Memoriile unui "corporatist"

Nu se poate, mi-ai dat o veste foarta proasta, m-ai omorat!, mi-a spus ultima data la telefon Raluca, fata a carei poveste este cap de afis la Stirile Pro TV.

11 martie 2006. Dupa o vacanta in Belgia si Olanda, Neprihanita venea sa ma amageasca din nou cu iluzii. Ne-am intalnit si am plecat impreuna la celebra petrecere unde mi-a dat suvenirul (de fapt nu era suvenir, semnificatia ascunsa era mai directa decat ma asteptam) de aici. Ar fi ramas o petrecere obisnuita, ar fi fost doar o noua seara de iluzii si amagiri cu Neprihanita, daca nu as fi zarit o fata singura la o masa, privind in gol la fumul de tigara. Am recunoscut-o, o mai vazusem de 2-3 ori, Raluca fiind de la firma care imi audita corporatia. Am ezitat sa o salut, nu stiam daca ma va recunoaste. Petrecaretii nu se ingramadeau la masa ei, era renumita pentru volumul enorm de munca, probabil considereau ca fata nu stie nimic decat munca.

La plecare insa, am trecut pe langa masa ei si nu am putut ramane indiferent la privirea de inger, la ochii ei negri patrunzatori. Ce faci, Raluca? Cum mai e la servici?, am baiguit eu, vadit emotionat. Am schimbat cateva vorbe, nu prea multe pentru ca Neprihanita se inghesuia deja inspre usa barului El Comandante. Sa nu mai muncesti asa mult, am ingaimat eu catre Raluca, cautand-o deja cu privirea pe insotitoarea de atunci. Deja s-a aflat vestea ca muncesc prea mult?, a zambit Raluca amar cautand cu privirea o continuare a discutiei, un prim dialog in seara respectiva. Era greu sa nu afli despre zilele si noptile petrecute non-stop pe altarul muncii, in scopul servirii stapanului suprem: clientul. Deja Neprihanita nu se mai zarea prin multime, am spus un Pa, ai grija de tine! si am plecat, dar chipul si privirea Ralucai m-au urmarit mult. Cate as fi avut sa-i spun si totusi nu am putut! Pentru ce, pentru continuarea amagirilor cu cea care m-a facut sa sufar un an intreg?

Martie-aprilie 2006. In corporatia mea, lucrurile se precipita. Muncim ca nebunii pana la 3-4 dimineata atat in zilele de lucru cat si in week-end. Trebuie sa ii satisfacem pe noii investitori. Ni se spune ca e o firma mare investitoare, una dintre cele mai mari din lume. In paralel, trebuie sa finalizam inchiderea de an, sa facem situatiile MOF si IFRS. Vin si auditorii, 3 saptamani de workfield. Ma lovesc din nou de aceleasi ineptii pe care credeam sa le fi rezolvat. De aceleasi acceptiuni pe care auditul le capata pentru personajele dubioase din firma mea.

Ma lovesc iar de contabilul de pe vremea lui tataie care nu intelege cat de multa asigurare poate adauga un audit la corectitudinea intocmirii situatiilor financiare. De fapt eu vorbesc limbi straine, contabilul nu stie de situatii financiare , el stie de Bilant. De formularul luat cu 7 lei de la papetarie care trebuia completat cu pixul. La ce o trebui fisierul ala in Word de 25 de pagini cu toate notele alea complicate la situatii financiare? Ce-o fi aia risc de piata si risc operational de scrie pe-acolo si-ntreaba copiii aia de auditori? Ce diferenta o fi intre control si audit? De ce ne-or cere astia pe mama si pe tata? Ca nu mai imi vad capul de treaba si ei intreaba de datorii contingente? Ce-or fi alea? Lasa, contabilule, stai tu linistit, ca ma ocup eu, ce conteaza daca in loc de 1 noaptea mai stau si pentru astea si plec la 3-4? Ce conteaza daca ii tin si pe auditori din treaba? Lasa ca aia iau bani multi, uite noua cati bani ne ia!

Stau ore intregi sa ii conving pe directori sa le dam baza de date cu produsele. Ce sa faca cu ea?? Ce-i aia reconciliere operational cu contabilitate? Sunt date confidentiale, daca astia le dau la concurenta? In fine, stau si caut contractul cu auditorii unde sunt cuprinse clauzele de confidentialitate . Si mai pierd o ora cu cautatul si cu explicatii ca la clasa I... Ce mai conteaza o ora, pot sa plec si la 5 acasa. Sau mai bine nu mai plec deloc, pot sa raman la serviciu.

Nici auditorii nu pot sa lucreze. Plimbatul cu zaharelul e o adevarata arta la departamentele operationale. Lasa ca nu gasesc acum, vin eu la tine in 5 minute, li se spune adesea (care 5 minute se transforma intr-o zi jumate). Avocatul e ca de obicei de negasit pentru confirmarea litigiilor, furnizorii ne raspund din an in Pasti la confirmarile de sold datorii si nimeni nu se preocupa pentru urgentare, trezorerierul se face ca ploua cand e vorba de conventii de depozit iar lista de open items creste.

Soseste momentul scrisorii de reprezentare (rep letter). Evident, CFO-ul si managerul general cauta nod in papura. Dead-lineul pentru finalizarea jobului e de mult depasit. Auditorii incep alte joburi fara a termina de auditat corporatia noastra. Nu suntem singurii, deja lucreaza la 3-4 joburi concomitent. Intr-un tarziu terminam si noi si ei, se termina si sezonul, suntem toti lesinati dar n-a murit nimeni. Inca.

Iulie 2006. Primim un mail cutremarutor de la PR-ul firmei de audit. Laura, manager pe Taxe, a murit. Dupa o saptamana de lucru extenuanta, Laura (in bluza gri semitransparenta in poza de mai jos) se indrepta cu masina proprietate de serviciu spre o nunta in Iasi. Din cauza oboselii accentuate, a pierdut controlul volanului, masina izbindu-se violent de un parapet metalic. Dupa 6 zile in coma, Laura a parasit aceasta lume. Oboseala face prima victima, dar toata lumea pune intamplarea pe seama ceasului rau si a pisicii negre.

Nici in departamentul de audit, apele nu sunt mai linistite, desi e extra-sezon. Raluca este de departe cea mai solicitata. Preia sarcini dupa sarcini, fiind constienta ca daca va spune nu, ea va fi cea careia i se va spune ca are o problema. Ar vrea sa plece, dar nu isi poate imagina ca ar avea timp sa-si faca un CV sau sa plece brusc la ora 6 pentru a ajunge la interviu. In cele din urma, obtine o oferta, dar isi da seama ca nu poate parasi ceea ce face iar promisiunea promovarii ca manager o face sa continua calvarul.

In corporatia in care lucrez, apele devin tulburi. Apare o echipa ciudat de expati, care incep sa-si exploateze sclavii pe plantatie. Maimutoii strainezi incep sa-si dea cu parerea daca n-am face o economie schimband echipa de audit. Taranii parveniti se credeau la piata. De ce as cumpara rosii cu 3 lei, daca alaturi e 2.50 lei? Sa le explici ce inseamna un dosar permanent? Greu, dar reusim. Echipa de audit avea totusi sa se schimbe. Managerii plecasera masiv din firma, la fel si seniorii. Se pastreaza unul din juniori, senior-pauza, iar managerul e Raluca.

Anul 2007. Nesimtitii din echipa de expati sar peste cal din ce in ce mai sus. Intervin peste situatiile financiare fara a intelege ce e acolo. Sunt nevoit sa lucrez pana la ore tarzii chiar si in preajma sarbatorilor. Datele trebuie confirmate mai nou de niste frecatori de menta de la dep. Risc care nu inteleg nimic si care imi franeaza orice progres. Mai mult, apare amenintarea renuntarii la IFRS in favoarea standardelor din tara asupritorilor.

Produsele firmei sunt din ce in ce mai ciudate, iar conditiile contractuale nu mai reflecta nici tangential substratul economic. Ca atare, sunt nevoit sa regandesc intreg sistemul pentru evidentierea ajustarilor de inchidere IFRS. Nu am nici cel mai mic sprijin, toti de deasupra mea sunt varza dar stiu sa ceara. Apelez la Raluca. Evident, numai de mine nu are timp. Reuseste totusi sa ajunga printre alte cateva excursii la clienti. Isi da seama de complexitatea si riscul ajustarilor, dar are incredere in mine. Deja are proiectia volumul de munca.

Asuprirea din partea multinationalei mele creste. Deja eu le fac pe toate. Sunt si fiscalist, si consultant, si director financiar. Mai ramanea sa le duc cafele javrelor de satrapi. Gafele expatilor devin evidente. Mi se cere sa le dau solutii pentru indepartarea efectelor negative. Nu stiu si se decid sa apeleze la auditori. Idiotii nu inteleg ca in fee-ul perceput de firma de audit nu intra si servicii de consultanta. Raluca nu stia insa sa spuna nu, bunul simt o impiedica sa faca asta. Stia de asemenea ca sefii ei ii vor cere sa nu supere clientii si sa umble cu manusi. Isi pierde ore in sir pentru cercetari si da un raspuns pentru care alti consultanti ne-ar fi cerut mii de euro.

Intre timp, tot mai multi manageri pleaca. Pe Raluca o vad tot mai rar, ei punandu-i-se in brate toti clientii managerilor plecati. Nesimtirea multor clienti, majoritatea firme comuniste privatizate recent, provoaca intarzieri inacceptabile. Raluca este ingropata intre joburi, muncind zi si noapte. Partenerii din firma nu misca un deget in fata GUNOAIELOR de directori si manageri si ce-or mai fi din marile firme auditate care nu au elementarul bun simt sa respecte un termen convenit cu un furnizor de servicii, de altfel poate singurul care adauga valoare mizeriilor produse de ei.

Nici eu nu sunt in paradis. Cererile vin in valuri. Obtin initial o amanare a unor ajustari pentru standardele din tara asupritoare. Initial. Pentru ca mai tarziu se razgandesc si mi se pune acelasi dead-line atat pentru situatiile lor stupide cat si pentru situatiile financiare IFRS si MOF auditate. Simt ca nu mai fac fata dar nimic nu mai conteaza pentru mine. Ma certasem cu Neprihanita si totul era gri si negru. Nu mai conta daca e zi sau noapte, daca trec pe rosu sau pe verde, daca mananc sau fac foamea, daca sunt bolnav sau sanatos, daca dorm sau lucrez, daca mor sau supravietuiesc.

Cu un ultim efort, apelez la fosta sefa, aflata acum intr-un departament care lucra numai dupa standardele cele straineze. Evident, ma lovesc de acelasi zid, maretii actionari sunt prioritari. Si ce daca nu terminam cand le-am promis la audit? Amanam termenul! O sa accepte, doar le dam o groaza de bani! Cine sunt auditorii astia?

In cele din urma, un singur lucru ma trezeste la viata. Seful meu este mult prea prost ca sa mai pot lucra pentru el. Asa ca ies temporar de pe financiar, nu cu multe zile inaintea auditului pe 2006. O sun pe Raluca. Reactia ei o puteti surprinde la inceputul insemnarii. O asigur ca ma voi ocupa si in continuare de proces chiar de voi fi in alt departament. Avea insa toate motivele sa nu ma creada.

Lucrurile nu decurg dupa promisiunea mea. De unde sunt acum, nu pot controla ce se intampla. Seful cel prost si expat se inmoaie cand suna unu de la vreo 3000 km, ca cica ala-i mare. Comuta toate trupele sa-i dea aluia nu’s ce date chipurile cruciale. Ai mei oameni nu mai fac fata, sunt si prea putini, nici n-au experienta, iar disponibilitatea mea e limitata. Intre timp, auditorii vin, cer dar ... nu primesc. De-abia spre final, lucrurile incep sa se miste si auditorii trebuie sa le faca pe toate in cateva zile.

16 aprilie. Reusesesc si ai nostri dupa 3 saptamani intarziere sa dea MOF-ul si IFRS-ul. Raluca si echipa sunt obligati sa munceasca pentru capii rautatilor din corporatia noastra desi au cu totul altceva planificat. Ceva obisnuit, muncesc in acelasi timp si pentru jobul planificat si pentru noi si pentru alte 10 corporatii super-renumite dar care n-au bunul simt sa respecte o conventie. Termenul: cat mai repede, ca se apropie 30 aprilie si trebuie dat MOF-ul la Administratie.

Raluca numara cele 15 zile ramase din busy-season. Acum are insa si o raza de speranta. Reusise sa obtina o continuare a jobului la aceeasi multinationala dar in afara tarii. Undeva unde nu exista acelasi sfarsit de an financiar pentru toate firmele, unde clientii respecta termenele, unde nu se munceste decat rar peste program. Zilele nu trec insa usor. Dupa saptamani bune de stat mai mult pe la serviciu si pe la clienti decat pe-acasa (inclusiv in week-enduri), fata continua calvarul flancata de dosare ale clientilor celor rai si obraznici.

20 aprilie. Ultima zi din saptamana. Asta-i o gluma buna pentru auditori. Pentru ei, zilele de week-end sunt acele doua zile in care vin la serviciu in blugi si in care se umple bucataria pana la tavan de cutii de pizza. Raluca e la capatul puterilor, dar nu poate spune PANA AICI. O asteapta dosarele de la jegurile de oameni care conduc marile multinationale din Romania dar care nu stiu cat rau poate face nesabuinta lor. Ii este din ce in ce mai rau dar nu vrea sa se opreasca. Colegii intervin si este dusa mai mult pe sus la doctor.

Din pacate, desi Spitalul Municipal era la doi pasi, Raluca este dusa la acea clinica jalnica cu care firma lor avea contract. Aceesi clinica la care fratele unei alte colege de-a Ralucai a fost la un pas de moarte pentru ca desteptii de la CMU nu au putut identifica o peritonita avansata, diagnosticul fiind ca nu are nimic. Acelasi diagnostic ii este dat si Ralucai care este trimisa acasa. Restul.... il stiti de la stiri.

Raluca a murit ingropata intre dosare, laptop si pisicile ei. Am omorat-o si eu pentru ca nu mi-am infipt unghiile la timp in gatul mamiferelor ce-mi tineau loc de sefi. Au omorat-o patatii de la asa-zisele corporatii auditate care nu stiu decat sa ceara. Nu si sa respecte termene. A omorat-o o clinica privata de doctori pe banda rulanta angajati pe pile careia Colegiul Medicilor refuza sa-i retraga autorizatia. A fost ucisa de un sistem corporatist bolnav implementat gresit in Romania inca de la inceputuri.

Sa-ti fie tarana usoara, Raluca! Si fie ca moartea ta sa insemne ceva pentru viitorul corporatist. Nu te vom uita niciodata!