Luni, Octombrie 1, 2007, 12:05 PM 

Top 10 mancarimi de pumni (I)
     media: 0.00 din 0 voturi

Daca tot mai am putin si implinesc un an de blogging (ce mai, nu mai sunt junior) m-am gandit sa incep si eu o leapsa daca tot nu primesc niciuna de la colegii mei de breasla. Adica, pe voi nu va mananca asa pumnii (sau palmele) cateodata? Nu simtiti nevoia sa va-i (vi le) scarpinati de fata vreunuia? Dar diferite aspecte care tin in general de societatea in care traim va impiedica sa faceti acest lucru?

Eu voi vorbi despre mediul corporatist (cu asta ma ocup la urma urmei). Restrictiile sunt evidente, sefu-i sef la urma urmei. Nu poti sa-l calci in picioare oricat de mult ti-ai dori. Probabil ca aveti asa un feeling cam despre cine se afla in topul meu, dar cel mai bine sa nu mai pierdem vremea cu vorba si sa incepem top 10 mancarimi de pumni. Cu alte cuvinte, topul primelor 10 situatii in care inima imi invita pumnii catre fata inamicului, dar creierul imi poruncea sa-i tin stransi.

Pe locul 10 ...
...sade un stinkator din Far Away Country. Cand am venit pe insula, am constatat cu mirare ca, dupa localnici, pe locul 2 ca fauna sunt maronii din Extremul Orient. De obicei, au nume de arabi dar fata de indieni. Sunt pasnici, dar cand ii aud vorbind in limba aia a lor, am mereu impresia ca pun la cale un atentat. Mah, da’ aia nu put?, m-a intrebat o prietena din Romania. Nuu, nicidecum, sunt ca si noi, am zis eu convins. Asta pana la proba contrarie.

Care proba contrarie a venit doar cateva zile mai tarziu cand, urcand scarile, am crezut ca s-a stricat canalizarea la una din bai. Urcand insa cateva trepte in plus, am vazut sconcsul coborand si lasand o dara insuportabila de miros in urma lui. Era ca un caine latos si nespalat, mai avea si o claie de par (sau paie) pe capatana.

Culmea nesimtirii am observat-o insa cam o saptamana mai tarziu cand am coborat la etajul 1 sa caut un contract intr-un dosar. Pur si simplu am intrat in open office si a trebuit sa-mi tin respiratia pana la iesire. Vedeam toti managerii, seniorii, juniori privind jenati la mine si un singur om (sau animal) privind vioi in monitor si tastand cu repeziciune imprastiind si mai mult mirosul. Nici nu puteam sa ma apropii de el, imi venea sa trag o fuga pana la Boots si sa-i arunc un sapun din pragul usii.

Pe locul 9.....
... se afla un sofer de autobuz din Londra. De ce un sofer si de Londra? Pai pentru ca toata situatia era generata cumva tot de corporatismul care imi guverneaza viata. Ma aflam de doua zile la un training iar cei care ne train-uiau tineau mortis sa termine fix la 5,30 PM de parca cine stie ce ne-ar fi ramas in cap daca ne tineau 9 ore. Mi-am amintit ca trebuia sa cumpar niste carti publicate de Oxford pentru nepoata-mea care invata la Cambridge (cel din Dorobanti). Stiind ca librariile alea mai si inchid, am purces direct spre Oxford Street cu laptopul pe un umar, plasa cu materiale de training intr-o mana iar harta in cealalta mana.

Dupa ce am cutreierat prin 3 librarii ca sa gasesc ce-mi trebuie, am pornit incarcat cu inca 10 carti pe langa cele 2 de la training. Ma urc in autobuz, dupa 10 minute imi dau seama ca in loc sa merg spre Bank, merg spre Green Park. Normal, numai mie mi se putea intampla. Pana traversez eu strada, pierd un autobuz in sens invers. Il astept pe urmatorul. Trec 10 minute, trec 20. Pe placuta e mentionat un interval de succesiune de 10 minute pentru linia 8. Dupa 30 de minute apare. Eram deja racit cobza, nici nu mai imi simteam mainile.

Dau sa urc pe usa din mijloc, dar nu e deschisa. Apas pe buton. Nimic. Alerg repede spre usa din fata. Urc. Pe sofer il mananca pielea. , Hey, ticket ticket! Biletul?!? Adica eu am timp sa-i caut lui biletul din pragul usii? Cu ambele maini si ambii umeri incarcati? Evident, nu mai stiam in care din zecile de buzunare (sacou, pantaloni, camasa) aveam cartela de o zi. Ii explic ca daca ma lasa sa stau jos o sa ii gasesc si biletul. Asta era posedat: Ticket, ticket! Vine statia urmatoare si-mi zice ca daca nu pot sa ii arat biletul, sa cobor. Ma uit la el si ma pufneste rasul. Asta nu glumea, chiar statea cu usa deschisa si nu mai pornea rabla. In fine, cu nebunii ce sa mai discuti, era protejat de o usa de sticla, am folosit combinatia magica de cuvinte fuck-mother-whore-son-bitch-suck, i-am dat un pumn in usa aia si am coborat.

Pe locul 8....
gasim un nou tuciuriu din tinutul indepartat. Care s-a trezit peste noapte manager pe o insula, in loc sa fie in tara lui printre teroristi, extremisti si dictatori militari. Problema mea nu consta in prezenta lui acolo, ma afecta ca era pe un job in care eram si eu. Cum a deschis gura, am crezut ca ma lesin. Reactionarul marise de ZECE ori gradul de detaliu al proiectului fata de anul trecut. Si implicit si munca noastra, a sclavilor. Asta in conditiile in care metodologia firmei avea un maxim recomandat de doua ori mai redus. Dar te pui cu sefu, cine stie, maine vine cu trupele de gherila peste noi!!

Asa ca l-am privit o saptamana cum isi misca curu’ acasa de cate ori batea orologiul de 5,30 in timp ce sclavii munceau pana la 9-10. Mai mult, a doua saptamana imi ia si junioru’ de pe job, sa-l treaca pe alta plantatie asa ca raman singur. Tipic pentru organizatie. In fine, se termina si cosmarul asta, imi mai sacrific cateva nopti din vacanta si trec pe alta plantatie.

Revin eu de la noua plantatie in birou, era 5.25. Reactionarul maroniu se foia. Da un telefon, zice Yes, sweethart si continua pe graiul lui de Jihad. In fine, se indreapta spre usa nu inainte de a-mi spune ca a terminat de revizuit si imi da dosarul. Sa lesin! Numai 3 pagini! Evident, cocotierul nu prea intelegea care-i rolul lui pe-acolo, cu ce se mananca meseria aia, dar avea pretentii! Si bineinteles, avea cumva acoperire, prin libertatea prea mare de abordare acordata managerilor! Asa ca imi proiectez repede imaginea ceasului batand miezul noptii cateva zile la rand, trag aer in piept (vorba Celiei), imi iau o cola (cherry diet) si o ciocolata Aero si ma rog sa plece javra mai repede cat timp mai am control asupra pumnilor.

Pentru locul 7...
ramanem la manageri dar facem un salt in Romania. Unde avem de fapt o managerita. Vorba cantecului: Fata mea e manager, urca firma pan’ la cer! Care spre deosebire de bananier, era destul de ok si muncea foarte mult, numai ca ne-am aflat amandoi la locul si la momentul .. nepotrivit. Mai precis, ea era in Bucuresti iar eu ma duceam saptamanal peste munti si vai in lumea ..electronicelor si electrocasnicelor. De unde ii tot trimiteam desene (sau grafice in MS Visio) despre cum sta treaba p-acolo (sau cu fluxul proceselor) iar ea venea cu zeci de intrebari suplimentare.

In fine, revin eu cu temele facute la locul potrivit , adica in capitala, dar de asta era momentul nepotrivit. Mai precis ea zbiera la telefon din ora in ora la familie/prieteni/iubit (naiba stie) iar eu incepusem sa am primele certuri cu Neprihanita. Tocmai bun momentul pentru revizuirea temei. Ii arat o lista de contracte, ea cauta nod in papura: Pai nu le-ai verificat? Eu raman masca. Reproduc in continuare dialogul cu convingerea ca nu mai are rost sa va explic de ce imi venea asa s-o fac sandwitch intre cubicle si dulap.

Managerita: Tu ai verificat contractele astea din lista?
Corporatistu: Ba da, le-am verificat, uite scrie aici la concluzie ca le-am verificat pe toate
Managerita: Pai de unde stiu eu ce-ai verificat tu?
Corporatistu: Pai uite aici, daca citesti o sa vezi ce am verificat: aia, aia, aia, aia si aia
Managerita: De unde stiu eu ca n-au fost erori?
Corporatistu: Pai daca ai fi citit si mai jos ai fi vazut lista tuturor contractelor la care am gasit diferente, ce diferente au fost si care e impactul care ne intereseaza pe noi
Managerita: Eu vreau sa vad un tick la fiecare chestie verificata ca e asa ca in contract
Corporatistu: Pai, din cele 125 de chestii, in loc sa pun 115 tickuri acolo unde am gasit ce trebuia si 10 spatii acolo unde nu am gasit, am scris ca le-am gasit pe toate mai putin cele 10 pe care le-am enumerat.
Managerita: Nu, trebuia sa pui cate un tick la fiecare, sa vad eu ca ai verificat!
Corporatistu: Eu chiar am verificat si am scris lucrul asta. Daca nu as verificat, de unde stiam eu ca au fost 10 neconcordante?Eu consider ca e acelasi lucru si as fi stat ore intregi sa desenez fiecare tick, important e rezultatul!
Managerita: NU! Este total gresit! Trebuia sa pui tick peste tot ca asa trebuie sa faca un senior!

Pe locul 6 ...
se odihneste (si la propriu si la figurat) contabila contopista de la corporatia lui Hitler. Este cea care se odihneste de vreo 17 ani acolo, cea care are langa ea intotdeauna o carte alba din care va tot cauta ea vreo doua saptamani o nota contabila perimata. Evident, in tot acest timp daca o rogi ceva, va spune ca are o lucrare de terminat si ca ii este imposibil sa mai faca si altceva fiind foarte ocupata.

De fapt, pumnii ma mancau de fiecare data cand o vedeam cum freca menta si cum ne repede de fiecare data. Numai ca, la putin timp dupa ce ma repezise dashteptul de la it (vezi locul 5), nesimtirea ei intrecuse orice limita. Adicatelea, cu cateva zile inainte, ma duc eu la contopista sa-mi dea un flux: cine face, ce face, ce valideaza si cand apare nota contabila. Asta: Nuuu, ca eu nu stiu nimic, ca asta e in sistem, aia de la informatica sa-ti raspunda, eu stiu doar ce note contabile sunt! Buun, aia de la info erau in pom si pomul in aer, oricum plecasera toti de cand venise dashteptul si venisera altii noi in locul lor care faceau pe inocentii.

Asa ca....ma pun eu pe studiat prin arhive sa iau metoda drumului invers si sa reconstitui ce trebuia sa fie fain-frumos documentat de vreo 5 ani in biroul jitei de contopista. Asa ca ii fac eu treaba si ii zic prin mail: uite, fah, asta trebuia tu sa-mi dai, asa ca misca-ti curul ala gras si spune-mi ce note contabile sa pun aici! Evident, am folosit eufemisme, eram specialist in astea. Asta era ingrozita de faptul ca trebuie sa ia iar cartea alba. Asa ca ma trezesc cu un mail: Te rog sa adresezi orice intrebare doamnei directoare! Mi-am dat seama ca orice dialog cu ea e inutil, desi imi venea s-o tarasc pana sub rotile lui 601! Si uite asa am mai stat eu doua nopti si am invatat si contabilitate.

- VA URMA -


Comentarii


    Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
    E-mail: corporatistu@gmail.com

    Cautare

    Categorii

    Aboneaza-te la insemnari


    Dracu

    CAPITAL

    Ziarul Financiar

    Prosport

    Blog Status

    Vizitatori:304.633
    Insemnari:223
    Comentarii:275
    powered by
    www.ABlog.ro
    Termeni si Conditii de Utilizare