Joi, Decembrie 28, 2006, 07:57 AM 

Softul nostru cel de toate zilele
     media: 5.00 din 1 vot

TeamMate, IDEA, NexGEN, AWSki, ACL, Pentana, Lotus Notes, PMDPweb... Cum? Sa ma opresc? Ti-au venit deja cateva injuraturi?

De ce? Nu te ajuta? Cum poti sa spui asa ceva despre un instrument de project management? Despre maretul si neasemuitul soft. Cel care te invata pas cu pas ceea ce trebuie sa faci. Cel care iti spune exact ce s-a intamplat anul trecut pe proiect. Pentru ca prostul de junior a stat ore intregi sa bage acolo comentarii. Bineinteles, nu atunci. Ca n-avea timp, ci in vara, in afara sezonului. De ce-a trecut auditorul (intern) strada? Simplu, s-a uitat in dosarul permanent si a vazut ca asta a facut si anul trecut. Acum e si mai simplu, te uiti in soft si dai copy-paste ca sa faci la fel si anul asta.

Evident, e un progres imens. Sper ca-mi sesizati ironia. On-going and not (only) archiving system. Award-winning. Platforma PC. Munca tuturor se usureaza brusc. Beneficiem de inalta tehnologie, totul e automatizat. Advanced tool. Management system.

Ma auditeaza nu de mult niste... auditori. Nu pe mine, pe firma asta la care lucrez. E vorba de auditul calitatii, nu stiu de ce am impresia ca va ganditi la alte prostii. O firma de auditori d-asta, mare-mare, Cunoscuta adica. Te rog frumos! Ce vreti voi?, ii intreb eu cu buna pace. Vine asta, sefu lor, de-i ziceau aia mai mici senior: Vreau si eu baza de date cu contracte de vanzare! Contracte? Vrei chestia aia cu 190.000 de inregistrari?, intreb eu nedumerit. Asta da din umeri. Ultima oara cand deschisese Excelul erau doar 65.536 de linii. Pai, da!, zice si el neincrezator, asteptand o solutie salvatoare de la juniori.

Pai si cam in ce format sa fie?, intreb eu ca ospatarul. Intrebarea era retorica. Stiam ca n-au decat Office-ul, asa ca sun la IT. Vroiau baza de date, dau sa le zic la IT-isti sa scoata un release in mdb pentru Access. Pai stai, zic auditorii in cor, ca noi n-avem Office Proffesional! N-avem decat Word si Excel! In loc sa dea cateva sute de EUR pentru niste licente de programe ca lumea de prelucrat baze de date sau macar pentru un Office Pro, firma lor dadea milioane pentru programe d-alea sclipitoare folosite de grup. D-alea de project management. Ca si noi.

In fine, poate esti curios sa stii cum i-am rezolvat. Poate nu te intereseaza totusi. Hai, mai, sa-ti spun! Le-am facut un pivot in Excel construit pe baza de date in SQL si i-am lasat sa-si selecteze cateva fisiere pornind de la filtru pe anul contractului. Evident, la cele 40 de coloane de informatii cat avea Excelul, au mai adaugat si ei vreo 10-12 cu functii d-astea, vlookup, sumif, if. Asa ca 2 zile din 4 au tacut. Aveau de prelucrat baza de date in Excelul care mai mult procesa decat functiona pe cele 3 laptopuri. Timp in care se uitau pe geam cum ninge.

Ne intoarcem in trecut. Ca sa va povestesc o zi normala de munca. Pe la ora 9, ajung la cladirea cu fatada cea de sticla si scot laptopul. Nu porneste, isi face updateuri din retea. Dupa o cafea si un pachet de biscuiti Maia, porneste, inclusiv Yahoo Messenger si Windows Live. Pornesc Lotus Notes dar se blocheaza asa ca nu pot sa-mi verific mailul. E 10. Vine si CSI la serviciu, pentru ea e devreme oricum. Se duce direct la telefon, si incepe sa vorbeasca cu toate cunostiintele despre cat de bine s-a distrat aseara. Iau mp3playerul si dau la maxim pe Radio Deea. Vine si 'la otra'...aa, stai ca pe vremea aia nici nu lucra 'la otra' la noi..... Mda, sunt stresat. Ideea e ca nu prea ma mai pot concentra si iar vine miezul noptii fara sa fac nimic. Si uita asta e ziua de lucru.

Cum? Nu e vina softului, sunt lucruri personale? Bine, luam varianta in care CSI e la Satu Mare, sa zicem. Dupa ce ne-a batut toata seara trecuta la cap ca daca pica avionul... Asadar, e ora 9,30 si laptopul tocmai a terminat de facut updateurile. Se deblocheaza si Lotus Notes pe la 10 si vad ca nu mi-a fost aprobat nici o cerere de overtime. Intru in programul ala maret, si ies repede. Dar nu in mod obisnuit. Ci cu ctrl+alt+del urmat de un End Program. Sincronizez ultima varianta cu ce am eu pe calculator, mai pierd o ora cu sincronizatul bazei de mailuri si plec la client. Acolo, nu ne putem conecta intre noi. Eroare de program. Sunam la firma la IT, dupa 2 ore se gaseste o solutie de compromis. Se blocheaza si Excelul de 3 ori ca nu mai are resurse libere de la o baza de date cu telefoane deschisa in Lotus Notes. Se face seara si ne intoarcem la birou. Inca 2 ore cu sincronizat baze de date. Azi e dead-line de introdus evaluari on-line. On-line cu inca 2000 de oameni din regiune. Evident se blocheaza. Nervi. Am depasit deja ora 22, dau sa fac cereri de overtime in Lotus. Iar se blocheaza, tocmai a esuat sincronizarea de mailuri. Merg acasa la miezul noptii ca sa am de unde ma intoarce peste cateva ore.

Ma intorc a doua zi si sa o iau de la capat. Alti nervi pe calculator si software. Pentru ca asta e caracteristica corporatistului. Foloseste lucruri care ar trebui sa-l ajute, dar nu fac decat sa-l incurce.

Noaptea trecuta am visat frumos. Corporatia imi propusese o noua pozitie. Financiar este ok. Si ca dezvoltare e ok. Aveam si masina de serviciu. E bine, zona orasului e mai buna. Ma duc la clienti mari. Ma intalnesc cu colegii mei si avem timp sa mai stam si de vorba. Am primit un calculator mai bun. Nu se mai blocheaza mailul. Am si sametime, asta chiar e un program util (instant messaging pentru profani). Raman la calculator. Nu mai imi monitorizeaza nimeni dimensiunea mailurilor, pot sa ascult radio pe net, am intranet. Deodata ceva se intampla. Apas Start.... Programs..... Meniul care poarta numele firmei.... Si se rupe filmul si ma trezesc transpirat. Tocmai am apasat numele programului fara egal, cel fara de care nu putem trece strada.

Luni, Decembrie 25, 2006, 01:40 PM 

Un altfel de mesaj de Sarbatori
     media: 0.00 din 0 voturi

Este seara de Ajun, ora 21. Nu ştiu când voi termina mesajul. Încerc sa postez, dar lacrimile îmi curg de fiecare data când încerc să îmi amintesc. Sau să îmi imaginez.

Nu ştiu ce faci tu la această oră, tu cel care citeşti această însemnare. Eu tocmai am citit un e-mail cu o felicitare de la corporaţie. Mesajul ei se poate vedea în poza ataşată la această însemnare. Tradus în limba română (poate singura care lipseşte din mesaj), „Dragoste. Speranţă. Bucurie.” Poate că singura care mi-a rămas este speranţa. Sau cel puţin, am lăsat-o să moară ultima.

Poate că acum te bucuri alături de familie, de prieten/ prietenă sau soţ/ soţie. Ai terminat cu împărţitul cadourilor, ai scăpat de grija cumpărăturilor pentru fiecare membru, mai ales pentru socri/ părinţii ei/lui. Urmează să luaţi masa de Crăciun şi între timp ţi-ai găsit puţină vreme să navighezi pe net şi ai dat de acest blog.

Poate că este un Crăciun special pentru tine. Poate ieri, alaltăieri a fost ziua de care presupun că ţi-a fost puţin teamă. Ziua în care a trebuit să o/ îl prezinţi părinţilor tăi. Sau invers.. ziua în care ai fost prezentat/ (ă) părinţilor lui/ ei. Acum emoţiile au trecut şi te relaxezi în faţa calculatorului. Poate ai trecut şi tu prin ceea ce am trecut eu.. sau poate nu.

Poate eşti o persoană spirituală. Poate ai fost sau la biserică, la slujba de Crăciun. Sau poate te vei duce. Nu ştiu dacă aceasta e dimineaţa sau seara. În filmele pe care le-am văzut eu era seara. Nu mai ştiu dacă filmele erau româneşti sau străine. Singura sursă pe care o am despre orice e legat de religie e televizorul. Presupun că ai primit binecuvântarea pe care o aşteptai. Pe care o meritai, probabil.

Poate as fi putut trai aceleaşi senzaţii ca cele descrise mai sus. Inclusiv cele din ultimul paragraf, deşi e greu de tot să-mi imaginez. Şi nu s-ar zice că n-am imaginaţie bogată. La urma urmei de ce nu? În fond, e vorba de o persoană foarte religioasă, care se duce destul de des la biserică. Lucru care n-a împiedicat-o să mă facă să sufăr foarte mult.

Ar fi fost posibile toate astea. Au fost prea multe orgolii de ambele părţi. Încerc să înţeleg unde am greşit. Dacă am greşit. După cum ar spune Eamon în ultimul cântec „Bring him home”, Now it’s a fucked up situation. Ce voi face? Nimic din ce-am scris mai sus… Voi continua să caut vinovaţi si erori Voi posta mai mult în perioada asta. Voi scrie, voi detalia mai mult dacă voi fi in stare.. E tot ce mi-a rămas şi tot ce pot face acum.

Poate voi primi comentarii la această însemnare. Poate îmi veţi spune lucrurile care se spun de obicei în aceste situaţii din ce în ce mai comune. Că nu merită, că mai sunt destule persoane care merită mult mai mult. Că o să fie bine la urma urmei, că e posibilă o împăcare, etc. Puteţi scrie orice, dar vă implor nu apelaţi la motive religioase, aşa cum au făcut-o deja câţiva. Nu caut religia, nu am căutat-o niciodată şi orice apel la aceasta mă face să sufăr şi mai tare amintindu-mi de trecut..

Caut căldură şi înţelegere. Poate că în fond n-am încetat să caut pe cineva dispărut fără urmă şi în mod neaşteptat. O persoană sinceră şi inocentă. Care i-a lăsat locul altui caracter, care nu mai are nimic comun cu cel pe care îl ştiam. O caut în continuare pe cea care era înainte. Ştiu că e prea vag dar e foarte greu, deja lacrimile îmi curg şiroaie. Promit că voi continua episoadele în categoria de „drame” a blogului.

Am primit multe mesaje de Crăciun. Pe telefon, pe messenger, pe mail, textual… Multe mesaje cu multe cuvinte dulci.. cu colinda fulgilor de nea, cu Santa care coboară pe horn, cu magia sărbătorilor… Nu ştiu ce rost ar avea acum să mă apuc de redirecţionat mesaje. Să fac ce am făcut şi în anii trecuţi.. să iau un mesaj de la unul din prieteni şi să-l redirecţionez către colegii de serviciu şi invers. Îţi doresc să nu (mai) fii niciodată în postura mea. Nu mă refer aici la cea de blogger. La cea de om ajuns la capătul răbdării şi puterii. E cea mai curată şi sinceră urare.

Sărbători fericite! Dragoste. Speranţă. Bucurie.

Miercuri, Decembrie 20, 2006, 01:37 AM 

Generatia urmatoare (She who must not be named)
     media: 0.00 din 0 voturi

Asadar trecuse si vara, prima vara corporatista. Trecusem printr-o evaluare. M-am ferit de cultul senioritatii si am imblanzit scorpii ca sa pot trece mai departe.

Trecuse un an de corporatism si urma adevaratul test: venirea primei noi generatii. Ca orice corporatie cu simt practic, si corporatia mea integra in fiecare toamna un nou val de debutanti, majoritatea proaspat absolventi. Doar urma sezonul. De iarna. Va reamintesc, lucram la un producator mare de schiuri

Aveam deja un dictionar de personaje. Am inceput cu Scorpia, imblanzita ulterior, am continuat cu Seniorul care facuse din pozitie un cult. Dar aveam si o generatie de colegi care au intrat odata cu mine. Noi personaje urmau a completa dictionarul.
Ma intorc in prezent. Urmaresc traficul blogului. Luni sau vineri, sambata sau duminica, ip-ul corporatiei este omniprezent. Colegii ma urmaresc cu interes chiar de la serviciu. Nu conteaza ca e week-end sau e zi de lucru. Pentru corporatist, sambata sau duminica este doar o zi in care poti sa vii la serviciu in blugi si sa vii ceva mai tarziu. De plecat acasa, tot noaptea tarziu pleci.

Uff! Trebuie sa le codez cumva denumirea. De fapt, ce rost are? Sunt doar doua persoane din corporatie care... Am mai scris in insemnarea #2... Care... Care m-au ranit. M-au facut sa sufar, sa ma enervez... Pana la urma sa scriu si blogul asta. Asta ar fi probabil cel mai bun lucru.

Pentru cel de-al doilea personaj nu o sa ma gandesc de pe-acum la o denumire. Pentru ca nu a aparut atunci. Ci mai tarziu. Pentru primul, nu e prima data cand imi pun problema. Acum e usor, nu mai suntem colegi de corporatie. Dar cand eram...

Voi incerca sa folosesc unul din acele nume de referinta. Am inceput cu un CSI. De la 'Corporate Stress Item'. Asta la inceput. Cand a inceput sa faca rau, am denumit-o SE. SE fiind de la 'Source of Evil', inspirat fiind din Charmed. In cele din urma n-am mai vrut sa-i mai mentionez numele de loc. M-am inspirat din personajul Valdemort din Harry Potter. Si am numit-o ca in titlul alternativ al acestei insemnari. E un nume lung. Probabil ma voi referi la ea ca CSI sau CSE pe viitor.

Ce a insemnat generatia urmatoare pentru mine? Generatia urmatoare. Cea cu care sa te tot compari.

Revin la intrebare. Ce a insemnat generatia pentru mine? A insemnat totusi mai mult de CSI. Pana cand CSI a insemnat totul. Si cand am simtit ca totul s-a terminat. Dar am intalnit si cativa prieteni. Care m-au facut sa ma simt mai bine in lungile ore petrecute in corporatie. Aici am invatat sa joc la pariuri, devenind ulterior membru de aur al unei agentii de pariuri. Cu corporatistii mei am mers prima data in Bucuresti la un meci de fotbal. Dar si la un concert in aer liber .

"Generatia urmatoare" a fost un fenomen. O adevarata agentie de presa in care stirile circulau liber si era imposibil sa nu afli totul despre toti. Un stil pe care l-am respins si care s-a intors impotriva mea. Poate daca as fi fost mai informat despre toate barfele... Tot generatia mea si-a atras simpatia unor generatii mai mari. Si tot ea a parut s-o integreze foarte bine mai tarziu si pe ... pe personajul #2 (uf, n-am reusit sa-l codez inca !), aducandu-mi, poate involuntar, un nou sir lung de suferinte.

Sunt multe de spus, nu am reusit decat sa definesc un cadru. De la care sa pornesc. Poate intr-un tarziu va afla si generatia de acest blog. Si in loc sa traga invataminte, vor incerca sa ghiceasca si sa faca pariuri despre cine este She-who-must-not be-named. Despre cine e personajul #2.

Deocamdata se delecteaza cu blogul generatiile mai tinere. Se delecteaza corporatistii de la alta firma din bransa din Germania. Ca si multi alti corporatisti sau potentiali corporatisti din Bucuresti, Constanta, Cluj, Slatina, Barlad, Curtea de Arges , Zalau sau Jibou. Sau din Germania, Franta, Cipru, Olanda, Moldova sau SUA.

Lectura placuta, dragii mei, si in continuare. Va multumesc pentru fidelitate si sper sa va foloseasca memoriile unui corporatist ... ranit.

Vineri, Decembrie 15, 2006, 10:39 PM 

FW: Only for your information
     media: 0.00 din 0 voturi

Din ciclul promotional la fiecare 5 posturi create de mine, cate unul copiat de pe mail redau integral un mail cu numele insemnarii prezente. Primit de la o colega corporatista, bineinteles. Chiar ma intrebam daca si pe mine m-ar fi asteptat aceeasi soarta, daca...... Ok, voi incerca in postul urmator sa explic mai bine ce-i cu mine, ce-am patit. Pana atunci, lectura placuta la mailul urmator:

Odatã, la serviciu, am dat de o colegã nervoasã la toaletã. Iesise dincabinã, îsi netezea fusta si bombãnea: "Stii bancu-ãla cu Itic?". N-amstiut dacã vorbeste cu mine, asa cã am mormãit incert, în asa fel încît, lao adicã, sã reiasã cã eu de fapt cîntam. A continuat si m-a scãpat astfelde propria-mi mutrã buimacã: "Cicã se ruga Itic toatã ziua la Dumnezeu: dã,Doamne, sã cîstig la loterie! Ajutã-mã, Doamne, sã cîstig la loterie, hai,Doamne, zãu, de ce nu mã ajuti si pe mine sã cîstig la loterie?! La unmoment dat, Dumnezeu, agasat de atîta vãicãrealã, se repede la el: mã,Itic, pe cuvînt cã te-am auzit si m-am strãduit din rãsputeri, dar te rogfrumos, ajutã-mã si tu putin: joacã la loterie!"

Am hãhãit cu ea un pic, dar asteptam legãtura dintre banc si motivulreuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, dragã: tocmai am fãcutacum un test de sarcinã care, normal, mi-a iesit negativ. Am plîns caproasta, cu fundul pe colac, fiindcã mã screm de vreo patru ani sã rãmîngravidã si degeaba! Dupã aia însã, brusc, mi-a bubuit mintea cã de laciclul trecut n-am mai fãcut sex, de fapt! Cã eu cu bãrbatã-miu nu neîntîlnim decît 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decît depatru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindcã îmi facpãrul cu drotul, pantofii cu cremã si botul cu ruj."

Verificã-ti agenda, am putea sã ne vedem azi la 1.45 sã luãm lunch-ul si sãfacem un copil?Mã uitam la ea cu ceva ce fusese pînã de curînd admiratie, dar deja nu maieram sigurã: femeie de carierã, obsedatã de promovare, leafã, autoritate siperformantã. Vorbea jumate-n englezã, jumate-n românã, cum se poartã acum,era toatã numai taioare, promousãn, targhet, ãuernes, marchet,pablic-rileisãns, plening, risãrci, fidbec. Damã spirt, cu pãrul prins camadam Ecaterina Andronescu -Abramburica, era deci colega-cea-fãrã-de cusur,carierista care se temea doar de bomba atomicã si de bãrbatii care cred cãfemeile sînt inferioare.

Avea un sot manager, care-si fãcea al doileadoctorat si chelise prematur din cauza studiului nãpraznic si ambitiei de afi sef. Aveau bani, lucrau în multinationale , umblau numai cu nara pe sus, trosneamîndria-n ei. Dar n-aveau copii... Asta lipsea din tabloul perfect. Cînd auîmplinit 30 de ani, au fãcut consiliu de familie , cu pãrinti si cu socri,cu tot, si au decis sã aibã un bãiat si o fatã, neapãrat în ordinea asta.Cînd au împlinit 34, s-ar fi bucurat sã aibã si-un pechinez, numai cãprogamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul.

Ea se scula la 7 sipleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si pleca la 8.02, cuVolkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, îi lãsa si lui ofelie rece, se culca, la 10.45 venea si el, mînca uscãtura. Apoi sestrecura în pat lîngã ea, dar n-o trezea niciodatã pentru sex, fiindcã el trisa, seara nu fãcea dus, nu mai avea timp. Fãcea doar dimineata.

Ea vãzuse-n filme cum femeile de carierã îsi fãceau test de sarcinã laWC-ul firmei, deoarece acasã nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecaredatã era cã numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fãt, mai trebuiasi ceva de le el, parcã. Dar el avea de învãtat ca s-ajungã docent, ea aveade ajuns cea mai sefã si de cîstigat bani. Copiii nu apãreau, iar cuscriifãceau deja consilii numai între ei, hotãrau ceva, însã rezolutia rãmîneanerostitã, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu rãspundeau,erau în miting.Pe ea, ovulatia o prindea numai în brainstormingul pentru campania derelansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pevremuri, cînd erau studenti si obisnuiau sã mai si trãiascã, ea îi desenasedouã ovare si niste puncte pe care le înghesuiau alte puncte, cu coadã.

Femeile s-au opintit cîteva secole sã ajungã egale cu bãrbatii, iar acum numai stiu cum sã scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca nistetîmpite, îi multumim patronului cã ne dã sansa extraordinarã de a lucrasi-n weekend, ca sã ne afirmãm si sã ne tinem de deadline. Sefii pleacã devineri la prînz si-i mai vezi luni dupã-masã, cînd se desteaptã dinmahmutreli de cinci stele.Timp în care ai deosebita onoare de a le tine locul, cã de-aia ai dat atîtdin coate si-ai fãcut ulcer de cînd mãnînci numai kebab în chiflã, laserviciu, ca sã ajungi femeie de nãdejde.

Firma te-a rãsplãtit cu douãdioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tãu personal.Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-eîmpicãtit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent","campanie", "scheme", "rapoarte". În somn, butonul Delete nu merge, nuscapi de pãtrãtici si te trezesti tipînd. Nu pentru cã te înnebunescfolderele, ci pentru cã e deja 7.30 si la 8 trebuie sã fii la firmã si-aidormit strîmb si-ti stã bretonul ca o bidinea.Scuzã-mã, te las putin pe fir, cã mã cere unul de nevastã...

Munca e bunã numai cînd ti-aduce un franc cinstit în buzunar si, mai ales,îti dã si rãgazul sã-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede cã trebuie sãametesti muncind cinci zile pe sãptãmînã si sã ametesti în bar douã zile pesãptãmînã. Ãsta e raportul minim rezonabil.Carierismul e plãsmuirea bolnavã a unor filme imbecile de la Hollywood,care insinueazã cã o femeie poate face orice, dacã vrea ea: ajunge imediatdirector executiv, naste trei pui vii pe care îi hrãneste cu lapte praf,sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe sãptãmînã (sau poatetocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg, sef la Memorial Hospital, nu estresat deloc, face mîncare la copii, spalã vase si-o asteaptã pe ea cumasina la firmã, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cînd opereazã el pecreier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predatpatru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clientisã investeascã.

Femeile care au vãzut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasã drogate degîndul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia cã se poate orice. Cãsotul, copilul, ciobãnescul german si siameza asteaptã oricît, ei latrã launison de mîndrie cã au o directoare în familie.Cînd ambii soti muncesc deopotrivã, ajungi sã le întelegi masochismul, pînãla urmã. Pericolul dospeste abia cînd femeia de carierã are acasã uninginer care scapã la 4.00 de la uzinã, apoi vrea mîncare cu sos, maiouricît de cît curate si putin sex. Muncind ca o disperatã ca sã nu cumva sãfie promovatã alta în locul ei, la o adicã, femeia se înscrie deja ladivortul part-time si faciliteazã hîrjoana extraconjugalã a bãrbatuluiconstrîns de hormoni.

Cînd constati cã fetita ta îi spune "mamã" soacrã-tii (care nici nu te-avrut de norã, fiindcã nu pãreai gospodinã si uite cã stia ea ce stia) sibîzîie cã pe bonã o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tîrziu sã-ti daidemisia. Copilul nu întelege cã tu crãpi muncind ca sã aibã el garsonierã-nBucuresti cînd terminã liceul (dacã l-o termina, cã tu n-ai timp sã-iverifici lectiile). Copilul vrea sã stai lîngã el, caldã, pufoasã, atentã,sã simtã dragostea ca pe o pernã de plus. Dar tu, care-ai rãspuns lacelular si-n clipa cînd te cerea ãla de nevastã, si i-ai spus lui "da",acoperind o secundã telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si aicontinuat sã vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu prea întelegi cumvine chestia asta cu renuntatul la carierã de dragul familiei.

Mircea, fã-te cã trãiesti!Apropo, cînd ti-ai închis ultima datã telefonul, ca sã vezi un film fãrã sãte deranjeze nimeni? Nu e cazul, cã pe vremea cînd ai vãzut tu ultimul filmîncã nu se inventaserã telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roatãsi fir cîrliontat. Vasãzicã: ultimul film vãzut a fost un documentar desprebursa din Tokyo, ultima carte cititã a fost "Notiuni de introducere înciberneticã", ultima iesire în naturã a fost pe ierbuta de la Romexpo, cîndti-a venit delegatia din Danemarca, ultima datã cînd ai gãsit alimentaradeschisã în drum spre casã încã se gãsea nechezol, la taclale cu prietenelestai numai prin mesaje pe robot si odatã i-ai fãcut uneia o confesiune prinfax, încã îi cumperi copilului haine cu douã mãsuri mai mici, fiindcã atîtpurta cînd te-ai angajat, ultima datã cînd ai fi vrut sã faci sex aveaiciclu, iar ultima datã cînd ai fãcut sex te-ai inhibat, fiindcã uitasesisã-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus bãrbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nicin-ai avea cum, ar suna ca dracu, ar trebui sã i-o suieri în timp ce-ti taipielita de la unghii, imediat dupã ce-l ameninti sã nu cumva sã uite sã-ticumpere tampoane cu aripioare si adeziv, cã-ti vine sigur desearã saumîine.Am chiulit si-am sã chiulesc cu voluptate de la muncã, întotdeauna.Chiuleste si tu, salveazã-ti viata, femeie! Atît cît se poate. Ia bunulsimt, în doze homeopatice. Sã stii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viatã le-am cãpãtat fugind de rãspundere. Ceamai bunã bere pe care am bãut-o în viata mea n-a fost la Praga, ca lumeabunã, ci în Herãstrãu, cînd o tãiasem de la sedinta de redactie, lãsîndvorbã cã mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sã strîngapa. Mi-a rãmas în cap (si mie, ca atîtor altora) gafa de la TVR, de laRevolutie, cînd habar n-aveau cã intraserã deja în direct, si cineva i-azis lui Dinescu: "Mircea, fã-te cã lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si-aajuns departe. Pînã cînd vom pricepe omeneste tîlcul acestui îndemn vital,vom continua sã ne prefacem cã trãim.

Luni, Decembrie 11, 2006, 09:28 AM 

Evaluarea
     media: 0.00 din 0 voturi

Este un cuvant cheie in filosofia oricarei corporatii. De obicei se foloseste pentru a justifica diversele promovari si mariri de salarii. Dupa cum s-a vazut si in 'Cultul senioritatii', nu intotdeauna. Pupincurismul ajuta mai mult adesea.

Nici macar in calitatea mea de debutant, nu scapasem de evaluari. Evident, trebuia sa fac evaluare pentru jobul cu Aida. Normal, mi-era frica. La cate imi zisese atunci... Se dadeau si note de la 1 la 7 si nu ma puteam astepta la mai mult de un 3, si acela cu indulgenta.N-a fost insa cazul. Dupa cum spuneam, nu era pana la urma chiar atat de rea. A scris si lucruri bune in evaluare si mi-a dat un 5.

Si uite asa am trecut cu bine de prima evaluare. Fara prea mari eforturi, caci nu prea aveam ce scrie. Oricum mi s-a dictat. Ce insemna chestia asta numita evaluare? Mai exact, procesul incepea cu un an inaintea feed-backului propriu zis. Trebuia definita strategia. Age of Empires era mic copil pe langa jocul intitulat Performance Measurement de catre corporatie.

Pentru a semana si mai mult cu un joc in retea, toate insiruirile de auto-laude care trebuiau scrise inainte de 'a da cuvantul' reviewerului trebuiau introduse in retea. Concomitent de catre 4-5 mii de oameni cat avea regiunea pe serverul careia se afla jucaria. Acum va inchipuiti cam cum putea functiona...
Procesul era de importanta maxima, asa ca s-a lansat un training in sesiuni. Eu fiind cam ocupat cu traduceri (ca prostu de junior trebuie sa faca toate traducerile din firma), am apucat ultima sesiune impreuna cu 3 natural born workacholics, dar si cu un alt junior care tocmai se intorsese din concediu si nu apucase sesiunile precedente.

'Voi ati mai facut evaluari pentru altii?'a intrebat aiurita de la personal (ca HR tot nu-i spun, sa ma si tai!!) La care vine raspunsul workacholicului: 'Depinde de care parte a mesei vorbim' . Intr-adevar, workacholicul vazuse bine. Noi juniorii eram in stanga trainerului, ei, workacholicii faceau front comun in dreapta. Ei erau gameri inraiti in jocurile corporatismului, ei vedeau 'performance measurement' un best-seller in ale game-urilor, ei veneau la serviciu in week-end ca sa joace corporate bullshit bingo folosind drept bilete de bingo evaluarile noastre.

Dar iata cum se juca acest joc si cum se acumulau puncte. La inceputul sezonului, fiecare angajat isi facea strategia. Pana acum nimic diferit fata de Age of Empires. Incepea cu strategia generala. Un obiectiv foarte general si vag de genul 'vreau sa fiu mare'. Si chiar asta scriau toti pana la urma, in mai multe forme. Continua cu 'objectives', un fel de obiective mai concrete, apoi cu 'goals' si 'measurements'. Urma feedback-ul reviewerului insotit si de o nota, dupa care era luata decizia promovarii.

Ati inteles ceva? Nici eu. Sa zicem ca am primit un job sa cumpar ascutitori si creioane de 10 lei. Un job care chiar aparea de multe ori la cei de la administrativ. Ei, aici trebuia sa scrii la strategia generala ceva de genul 'vreau sa contribui la imbunatatirea dotarii administrative a firmei'. Level passed. Level 2: objectives. Era un obiectiv la care mai puteai sa ghicesti scopul, gen 'asigurarea unei gestiuni eficiente a obiectelor de birotica'. Level 3: goals. Deja se vedea luminita. Cum ar suna un 'achizitia necesarului de creioane si ascutitori'.? Si in fine, ultimul nivel pentru reviewee (asa se numea cel revizuit), measurement, adica modul de masurare a obiectivului. Sa zicem: "vreau sa cumpar 10 creioane si 10 ascutitori cu cei 10 lei bugetati". Player 1 (reviewee) - game over.
Player 2( reviewer), level 1: feedback. Aici trebuia introdus un text descriptiv, o combinatie de texte corporatiste cu exemple practice. Ceva de genul: "Reviewee-ul a aratat angajaement si devotament fata de firma. A dat dovada de multa meticulozitate, a cercetat in amanunt fiecare papetarie in oras. A gestionat cu multa responsabilite bugetul de creioane. A dovedit un foarte bun spirit de echipa , delegand si co-ordinand cu succes sarcini de mare responsabilitate cum ar fi verificarea calitatii creioanelor.". Level 2: nota. Aici era standard: 5. Ca trebuia sa fii geniu ca sa iei mai mult, iar daca luai mai putin erai prost. Si ultimul nivel: propunerea. "Reviewee-ul a dat dovada de multa responsabilitate, este pregatit pentru a trece la un more senior position pentru a prelua sarcini mai dificile (sa cumpere scaune)". Aici termina si player 2, iar directorii isi frecau capetele 3 ore in sedinta si afisau scorul (noul salariu).

Iata deci cum ne manca noua timpul o strategie pe care nu o facea nici macar Erste Bank pentru achizitia BCR si iata, printre multe altele, de ce s-a ajuns ca lumina din birourile corporatiste sa stea aprinsa chiar si toata noaptea. Pentru ca de multe ori nu clientii ne mancau zilele si tineretea, ci chiar birocratia din propria ograda. Lucruri inutile inventate in scopul identificarii si solutionarii problemelor nu faceau decat sa nasca alte probleme si mai mari. Nu de putine ori, cei care plecau exclamau invingatori: 'Am scapat de timesheet, gata cu deconturile si NO MORE PERFORMANCE MEASUREMENT !!'. Pe atunci nu puteam aprecia, dar dupa 2 ani i-am inteles perfect

Duminica, Decembrie 10, 2006, 10:04 AM 

Vara corporatista
     media: 0.00 din 0 voturi

Desi in plina iarna, voi vorbi despre vara. Despre cum isi petrece vara un corporatist. Intr-o industrie in care vara sunt cele mai mici vanzari. Sa zicem ca lucrez in productia de schiuri.

Dupa o primavara de intern plina de incertitudini, vara adusese o certitudine: noi clienti (Carrefour, Cora, toti vroiau sa distribuie schiuri ca iau snobii sa mearga la Predeal ) Era rost de munca pentru toata lumea. Ba inca mai mult decat puteam duce. Nu numai ca firma n-a renuntat la stagiarii din practica care au dorit sa ramana dar a mai si angajat cativa debutanti.

Nu erau toti clienti noi, unii erau mai vechi, dar dezvoltam noi produse. Patine si placi, sa zicem... Dar nu conta asta.
Conta ca in sfarsit venise vara dupa o primavara extrem de rece, cu ninsori dese mai ales in martie. Fie vremea cat de rea, cu mocirla sau zapada, codul de conduita cerea 'business attire', deci in pantofi prin zloata in drumul spre metrou. Despre taxiuri cred ca nu e cazul sa mai spun ca nu le puteam deconta decat daca plecam noaptea dupa 11. Ceea ce nu se intampla tocmai rar, dar oricum ramanea drumul de dimineata.

Conta ca terminasem si masterul si nu mai trebuia sa vad fetele pline de reprosuri ale exploatatorilor cand le ceream voie sa plec de la 6h30m PM (desi programul se termina oficial la 6) in loc sa stau cu ei pana in zori. Eram de acum cu o grija in minus, dar ora de ajuns acasa nu se schimba. Daca pana atunci plecam la 9 seara de la facultate, acum plecam pe la 9,30 de la serviciu. Aveam macar satisfactia ca e mai liber la metrou

Era vara si teoretic era cel mai scurt anotimp de munca. Pentru ca, dupa cum am spus, cel putin teoretic, puteam spera si la concediu. La noi, acordarea concediilor a decurs ca in curtea scolii cand se formau echipele de fotbal. Pur si simplu ne-am strans toti in jurul a 2 manageri, care si-au pus primii concediile (ca asa erau regulile in corporatism) urmand ca noi sa primim ce perioade de concediu mai ramaneau. Ca niste catei, primeam restul de la masa bogatilor.

Corporatia este in general o sursa importanta de informatii circulate in soapta. Asa era si a noastra. Asa ca n-a fost greu sa aflu ca in sezonul precedent, vara fusese plictiseala totala. Ceea ce era bine pentru ca era si omu mai odihnit, mai voios, mai om intr-un cuvant. Dar corporatismul facuse ca acest lucru sa aiba si un aspect negativ, prin prisma raportului utilizarii (timp alocat pe clienti/8 ore) care scadea sub 100%. Bun prilej pentru SENIORUL seniorilor sa asupreasca orice persoana ce se nimerea in calea sa atunci cand dadea din greu. Lasa, ca nu mai scrii tu acolo unassigned in timesheet ranjea el fals fara sa se intereseze daca acel debutant era macar liber.

In fine, acum nu mai era cazul, avea sa urmeze o vara fierbinte . O vara fierbinte, din pacate nu numai la figurat, ci si la propriu. Pentru ca intre peretii de sticla ai cladirii construita in cel mai pur stil corporatist, lipsa aparatelor de aer conditionat facea temperatura insuportabila. Problema nu a fost rezolvata nici macar cand administratorul a hotarat in sfarsit montarea aparatelor. Datorita modului ciudat de amplasare prin care aerul iti era suflat de pe perete direct in fata/ ceafa, majoritatea acuzau raceli si migrene asa ca aparatele au ramas de decor. Ma rugam sa plec mai repede la client, ca sa pot respira normal, desi taxiurile al caror aer conditionat provenea doar de la cele 2 geamuri fata deschise iti faceau deplasarea un calvar.

A fost o vara in care am fost implicat intr-un proiect de traducere a unui manual international. Ceva despre schiuri, bineinteles, era facut la Basel, acolo in inima Elvetiei. Ca atare, a trebuit sa stau ceva mai mult la birou iar de fiecare data cand ceasul batea ora 6 ma gaseam intr-o adevarata dilema. Sa ma car cu laptopul dupa mine prin metrou si sa lucrez linistit acasa sau sa raman singur cu scorpia aia mare la birou si sa-mi fac un car de nervi. Care scorpie nu putea sa vorbeasca cu directorii decat intr-un mod foarte strident si intr-o engleza care te facea sa te tii cu dintii de obraji sa nu izbucnesti intr-un ras violent. Pana la urma am gasit solutia salvatoare: mi-am cumparat casti.

Prin iulie sau august am fost martorul unui fenomen de amploare. Devenise ceva obisnuit ca in fiecare zi sa gasesc pe mail 2-3 mesaje cu titlul my last day in ***". Seniori sau juniori, manageri si uneori chiar directori subtiau treptat numarul angajatilor care se re-intregea in septembrie prin valul masiv de juniori. Motivele plecarii erau multe: bani sub masura efortului, munca in exces, neintelegeri cu superiori plini de cultul senioritatii si multe altele. Am observat ca tot mai multi plecau in strainatate pe pozitii usor mai mici, unii chiar la firme din bransa. De altfel am observat si in randul cititorilor acestui blog, "corporatisti" angajati la o firma din bransa mea, dar din Germania. Motivele acestora imi scapa, de aceea voi lansa un sondaj privind cauzele unei astfel de "schimbari". Cu conditia sa ma lamureasca cineva cum bag un sondaj creat in acest blog.

Am reusit sa-mi iau si eu un scurt concediu iar cand am re-venit, cam jumatate din colegii seniori nu mai erau in firma. Din pacate SENIORUL cu S mare, simbolul SENIORITATII, (tot nu-i dau numele, ca tot nu merita) era inca acolo. Din fericire, aveam sa aflu ca va deservi un alt grup de clienti fata de divizia mea. Il mutasera la pantaloni evazati din fas

Vara trecuse repede petrecand serile nu la o bere la terasa, ci in birou cu castile pe urechi la cativa metri distanta de biroul balaurului. Cat o priveste pe Aida, cea din postul 'Imblanzirea scorpiei', aceasta lucra acum cu noua colega. Mi-era cam mila de ea, dar aveam sa constat ca ele se intelegeau foarte bine. Foarte amuzant a fost momentul in care mi-a ajuns la urechi zvonul ca ar pleca Aida. Am intrebat-o pe noua colega daca-i adevarat si cand mi-a confirmat, am luat o fata d-aia de ipocritul ipocritilor spunand: Imi pare rau. Am lucrat cu ea si e foarte de treaba.

Asta a fost un test de corporatist si-l trecusem cu succes. Pana la urma asta este esenta corporatismului, ipocrizia. Nu-mi parea rau, dar nici bine. Aida se mai calmase si oricum era o persoana placuta cand nu lucram cu ea. In plus, era o pavaza buna fata de scorpiile de secretare (mai venise una intre timp) cand ma invarteam pe langa ea.

Vara s-a incheiat.... toamna. Asta nu mi-a spus-o Basescu. Am realizat eu prin septembrie, dupa ce firma ne-a organizat Summer Party. Cocktailuri, mancarica, partenerii cei mari nu s-au lasat pana nu ne-au trantit speechuri despre ce firma mare avem, iar cei de la personal (ca nu-mi vine nici acum dupa 3 ani sa le zic HR) au prestat si ei, zambeau larg si fals. Si cu asta la munca, ca venea toamna si reluam munca pentru toti clientii lasati in pace pe perioada verii. Nu inainte de a face si un team-building. Sper sa-mi postez impresiile despre acesta pana saptamana viitoare.

Miercuri, Decembrie 6, 2006, 11:06 PM 

A better deal with another pimp?
     media: 5.00 din 1 vot

Revin. Citat din "Are you a consultant or a prostitute?" :you constantly wonder if you could get a better deal with another pimp. Nu trecusera decat cateva luni de la intrarea in corporatie si deja ma gandeam cum mi-ar sta la una dintre firmele rivale. Motivul? Ma plictisisem.

Era iarna spre primavara, Anotimp in care firma avea cei mai multi clienti si in care incasa cele mai multe onorarii. Nu acelasi lucru il puteam spune despre vara, un sezon considerat mort pentru orice firma din domeniul in care lucram. Doar v-am spus, vindeam schiuri

Plictisindu-ma eu subit primavara, am zis sa-mi incerc soarta inca din aprilie-mai la firmele ce formau concurenta. Firme care o luasera razna. Mi-a luat ceva timp pana am completat toate formularele lipsite de sens de la standurile Zilele carierei.
De pilda, 'Co. XYZ are urmatoarele share values: kiki, riki, miki. Demonstrati printr-un exemplu cum impartasiti aceste valori'. Simplu, valoarea exploatarii omului de catre om. Cea mai importanta pentru toti corporatistii din lume. Nu era nevoie s-o demonstrez eu, o demonstrau ei cu varf si indesat. Urmatoarea intrebare, un exemplu clasic: 'Unde va vedeti peste 3-5 ani?' Unde sa ma vad? Daca as crede in acel formular, intr-un salon la psihiatrie! Un alt exemplu, 'business awareness':alegeti o companie si spuneti de ce a avut sau nu a avut succes. Deja ma vedeam la un concurs de literatura economica, mai aveam un pic si faceam esee.

Alta rubrica, alta enigma: care a fost cea mai mare realizare de pana in prezent? Interesanta prin prisma faptului ca se adresa totusi unor proaspat absolventi. Si, in fine, nu se putea termina decat cu 'social activities'. Pardon? Am citit eu gresit? O firma care incurajeaza munca excesiva din zori pana noaptea e interesta de social activities? Care? Cele din asa-zisele team-buildinguri?

In fine, primul formular a fost mai greu, la celelalte firme intrebarile fiind ca si trase la xerox. In plus, erau aceleasi de cativa ani buni.

Vine si primul telefon. O voce feminina care ma cearta. Ca in formular am scris ca n-am mai aplicat la ei, dar de fapt mai trimisesem un CV pe fax. Ca de ce n-am fost sincer? Ii explic duduii ca nu sunt ghicitor si ca atare n-aveam cum sa ghicesc ca ei au primit faxul din moment ce n-au dat nici un semn de viata. Dupa care cer scopul si durata apelului. Banuiam ca suna pentru un interviu dar eram chemat pentru un test. Doar pentru un amarat de test. Trebuia sa plec mai devreme de la servici ca sa ma duc sa dau un test la o firma mai slab cotata.

Oricum, eram la master, am inventat repede ceva cu facultatea si am plecat la recrutori. Asa-zisele teste erau niste imitatii palide dupa examenele unei asociatii profesionale (a producatorilor de schiuri), destul de cunoscuta de altfel. O pondere importanta era acordata unui test de gramatica la engleza desi ma indoiesc ca angajatii aveau nevoie de aceasta limba la crasmulitele din provicincie (pardon, moteluri, hoteluri d-astea ce inchiriau schiuri) ce serveau drept clienti.

Dupa numai o zi, primesc un telefon similar de la alta firma. Tot un test, pe deasupra si sambata. Mult mai usor, desi firma era ceva mai renumita. Printre intrebari, unele erau legate de Uniunea Europeana, de devizele si capitalele unor tari.
Dupa aceste pierderi de timp inutile, am fost sunat bineinteles si la nelipsitele interviuri.

La prima firma, the same old story. Deja am impresia ca sunt suspectat de actiuni teroriste. Duduia de vreo 25 de ani de la personal avea inca ganduri necurate. Ca de ce am aplicat si pe fax si pe formular? Daca venisem sa dau foc cladirii? Poate eram spion. Cine stie? Dupa ce isi da cu parerea cam ce caracter am (cica introvertitul clasic - si daca ar afla de blogul asta ? ), ma trimite la un interviu cu un SENIOR. Evident, suferind de cultul senioritatii. Altminteri, nu-mi explic de ce ma tot intreba despre cum ma comport daca nu ma inteleg cu seniorul.
Despre partea tehnica, n-are rost sa insist. I-as face de ras si nu-mi doresc catusi de putin asta.

La a doua, oamenii mai constientizeaza cate ceva, sunt catusi de putin interesati despre ce am facut pana atunci, despre ce clienti am avut, ce-am mai vandut. Nici unii, nici altii nu reuseau insa sa vada decat un pion pe tabla de sah a pietei fortei de munca. Toti aveau atitudinea corporatistului infatuat de tipul: "Ia zi, ma repede, ce stii sa faci? Ia zi, de ce crezi ca te-as lua eu pe tine? Uite ce firma super e, si cati concurenti sunt pe postul asta, cu ce esti tu mai presus ca altii?"

Toti vedeau doar candidati care au doar de primit si care trebuie sa se bata intre ei pentru un loc. Ca la examenul de admitere.Nimeni nu vedea dualitatea contractului de munca. Dupa cum spunea o reclama, un joc, doua parti. De ce nu puteau sa vada atatia experti in HR, Marketing, Tehnic, faptul ca si eu am foarte multe de oferit si pot alege foarte bine intre atatea firme? La un moment dat, un specialist in HR, cu pretentii de psiholog, spunea noilor angajati la un team-building: "Acum nu mai esti la facultate. Te intalnesti cu prietenii tai. Acum ai un job la o firma multinationala . Wow! Ai carte de vizita . Wow! Ai latooop! Wooooow! Trebuie sa stii sa fii responsabil bla-bla-bla".

Hai sa punem altfel problema,corporatistilor! Am absolvit magna cum-laudae o facultate recunoscuta, intamplator sau nu de asociatii internationale. Stiu standarde si practici internationale (ISO, evident ) la un nivel mult peste cel al unor expati (din Norvegia?) si manageri adusi la voi de ochii lumii. Stiu engleza si ma pot descurca onorabil pe orice job. Am facut 4 ani de materii IT si pot aduce multe imbunatatiri la tehnicile folosite in singurul program informatic folosit de firma si anume MS Excel.

Si atunci, corporatistule? De ce sa te aleg eu pe tine ?
Ma intrebi ce am in plus fata de alti absolventi? Dar tu ce-ai fata de alti concurenti?
Vrei sa-ti dau eu un exemplu prin care sa demonstrez de ce am spirit de echipa ? De ce nu-mi dai tu un exemplu prin care sa justifici beneficiile avute in schimbul unei munci prelungite de dimineata pana noaptea?
Ma intrebi unde ma vad in 3-5 ani? Tu unde ma vezi? De ce am eu impresia ca pe 95% dintre cei angajati azi aici nu-i mai vedea si peste 5 ani? Huh?
Cand vorbiti despre practicile internationale de la firma mama de ce nu vorbiti si de extraordinara adaptare la mediul balcanic?Angajarea seniorilor pe microintreprindere este oare o practica internationala? Dar folosirea unei mari forte de munca ieftine? Gasirea chichitelor de natura a diminua impozitul pe salarii, transferul profiturilor in firme off-shore, salarii fixe si ne-negociabile pentru juniori, promovari anuale la norma si cu cresteri salariale mici, astea sunt best practices?

Toate acestea n-ar trebui sa fie si ele valori asumate? De ce nu le inscrieti si pe acestea pe site, pe bannere, la Zilele Carierei?

Teamwork, proactive, innovative? Asta promovati?
Cand, sa zicem se duce unu singur pe proiect, face toata munca si de debutant si de senior si de manager si de reviewer si la sfarsit vine directorul pe Europa de Est sa semneze si gata, asta e teamwork? Cei care sunt in bransa stiu ca nu vorbesc aici de o exceptie. Ci de ceva normal.

De ce nu spuneti asta si la interviuri? De frica sa nu mai vina candidati? Dar daca vin si pleaca dupa un an nu credeti ca e mai rau? Nu va intrebati de la cine vor invata meserie cei nou intrati? Probabil ca nu. Sau poate ca nu va intereseaza. In fond si la urma urmei, obiectivul oricarei organizatii este maximizarea profitului.Am plecat si i-am lasat sa testeze in continuare oamenii. Sa recruteze studenti eminenti care sa-si faca un CV si dupa 2-3 ani sa plece. Over and over again, vorbea Barbarei Streisand.

Am plecat si n-am mai privit in urma. Am memorat numerele de pe care am fost sunat si nu am mai raspuns la ele. . Intr-un fel, mi s-ar fi parut o forma moderna de targ de sclavi sa trec de la un stapan la altul. Am lasat destinul sa hotarasca daca imi voi purta crucea la firma la care eram atunci sau daca voi alege un alt drum.Am lasat firmele sa se bata in termeni de teamwork, innovative si proactive si sa continui (in majoritatea cazurilor) prin a fi singur pe proiect, incorsetat de proceduri si fara posibilitate de opinie.

Sambata, Decembrie 2, 2006, 04:55 PM 

Consultant sau prostituata?
     media: 5.00 din 1 vot

Am bagat 2 posturi rapid aseara, m-a mai lasat inspiratia. De data asta o sa copiez unul ce l-am primit pe mail. O sa ma ajute punctul 22 sa explic in urmatorul post de ce ajunsesem la un moment dat sa caut concurenta. Lectura placuta!

Are you a consultant or prostitute?
Notice the similarities...

1. You work very odd hours.
2. You are paid a lot of money to keep your client happy.
3. You are paid well but your pimp gets most of the money.
4. You spend a majority of your time in a hotel room.
5. You charge by the hour but your time can be extended.
6. You are not proud of what you do.
7. Creating fantasies for your clients is rewarded.
8. It's difficult to have a family.
9. You have no job satisfaction.
10. If a client beats you up, the pimp just sends you to another client.
11. You are embarrassed to tell people what you do for a living.
12. People ask you, "What do you do?" and you can't explain it.
13. Your client pays for your hotel room plus your hourly rate..
14. Your client always wants to know how much you charge and what they get for the money.
15. Your pimp drives nice cars like Mercedes or Jaguars.
16. Your pimp encourages drinking and you become addicted to drugs to ease the pain of it all.
17. You know the pimp is charging more than you are worth but if the client is foolish enough to pay it's not your problem.
18. When you leave to go see a client, you look great, but return looking like hell (compare your appearance on Monday AM to Friday PM).
19. You are rated on your "performance" in an excruciating ordeal.
20. Even though you get paid the big bucks, it's the client who walks away smiling.
21. The client always thinks your "cut" of your billing rate is higher than it actually is, and in turn, expects miracles from you.
22. When you deduct your "take" from your billing rate, you constantly wonder if you could get a better deal with another pimp.

Sambata, Decembrie 2, 2006, 02:03 AM 

Cultul senioritatii
     media: 5.00 din 2 voturi

In ultima vreme am descoperit bloggingul si mi-am adus aminte de vremurile in care eram la liceu. Mi-am adus aminte de secventa in care un profesor de liceu urla cu toata forta la o eleva pentru ca i s-a adresat cu apelativul de "domnule Mihail" si nu "domnule profesor".

Acelasi cult al personalitatii l-am intalnit in anii 2000 la scara larga in societate. Mai intai la televizor unde o serie de emisiuni care pana ieri se numeau "Milionarii de la miezul noptii" sau "Chestiunea zilei" sau "Dimineata devreme", de azi si-au schimbat denumirea in "X show". Unde X este numele buricului pamantului, respectiv acelui cetatean care isi dezvoltase un cult al personalitatii care-l facea sa-si boteze emisiunea cu numele sau. Nu mica mi-a fost mirarea cand pana si in autobuzul 336 l-am auzit pe sofer spunand "Atentie, inchid usile". Normal, nu se mai inchideau singure, el, soferul, era cel care trebuia sa-si puna in evidenta actiunea respectiva.

La o luna dupa aterizarea mea in corporatism, stateam in bucatarie savurand un sandwitch refacandu-mi fortele dupa o dimineata de imblanzit scorpii. Intre timp, scorpia plecase la alt client, lasandu-ma sa lupt singur cu scorpia de secretara. Care de-abia asteptase momentul sa-si plateasca politele si sa-mi gaseasca nod in papura de cate ori eram in preajma imprimantei, a scannerului sau a oricarui alt dispozitiv. Daca-i ceream ajutorul, imi spunea sa ma descurc singur, daca actionam on my own ma agresa verbal ca stric activele firmei. Intre timp, lucrasem cu alt senior, Mihai.

Revenim la bucatarie si la sandwitchul meu. Pe care-l mancam langa Mihai. Moment in care se trezeste el, prea-maretul si prea importantul SENIOR (ca n-are rost sa-i dau tot numele, sa-l fac celebru) sa zica: "Mai, Mihai, i-ai invatat pe JUNIORI s-o taie repede la masa imediat cum te duci tu". Juniorul eram eu. Deja cultul personalitatii se transformase in cultul senioritatii in corporatism.

Indignat, ma uit la ceas. Era 1. In mijlocul pauzei de masa. Ii spun idiotului ca e pauza. "Si ce daca e pauza?" ma repede marele SENIOR. Deja imi sta sandwitchul in gat. "Daca azi ii raspunzi unui SENIOR - continua el cu acelasi tupeu fantastic - maine, poimaine cui ii raspunzi? Unui MANAGER?" Ultimul cuvant il pronuntase ceva mai incet. Pentru el MANAGERUL era acea persoana pe care azi o pupa in cur ca sa ajunga si el maine sa fie MANAGER si sa fie pupat in cur pentru a promova pe altii. El era ratiunea pentru care desenul de mai jos a fost creat.

El, sa-i zicem S de la SENIOR. facea tranzitia de la cultul personalitatii la pupincurism. Era acel personaj paria al oricarei societati, socialista sau capitalista, corporatista sau IMM. Pentru el nu conta ce face, cum face, ce realizeaza, important era sa caute sfintii pe care trebuia sa-i perie ca sa ajunga la Dumnezeu.

"Kiss your way" parea a fi maxima lui. Ulterior, ne-am mirat cu totii de tupeul lui cand unul din debutantii cu care lucra "i-a adus afrontul" de a avea o opinie diferita de a lui. "Faci ca mine ca eu sunt SENIOR si EU ITI FAC EVALUREA!" Aceasta a fost sentinta. Dumenezeu parea mic pe langa maretia lui. El avea instrumentul coercitiv, evaluarea de sfarsit de an, el era atoatestiutorul, lui i se cuvinea un templu pentru simplul fapt ca el era SENIOR iar noi nu.

Nu m-am mirat prea mult cand am observat ca aceeasi atitudine o afisa si fata de superiorii cu o putere mai mica de decizie decat a acelora pe care avusese grija sa-i perie. Deja mi s-a parut ceva normal cand, la solicitarea unui manager mai mic de a termina treaba ceruta, intangibilul SENIOR ii raspunde in doi peri: "Nu sunt liber, vorbeste cu managerul X, el e agentul meu". X era undeva SUS. "Zau, si cu ce comision iti platesti agentul?" a fost intrebarea ramasa fara raspuns caci nepretuitul era prea ocupat sa linguseasca mai-marii inaintea promovarilor.

Ce sa faca sarmanul manager? A muncit peste program sa faca munca trantorului, rostind printre dinti: "Lasa ca te prind eu la evaluari". Care evaluari au trecut iar Maria Sa SENIORUL nu numai ca nu a fost penalizat dar a fost promovat foarte elegant ca SENIOR mai mare. Raspunsul managerului la aceasta miscare a fost previzibil: "A promovat ca a stiut pe cine sa pupe. Si mai ales unde sa pupe".

La un moment dat si-a dat seama ca oricat de multe pupaturi ar reusi, tot va trebui sa munceasca mai mult la nivelul acestei pozitii. Pentru ca, inevitabil, va avea joburi cu seniori pupincuristi care ar pupa pe altcineva cu o putere mai mare decat a lui fiind nevoit sa termine el jobul. Ca atare, a pupat pe cineva de la o firma renumita pentru astfel de practici interne, si s-a carat acolo.

I-au ramas adeptii crescut in acest spirit si promovati cu ajutorul lui la SENIOR. Care au ramas sa-si etaleze si ei cultul senioritatii. Pana in momentul in care vor da peste nas celor corecti prin promovarea lor la SENIOR mai mare, moment in care vor pleca la firma respectivului S. Si lantul slabiciunilor continua. Cel putin atata timp cat vor exista oameni carora le place sa pupe si sa fie pupati in cur.


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.534
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare