Luni, Februarie 26, 2007, 10:09 PM 

De cind a incetat munca sa fie munca?
     media: 0.00 din 0 voturi

Iata un mail primit azi care nu precizeaza sursa articolului (gazeta, situl), ci doar scriitorul: Adrian Stanciu. Desigur, cu prima ocazie cand voi afla, voi posta informatii suplimentare. Asadar:

De cind a incetat munca sa fie munca?
Adrian Stanciu

Unul dintre cliseele care inca se mai vehiculeaza pe la noi e acela ca romanii muncesc putin. Desigur ca afirmatia e adevarata pentru multi dintre noi. Dar nicidecum pentru toti. Adeseori ea e infirmata masiv de realitate.

Exista foarte multi romani, am cunoscut chiar eu o multime, care muncesc mult mai mult decit majoritatea europenilor. Si numarul lor e in crestere. Acum ceva vreme ma aflam la sediul unui client din Viena, unde aveam o misiune de consultanta. Am iesit la un moment dat din biroul pe care mi-l alocasera ca sa cer secretarei sa-mi caute un document si am constatat cu stupoare ca in sediu nu mai era nimeni. M-am uitat la ceas si era sase seara. Si nu mai era absolut nimeni. Doar intr-un colt, ratacit, am mai vazut un baiat maruntel care scria ceva la un calculator. M-am dus sa-l intreb ce s-a intimplat cu restul lumii si am constatat cu surprindere ca era roman. Mi-a explicat ca austriecii nu lucreaza dupa ora 17.30 nici un minut.

O vreme mi-am amintit acest episod ca pe o dovada ca noi nu sintem asa de lenesi si ingalati cum ne crede lumea. In ultima vreme insa am inceput sa-mi reconsider opinia pentru ca constat ca se accelereaza o spirala furibunda a devenirii, a succesului.

Oamenii par sa se fi angrenat intr-o cursa catre nimic, dar care a devenit brusc mai importanta decit orice altceva. In vara asta a avut loc un festival al filmelor de superamatori in care au fost invitati sa concureze oameni obisnuiti din companii. Tema era sa faca o parodie de 15 minute despre un film celebru. Cam jumatate dintre ei au ales ca parodia sa fie despre firmele sau produsele lor. Atit de preocupati sint despre ceea ce fac incit nici atunci cind se distreaza nu se mai pot distra decit in modelul corporatiei. Au aparut jargoane de corporatie, in romgleza, de o barbarie infioratoare pe care oamenii le folosesc fara nici cel mai mic sentiment de stinghereala.

Pe scurt, toata viata lor a ajuns sa graviteze in jurul unei firme sau al unui produs pe care firma respectiva il fabrica sau il vinde. Iertat fie-mi sexismul, dar constat ca fenomenul e de-a dreptul ingrijorator la femei. Probabil din cauza presiunii puse asupra lor de o cultura care a considerat multi ani femeile inferioare in afaceri, acum simt nevoia sa demonstreze, inca in plus fata de barbati, cit sint de dedicate si de capabile.

Am cunoscut mame care au venit la serviciu pina cu doua saptamini inainte de nastere si apoi si-au lasat copiii in seama bonelor si s-au intors dupa trei luni. Daca le intrebi ce le mina, spun ca se plictisesc acasa, ca nu se implinesc si ca au nevoie sa faca ceva important. Ce fel de societate sintem pe cale sa cream in care mamele cred ca e important sa vinzi detergent la gospodine si neimportant sa-ti cresti copiii?

Asa ca, din ce in ce mai des, am inceput sa ma gindesc ca austriecii aia nu erau chiar prosti. Sa nu uitam, totusi, ca munca e o servitute al carei rol este sa ne asigure traiul. Sigur ca, de vreme ce sintem acolo, e bine si energizant si pentru noi sa o facem cit mai bine si sa avem cit mai mult succes. Dar viata noastra cea de toate zilele incepe, totusi, o data ce am inchis in urma noastra poarta pravaliei. In mod paradoxal, oastfel de atitudine ajuta chiar institutia in care lucram. Vom fi mai relaxati, mai productivi, mai putin predispusi la conflicte si rivalitati interne, mai echilibrati si, mai presus decit orice, mai umani.

Intr-un singur cuvant, bestial! Iata un articol extern care vine sa-mi demonstreze inca o data majoritatea ideilor de pe acest site.

Duminica, Februarie 25, 2007, 08:23 PM 

Expatul
     media: 5.00 din 2 voturi

Cazul tipic de multinationala : isi deschide pravalia si-si aduce oameni din afara pe posturile cheie. Inregistreaza firma din Romania ca SRL (uneori SA) si mai creaza un holding prin Cipru sau Antilele Olandeze ca sa transfere profiturile in off-shore si sa plateasca impozit mai mic.

Urmatorul pas, inevitabil, este aducerea sefilor care nu pot veni din afara. Actiune care seamana cumva cu cea din istoria romanilor, cand in 1866 am acceptat un print strain pentru a primi recunoastere internationala. Sau mai degraba cu cea a antrenorilor de fotbal straini (vezi Alexanco) care vin in Romania pentru a primi licenta de antrenor mult mai repede decat ar fi obtinut-o in tara lor.

Ei sunt cei care din middle management in tara lor ajung direct on top in Romania. Cei pentru care dictionarul de neologisme al limbii romane a adaugat un nou cuvant: expatul. Am facut repede o analiza a expatilor. Cea mai buna categorisire nu poate fi facuta, evident, decat pornind de la tara de origine. Asadar….

Americanul/australianul
Programul tipic al expatului american (sau australian, chiar nu sunt diferente) este urmatorul. Dimineata vine ceva mai devreme la serviciu, dar asta doar pentru a da telefoane in tara. Ziua nu prea il vezi pe la birou, se duce la intalniri sa bea cafele. Pe la 6, maxim 6:30 seara o sterge elegant nu inainte de-a arunca o privire cuprinzatoare peste tot biroul. La petreceri el e de obicei sufletul, el tine speechul si tot el e cel care bea pana numai stie de el si ajunge acasa pe trei carari. Eventual cu masina, ‚drink and drive’ parand a fi un adevarat principiu la ei.

Indianul
Astia sunt adusi din principiul de baza al corporatismului: cost-
cutting. Adica sunt mai ieftini si nu te mai trec transpiratiile cand le afli, prin cine stie ce mijloace, salariul. Sunt foarte greu de inteles, trebuie sa faci adevarate eforturi pentru a le intelege engleza vorbita intr-un dialect unic. In trafic sunt adevarate dezastre, se pare ca la ei functioneaza numai prioritatea ‚de vaca’ si cum in Bucuresti prin ‚vaca in trafic’ intelegi cu totul altceva decat ce inteleg ei… E bine sa te asiguri ca ai polita de asigurare full pentru masinile pe care le dai lor.

Germanul/austriacul
Au aparut masiv in ultimii ani, mai ales prin privatizari si achizitii. Astia sunt foarte greu de pacalit, mai bine nu incerci. E greu de citit ceva in ochii lor cand vorbesti face-to-face, poate niste cursuri de ghicit te-ar ajuta daca esti corporatist si ai un expat german/austriac drept sef. Daca vrei sa faci niste glume sa mai destinzi atmosfera, ar fi bine sa te asiguri ca ei nu sunt in preajma. Altminteri, sunt toate sansele sa fii interpretat gresit. Sunt niste adevarate monumente de solemnitate, chiar nu inteleg cum e posibil sa stai asa stana de piatra atata timp…

Francezul
Il recunosti usor, are un accent care-i tradeaza imediat natia. Uneori nu-si gaseste cuvintele, o mai ia pe franceza. Spre deosebire de personajul anterior mentionat, este de obicei cu zambetul pe buze. Nu de alta, dar e mai dulce senzatia cand esti persecutat cu zambetul pe buze. E mai incapatanat ca un turc si are sangele clocotind in vine, nu degeaba e latin. Nu e bine sa intri in conflicte cu ei. Mai bine le zambesti si tu si te prefaci ca e bine.

Grecul
Grecul este un alt personaj foarte intalnit in corporatiile romanesti. Si poate unul dintre cele mai omogene personaje fara diferente majore de comportament de la un exemplar la altul. Descrierea cea mai scurta si potrivita: mic, agitat si al dracu. Uneori iti vine sa-l bati. Numai ca nu e cea mai buna solutie. Astia chiar nu glumesc cand zic You’re fired. E bine sa ai un mobilier foarte solid care sa reziste la schimbarile repetate de dispozitie ale grecului care obisnuieste adesea sa bata cu pumnul in masa.

Britanicul
Exista un cuvant care-i caracterizeaza 100%: bullshiting. Exista si un campionat mondial de bullshiting, in care concurentii bullshit-eaza pe diverse teme care mai de care mai neimpresionante. Asta nu si pentru bullshit-eri. Ei gasesc intotdeauna o motivatie impresionanta chiar si pentru stersul prafului. Cine sunt castigatorii acestor concursuri ? In mod evident, intotdeauna englezii. Aaaa.. .si cam asta a fost, alte lucruri mai inteligente n-am observat la ei.

Indiferent de natie, expatul este cel este cel care semneaza rapoartele. Tot el este si cel care le verifica inainte... sa vada daca nu sunt erori de formatare sau gramaticale. Uneori chiar face un tabel cu fraza care trebuie inlocuita vs. fraza buna. Exemplu. Fraza de inlocuit: 'societatea a raportat' (2 spatii). Fraza corecta: 'societatea a raportat' (doar un spatiu). Asta ca tu, fraieru de junior sa stai sa te uiti pe tabel, sa gasesti fraza in raport si sa stergi un spatiu. Sau ca tu, fraieru de senior sa delegi juniorului respectiva munca dupa care sa o mai si verifici si tu inainte de a o da la revizie. In timp ce el, expatul, primeste aprecierea pentru reviziile foarte bine documentate.

Tot expatul este si va fi intotdeauna cel mentionat in orice prezentare favorabila despre firma iar toate meritele ii vor fi atribuite lui. Pe el il gasesti in presa, in raportul anual, in tot ce inseamna imaginea firmei in afara. Adevaratii artizani ai succesului, cei din spate, nu vor fi amintiti decat in team-buildinguri, la micile receptii organizate din an in Pasti si la petrecerea de Craciun. Si atunci in mod colectiv. Ca doar nu l-am putea eclipsa noi vreodata pe expat.

Luni, Februarie 19, 2007, 10:30 PM 

Restrictii pe net
     media: 0.00 din 0 voturi

Miercuri dimineata am fost deranjat de IT-ist in timp ce navigam pe gamebookers. Tocmai cand ma hotarasem sa devin si eu patriot si sa pun un X2 pe Benfica – Dinamo. Motivul? Capii corporatiei se gandisera mult si bine sa ne restrictioneze accesul la anumite situri pe internet. M-am gandit ca o fi vorba de situri pornografice si/sau rasiste/ antisemite etc., ceea ce nu m-ar fi incurcat prea mult. Lipsa de resurse nu duceam, aveam si acasa net

I-am lasat sa isi configureze setarile de IP/ proxy si alte denumiri profane pentru mine. Timp in care m-am gandit daca sa pun cumva 1X si la Steaua – Sevilla. Dupa cum spuneam, m-am hotarat sa tin si cu Steaua si cu Dinamo in UEFA, doar nu era sa-i urmez exemplul lui Borcea (care tine cu Sevilla) si al lui MM (care tine cu Benfica).

Numai ca surpriza.... Cand sa accesez siteul, in locul logo-ului cu GB, am gasit un text mare scris negru pe alb: Access Forbidden according with Company’s policy. Am crezut ca facuse IT-istul vreo gluma, il stiam ca e stelist. Numai ca.... surpriza... compania cea multinationala chiar ne pusese un filtru pe siturile de pariuri.

Nu prea aveam timp de certuri, am deschis Excelul ca trebuia sa inchid un cash-flow cat mai repede. Nu merge!, il aud pe IT-ist. Am crezut ca devenise expert peste noapte in situatii financiare asa ca am ridicat privirea sa vad ce sfaturi are. Numai ca nu vorbea cu mine. Ci cu o colega careia nu ii mai pornea programul celebru de instant messaging Yahoo! Messenger.
Eu nu observasem, nu il mai deschideam ziua, aveam flash-backuri negative cand mai intra la otra on-line.

Mi-am dat seama repede, am selectat ‘Firewall with no proxies’ si totul a mers snur. Nu erau atat de inteligenti incat sa blocheze portul. In rest, se vede treaba ca studiasera ceva, erau restrictionate toate siturile care permiteau web messenger gen meebo sau e-messenger. Doar mig33.com mergea, dar inca nu stiu cum functioneaza acest site. Oricum, daca facuseram sa mearga aplicatia de Messenger, ce mai conta web-messengerul? Asa imi venea sa le arat mai-marilor din Corporatie degetul mijlociu insotit de un YOU, LOOSERS!

Nu insa acelasi succes l-am avut cand a fost vorba sa imi accesez mailul personal de gmail. Si tocmai in ziua in care vroiam sa trimit un CV la o firma interesanta! Am incercat sa imi fac cont la un provider de mail din Romania: email.ro, kappa.ro.... Dar, spre stupoarea generala, si acestea intrau deja in categoria de restrictii: private e-mail. Pana la urma am gasit: artel.ro.

De unde pana unde insa aceasta vanatoare de vrajitoare? Cum aflase filtrul lor cel de import de siturile romanesti de e-mail? IT-istul a dat din cap, ca nu stie. Intr-o firma in care barfa era insa la loc de cinste, nu a trecut mult timp pana sa aflu. Pur si simplu facusera un sondaj. Sa vada pe ce situri se intra. Ca sa le restrictioneze in caz ca nu erau business.

Aceasta era de altfel si motivul pentru care ni se spunea ca nu au timp niciodata, ca IT-istii sunt ocupati cu alte proiecte. Nu livrasem un draft pentru un client important pentru ca IT-ul in loc sa-mi faca un raport, numara forumurile pe care intra poporul. Repararea aplicatiei de baza durase o zi pentru ca nu avea cine sa lase vanatoarea de mailuri private. La fel si noul proiect fusese amanat pentru ca cineva trebuia sa vada ce entertainment exista pe net de ne impiedica pe noi sa muncim. Motivul invocat de IT pentru toate aceste cazuri? Lipsa de resurse.

Si care era de fapt ideea? Ca stam pana la 11-12 noaptea la servici ca sa ne jucam? Sau care? Sau vroiau sa fim roboti, sa stam toata ziua cu nasul in documentele de lucru cu ochelari de cal? De ce ne restrictionau mailul? Ca sa nu mai trimitem CV-uri de pe adresa privata? Alta modalitate nu mai exista oare?

In fine, prindem un IT-ist si il inghesuim intr-un colt. Ca ei aveau toate detaliile. FAQ 1: De ce mailul privat? Raspuns: ca sa nu se poata trimite fisiere confidentiale. FAQ2: Pai si de pe adresa de firma nu s-ar putea scoate? Raspuns: Nu, ca aia e monitorizata si va prindem imediat. FAQ3: Nu le putem scoate pe stick? Raspuns: Se vor dezinstala stickurile si CD-urile. FAQ4: Deci nu mai putem asculta nici muzica? Raspuns: Nu, ca nu da bine sa va vada sefii cu castile pe urechi. Se va sterge toata muzica de pe calculatoare. FAQ5: Ne confiscati si iPod-urile personale? Raspuns: N-am primit instructiuni in acest sens.

In fine, i-am lasat in comunismul lor imbecil si am apelat un site. Unul super misto, pe care poti uploada fisiere de pana la 710 MB si pentru care ti se da un link de unde le poti descarca. Mi-am incarcat tot ce era mai interesant si le-am descarcat acasa pe calculatorul personal. Ca tot ii promisesem unui prieten de la firma concurenta ca i le dau . Doar asa facea si el, nu? La serviciu mi-am pus handsfree-ul la mobil si i-am dat la maxim pe Radio Deea, doar-doar nu oi mai auzi aberatiile sefilor si agramatismele scorpiei care cica vorbea in engleza. Am continuat sa vorbesc cu prietenii, din firme concurente sau nu, pe messenger, cu acea optiune de ‘firewall with no proxies’ care la cam scapase specialistilor. Am continuat sa folosesc mailul privat si de la serviciu prin intermediul telefonului mobil (wap), evident petrecand un timp mult mai mare ca e mai greu cu 9 taste decat cu 23.

Oricum, decizia lor cu restrictiile a avut doar doua efecte. IT-istii au stat mai mult peste program ca sa analizeze ce situri noi au aparut ca sa le poata adauga in lista de restrictii. Noi insa am hotarat sa plecam toti la 5,30. Iar pana atunci sa petrecem cam un sfert de timp cu gasirea de solutii prin care sa trecem de filtrele lor. Si pentru a gasi scuze de ce nu am predat si noi, la timp, proiectele: Lipsa de resurse, evident.

Marti, Februarie 13, 2007, 08:50 PM 

Sectiunea 'despre'
     media: 0.00 din 0 voturi

Dupa cum am citit pe roblogfest, un site candidat trebuie sa aiba o sectiune despre. De unde oricine sa isi faca o idee ce e blogul respectiv si ce vrea el de la cititori sau de la viata. O sa substitui acest post cu o sectiune ‘despre’. Nu am cunostinte tehnice despre cum as putea face altfel.

Pentru inceput o sa incep cu inceputul, vorba lui BUG Mafia. Nu voi continua cu urmatorul vers din piesa respectiva, ci voi incerca sa raspund ‚ce e blogul respectiv’.

Dupa cum probabil cinefilii inraiti au sesizat deja, atat numele cat si motto-ul sunt inspirate din filmul ‚Memoriile unei gheise’. Veti putea crede ca sunt fan al acestui film. Dimpotriva. Chiar nu am fost incantat. L-am primit pe un CD de la cineva, de la o fiinta in care credeam mult dar care s-a transformat in deziluzia anului 2006. L-am vazut cand acea fiinta era in Italia, dupa ce-mi promisese ca-mi da un telefon cand vine... si telefon s-a facut!

L-am vazut doar pentru ca ii placea ei si pentru ca, eu tinand la ea, am vrut sa vad despre ce e vorba. Nu mi-a placut, dar mi-a ramas in minte fraza de inceput. Fraza pe care am pus-o ca motto. In fond si corporatistu este tot o gheisa, daca duc comparatia la extrem. De fapt, o comparatie elocventa e chiar postul Are you a consultant or a prostitute? Si daca o gheisa are succes cu memoriile ei, de ce n-ar avea si un corporatist?

De ce n-ar avea si un corporatist spatiul lui unde sa-si spuna parerile, de data asta in mod sincer, despre teamwork, proactive si innovative? De ce n-ar avea propriul dictionar in care sa explice altfel ce inseamna pentru el procesul de evaluare, cat de ‚mult’ il ajuta pe el softul firmei si ce intelege el prin promovari? De ce sa nu existe o galerie de personaje corporatiste pe care le tot evitam cum ar fi elementul de stres, seniorul indoctrinat, scorpia sau pensionistul care ne baga pe noi in mormant pana sa moara el? De ce sa nu vorbesc pana la urma si de viata de corporatist, asa ciudata cum e ea dar care a trezit interesul a cateva sute de cititori?

Continui cu cerinta roblogfest. Ce vrea blogul de fata de la cititori? Mi-aduc aminte cum a inceput totul. A inceput de la Alexandra, o buna prietena din liceu. Mi-era greu sa vorbesc despre ultimele doua deceptii iar Alexandra a spus ca uneori e mai usor sa scrii. Evident, se referea la scrisori, cel mult mailuri. Numai ca societatea a evoluat si de la e-mail la blog n-a fost decat un pas. Cum cele doua deceptii aveau ceva in comun si anume corporatia din care faceam parte, am pus un nume sugestiv blogului. Nu vroiam decat sa pot vorbi liber, sa ma pot gandi oricand inainte de a articula vreun cuvant. Pentru inceput, nu aveam decat un singur cititor de la care vroiam doar sa ma ajute

Treptat insa, descriind factorii din corporatie, m-am abatut de la scopul initial. Am descoperit ca mai puteam avea umor, ca imi face bine sa carcotesc. Scriind noaptea si stand pe messenger am adunat noi prieteni care aveau si ei aceleasi probleme. Ba mai mult, ultimele posturi fiind publicate pe ablog, la sectiunea ultimele insemnari, am adunat alti cititori, care nici macar nu ma stiau. Unii s-au regasit insa si ei, ba chiar m-am trezit publicat pe forumuri. Am primit si comentarii, iar unele dintre ele chiar m-au ajutat. Am descoperit ca pot sa-mi ajut si eu noii cititori, nu numai sa pot primi ajutor.

Ce vrea blogul respectiv de la viata? Oho, dar asta chiar e o intrebare buna adresata de catre cei de la roblogfest. Initial, citind in graba, am crezut ca mi se cere sa raspund ce vreau eu de la viata. Ceea ce ar fi fost intr-adevar o intrebare dificila. De fapt, raspunsul e simplu: Nu stiu. Insa, intrebarea se referea la blog. Voi incerca, eu, unique2, sa ma transpun in rolul propriului blog.

Asadar, eu, blogul corporatistu, a carui viata mi-a fost data de unique2, unicul si totusi al doilea, iata ce vreau de la viata. Vreau ca lumea sa priveasca in curand toate aceste insemnari ca pe niste istorisiri din vremuri mult apuse. Vreau sa nu mai existe corporatisti-scorpii care sa-si verse necazurile personale pe colegii de la birou, nici sa-si demonstreze ambitiile personale in detrimentul tuturor. Nu mai vreau evaluari mincinoase si trase la indigo dupa niste stereotipuri. Si, mai mult decat orice, vreau sa recunoasca in sfarsit si ipocrita care intr-un fel este nas al acestui blog, prin filmul pe care mi l-a recomandat, ca minciunile ei repetate din ultimul timp nu pot convinge pe nimeni. Si ca adevarul poate fi si un lucru bun, daca mai pastreaza cumva in sufletul ei patat notiunea de adevar.

Sper ca am putut sa raspund cat de cat la intrebari. Si sa respect regulamentul concursului. Nu are importanta cine sunt sau de la ce corporatie provin. Intr-un fel, eu sunt... multi. La fel si corporatiile in Romania. Si, ca un corporatist atipic ce m-am dovedit, n-o sa repet aberatiile unui pensionist distrus de genul Guys, we’re the best, the best team, nobody can beats us! Ci o sa urez succes tuturor competitorilor din roblogfest. Fie ca cel mai bun sa castige!

Marti, Februarie 6, 2007, 10:21 PM 

Pensionistul
     media: 0.00 din 0 voturi

Ati vazut Faimosul paparazzo? Cu procurorul Dinica trimis de Marcel Iures sa plimbe cainele in parc? Ei bine, si in corporatie trebuie sa existe un pensionist. Altminteri ar fi o corporatie atipica. Si nu ma refer aici la personalul administrativ. Ci la cineva care trebuie sa fie musai undeva in top. Si care bineinteles te streseaza la greu.

In cazul meu, era cineva din middle management . Tipul de pozitie undeva intre project manager si top manager. Am avut noroc ca se ocupa de un alt tip de proiecte, si ca ocupa un alt etaj, ca atare m-am lovit mai rar de ea. Am observat-o accidental, am crezut ca era din personalul administrativ. Doar o toala mai de soi dar asortata din parti cu pantofii si fusta minijup iti mai spunea din cand in cand ca ar fi manager.

La un moment dat si-a mutat biroul intr-un ‘acvariu’ situat chiar langa biroul meu din open office. Si tot in seara aia si-a gasit firma sa ne scoata pe toti la o terasa la o friptura. Ma uitam la ea cu groaza cum manca precum o fiara cu mainile vorbind in acelasi timp. Intre ea si cainele care se aciuase sub masa nu era nicio diferenta.

Din ziua urmatoare a inceput insa cosmarul. Cred ca am mai vorbit despre asta. Fiind o firma multinationala , cu top manageri straini, limba engleza era o cerinta. Nu de putine ori insa, baba afirmase ca invatase engleza singura din carti. Mare greseala! La urma urmei, chiar ma intreb cum poti sa fii asa de naiv incat sa inveti o astfel de limba fara profesor. Sau fara sa traiesti intr-o tara in care se vorbeste aceasta limba. Cum poti sa inveti doar din carti atata timp cat intre scris si vorbit exista enorm de multe diferente ?!

Urechile mele erau agresate zilnic. Pentru ca, desi era cum era la acest capitol, babaciunea nu vroia sa foloseasca mailul. Ci telefonul, prin interioare. Si bineinteles, conform zicalei Prostul pana nu-i fudul nu e prost destul, nu putea decat sa vorbeasca tare, repede si prost. Eram despartiti de un perete de sticla dar cu toate acestea, vocea ei razbea pana in celalalt capat al open spaceului. Atunci am considerat ca este necesar sa imi cumpar niste casti puternice. Tot atunci am inceput sa ascult Radio Deea, fiind singurul post de radio care scotea mai multi decibeli decat babornita.

Ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred cum se incapatana sa se asorteze companiei ca nuca in perete. Printre toti colegii pe care ii strigam Mihai, Andrei, Lucian, Elena, Maria trebuia sa apara la un moment dat in discutii D-na X. Asta desi erau si top manageri straini la o varsta mai inaintata pe care ii strigam totusi tot Peter, John, Mark sau Merisa, in niciun caz Mr. sau Mrs. Smith. Vorbeam cu/despre ea si ma simteam brusc la Departamentul Confectii de la Apaca.

Cel mai amuzant era cand vorbea ea cu clienti cam tot de varsta ei. Ca de, avea niste proiecte pentru clienti mai micuti, si multi nu apartineau de multinationale . Pe de o parte, era un lucru bun: nu mai vorbea in engleza. Pe de alta parte, avea ocazia sa demonstreze ca normele pe care le stia ea din 1973 sunt mai actuale decat cele pe care le stia clientul din 1968. Si bineinteles, nu putea sa demonstreze decat gesticuland si articuland si hartuind efectiv sarmanul client care mai si platea serviciile. Odata chiar, niste colegi au facut misto de ea, i-au spus ca omul ala a facut un pre-infarct dupa ce vorbise cu ea. Numai ca toate aceste discutii ma amuzau in timpul meu de lucru, facandu-ma sa ma deconcentrez si sa stau din nou pana la ore tarzii ca sa-mi termin treaba.

Pe noi, cei mai tineri ne vedea pisici. Numele nostru de cod era pisi. Atata timp cat proiectul se derula bine, ramaneai pisoi si-ti primeai portia de laptic. Atunci cand insa pensionistul aborda proiectul in mod gresit inca de la inceput iar lucrurile incepeau sa scartaie, erai pisoiul cel rau, deveneai Tom. Brusc, erai tu ala care ti se spusese ce trebuie sa faci de catre atotstiutoare dar nu facusei. Era cuvantul tau contra cuvantului ei, deci nicio sansa sa fie ea discreditata.

Cariera ei in drumul spre pensie nu putea fi stricata de tine. Vroia o incheiere perfecta si nu avea nevoie de greseli. Asa ca fereasca Sfantul sa nu admiti ca greseala era a ta. In fond, ce poti sa-i faci, sa-i zici si tu ca Iures lui Dinica?

Bai, baai, amarasteanule, ti-ai tocit coatele toata viata pe dosare de pesti si pe hoti de butelii? Si-acum in loc de pensie ti-ai pus in minte sa ma-nfunzi pe mine, ma? Ce nu-mi permiti? Du-te, ma, nene-n parc! Plimba cainele, nu vezi ca esti terminat? Nu vezi, ma ca ti-a picat pe mana ghinionul meu? Ma, penisionistule, ma, varsta a patra! Pun pariu ca te lauzi noaptea... la nevasta-n pat cu ce .... caz ai tu!

Din pacate, nu poti. Pensionistii exista si vor continua sa existe in corporatii cel putin pana cand ecartul intre Revolutie si anul curent va depasi 25-30 de ani. S-au infiltrat pe la inceputurile companiei datorita relatiilor cu anumiti clienti dubiosi (de obicei de stat) si care la acea vreme aduceau bani buni de inceput pentru o firma privata. Ei sunt aia care (in rarele cazuri in care chiar stiu ceva) nu vor sa-ti explice de frica sa nu le iei locul. Vor sa iasa la pensie cu nasul pe sus iar pana atunci iti fac viata grea. Timp in care speram ca se vor retrage cat mai curand sa-si plimbe cainii prin parc.

Dar pana atunci ... se cam intampla sa te retragi tu din firma. Ca sa se lafaie pensionistul pana la pensie. Si ajungi iar la vorba lui Iures de la sfarsitul filmului: Ai cas-ti-gaat, pensionistule!

Bucuresti, februarie 2007 – tuturor acelora care au suferit din cauza pensionistilor


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.353
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare