Luni, Octombrie 29, 2007, 03:53 AM 

Sanitaru padurii
     media: 0.00 din 0 voturi

E trecut de miezul de noptii, in preajma Halloween-ului. Luminile se sting una cate una in Bucurestiul intunecat.. In triunghiul infricosator dintre Casa Poporului, Casa Radio si MAN, ceata se ingroasa in vreme ce fantomele trecutului zburda in voie printre pomii desfrunziti si bezna de pe strazile pline de caini urland sinistru la luna. Figuri fantomatice cu gluga trec din cand in cand parca zburand prin bezna deasa.

Undeva insa, exista intotdeauna lumina pana spre dimineata. Silueta unui barbat se strecoara pasind incet printre coridoarele lungi si pustii ale cladirii din sticla. Priveste speriat inapoi, inima ii bate. Din cand in cand se aud pasi. Cu mana tremurand, deschide usa ingreunata a frigiderului. Cu gesturi nesigure, cauta printre pungi cu gesturi febrile. Usa din spate se deschide scartaind, luminile se aprind in timp ce o voce puternica cuprinde incaperea: CE FACI, BAI, SANITARU PADURII?

Cu muuulti ani in urma, vedeam lucrurile cu totul altfel. Mult mai frumos. Era primavara, veveritele zburdau prin parcuri, se auzeau numai greierasi si fluturasi, muzica, distractia si lumina erau constante in viata mea. Neprihanita era doar o parte din titlul filmului Eternal sunshine of the spotless mind ¸ " Dragostea din Tei " era doar un hit romanesc devenit international, iar fete frumoase nu se gaseau la serviciu ci in cluburi, terase, metrou, autobuze, parcuri, strazi. Nu vorbeam in termeni de marketing (cand marketingu n-are nicio legatura), nu vorbeam in romgleza, nu ma gandeam unde sa fac rezervare pentru pranz ci cate rosii si grame de branza sa cumpar pentru pauza de masa, nu existau riscuri si controale despre care sa vorbesc 12 ore pe zi (in cazurile fericite) cu sefi, clienti, supusi etc.

Evident, riscuri erau si atunci. Traind in Bucuresti, misappropriation of assets era fara indoiala cel mai mare dintre ele. What could go wrong-uri erau destule: hotu din transportul in comun (504, 336, M2), puradelul care vine din spate cand astepti sa treci strada (din centru), springaru care asteapta sa iesi in parc la agatat ca sa dea spargerea (Piata Iancului), cutitaru care se ascunde in parcare cand vine intunericul (Piata Arsenal), asta ca sa nu mai vorbesc de talharul care te ataca ziua in amiaza mare pe bulevard (Nerva Traian).Din fericire, existau si controale: prin buzunare batea vantul, mobilul era o caramida naspa, televizorul de-acasa era alb-negru din 1900 toamna, laptopul de serviciu era prea greu ca sa-l car acasa etc..

Lucrurile s-au schimbat insa dupa primele luni de serviciu. Am inceput sa ma duc la toaleta fara teama ca cineva imi va sustrage portofelul, mi-am uitat de cateva ori mobilul la serviciu fara sa nu dorm noaptea de grija lui, nu mai tremuram daca-mi spunea cineva ca mi-a lasat bani pe birou. Unul din primele lucruri pe care le-am aflat a fost ca nu se fura, ca angajatii sunt corecti si cu frica lui Dumnezeu. Lucru pe care l-am constatat. Daca lasai un lucru pe banca, pe scaun, in dulap, a doua zi il gaseai tot acolo. Asta pana la proba contrarie. Cand am aflat ca trebuie indeplinita totusi o conditie: lucrul ala sa nu fie de mancare.

Prima data cand am constatat noua teorema a coincis cu primul proiect mai lung. Am observat ca nu mai am timp in fiecare zi sa fac piata la pranz. Asa ca faceam cu schimbul. O data la 3 zile, cineva era desemnat ca fericitul castigator al unei liste de 2 pagini cu care trebuia sa faca piata pentru tot open-office-ul. Evident, lista era mereu aceeasi: rosii, branza, castraveti, cascaval, pui pastrama, banane, suficient cat sa ne zica Big Bossul zilnic: Bleah, lousy lunch! Ce ramanea dupa copiosul lunch intra la provizii (se numea constituirea de provizione) si lua calea frigiderului.

Dupa cateva saptamani, ne-am dat noi seama ca nu prea ne iese contabilitatea, ca de matematica nici nu poate fi vorba. Daca luam luni 30 de rosii si consumam 10, asteptarile noastre la pranzul de marti ar fi fost sa avem 20 de rosii. Aveam doar 15, asa ca ne-am dat seama ca trebuie sa trecem in extrabilantier (WRITE-OFF) o parte din provizion. Din pacate pentru ciorditor, natura asta a profesiei ne impiedica sa facem write-off fara a investiga problema. Din primele evaluari, dimineata si ziua nu se intampla nimic. Dimineata erau femeile de serviciu (femei cu frica lui Dumnezeu, n-ar pune mana pe nimic), iar ziua ne foiam noi mereu sa luam cate o sticla cu apa plata, cafea, cola etc. O mana criminala atenta la frigider noaptea. Infractorul trebuia pedepsit.

Triunghiul Bermudelor parea a fi la noi in frigider. Nu trecea zi fara sa constatam lipsa la inventarul de pranz : de la rosii pana la icre, de la paine pana la prajituri, de la iaurt pana la sucuri naturale , de la humus pana la carne de porc. Omnivorul devora tot ce prindea. Am inceput sa banuim o managerita de la noi din departament care prindea ceva nopti pe la serviciu, numai ca odata am gasit un bilet de la ea: Am luat un iaurt, ca am stat tarziu si mi-era foame, il pun inapoi la pranz. Ceea ce s-a si intamplat.

Nu mica mi-a fost mirarea, dupa un an si ceva de enigme, cand am constatat aceleasi practici si la clienti. Asta desi in numeroasele traininguri de best practices (noi eram etalonul, evident) nu mentionase nimeni si aspectul culinar. Mai pe scurt, mi-am luat si eu ca tot omul stresat, un tiramisu la pranz cat sa-mi dea putere sa rezist la clientul ala si sa nu-i crap capu’n doua. Numai ca, inainte sa musc din el, am aflat pentru prima data ca Dragostea din Tei se vede cu altcineva. Mi s-a facut rau, am dat si la boboci ceva vreme, si am pus tiramisu in frigider.

Daca n-as fi gasit cutia a doua zi, as fi crezut ca erau vocile din capul meu care imi sopteau ca am cumparat un tiramisu in ziua precedenta. N-a fost insa asa, cutia era acolo, dar continutul era mai putin de un sfert, plus o lingurita neidentificata intinsa prin rest. Oare avea si clientul un devorator nocturn? Ma indoiesc, angajatii si munca erau doua notiuni cam paralele in acea firma. A fost doar o coincidenta faptul ca in ziua precedenta fusese si echipa noastra de consultanta fiscala pe la clientul respectiv? Cu care mai ca am facut cunostinta la client, la cat de rar ii vedeam (erau la alt etaj).

Incet, incet, investigatiile noastre avansau. Intr-atat de mult, incat nu mai ramasese niciun suspect de pe etaj. IT-istii nu erau, ca mergeau la shawurma pe la 7 seara si se intorceau la munca, fetele de la HR nu, ca plecau devreme, Financiar-ul spargea usa la 6, noi cei din departamentul cel stralucitor plecam impreuna pe la 11 sa impartim taxiurile cele nesigure (masini, ioc, ca nu eram consultanti fiscali sa ne permitem). Cineva de pe alt etaj comitea infractiunea. Asa cum copacii erau curatiti de seva dar si de boli de ciocanitori, tot asa un sanitar al padurii avea grija si de frigiderul nostru. Nu cumva sa se strice mancarea.

Noapte banala de octombrie. Luminile se sting una cate una pe etaj. La ora 6, cei de la financiar merg in sir indian catre iesire. Dupa o ora, se curata si HR-ul. IT-istii isi comanda shawurma. Cu exceptia unuia care pe la 8,30 pleaca, nu inainte de a incepe back-upul serverelor pe o caseta si de a incuia bine locatia lor. La 11 e bezna si liniste pe etaj. La 30 de minute dupa miezul noptii, se intoarce un IT-ist sa schimbe caseta. Pune vechea caseta in seif, timp in care aude pasi si zgomote de dulapuri si frigidere deschise. Ia o bata si porneste inspre biroul gol. La bucatarie e aprinsa lumina. Ajunge in pragul usii, privind cu uimire cum poate un fiscalist sa bage in el cu ambele maini cam tot ce prinde prin frigider.

A doua zi am ras cat nu rasesem in toata perioada de cand ma angajasem. Nu numai eu, ci toti colegii de pe etaj. IT-istul era in capul mesei explicand cat mai plastic ce fata facuse ala dupa ce-i daduse replica. A ramas blocat in mijlocul muscaturii dintr-o rosie, in vreme ce mana cealalta a scapat pe jos bucata de cascaval. Mai sa-i pice ochelarii de pe nas in compartimentul de iaurturi din care tocmai se pregatea sa sustraga o cutie. Ce replica i-a dat IT-istul de a inghetat ala? Aaa, pai parca v-am mai spus: CE FACI, BAI, SANITARU PADURII?


Comentarii

  1. Amy

    n-am mai ras de mult atata... sunt asa de obosita...thanks for making me laugh!!!


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.340
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare