Joi, Iulie 5, 2007, 01:00 AM 

Imi vor lipsi....
     media: 0.00 din 0 voturi

In momentul de fata, degetele de la o singura mana imi sunt suficiente pentru a putea numara zilele ce au ramas pana la despartirea de mediul corporatist romanesc. Insula si oceanul ma asteapta cuminti pentru a-mi tine companie cel putin trei ani de acum inainte. De data aceasta m-am hotarat. M-a „ajutat” si Neprihanita in aceasta decizie.

Este a patra tentativa de plecare afara si tot a patra de come-back in corporatia la care am mi-am facut debutul de corporatist in filiala sa din Romania.

Nu stiu daca prima tentativa de plecare ar trebui sa se puna. Nu eram corporatist, de-abia terminasem facultatea si eram putin invidios pe o colega care plecase la studii in Franta. Am zis ca nu mi-ar strica nici mie un an in Anglia, tot la studii, mai ales dupa experienta esuata cu cosmelia lui tanti Carmen. Am primit raspunsul (negativ) in acelasi timp cu oferta de angajare pe tarlaua corporatista, asa ca nu mi-a parut prea mult rau. In fond, puteam invata mai mult antrenandu-ma cu scorpii decat sa acumulez cunostiinte teoretice.

La a doua tentativa, acum doi ani, intra deja in scena Neprihanita. Pe atunci insa, nu era Neprihanita, era doar Pisoi. Tot eu i-am gasit acest apelativ, dupa langurozitatea afisata dar si dupa preferinta ei de a bea cafeaua cu foarte mult laptic. A fost o semi-tentiva, tinand cont si de faptul ca desi vroiam sa plec sa nu mai stiu de nimeni si nimic, nu am vanat nimic, zacand intr-o stare de semi-constienta gandindu-ma cu ce-am gresit oare fata de Neprihanita (Pisoi). In cele din urma, Pisoi si-a schimbat sentimentele fata de mine in ultima clipa iar eu m-am carat la Gigi (de fapt la firma ce avea sa fie cumparata ulterior de catre gigi).

A treia tentativa a venit tot de la „insulari” acum patru luni si ceva. Nu stiu ce-am avut in cap de n-am plecat de atunci. Am zis ca plec la Hitler & acolitii si o sa fie bine. A fost pe naiba! La ce ma asteptam? Ca o sa-mi aline Hitler dorul de Neprihanita? Sau ca, dupa ce de 14 februarie n-am fost singur, ma asteptam sa fie bine? Pana cand sa-mi fi fost bine, pana ce ar fi urmat ma intalnesc accidental cu Neprihanita si sa fi izbucnit imediat in plans?

Am incetat sa ma mai mint imediat dupa Pasti. Am reconsiderat oferta si i-am asteptat pe Hitler si pe dashtept sa plece in concediu ca sa-mi dau demisia. Asa imi place mie sa-i pun pe oameni in fata faptului implinit. La urma urmei, ce as fi putut sa le spun? Le-am vandut si lor placa uzata cu Corporatia din afara care iti ofera o noua viziune si la care pot sa fac…. si sa dreg…. bla bla… Ca tara in care se afla noua Corporatie e pe o insula mai mica decat Sectorul 2 am omis sa le spun. Le las placerea sa descopere singuri pe Google Earth.

Imi vor lipsi poate privirea intrebatoare si acuzatoare a lui Hitler, zambetul fals si ironic al dashteptului de la IT, disperarea contabilei contopiste cand o puneai la munca, certurile dese si incoerente cu oamenii lui Gigi, aerul tamp al seniorului pupincurist si peripetiile prin care am trecut cu imblanzirea Scorpiei. Poate voi regasi si acolo personaje destul de interesante pentru a capata cu cinste un loc in acest blog. Poate voi face comparatii la care nu m-as fi gandit vreodata.

Imi lipseste in continuare reactia Neprihanitei la vestea ca voi pleca foarte curand pe o insula. Cand i-am povestit despre a doua tentativa, nu parea sa ma creada. Stiu ca inca nu realizeaza cat de mult rau a putut sa faca. Tot ceea ce este evident pentru toata lumea, pentru ea pare greu de crezut. Probabil traieste cu impresia ca poate sa faca rau in continuare fara sa dea nici macar o explicatie pentru faptele ei. Nu isi imagineaza ca odata si odata i se va infunda si va suferi la fel de mult cand i se va intampla si ei ceea ce ea a facut mereu altora.

Si ca sa inchei un capitol din activitatea mea de blogging, (ca tot am fost amenintat cu bataia daca nu-l inchei) voi parafraza (de fapt plagia, ca e mai la moda) literatura:

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la shaormaria din Dristor, la Radio Deea, la soferii din Bucuresti care accelereaza doar pentru a frana la semafor, la emisiunile de pe OTV, la showurile lui Becali, parca am o urma de regret. Si frumos mai era cand discutam cu colegii la o tigara in parcare despre prostia expatilor lui Gigi si ne tavaleam pe iarba de atata ras. Cand carcoteam in bucatarie despre ultimele miscari ale conducerii si ni se atragea atentia ca facem galagie si se aude in sala de consiliu (alaturata). Cand mergeam la cantina si conturam impreuna cu alti asupriti portretul contabilei contopiste.

In sfarsit, ce mai atata vorba? Am fost un corporatist ca multi altii, purtat acolo de curent. Am fost un truditor pe plantatie, care nici imblanzitor de scorpii pana dupa un an, nici senior (fara cultul aferent) pana dupa doi ani, nici posesor de blog pana dupa trei, si nici asuprit de Hitler pana dupa patru ani n-am fost. Dar si mai umilit si ranit si pus cu botul pe labe ca anul asta, anul trecut si de cand ma stiu corporatist, parca niciodata n-am fost. Ironia sorţii, de catre cineva cu pseudonimul de Neprihanita.

Si cam aici se incheie primul capitol. Nu stiu daca vor fi multe. Voi incerca sa scriu de pe alte meleaguri, cu prima ocazie cand voi avea internet. Cand am plecat din prima corporatie, cel care avea sa-mi fie sef direct si in corporatia lui Hitler mi-a urat May the force be with you! Acum, ma reintorc la acea corporatie dar intr-o locatie mult mai mica in care se aud deja valurile oceanului. Sper sa imi fie calauza acea urare, pentru ca de data asta am mare nevoie.


Comentarii

  1. isis

    well...what can I say...Good luck!Write me sometimes! :(


Comentariile sunt interzise la blogurile neactualizate mai mult de 90 de zile
E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.434
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare