Joi, Martie 29, 2007, 12:21 AM 

Lost: Naufragiatii Corporatiei
     media: 5.00 din 1 vot

Cu cat stau mai mult si ma afund in toata activitatea bizara din corporatie, cu atat mai mult mi se pare ca traiesc in ....LOST. Si oricat de mult as avea de munca si la orice as veni acasa in seara de joi, primul lucru pe care il fac este sa intru pe oDC. Se intelege ca primul lucru pe care il voi face maine este sa dau un search dupa Lost 3x14 Expose.

Stiu ca nu sunt singurul cu acest tabiet si in mare parte acest post se adreseaza tuturor acelora care fac acelasi lucru precum si celor care urmaresc constant pe AXN si TVR1 acest serial. Pentru ceilalti insa, voi incerca sa fac in cele ce urmeaza o scurta descriere. Dupa ce cursa companiei aeriene Oceanic # 815 s-a prabusit pe o insula din Pacific, naufragiatii au fost obligati de imprejurari sa gaseasca in interiorul lor puterea de a supravietui. O putere pe care nici n-o banuiau. Au descoperit ca insula ascunde multe secrete: urmele unei creaturi care ii pandeste din jungla, un urs polar, un grup straniu numit de naufragiati "Ceilalti", un vapor din secolul al XIX-lea, numit Black Rock, si mai multe buncare misterioase, toate purtand simbolul Dharma, aparent o organizatie stiintifica.

In film, avionul Oceanic 815 se prabuseste pe 22 septembrie 2004. Nici avionul meu nu picase cu mult timp in urma. Atras nu de magnetismul insulei, ci de al promisiunilor desarte din prezentarile de la Zilele Carierei. Si la noi in corporatie, personajele se imparteau in Losties (cei rataciti prin jungla cea stufoasa de pe insula corporatista) si Ceilalti (aia rai, care sunt de mult acolo si nu pot fi intelesi). Sa luam galeria de personaje la purecat. Vom incepe cu LOSTIES

Jack? Ma ofer sa fiu eu. E cel mai frumos, cel mai destept, saritor, ajuta mereu oamenii si cum eu pe deasupra sunt si cel mai modest.... De fapt, l-am ales pentru ca a fost tradat. Si de Ceilalti (ca si mie ce mi-au facut....) dar mai ales de catre Kate. Bine, in cazul meu #1 aka Corporate Stres Item aka Dragostea din Tei a ales pe cineva din afara insulei, nu un Sawyer. Iar #2 aka La otra aka Neprihanita a ales... ce-o fi ales nici ea nu stie, chiar as vrea sa aflu ... in fine, urmatorul articol al ei e!

Sawyer? Din nefericire, am cunoscut si nesimtiti d-astia. Chiar era unul, statea si se hlizea ca tampitul in monitor in timp ce noi ne blestemam zilele cu atata munca. Ma strecor in spate, idiotul juca Hattric cu alti prostalai ce lucrau probabil la stat. Din cand in cand mai zanganea si Messengerul strident. Probabil alti trantori care-i vindeau tipsuri. I-am sugerat ca locul ala e al cuiva care chiar munceste si care trebuie sa vina. A zambit din nou tamp, intreband unde scrie asta. Am plecat eu, deja ma mancau pumnii.

Jin? Oho, chinezi sunt destui in firma. De fapt, in toate firmele. Chinezi vin, chinezi pleaca. Dar nici nu se chinuie sa invete ceva, Doamne fereste! De ce sa-si munceasca ei capsorul sa inteleaga cate ceva? Nu-i mai bine s-o tina pe-a lor? Pe deasupra, se mai si supara daca incerci sa le atragi atentia balmajind tampenii numai de ei stiute.

Sun? Surprize d-astea tot apar exact cand te astepti mai putin. Ascunderea adevarului e un adevarat mod de viata pentru astfel de persoane. Ba chiar inventeaza adevarate romane despre care chiar si tu ai putea jura ca sunt reale. Si aici as putea s-o nominalizez din nou pe La otra/ Neprihanita. Ufff! Trebuie neaparat sa ma descarc in articolul urmator, ca tot e saptamana mare .

Ar mai fi si altii, dar hai sa trecem la THE OTHERS! Cei lasi, imprevizibili, si care n-au altceva mai bun de facut decat sa ne urmareasca cu sisteme de supraveghere tot mai complicate si tot mai ascunse. Cei care cauta sa ne invrajbeasca si sa ne foloseasca. Cei care mai atrag din cand in cand cate un Lostie izolat in plasa.

La unii se vede ca mai au ceva uman. Vezi Juliet. Cea pe care as putea-o compara cu unii middle manageri. Cea pe fata careia se vede ca nu vrea decat sa plece de pe insula. Asta dupa ce a tot complotat si a vazut ca nu merge sa-i detroneze pe-aia mari. Si a incercat sa se alieze cu losties dupa o serie continua de miniciuni.

Ben? E seful cel mare. Cel mai mare dintre cei vizibili. Un fel de top manager din Corporatiile noastre. Un adevarat Pinochio prin minciunile pe care le spune cu frecventa unui metronom. Cel care are ca deviza Divide et impera. Atat cu the others cat mai ales cu losties.

Magnificent Jacob? O, da! Multinationalele au si un astfel de personaj. Cel nevazut. Despre care toti vorbesc dar nu si-ar dori sa-l vada in fata pentru ca ar ingheta. De obicei nici nu il vad. E Seful cel mare al Insulei, al Corporatiei la nivel global. Pentru Microsoft Romania , acesta e Bill Gates. Culmea, el chiar a venit in Romania! Dar de obicei, e unul, il tot vezi in poze primite pe mail de la marketing zugravit in cele mai frumoase culori, de zici ca eu un atoatestiutor intangibil! Evident, daca l-ai lua la intrebari, te-ar imbarliga de n-ai mai sti cum te cheama! Dar cum acest lucru nu se va intampla pentru ca este foarte, foarte sus......

In fine, e tarziu, deja mai sunt cateva ore pana apare episodul din Lost. Si nici n-as vrea sa-mi pun in cap fanii Lost-ului care ar avea alte pareri. Ca atare, le urez succes celor din serial cu gasirea unui way-out. Pentru ca la noi, situatia e fara iesire: singurul loc in care vei putea pleca va fi...pe o alta insula!

Luni, Martie 26, 2007, 09:50 PM 

Locatia: Livada cu caisi
     media: 0.00 din 0 voturi

E primavara, au inflorit pomii, unii chiar au infrunzit, si ce poate fi mai frumos si mai poetic decat sa privesti de la fereastra Corporatiei o livada de caisi, printre atatea dosare si laptopuri. Uneori, mai vezi un avion cum se pregateste sa aterizeze, si-ti aduci aminte din copilarie cand strigai Avion cu motor, ia-ma si pe mine in zbor. Nici un bloc sau o cladire mai inalta in zare, numai casute si ogoare intinse.

Pe langa acest peisaj desprins parca din Alecsandri, al spatiilor exterioare fara limite, nici inauntru nu te-ai putea plange de aglomeratie. Intr-o realitate comuna in care de-abia faci rost de un coltisor de birou, in care alergi dupa un cablu de retea la care sa-ti conectezi laptopul dupa ce-ai venit de la client, aici nu vei avea aceste probleme. Toti angajatii, indiferent daca au ceva vechime sau tocmai s-au angajat, au biroul lor. Si problema salilor de interviu si de conferinta este rezolvata.

Poluare? Putina, este totusi un drum european care trece pe langa corporatie. Plus lucrari la un pod, care trebuie insa sa se termine. Oricum, cu toate podurile si toate celelalte cladiri in curs de constructie, slabe sanse sa se atinga macar jumatate din poluarea (inclusiv fonica) de pe Magheru, mai ales cand trec toti DEMENTII care se lauda cu niste infioratoare masini de zgomot numite motociclete. Iar daca ai fereastra inspre livada de caisi... singurul zgomot pe care l-ai putea auzi ar fi .....mugetul unei vaci ratacite.

Izolare? Doar la prima vedere. Ok, poate tu ai corporatia undeva in centru dar totusi acest ‘undeva’ face sa nu ai decat doua chiosculete in imediata apropiere la care un iaurt light sau o ciocolata mai scumpa par un adevarat moft pentru vanzatoare. Nu este cazul si in corporatia de langa livada. Pentru ca imediat langa sunt doua hypermarketuri de unde poti avea toti ce vrei. Ba chiar poti sa-ti faci si cumparaturile pentru acasa dupa ce ai terminat serviciul.

Spatii de parcare? Cate vrei. Suficiente si pentru manageri si pentru juniori. Si pentru clienti, furnizori, vizitatori. Asta chiar in fata cladirii. Cred ca nu mai este nevoie acum sa amintesc de caznele matinale zilnice cu gasirea unui loc de parcare undeva intre doua masini parcate pe trotuar sau in fata indicatorului de ‘stationare interzisa’ care au loc in cazul corporatiilor amplasate central.

Toate acestea nu mi se intampla mie. Din pacate. Sau din fericire. Vom dezbate problema. Am experimentat senzatia la un partener de afaceri al corporatiei mele. M-am dus acolo sa... cumpar ceva. Produs, serviciu, nu mai are importanta. Important este ca am ajuns si acolo unde tot mai multe corporatii isi muta angajatii in speranta cresterii profitului prin scaderea cheltuielilor cu chiria: unde a intarcat mutu iapa.

Cum am ajuns acolo? Greu, si trezindu-ma cu noaptea in cap. Adica pe la 7 fara ceva, ca mai devreme nu m-ar lasa ficatul fara sa cedeze. Am plecat la 7,30, cu ochii intredeschisi. Scenariul clasic. Coloane ale infinitului la semafor, claxoane, semafoare luate de 5-6 ori, destepti cu jeepuri care depaseau pe linia de tramvai etc. Dupa un adevarat record la semaforul de la intersectia Aviatiei - DN1, am reusit sa ajung la destinatie dupa o ora. De fapt, aproape de destinatie. Am parcat la un hypermarket din vecinatate, pentru ca daca as fi stat sa caut un loc unde sa pot intoarce si sa parchez chiar la corporatia respectiva as mai fi facut inca 20 de minute. Evident, am facut doar o ora pentru ca stateam cat de cat in zona de nord a Capitalei, acum imi e greu sa-mi imaginez ce s-ar fi intamplat daca as fi stat in Berceni sau in Aparatorii Patriei.

Oricum, a fost doar o zi. Si spre norocul meu, aveam masina. Doua lucruri care nu se aplica si pentru cel putin 70% din angajatii acelei companii. Si ce solutie sa aplici? Sa stai o jumate de ora pana gasesti un taxi plus inca o ora jumate pana ajungi la destinatie? Sa pierzi 2 ore dimineata si inca doua ore seara si sa mai dai si 60-70-80 de lei zilnic pe taxi?

Evident, mai-marii corporatiei au inventat o masura: un microbuz care sa plece dimineata si seara la anumite ore de la sediul Corporatiei pana la un punct mai aproape de oras. Numai ca...... surpriza! Era vorba de o Corporatie d-asta in care angajatii faceau parca un concurs care sa faca mai mult overtime ! Si-atunci cum sa mai ajungi in timp la microbuz? S-au mai gandit ei mult si bine, si le-au mai dat niste tokenuri cu care sa acceseze reteaua de acasa.

Aparent, inca nu e chiar atat de rau. Ok, hai sa vin acum spre sfarsit si sa spun ca e vorba totusi de o companie... de consultanta!! In care sunt intr-adevar cateva persoane din departamente suport dar marea majoritate isi petrec tot timpul alergand la divesi clienti aflati in toate locatiile din Bucuresti.

Asadar, sa ne transpunem in pantofii consultantului care trebuie sa ajunga la lucru unde a intarcat mutu iapa. Trezirea la 6 si ceva. La 7 plecarea. Cu autobuze, tramvaie, metrou pana in piata Charles de Gaulle. La 8 hai sa zicem ca ajungi dar depinde de zona in care stai. 15 minute de asteptare in medie pana pleaca microbuzul. La 8,45 ajungi in dreptul corporatiei dar trebuie sa mai mergi pana la primul sens giratoriu ca sa poata soferul sa intoarca. Astfel ca la 9 si-un pic esti in sfarsit la lucru. Stai pana la 10 cand suni taxi ca sa ajungi la client. Dupa 15 minute de sunat, gasesti un taxi care iti promite ca ajunge in 20 de minute. Ajunge in 25. E deja 10,40. La 11,40 esti la client. La 17,30 esti dat afara ca la alte firme programul chiar se termina la ora aia. Trebuie sa ajungi iar la birou sa-ti revizuiasca managerul munca. Asa ca la 19,00 esti inapoi in Corporatie. In fine, la ora 23,00 ajungi la un compromis cu sefu sa te pasuiasca pentru o alta zi. Dupa alte eforturi de gasit taxi, reusesti sa pleci si sa ajungi acasa la 0,30. Evident, nevasta crede ca ai fost la femei, nu la munca asa ca trebuie sa te chinui sa-i explici situatia

Bilant: 17 ore jumate de la iesirea din casa pana la intoarcerea de la munca. Din care n-ai muncit mai mult de 9-10 ore. Restul, transport si masa. Nu mai pun aici la socoteala ca uneori mai ai treaba prin oras. Treburi administrative, mai trebuie sa gasesti un notar, sa mai vezi niste apartamente daca vrei sa cumperi, sa te mai duci la doctor etc. Caz in care ar fi mai bine sa sugerezi Corporatiei sa ia si un pat acolo, eventual si un dus.

Destul de trist bilant mai ales cand stii cate promisiuni ti-au fost facute. Recunoastere, promovare, bla-bla (vezi si postul A better deal with another pimp). Si cu toate astea, no life! Sau, ca sa adaptam un cantec candva la moda, I wonder how, I wonder why, yesterday you told me about the blue, blue sky, and all that I can see ....is just another..... Apricot tree.

Miercuri, Martie 21, 2007, 10:43 PM 

Dragostea din tei
     media: 0.00 din 0 voturi

Nu stiai ca nu trebuie sa te indragostesti niciodata de cineva de la serviciu? mi-a spus nimeni alta decat Aida, scorpia, a carei imblanzire am descris-o mai spre inceputurile blogului. Se intampla sambata spre duminica la ora 4, dupa ce venisem de la o nunta ai carei miri trecusera amandoi, la momente diferite, prin corporatia noastra. Si, bineinteles, la care nunta, subiectul (sau dpvd gramatical, complementul) intrebarii de mai sus... a fost. Ca daca nu ar fi fost, vorba basmelor, nu as mai fi povestit. Si daca ar fi fost singura tot ar fi fost ceva....

Revenind la intrebare, nu, nu stiam. Asa cum nu stiam ca e foarte posibil sa se intample, in conditiile in care 12-14 ore ti le petreci in aceeasi cusca numita birou, inchis alaturi de semeni de sex opus. Cum nu stiau nici cei patru suedezi luati ostateci intr-o banca in 1973 ca se vor indragosti de rapitorii lor (de aici si denumirea de sindromul Stockholm). Asa dupa cum nici necunoscutii care au fost surprinsi trecand pe Brooklin Bounce in 11 septembrie 2001, nu stiau ca se vor indragosti unii de altii dupa momentele de panica traite impreuna.

Nu stiu nici macar daca acea cusca cu pereti de sticla a fost evenimentul declansator. Sau daca, exercita EA intr-adevar o atractie mistica. Sau daca, potrivit si revistei FlyStar, mottoul zodiei EI era “Amprentele digitale si fulgii de zapada nu sunt singurele elemente caracterizate prin unicitate absoluta.” Daca amestecul ei incredibil de unicitate si comun m-au facut poate s-o vad ca pe un ingeras, incapabil sa raneasca pe cineva, asa cum isi mai imagina chiar si ea cateodata.

Ne-am intalnit, ca sa folosesc un termen din fotbal, in inter-sezon.. Ea era printre cei transferati, eu eram transferat in inter mercato in sezonul trecut. Nu ma omorasem cu munca in extra-sezon, in parte si pentru ca pe vremea aia asta era tendinta, firmele nu auzisera inca de canale alternative. Probabil ultimul an de boierie, pentru ca din anul urmator am devenit un fel de tvr: cu channel 1 si channel 2, corporatia zapand intre ele la fiecare schimbare de anotimp.

Toamna a trecut insa, la fel si iarna muncind zile dar mai ales nopti pe channel 1. A fost o perioada greu de uitat, in care noptile erau mereu animate, mancand pizza si band cola dupa cola incercand sa rezistam printre dosare si situatii. Am inceput ca in filmele cu prosti, tachinandu-ne pe proiecte, intalnindu-ne dimineata in troleu si lasand-o noaptea la 1-2 cu taxiul decontat de firma in Tei. In cartierul Tei, nu in copacul descris de O-Zone.

Au urmat cliseele corporatiste. Weend-uri petrecute ca o prelungire a saptamanii de lucru la serviciu, dupa care urmau telefoane peste telefoane noaptea. Imi amintesc si acum de temerile ei, unele intemeiate, altele nu. In fine, nu voi depana povestea, nu acesta este scopul blogului. Altminteri, nu ar mai fi fost nicio evolutie de la jurnalul intim colorat cu floricele ce-l tinea sora-mea la 12 ani pana la notiunea de web log.

Mi-a ramas insa in minte debitul ei verbal deosebit care m-a bantuit multa vreme. Si vorbele in vant. Imi amintesc si acum cand imi spunea cu seninatate ca sunt singurul care are grija de ea. Culmea ironiei e ca intr-adevar asa era. Nici nu stiu daca a realizat vreodata ca acela a fost poate singurul moment cand a fost sincera.

Mai citesc inca o data horoscopul ei din FlyStar: Consideri ca ti se ranesc cu usurinta sentimentele. Intr-adevar, probabil ca era chiar o boala in cazul ei. La faza cu consideratul, ca in realitate.... Tradarea celorlalti si iminenta unei raniri din partea semenilor devenisera un lait-motiv in discutiile ei. Atat de dese incat am si crezut-o. Pana la urma un singur ranit a ramas din toata povestea asta: eu !

La un moment dat, a inceput sfarsitul. Pentru ca a venit un team-building. Parca ziceam ca o sa scriu un post despre team-building, nu? Doar e un termen de baza in dictionarul oricarei corporatii. Numai ca acela n-a fost un TB obisnuit, a fost mai degraba o iesire in afara orasului la sfarsit de saptamana . Si n-a fost cu toata firma, doar cu anumiti corporatisti care am lucrat pe un anumit proiect la un moment dat. Si oricum, nu mai imi amintesc mai nimic. Decat ca EA nu folosea telefonul doar ca sa vorbeasa cu mine. Si ca CINEVA anume se zbatea din rasputeri la telefon s-o vada in acel week-end. Evident, acasa, in Tei.

A venit in cele din urma si vara, moment in care corporatia a schimbat din nou canalul: pe channel 2. Si care canal inca avea un.... rating mai slab. Suficient ca fiecare din noi sa aiba ceva mai mult timp. Pentru mine, timp de reculegere. Pentru ea, mult timp de vorba. Cu toata lumea, devenise doar o moda sa dai cartile pe fata. Repertoriul obisnuit, cat de mult e tradata si ranita. De data asta ceva mai concret, a iesit la iveala din vorbele ei un dobitoc si un nesimtit.

Si nu erau doua persoane (sau doua animale) ci una singura. Aceeasi persoana, acelasi dobitoc si nesimtit definit de ea in vara, a insotit-o si la Christmas Party. (Cu care ocazie mai adaug un post viitor pe lista, la categoria Dictionar: Xmas Party). Comunitatea din Corporatie fusese schimbata pe o comunitate mai veche.

Partea dureroasa a fost insa locatia. Acel Xmas Party fusese organizat chiar la acelasi hotel la care era organizata si nunta de la care tocmai ma intorceam, fiind condus spre casa de cea care obisnuise in trecut sa fie scorpie. Am avut destule de motive sa nu merg. Imaginea lor, pe marginea balconului in acorduri de muzica de pian si in decorul de Craciun imi revenea in minte obsesiv. Si, din pacate, nu mai era doar in imaginatia mea, ci chiar avea sa se intample iar eu stiam ca se va intampla. Nu la un Xmas Party, ci intr-o seara de mai, la nunta a doi fosti colegi.

Am avut si motive sa merg. Poate ca in primul rand pentru miri. Poate pentru ca am crezut ca atatea alte prezente agreabile vor contracara doua prezente nedorite. Sau poate chiar am crezut ca voi primi ajutor de la cineva pe care eu am ajutat-o cat am putut de mult, si care s-a dovedit a fi o deziluzie extraordinara (despre care voi scrie pe larg in urmatoarele 6 saptamani).

Am decis totusi sa merg. Ca altminteri, incalecam pe-o sa si n-as fi spus povestea asa. S-a intamplat ceea ce stiam ca se va intampla. Ca ma voi stapani mult sa nu iau furculita de pe masa si sa o infig cuiva intre ochi. Sau intre picioare mai bine. Dar am rezistat pana la capat. Si atunci si la urmatoarele petreceri. Comunitatea ramanea comunitate orice as fi facut. Am ramas insa cu un ghimpe in inima la fiecare reuniune. Si la fiecare trecere prin Tei in drum spre serviciu. Si bineinteles cu un gust mult mai amar (fata de ceilalti ascultatori) la fiecare difuzare a piesei celor de la O-Zone.

Miercuri, Martie 7, 2007, 11:51 PM 

Where do you see yourself in five years?
     media: 0.00 din 0 voturi

In the early spring of 2003, Lavinia, a lady from the HR department of a well-known multinational Company asked me for the first time this question. After four years, I still have not the slightest idea of what I’ll do in the spring of 2008.

Perhaps this is the most asked question in job interviews around the world, especially in the American corporations. Maybe one of the fewest things that haven’t changed over the years in the recruiting practices. And also, maybe the only one that is used globally, with no local influences.

Here is the classical idea. The famous corporation has a junior position that anyone would want. Nobody would leave such a Company for anything in the world. It is a great honor for everyone to work there. There is no competition and many pretenders for that job. Now here comes the recruit, whose ideal is to work for the famous corporation.

The recruiter is brilliant, who pretends to be interested in the applicant’s career plans: Where do you see yourself in five years?. And the applicant says, proudly, “My goal is to secure an entry level position at the Yellow Corporation and become a manager within five years”. Great! So this was the differentiating factor, and he gets the job. And he lives there happily every after, being a manager and later a top manager.

Well, it is not a story, this is what Mr. Scott Howe, from Dahlstron & Company tries to suggest in his article. In the same article, he says Many people only have a vague idea of what kind of work they want to do or what their personal and professional goals might be. These people never do the critical thinking that is necessary to create a plan for their careers. More important, they don’t make a commitment to follow their dreams. No, really?

This is just one of the many articles with the same subliminal message: how pathetic employers or external recruiters think the people are. All equals, no difference. In their view, everybody is a robot. You go to high-school, grab as many courses as you can in order to be accepted to college and then you ruin your life trying to climb up as many stairs as you can on the scale of a particular job. Meanwhile, you permanently lick your boss, dig your opponents’ grave, and watch your butt from other potential opponents.

Of course, five is a key term for them, it is like the number three in the old fairy tales. It is like a contest, how many stairs you can jump, how many promotions you can get. It is like a key performance indicator (ya, the famous KPI) for an individual. It is often a long-term objective in the employees’ annual assessment in the case of some imbecile multinational Companies.

Five years..! Well, five years ago I was a student with no intention to work until my graduation. Now, the trend is to work as soon as possible even from the first two years of faculty in order to get more chances to get a job in a multinational. Four years ago, I got my first job. Well, I couldn’t have guessed from a million times my job now at that time. I didn’t even now that such a job exists. I grabbed every opportunity offered by the market, watching constantly the demand and the offer for each field. I changed frequently my position and field both intra and inter companies.

I grew faster than any other mate that made the mistake to remain faithful to his employer and/or job. It is well known that your earnings in a multinational will not grow with more than 20% from one year to another. I didn’t look back, I had no strings attached. Faithfulness did not seem to be one my strengths... but don’t tell this to the girl I’m dating I changed frequently my positions, tasks, field of activity, without thinking on my career over 5 years.

Anyway, answering to this question does not seem to be anymore a problem if you are smart enough. Try to type this question on google. Do you see now how many tips and tricks are available? There are recruiting agencies posting on-line all kind of lies meant to confuse the sound obsolete beliefs of the employers. So how relevant should this question be?

Anyway, I have the strong intention to pay Lavinia a visit next year. I want to see if she could see my last five years. Maybe I’ll pretend to apply for a manager position like she wanted me to say four years ago. I am curios if she will recognize the ‘shy and the introverted guy’ that she labeled me at that time. By the way, do you think I’m shy?


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.303
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare