia firmei, oricum pana la urma aplica tot metodologia lui proprie si personala 
Nu intelege care e scopul crearii metodologiilor regionale si e ferm convins ca cea globala prevaleaza 
La revizii nu sta niciodata impreuna cu tine, prefera sa citeasca singur in birou cand esti tu la alt client si sa faca o foicica cu termeni generali si abstracti 
In “revizie” gasesti de obicei intrebari care trebuiau puse la inceputul jobului si la care un raspuns nefavorabil ar insemna refacerea muncii de la capat  
Te trezesti adesea cu dosare pe masa care au in fata “revizia” lui de 3-4 pagini (de gen ai pus virgula in loc de punct) fara nicio explicatie verbala  
Daca nu-l presezi suficient si ramane ca vorbeste el cu tine cand are timp, o sa vorbesti cu el la Sfantu’ Asteapta  
Cand are ceva de comentat, se baga peste tine chiar daca tu esti pe alt job pe care de asemenea trebuie sa-l termini  
El e cel care se lauda clientului cu realizarile noastre; Cand apare o duda, ghici cine trebuie sa intre in scena: IO  
Nu are nicio ezitare sa-ti ia juniorii de pe proiect exact cand s-au dumirit si ei ce trebuie sa faca si cand ai mai mare nevoie de ei  
Daca vii la el sa ia o decizie, va alege varianta care lui ii acopera curul cel mai bine in fata conducerii, iar tie iti ia cel mai mult timp sa o rezolvi  
Daca vii la el cu o problema, de obicei te pune sa te interesezi si sa o rezolvi singur :) 
Are fixurile lui la care nu renunta sub nicio forma desi ar fi chestii mai de importante de rezolvat 
Vorbeste des la telefon tare si pe limba lui razboinica, evident in timpul programului 
Ramane atat de fixat pe niste proceduri (aplicate la toate proiectele) incat nu mai vede care este de fapt esenta jobului (si cand de fapt uneori e asa de simplu !!!)  
Prin office dress code intelege adesea geaca de fas si adidasi “asortati” la costum
Rezultat: Tip de ciocoi manager 

Ei, si acum partea finala a tool-ului. Pune cursorul in celula B21 si scrie formula =IF(COUNTIF($B:$B,"x")<10,"vechi","nou").>este sa bifezi cu un x pe coloana B fiecare “calitate” aplicabila a personajului examinat. Desigur, poti sa adaptezi tool-ul la nevoile specifice ale organizatiei, promit ca nu voi face uz de legea drepturilor de autor si nu mi-l voi inregistra la OSIM.

Poti sa-l publici mai departe pe bloguri, sa-l dai pe mailuri, vreau sa-si aduca fiecare contributia la largirea knowledge database-ului, sa avem un tool cat mai comprehensiv. Versiunea de mai sus e 1.0, astept viitoarele dezvoltari. Asa ca sa uram tool-ului de evaluare viata cat mai lunga si versiuni cat mai multe, ca de ciocoi manageri vechi si noi se pare ca o sa avem parte multa vreme!

Vineri, Noiembrie 2, 2007, 01:30 AM 

Petitie pentru legea mamelor
     media: 0.00 din 0 voturi

Au trecut vreo patru luni de cand nu m-a mai impresionat niciun mail suficient incat sa-l public pe blog. Astazi insa, am primit mesaje de la doua foste colege, corporatiste ca si mine :) Una, probabil cea mai buna prietena din SRL, mi-a spus ca va fi mamica. Cealalta mi-a trimis mailul de mai jos:

Deputatul Lavinia Sandru , vicepresedinte PIN, a initiat un proiect legislativ de modificare a OUG 148/2005, privind sustinerea familiei pentru cresterea copilului . PIN nu este de acord cu acordarea sumei de 8 milioane tuturor mãmicilor indiferent de veniturile pe care acestea le obtineau înainte de a intra în concediu de maternitate . Lavinia Sandru propune guvernului un proiect prin care tinerele mame sã poatã sã opteze fie pentru suma de 8 milioane, fie pentru 85% din veniturile ultimelor 12 luni.

Pentru a semna petitia accesati adresa:

http://www.petitiononline.com/legemame/petition.html

Cu care petitie sunt de acord pentru ca:

- in ciuda evenimentelor cu Neprihanita, poate totusi intr-o zi o sa am si eu o familie, caz inc are nu stiu cat de mult imi (ne) va conveni sa am (avem) veniturile diminuate brusc cu ... sa zicem 1,000 de eur (considerand o medie de 1,200 de eur a corporatistelor din mediul imediat inconjurator). Si asta atunci cand ai mai multa nevoie de bani..

- actuala lege le impinge practic pe corporatiste sa se intoarca cat mai devreme posibil la munca... asta cu atat mai mult cu cat ai credite, rate, high-life standards etc.. ceea ce nu poate fi decat in detrimentul copilului care-si vede mama 2-3 ore pe zi

- daca tot platesti 9.5% (o suma enorma) din salariul brut la asigurari sociale , mi s-ar parea normal ca baza sumei asigurate (ca la orice polita) sa fie tot salariul brut...oricum, cu ritmul de munca la care s-a ajuns, prea multi ani de pensie n-apuci

- si..n-as putea sa nu inchei fara un comentariu misogin... pentru corporatistul mascul de rand, cred ca ar fi ceva benefic sa mai stea si pe-acasa femeile din firma (mai ales sefele)...mai scade nivelul de stres din firma...si mai ales scade numarul scorpiilor


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.369
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare