Luni, Mai 28, 2007, 11:16 PM 

Blestemul pacatelor
     media: 5.00 din 1 vot

Nu cu mult timp in urma am fost si eu la petrecerea catelusilor rosii, pardon a spartanilor. Actori deghizati in spartani calare, torte, artificii, concert Phoenix, wow! Sa ne intelegem, echipa mea de suflet nu e din Bucuresti, dar cunoscand patimasi ai diverselor echipe rivale din Capitala, m-am mai aciuat ba pe langa “haite”, ba pe langa “stoluri” de-a lungul anilor.

Atmosfera, urale, incurajari pentru caini, gol spectaculos Niculescu dar cu toate astea se simtea tristetea in inimile de catei. De ce erau tristi dupa un campionat castigat atat de spectaculos? Pentru ca, dupa declaratiile spectaculoase de la mijlocul sezonului privind prezenta directa in Champions League, acum cainii se trezeau in situatia de a disputa un meci de baraj, posibil cu Sevilla sau Liverpool, ceea ce ar echivala cu eliminarea.

De ce a pierdut Dinamo ultimul loc disponibil in grupele Ligii Campionilor? Pentru ca miercuri, acesta a fost castigat pe deplin meritat de catre AC Milan. De ce nu era deja calificata pana miercuri aceasta celebra echipa? Pentru ca AC Milan cu a reusit sa termine campionatul Italiei pe unul din primele doua locuri.

Cum este posibil ca aceasta forta europeana sa nu se claseze nici macar pe locul 2 in Italia? Pentru ca primele doua locuri au fost obtinute de Inter Milan si AS Roma. AS Roma am zis? Cine-s astia? Au fost ei in stare cu toata contributia lui Chivu sa adune mai multe puncte in 34 de etape decat a reusit Milanul? Nu, cel putin pana acum 2 etape cand au inceput iar sa vanda meciuri, nu.

Nu? Si atunci de ce totusi Roma, care a adunat mai putine puncte decat Milan, a ocupat locul 2 iar rivalii din nord de-abia locul 3? De ce? Pentru ca Italia nu e Romania. Iar un aranjament din 2006 ai echipei rosso-nero nu a ramas fara efect. Pe langa amenda care oricum nu a putut compensa banii din pariuri si din spagi, Milanul a primit si o penalizare de 8 puncte in sezonul tocmai incheiat. Suficient cat sa termine in afara locurilor care o calificau direct in Liga Campionilor.

Toate acestea nu mai conteaza acum pentru Milan. Au castigat Champions League, datorita acestei victorii s-au calificat in grupe si in editia din anul viitor, campionatul l-ar fi castigat oricum Inter, singura pierdere a fost amenda. De fapt exista un singur perdant din blatul lui Milan: Dinamo Bucuresti , care va juca un tur preliminar pentru calificarea in Liga cu unul din cluburile puternice din Europa.

Spectacolul de pe Stefan cel Mare de la care puteti privi aceste poze, a avut loc dupa un meci de campionat cu Unirea Urziceni. Si oricat de jenant ar fi sa dai party dupa ce iei bataie acasa, acest lucru s-a intamplat: Unirea a batut cu 2-1. Bineinteles, daca acest eveniment ar fi avut loc acum 10 ani, scorul final ar fi fost 7-4 pentru Dinamo asa cum s-a intamplat atunci cu Gloria Bistrita . Evident, Claudiu Niculescu ar fi dat 6 goluri sa-si asigure titlul de golgeter. Asa cum se intampla cu 18 ani in urma cu Mateut. Sa ne mai aducem de blatul cu Ceahlaul de acum 3-4 ani, in care cluburile au fost iertate de Federatie. Sau de alte evenimente pentru care Dinamo se batea, nu cu foarte mult timp in urma, cu Gloria Bistrita si cu echipele din Ucraina pentru Cupa Campionilor Europeni la blaturi.

In atare conditii, este evident ca oricat de contestat ar fi Becali, daca ar declara acum in spiritul lui pseudo-crestin ca Dinamo a pierdut calificarea pentru ca i-a batut Dumnezeu pentru blaturile din trecut, ei bine, ar avea dreptate. Nu mai poti sa zici nimic dupa ce, iertati de amenzi si penalitati de catre Federatie si LPF, cainii ar putea pierde cateva milioane bune de EUR din probabila necalificare in Liga Campionilor. Poate ca, undeva la nivel extra-senzorial, exista un Arbitru al fotbalului, iar pentru blaturile din trecut, dinamovistii au fost pedepsiti prin blaturile altei echipe.

De ce n-ar exista aceasta putere suprema care sa faca dreptate si in cazurile petrecute in Corporatie? De ce pacatele enorme ale unor oameni sa nu fie pedepsite prin pacatele altora de acelasi gen? Satisfactia celor oropsiti ar fi mult mai mare.

Sa luam de pilda pe dăşteptul de la IT care vineri m-a muscat de cur din nou. Hartuiala, prostia, acapararea controlului, astea sunt atributele lui. Atat. Cum ar fi sa si-o ia in bot de la altcineva cu aceleasi caracteristici? La un moment dat sa apara altul cu si mai multe pile care sa aiba destula influenta pe sus ca sa ii poata lua locul? As savura momentul desi nu stiu cat de ok va fi si noul sefulet de la IT.

Sa luam acum pe seniorul pupincurist. Nici el nu cred ca mai tine minte cate cururi a pupat ca sa fie un sef mai mic. Nu mai stiu nimic de el de cand a plecat unde a plecat. Totusi, n-ar fi exclus sa fie si el ajuns de blestemul pupincurismului. Nu e singurul pupincurist de acolo, asa ca nu m-ar mira ca altcineva sa stie sa pupe mai bine (si unde si pe cine). Si sa-i ia pupincuristului un loc vanat de mult.

Sa luam exemplul scorpiei. N-am mai vorbit de mult cu ea, desi obisnuiam sa vorbim si sa ne vedem des, ca doar sta peste drum. Probabil ca apropierea Neprihanitei a facut-o sa isi schimbe sentimentele. Oricum, ea si-a cam luat-o de la alte scorpii. Mai ales ca era semi-scorpie ca sa zic asa. Intre timp, adevarate scorpii versate i-au tras tapa si la salariu si la promovari. Pacat, pentru ea chiar imi pare rau.

Mi-ar placea sa-i vad „down” si pe expatii lu peste. Nu pe toti, pe aia care au venit asa, ca vroiau aia din tara lor sa scape de ei si au venit aici sa strice lucrurile. Pe cei care habar n-au de nimic si strica si lucrurile bune. Mai exista si alti trantori prin tarile lor care ar putea fi exilati prin Romania suficient incat sa le strice ploile expatilor actuali.

Sa nu credeti cumva ca m-am vindecat. N-as putea incheia acest post fara a aduce vorba de Neprihanita. Cum as putea sa uit ce a facut? Sa sper ca o vor ajunge si pe ea blestemele tradarii? Sau poate ca inca mai sper in sufletul meu sa reluam ce-a fost si sa fie mai mult decat atat? Pentru ca nu stiu nici eu ce mai vreau. Nici ce vroia ea. Si sper doar ca intr-o zi sa pot afla.

Joi, Mai 24, 2007, 12:51 AM 

Dashteptul de la IT
     media: 0.00 din 0 voturi

M-am decis sa aplic ce-am invatat de la seniorul pupincurist, de la scorpie si de la maestrii limbajului de lemn. It’s final! Dashteptul de la IT trebuie sa fie OUT! E mai bine pentru toata lumea. Dar in primul rand pentru mine. Chiar nu e o persoana atat de importanta incat sa fie capul meu nevoit sa aiba dureri din cauza lui. Si oricum algocalminul s-a scumpit. Ultima oara la farmacie mi-au cerut 3 lei si 10 bani pentru 20 de pastile. Si cum valoarea aluia de la IT e mai mica fix cu un leu si 10 bani decat algocalminul, trebuie sa fac un plan.

Pai in primul rand, a facut o greseala copilareasca. Mi-a stricat ziua pe care trebuia sa mi-o strice Neprihanita. Doar era ziua ei. De nastere. I-a luat faţa asa, fara sa ne intrebe, nici pe mine, nici pe ea daca suntem de acord :) S-a bagat el repede in seama, a crezut ca e mai important si ca il poate cineva remarca. Mare greseala!

Ziua cea care trebuia sa fie neagra si in care trebuia sa-mi plang singur de mila a inceput prost. Afara era frig, n-am mai gasit Cotidianul de colectie, la cafea era coada. Se auzea si Radio Deea prost. Deschid Outlook, mail de la un IT-ist. Nu de la dăştept. De la o persoana simpaticuta, dar cam pe langa. Sa vin la ei la IT sa discutam un proiect.

M-am dus, dar seriozitatea romanului e celebra, persoana aia nu era acolo. Ma intorc si ghici peste cine dau cand sa ies pe usa? Pilonul de baza al firmei, stapanul calculatorelor, cel ce-si spune director ajutator, sau adjunct nu mai stiu, intr-un cuvant Dăşteptul. Statea acolo in pragul usii, ziceai ca e Ganditorul de la Hamangia daca n-ar fi avut nasul ala carn care cerea o corectie de la pumnii mei.

Am vazut ca mi-ai dat mail, mi-a zis el in loc de Buna dimineata . Intr-adevar, ce rost are sa spui Buna dimineata? Doar esti director, tu esti Maretul, esti Semetul, cum ai putea sa te cobori tu sa saluti? Buna dimineata este pentru supusi. Ei trebuie sa se plece in fata ta si sa-ti dea binete. Le raspunzi doar daca esti bine dispus in ziua aia, daca le mai si zambesti e ceva extraordinar, ar trebui sa-si aminteasca pe veci de ziua aia.

Ce vrei tu de la mine? Continua el cu un ton si o mimica ce imi aduceau aminte de Ben din Lost. Idiotul nu citise mailul. Cel putin asa crezusem, pe urma avea sa imi spuna ca il citise. Nu ca eu i-as fi citit vreun mail. Ca atare, ii mai explic, sa nu care cumva sa moara prost. Oricum tot prost va muri dupa ce va mai baga in mormant cativa analisti, project manageri si auditori. Deocamdata e tanar, n-are decat o victima pe constiinta (nu ca ar fi singurul).

Am proasta inspiratie sa fiu formal in explicatie si sa folosesc si eufemismul .... sa ma ajutati si pe mine sa... Dăşteptul isi elibereaza ironia ce dadea pe din afara. Ce sa te ajut, organizatia nu e societate de binefacere! Deja, prea-maretul se credea si reprezentant al Corporatiei. Deja vorbea in numele ei. Deja se identifica cu organizatia. Nu-si vedea lungul nasului (adevarul e ca era lung), darmite sa-si dea seama ca face parte dintr-un departament suport.

Idiotul venise in Corporatie cu mai mult timp in urma. Evident, ca mai toata lumea de pe vremea aia, pe pile. A profitat de faptul ca au plecat altii (probabil din cauza lui) si acum se trezise singurul care stia ce si cum cu sistemul. Evident, putea veni oricine mai destept care sa-i preia cu succes in 3 zile tot ce facea. Numai ca asta insemna sa-i fie mancata painea trantorului. Ca atare isi aducea el oameni debutanti. Pe care sa nu-i invete.

In scurt timp, jita (inseamna vita proasta) si-a format un roi de albinute care sa munceasca iar el, trantorul, sa supervizeze si sa nu permita lucrurilor sa se miste fara sa stie el. Evident, se baga si unde nu-i fierbe oala. Ca atare, ma trezesc ca-mi zice Am auzit ca nu te implici. Deja traisem s-o aud si pe-asta. Dupa ce ma luptam pentru supravietuire in sistem, in timp ce el profita de vechile obiceiuri comuniste, eram nevoit sa ascult ineptiile unui magar. In scurt timp, mi-am dat seama de unde trasese concluzia. Se astepta sa stiu (si chiar sa fac) indeletnicirile lor tehnice, ca sa stea trantorul sa se odihneasca si mai mult. Uite, IT-ist nu mai fusesem. Doar director financiar, reporting, contabil, fiscalist, jurist, auditor intern , analist financiar si pe marketing. Dar IT-ist nu.

In organizatia asta s-a lucrat si pe 30 aprilie si de 1 mai, mai continua el. Da’ ce sa spun, parca eu nu venisem pe 30 si nu muncisem si pe 1 pana la 2,30 noaptea, numai ca nu ma vazuse el. N-avea de unde sa stie ca daca muncesti cu adevarat, nu mai ai timp sa te plimbi intre etaje ca sa fii vazut de Maretia Sa. Daca nu muncise niciodata, era greu de imaginat pentru un prostalau ca el. Da noroc ca exista el, dăşteptul de la IT, ca altminteri, pica Corporatia daca nu o sprijinea el. Poate cu nasul lui cel carn.

Am plecat, ca aveam sedinta cu Hitler. Care Hitler si-a intors el capul intr-un stil unic catre mine, intrebandu-ma Mr. Antonescu, did you deliver...?..deadline... functional specifications... Etcetera. Deja am pufnit in ras... Iti dai seama, vorbesti de livrare, deadline cand depinzi de IT? Cand depinzi de dăştept? Pentru comunistul de la IT, astfel de cuvinte nu exista. Exista doar ironie ieftina.

M-am intors de la sedinta si m-am dus iar la IT. Ii gasesc liberi pe cei cu care trebuia sa lucrez. De fapt, oricum ei sunt mai tot timpul liberi pana are timp dăşteptul sa se uite pe ce-au facut. Dăşteptul n-a auzit de delegare. Acolo el e Capul. Nu misca nimeni fara sa stie el. De aceea, nici nu am primit raspunsuri la probleme. Nu ca n-au IT-istii timp, n-are EL, Maretul, timp sa stie de toate si sa decida. Dăşteptul stie doar scuze. Aceleasi de ani intregi. Ca n-are oameni si n-are timp.Dăşteptul n-a auzit nici de ITex Find & Post nici de ITex Organizational Architecture. Daca il intrebi de ce n-a auzit, iti va spune ca n-are timp.

Sa va mai spun ca dupa nici 5 minute de discutie cu gagicile din IT isi face aparitia ca din senin si Dăşteptul? Lipsea martie din post. Sa iscodeasca, nu care cumva sa ii scape lui ceva. Si-a mai facut aparitia de alte cateva ori, parca ma urmarea. Am irosit doua tablete de algocalmin. A fost si un lucru bun din treaba asta, ca nu m-am mai gandit la Neprihanita.

M-am gandit insa cum sa-l fac sa dispara pe Dăştept din peisaj. Pentru ca, daca pe Neprihanita nu mi-o pot scoate inca din minte, pe nimicul asta il pot indeparta. Si din IT, si din Corporatie si din sistem si de peste tot. Il sterg ca si cum as sterge dara unui creion cu o guma. N-am petrecut un cincinal in sistemul corporatist, ca sa nu-i pot folosi toate parghiile la nevoie. Ca sa nu mai aud o gura de canal cum imi zice mie ca stau ca boieru, pe motiv ca nu m-a vazut el de 1 mai la serviciu.

Stiu ca va trebui sa apelez la multe definitii si personaje infierate de mine pe blogul de fata. Partea buna e ca mi-am propus si un dead-line: 1 iulie. De la 1 iulie, va fi un Dăştept in minus in firma. Daca nu reusesc nici asta, imi dau demisia si plec pe o insula. Sau ma duc in audit ca tot s-a eliberat un loc. Sau amandoua. Promit.

Marti, Mai 22, 2007, 03:34 AM 

Provocarea Neprihanitei
     media: 0.00 din 0 voturi

Azi isi aniverseaza Neprihanita pisica. Sau bunica. Nu mai stiu. Asta a fost scuza ei cu exact un an in urma. Daca e Sf. Elena, probabil e bunica. Nu cred sa-si fi numit pisica Elena. De fapt, nici nu cred ca are pisica. Are doar un catel care n-o lasa sa iasa din curte ultima oara cand am intalnit-o. Numai ca nu m-ar fi mirat sa-mi fi zis ca e ziua pisicii. La cate scuze epuizase ca sa amane o intalnire cu mine...

Scuze, scuze, scuze... Nu pot, trebuie sa invat duminica!, mi-a zis joi. A vazut ca nu tine, si a revenit sambata Stii ceva, maine e ziua lu ...! Nu mai stiu daca era pisica sau bunica. Vezi ca vin la tine sa te iau!, am glumit eu evident fara sa am vreun gand in sensul asta. Ha! Nici nu stii unde stau!, a replicat ea starnindu-mi aproape instant provocarea. Vezi ca eu stiu multe, am si o baza de date!, nu m-am lasat nici eu. Ha! Nici nu stii pe ce nume stau eu unde stau!, a continuat Neprihanita.

Azi e o zi frumoasa. La fel ca si anul trecut pe vremea asta. Iar orgoliul meu masculin era mult prea zgandarit ca sa stau in casa intr-o asemenea zi. Auzi, sa nu pot sa aflu eu ceva! Deja se credea Fiona, era int-un turn si nu puteam ajunge la ea! Am aflat repede pe ce nume era trecut apartamentul. Am intrat pe paginialbe.ro dand criterii de filtrare numele strazii si numarul. Am parcurs cele 112 inregistrari si am notat pe cea care se potrivea cu numarul ei de telefon.

Planul A. Ma trezesc la 7,30 si ma imbrac sport sa merg la alergat. Nu oriunde, pe langa Parcul Tineretului . Da, ati citit bine, pe langa parc si nu in parc. Suficient de pe langa cat sa fie in jurul perimetrului in care o condusesem pe Neprihanita acasa de n ori. Ajung in pas alergator la blocul din care imi tresarea inima de fiecare data cand iesea pentru a o scoate in oras. Scot bloc notesul din borseta cu insemnele Companiei si notez blocul si scara. Mai lipsea un ultim detaliu: apartamentul.

Obstacolul 1. Blocul avea interfon. Oricum, nu imi faceam griji, era ora 8 si era putin probabil sa dau ochii cu Neprihanita pana aparea cineva sa-mi deschida. Dupa o seara de dezmat pentru ea si lacrimi si indoiala pentru mine... In sfarsit, apare o baba. Sunt amabil, o ajut cu plasele, fac si conversatie. Ma scuz ca nu pot sa urc in lift, ca ma uit putin pe lista cu intretinerea. De fapt, pentru aia venisem :)

Obstacolul 2. Lista de intretinere nu are nume, doar numere de apartament. Care oricum nu ma ajuta. Apelez la o solutie riscanta. Urc scarile si merg incet si sigur ca un Cadillac uitandu-ma cu coada ochiului la tablitele scrise pe usi. Incerc sa capturez numele care aparea pe paginialbe.ro in dreptul numarului ei de telefon. Evident, nu urma sa sun daca-l gaseam, ci doar sa-i fac in ciuda ca Sic, sic, stiu unde stai, sic! cu prima ocazie.

Din pacate nu gasesc nimic. Cobor si ies din bloc cu gandul ca gasisem macar detalii despre bloc si scara. Ma indrept agale spre metrou incercand sa gasesc un plan B. Ma intreb de ce pe paginialbe.ro nu dadeau toata adresa abonatului. In trecut il dadeau. Ma bate gandul sa ma duc la un oficiu postal sa gasesc o carte de telefon mai veche. Dar unde naiba sa gasesti duminica? Imi trebuia neaparat atunci. Imi amintesc de un mail in care cineva se dadea mare ca Posta Romana are un oficiu postal deschis non-stop in Bucuresti.

Planul B. Iau metroul doua statii pana la Universitate. Cobor si ma indrept pe Batistei. Intreb unde e strada Arghezi. Dupa cazne grele, o gasesc. Urma sa gasesc si Posta minune care ar fi deschisa non-stop. Asteptarile mele erau cam mari insa. Programul era extins intr-adevar dar in nici un caz nu era deschisa peste ora 22 in zilele de lucru si nici duminica nu era program. Plan esuat.

Ma indrept spre o shaormarie, deja mi-era foame. Ma alimentez nu numai cu Shaorma ci si cu idei. De ce or ascunde aia de la telefonia fixa adresa abonatului? In mod evident o au din contract. Ca atare, o au si in baza de date. Gandeste-te, Corporatistule, gandeste-te! Cum sa scot eu informatia? Ce-ar fi sa incerc sa sun la 931? Daca e atat de simplu si merge?

Planul C. Iau mobilul intre 2 muscaturi de shaorma si sun la 931. Buna dimineata , spun eu, fiti amabila, va rog, am o persoana, stiu numele si strada, stiu si numarul dar nu sunt sigur de adresa! Vocea de la celalalt capat e cam acra. Noi va putem ajuta doar cu un numar! Imi vine in minte o replica seaca despre numere cu implicatii sexuale dar ma abtin si iau o voce mieroasa Stiti, vroiam sa fac o surpriza persoanei sa comanda un buchet de flori si nu stiam adresa. Nu o scot la capat. Nu va putem ajuta, noi furnizam doar numere de telefon! Ii inchid scorpiei si o iau agale spre casa.

Imi trebuie un numar de apartament. Atat! Un blestemat de numar, unul singur dintre-atatea date! Ca si un hot de carduri care intercepteaza datele unui card dar nu are CVV-ul de 3 cifre de pe spate! Recapitulez. Am o adresa incompleta cu 43 de posibilitati (numarul apartamentelor de pe scara), o baza de date de pe oDC dar pe care nu apare proprietarul apartamentului si baza de date de pe paginialbe.ro. Imi aduc aminte de corporatie. Ultima oara facusem un SQL in Access cu niste baza de date. Poate iese un plan D din chestia asta.

Planul D. Aung acasa si ma apuc sa filtrez baze de date. Iau baza de date de adrese de pe oDC si dau un filtru dupa toti cei ce stateau pe strada, nr, blocul si scara Neprihanitei. Export filtrul intr-o tabela din Access. 43 de inregistrari. O salvez sub numele de Tabela A. Intru pe paginialbe.ro si filtrez dupa strada si nr Neprihanitei. Export filtrul in alta tabela pe care o salvez sub titlul de Tabela B. Iau manualul de SQL din facultate si fac un Inner Join pe cele doua tabele dupa campul Nume. Dezamagire! Pe interogarea rezultata gasesc doar 12 inregistrari comune. Explicatia? 7 ani diferenta intre baza de pe oDC si baza de pe paginialbe.ro. Mai raman 31 de posibile apartamente.

Oricum, era un progres. 31 de posibile adrese ramase. Las calculatorul de o parte si incerc sa gasesc o hartie. Eu si hartia! Daca ma invatase corporatia numai cu Word si Excel! Si Access pentru situatii speciale Gasesc pana la urma un fluturas de salariu. Il intorc pe verso si imi notez toate cele 43 de apartamente taindu-le pe cele 12 de pe inner join. Nu imi pleaca gandul de la acritura de la 931. Ma ambitionez si imi pun in gand sa ii demonstrez si aleia ca aflu informatia chiar de la ei. Iau un creion intr-o mana si telefonul in alta si ghici ce fac cu hartia din poza de mai jos?

Planul E. Ei, da, sun din nou la 931. Buna ziua, va rog frumos spuneti-mi si mie am un prieten, Stoica, nu mai stiu prenumele dar sta la adresa [....] apartamentul 2. Astept cu nerabdare raspunsul. Pai e un domn Stoica, spune ea, dar nu sta la apartamentul mentionat! Hmm, deci ei stiau toata adresa! Nu, doamna, sigur sta la apartamentul 1! Sta ea putin, Nu, daca vreti va spun numarul pe care il avem noi pentru dl Stoica, dar nu sta la adresa mentionata! Tai cu o cruce numarul 2 de pe foaie si spun Nu, va multumesc, inseamna ca s-a mutat cel pe care il stiu eu, cred ca aveti in baza de date un alt domn Stoica! Inchid si sun din nou. Surpriza, raspunde acritura care ma repezise prima oara!

Nu e bine. Ma gandisem ca sun la nr. 931 de 31 de ori, imi vor raspunde 31 de persoane diferite si voi obtine prin confirmare sau prin eliminare raspunsul mult dorit. Dupa cum se vede, socoteala de-acasa si socoteala din targ nu prea se pupa. Ce naiba, era duminica, cati ar putea fi de serviciu in Bucuresti sa raspunda unor maniaci ca mine? Bucuresti? Am zis Bucuresti? Hei, dar cine-a zis ca trebuie sa sun in Bucuresti? Wow, si sunt 40 de judete si eu mai am doar 30 de numere. Ce geniu sunt!

Planul F. Cum sa fac sa sun la 931 in provincie? Imi amintesc ca de Craciun le-am facut cadou la ai mei un telefon cu afisare a identitatii apelantului. Pentru asta, trebuia sa aflu ce tip de centrala are blocul ca sa stiu daca e compatibila cu telefonul. Imi spusesera tot cei de la 931 cum sa fac, formez prefixul, apoi 931 apoi 111, ca sa fie 10 cifre. Imi fac o lista a judetelor cu oamenii cei mai amabili.

Iau telefonul si, cu o inspiratie de zile mari, formez 0264 931 111. Ati sunat la Relatii cu Clientii, numele meu este [..], cu ce va putem ajuta? Da, deja intrasem in UE Repet intrebarea adresata si catre Bucuresti cu un usor accent de imprumut si folosind numarul magic 29 in loc de 2. Nu, imi pare rau, spune ea spre nefericirea mea initiala, sta la apartamentul 26. 26? A zis douazeci si sase? Asa simplu sa fie? Puteti repeta?, zic eu cu inima crescanda. Sta la apartamentul 26. Yeeeees! Fac un cerc mare in jurul lui 26. Baigui ceva repede si inchid sarind 3 metri in sus de parca as fi castigat la loto. Eram un mic hacker in devenire! Facusem fata provocarii.

Am mai stat o ora sa fac o licitatie printre florarii on-line cu livrare la domiciliu , o ora sa ma gandesc la ce mesaj sa-i transmit la adresa aia a ei a naibii de secreta si astept ora 8 seara sa primeasca micul buchetel. Numai ca... am mai scris in articolul precedent si nu imi place sa repet. Scufita Rosie nu fusese la Bunicuta sa-i duca merinde si sa se intoarca acasa sa invete. Dupa cum afirmase. Ci... se intalnise cu vreun lup. Care i-a mancat cartea de studiu si cu care a vagabondat pana spre miezul noptii. Si continuarea o stiti.

De cateva luni mi-a interzis si sa o sun. Ganduri tot mai negre ma napadesc pe zi ce trece. Nu stiu ce sa mai fac. Nu mai pot sa ma prefac ca am uitat-o, sa zambesc mereu cunoscutilor, sa arat ce bine imi merge! Nu mai pot sa suport cand vad ca fiecare lucru, fiecare locsor, fiecare cuvant, are reverbatii in trecutul cel nu prea indepartat in care e invariabil si Neprihanita. Nu mai vreau sa stiu de nimic!! Deja am obosit gandindu-ma la ea fara sa pot face ceva! Imi mai dau mie termen de-o luna sa supravietuiesc in conditiile astea. Hai, doua! Ca sa fiu consecvent cu postul anterior, voi fixa dead-lineul de 1 iulie data la care voi lua o decizie. De a ramane sau de a migra. Pe o insula! Singur! Am zis!

Luni, Mai 14, 2007, 11:30 PM 

Responsabilitati sociale corporatiste
     media: 0.00 din 0 voturi

Acest post nu o va aduce inapoi pe Raluca. Nu va sterge toate rautatile si neadevarurile care s-au spus despre ea in presa. Nu va reduce durerea prietenilor si familiei pentru pierderea suferita. Nu va schimba prea multe din sistemul actual corporatist. Va aduce la lumina doar 10 reguli dintr-o infinitate de alte reguli pe care toti ar trebui sa le respectam. Pentru a ne proteja si pe noi dar si pe altii pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai repete. Oare pe cate dintre ele le respecti? Pe cate le vei respecta dupa ce vei citi acest post? Sa incepem decalogul.

Esti unul din adeptii conceptului ‘9 to 6’? Da? Ti se intampla sa zici uneori E 6, nu mai stau, ca doar nu m-am maritat cu firma? Sau chiar mai des? Te-ai gandit oare ca nici cei carora le spui acest lucru nu s-au casatorit cu corporatia? Si ca n-au nici ei vreun castig din faptul ca stau peste program? Ca o ora din timpul tau poate insemna 2-3 ore peste cele inca 5 din program pentru cel pe care n-ai vrut sa-l ajuti? Ca cineva va ajunge la epuizare pentru ca tu nu vrei sa faci riduri?

Esti unul din angajatii HR? Atunci probabil ca pleci acasa in medie la ora 9. Seara. Mai ales daca esti intr-o more senior position. Evident, nu pleci ultimul. Exista intotdeauna oameni pe care ii gasesti cand vii la serviciu si pe care ii lasi cand pleci. De multe ori, sunt zilnic aceiasi oameni. Ai facut ceva sa incerci sa afli de ce? Poate doar glume si ironii... Ghici cine pleaca diseara ultimul? Pe cine pariem?

Faci parte din conducerea unei corporatii? Da? Inchei contracte peste contracte ca sa castigi bani? Spui ca ai destui oameni care sa acopere proiectele? Dar daca dintre oamenii aia incep sa plece si raman doar unii? Ii incarci pe ei cu toate sarcinile? Daca acei clienti sunt niste magari si nu respecta termenele? Te porti cu manusi cu ei? Clientul nostru, stapanul nostru? Dar angajatul nostru ce e? Sclavul nostru? Penalizari pentru depasirea termenelor de catre clienti nu s-au inventat? Sau asta e valabil doar pentru firmele care detin monopolul? (vezi Electrica).

Esti simplu angajat? Vezi ca unul din cei aflati pe acea more senior position (ca e greu de tradus) munceste mult prea mult? Ai putea sa il/o ajuti? Da? Si de ce nu te duci sa-l intrebi? Eu am facut asta si n-am murit. Ba dimpotriva, am invatat multe lucruri care mi-au folosit ulterior si am legat si prietenii pe care sa ma pot baza. Ai putea sa incerci pe viitor. Cu siguranta, nu iti va dauna si nici nu va rade nimeni de tine.

Esti mare director, mare patron, mare partner, key person? Lucrezi aproape non-stop sustinut de baxuri intregi de cola, cafele si tigari? Nu te simti doborat si simti ca nu e nicio problema daca si angajatii iti urmeaza exemplul? Te-ai gandit ca poate nu toti au constitutia ta? Si ca o fire mai plapanda care a lucrat zeci de zile consecutiv ar putea ceda? Probabil ca nu, trebuie sa se intample o tragedie ca sa iti dai seama.

Lucrezi la bugetari, in Ministerul de Finante ? Zici ca daca anul financiar se termina la 31 decembrie pentru toate firmele, totul e bine? Pun pariu ca de-abia astepti 20-21 decembrie ca sa iti iei concediu pana pe 5-6 ianuarie beneficiind si de zilele libere de buget? Te-ai gandit ca in perioada asta oamenii stau in ger sa faca inventar in hale? Ca nu o data s-a intamplat ca auditorii sa isi petreaca noaptea de Anul Nou in tren venind de la inventarul de la Baia Mare catre Bucuresti? Te-ai gandit ce inseamna sfarsitul de aprilie pentru o firma de audit?

Esti student la o facultate privata de medicina? Ai dat spaga ca sa treci examenele? Ai rezervat un loc la o clinica privata? Te-ai gandit ca in mainile tale sta viata unor oameni? Sau spui ca daca esti generalist si dai trimiteri aiurea sau trimiti oameni bolnavi acasa nu se va intampla nimic? Mai gandeste-te!

Ai invatat din greu si ai reusit sa obtii calitatea de membru al unei asociatii profesionale? Ai uitat probabil deja unul dintre principii. Sa nu defaimezi un alt membru. Fie ca acel membru este tot o persoana fizica sau este o firma. Ai crezut ca protectia anonimatului oferita de un ziar nu incalca acel principiu. Te-ai inselat! Si oricum, nu e deloc frumos sa iti platesti politele fata de fostii colegi si fostul angajator folosindu-te de drama altora.

Esti internaut? Ai un blog al tau sau tocmai ai intrat pe un forum? Crezi ca poti scrie orice beneficiind de libertatea exprimarii? Te-ai intrebat oare daca nu ar trebui sa si cunosti ceva despre subiectul in cauza? Te-ai gandit ca postul tau scris in totala necunostinta de cauza poate cauza durerea celor afectati cu adevarat de acel eveniment? Probabil ca nu, tu trebuie sa fii cel mai tare sa-ti impresionezi prietenii si gagicutele.

Daca sunteti OAMENI (asta am mai scris-o pe un blog, dar pentru unii a fost degeaba) va propun urmatorul exercitiu:
Inchideti ochii si ganditi-va la cercul vostru de prieteni apropiati. Concentrati-va si alegeti dintre toti acesti prieteni pe cel mai bun la suflet, acela care-si ajuta intotdeauna prietenii, acela care e mereu dezinteresat si apreciat de toti ceilalti.

Imaginati-va despre acesta ca a murit si tot felul de oameni care nu l-au cunoscut spun acum despre el ca a fost lacom, avid, obsedat de ascensiune, teribilist si neinteles.

Deschideti ochii. Vi se pare un vis sinistru si infricosator? Pentru noi, cei care am cunoscut-o pe Raluca, acest cosmar este acum realitate.
Toti cei care au cunoscut-o (si sunt foarte multi in aceasta categorie) au avut si vor avea intotdeauna numai cuvinte frumoase despre aceasta persoana minunata.

Daca v-a miscat catusi de putin acest exercitiu si daca aveti o farama de respect pentru cei care sufera dupa moartea ei, incetati acest circ dezgustator si lasati-o sa se odihneasca in pace.

Au fost doar 10 sugestii, redactate acum dupa ce apele s-au mai calmat. Poate mai stiti si voi suficiente exemple. Poate unora le va fi de folos, poate unora le va iesi repede din minte. Acelora care au o atitudine incorecta fata de oameni in general. Stiu ca ma lupt cu morile de vant, dar am pornit o cruciada impotriva acestor erori care fac din corporatismul romanesc ceva de nedorit. Mi-am propus sa remediez aceste erori, macar in corporatia mea. Am si un dead-line: 1 iulie 2007. Daca nu, voi migra pe o insula! Am zis!

Luni, Mai 7, 2007, 10:44 PM 

Cultura ritmului incetinit
     media: 0.00 din 0 voturi

Un alt model de lucru primit pe mail:
In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant.

Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa si simpla ar fi ideea. Este o regula.

Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate.
In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor. Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza evaluari, etc..., SI LUCREAZA.... dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita nu prea inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic ;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori ;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic ;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare, in fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati in masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu: "Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet."
Iar el mi-a raspuns pur si simplu: "Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food". Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association), al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia (foarte interesanta pagina de Internet, vizitati-o). Ceea ce predica aceasta miscare „slow food" este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate.

Ideea este de a se contrapune spiritului „Fast Food" si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de „Slow Food" serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita „Slow Europe", dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a „grabei" si „nebuniei" generate de globalizare, de dorinta de „a avea in cantitate mare" (nivelul vietii) opus la „a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana".

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand de un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita „slow attitude" atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa faca mai putin, nici sa se obtina „calitate si productivitate mai mici", ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres. Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim. Inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator) , MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: „Cu rabdarea trece marea" si „Graba strica treaba" sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie desfranata? Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de „calitate fara graba", chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde „calitatea umana"?

In filmul „Parfum de femeie" exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde: „Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand." La care orbul ii raspunde: „Stii, viata se traieste intr-o clipa.", si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp.
Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.
Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: „Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul."

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, „ca sa nu piarda timpul" atat de valoros in aceasta lume globalizata.

O zi buna!

Miercuri, Mai 2, 2007, 07:32 AM 

Cum sa filosofezi din Jennifer Lopez intr-o zi de 2 mai
     media: 5.00 din 2 voturi

Ieri visam amândoi la o lume perfectă
Ieri cuvintele prisoseau buzelor noastre
Dar privindu-ne în ochi ne spionam inimile
Iar privirea ta nu trăda adevărul.

Ieri ne-am promis că vom cuceri intreaga lume
Ieri mi-ai jurat că dragostea noastră va fi eternă
Dar e de ajuns să te inşeli o singură dată
Ca sa inveţi ce inseamnă sa iubeşti sincer.

Ce-ai făcut ?
Azi ai distrus speranţa cu mândria
Azi mi-ai tulburat privirea cu furia
Ai sfârşit povestea noastră cu mânia
Şi ai confundat toată dragostea pe care ţi-o dăruiam
Cu libertatea de a-mi frânge inima

Ce-ai făcut ?
Ai reuşit sa distrugi dimineţile
Să spui cuvinte care au sfârşit nopţile noastre
Ai terminat iluziile mele cu farsele tale
Ai uitat că dragostea era cea mai importantă
Şi ai distrus de una singură relaţia noastra.

Mâine se va naşte o nouă zi în universul meu
Mâine n-o să-ţi mai vad numele scris în versurile mele
N-o să mai ascult pareri de rau
Şi o să ignor remuşcările tale fără să mai sufăr.

Mâine voi uita că ieri eram iubitul tau fidel
Mâine nici măcar n-o să mai am motive să te urăsc
Te voi şterge din visele mele
Iar vântul va alunga pentru totdeauna amintirea ta.


Jennifer Lopez – Que hiciste


Mda, nu m-am apucat sa compun poezii, era intr-adevar Jennifer Lopez intr-o traducere aproximativă. Doar o traducere în grabă, într-o banală zi de 2 mai 2007, la mulţi ani după ce a văzut lumina zilei cea care pare a-şi fi făcut un ţel în viaţă în a se juca cu inimile oamenilor. Îmi amintesc că nu cu mult timp în urmă îmi făcusem un adevărat obiectiv în a-mi stinge toate ofurile într-un mesaj kilometric drept feedback la originalul mod în care am fost tratat de onomastica mea. Acum însă, mi-a mai pierit entuziasmul, s-au întâmplat lucruri destul de bulversante, mă refer aici la moartea Ralucăi, dar şi la alte lucruri pe care nu le pot povesti, nefiind suficient de corporatiste. Mă voi rezuma la trei paragrafe, o prea scurtă călătorie pe axa timpului. Aşadar......


Ieri... Ieri credeam în promisiuni. Ieri credeam că soarta este soartă şi nu ceva de neatins (alt citat dintr-o piesă latina, de data aceasta Cambio Dolor – Natalia Oreiro ). Ieri credeam în ceea ce-mi spun oamenii. Ieri îmi deschideam sufletul. Ieri nu credeam că poţi fi judecat pentru propria suferinţă. Ieri exista speranţă.


Azi... Azi sunt atat de copleşit de tot, incât nu mai pot decât să tac. Azi dau tot, şi primesc răutate la bunătate, nerăbdare la răbdare, mândrie la modestie, orgoliu la inţelegere. Azi am învăţat cât de mult te pot durea anumite cuvinte. Azi am observat că fiinţa cea dragă din Corporatie se poate transforma peste noapte în ceva de nerecunoscut .


Mâine... stiu... sunt un caz pierdut, femeie pe care s-o iubesc mai mult decat pe Neprihanita nu exista, o sa sufar o viata intreaga dupa ea, ea o sa se marite si o sa faca copchii, si pe la 80 de ani o sa ne intalnim intr-un azil, si ea o sa-si dea atunci seama ce prostie a facut ca nu m-a ales pe mine, si eu cu o lacrima pe obraz voi muri impacat ca Neprihanita m-a iubit.
(for this scenario, special thanks to wtf).... sau poate nu..............


Dacă te simţi vizată de aceasta călătorie in timp, dacă simţi că melodia (sau traducerea melodiei) lui Jennifer Lopez îţi este dedicată, atunci azi este ziua ta. Astăzi tocmai ai împlinit 30 de ani. Şi întrebarea nu este ?Que hiciste? Intrebarea este Ce vei continua să faci?

Marti, Mai 1, 2007, 11:27 AM 

The Day of Labor that did not kill anybody
     media: 0.00 din 0 voturi

In the last decades, 1st of May is not perceived anymore as the International Labor Day. Now, Labor Day seems something old, obsolete and not in accordance with the modern trends. Now, it is more common to go out to a beer or to a barbeque, throwing out the litter in the forest or to go the seaside and sleep on the beach.

The 1st of May is now just an ordinary day assimilated to a Sunday, a day off. If elections are coming, it is the best way to grab some free beers and some stakes from each candidate. Everyone’s happy for the spring arrival, everybody is happy for a day of not going to the office.

Twenty years ago things were different here. There were big parades celebrating Labor Day. Most of the people were there because they were forced to. They were forced to hold posters to express their attachment to a Communist Party based on workers’ labor.

Now it is quite normal to reject anything related to that gray era. Anything related to Labor is associated with communism. I don’t know why many people associate this former Labor Day celebration with the unemployment and the right to work stipulated in the National codes. Maybe this was inoculated by the communist propaganda in their continuous fight against western economies.

In fact, the origins of this celebration are in... United States. In 1884 a convention of The Federation of Organized Trades and Labor Unions of the United States and Canada set May 1, 1886 as the date by which the eight hour day work would become law. The celebration of Labor Day has its origins in the eight hour day work movement, which advocated eight hours for work, eight hours for recreation, and eight hours for rest.

Talking about the 8-hour day movement or 40-hour week movement (even if the communists imposed 48 hours per week) this had its origins in the Industrial Revolution in Britain, where industrial production in large factories transformed working life and imposed long hours and poor working conditions. With working conditions unregulated, the health, welfare and morale of working people suffered. The exploitation of child labor was common. The working day could range from 10 hours up to 16 hours for six days a week.

Nowadays, the situation is not different, both in Eastern Europe and in UK and US. It is true, we all have now a paper stipulating 8 working hours per day, 40 hours per week. The same paper stipulates no more than 8 hours overtime that should be paid by employer. Unfortunately, it is just a paper called employment contract. That’s all.

Nothing has changed from the situation as 200 years ago. We still work effectively up to 16 hours per day, even 7 days a week. The employment contract and the Labor Code were drafted just to be breached by the employers. The community outside multinational Companies does not care about us. We are often told we do this only for money and that the Labor did not kill anyone.

Unfortunately, this is not a valid statement anymore. Nine days ago, Raluca, a young manager from a multinational Company in Romania has died after physical exhaustion. This is not a singular case. There were also cases in Greece and US. Everybody started to blame the employers, but nobody searched for the interdependencies of the corporatist system. The case is perceived like a singular Company exploiting its employees that should be punished. Things are not like this. The entire system is overloaded, you depend also on customers and suppliers time which are also as busy as you are. There is a chain of overdue tasks propagating each other with an uncontrollable speed.

For the corporate guys, the 1st of May will remain as the end of busy season, the day when we celebrate the survival after a long busy period (usually from November to April in the Finance and Audit field). For Raluca, it is too late. In Chicago, several people died 130 years ago for an 8 hours day work on paper. Maybe we all wonder how many people should die for a more human working day. And this time, not only on paper.


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.444
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare