Joi, Noiembrie 23, 2006, 12:37 AM 

Imblanzirea scorpiei
     media: 5.00 din 3 voturi

Ziua 1. Day 1. In marea corporatie. Parca nu imi venea sa cred ca sunt acolo. Aveam impresia ca sunt intr-un documentar. Un furnicar de cravate si costume se misca, vorbea, si chiar alerga. Cuvinte in romana si engleza zburdau nestingherit atat de la expati cat si de la romani.

In fine, ne-au bagat putin pe mine si pe ceilalti din generatie (o sa vorbesc si despre generatie in curand) intr-o sala unde ne-au dat celebrele staff guide. Le rasfoiesc repede. Business attire, No pornography internet sites, taxi policy, no compensation for overtime... Nimic despre relatii interpersonale. Mai citesc inca o data. Hm, chiar nu era. O corporatie atipica? Sau realitatea nu era ca in filme?

Trec mai departe. De fapt vreau sa trec mai departe, dar sunt cules de HR si dus la manager. La acelasi manager grabit cu care dadusem si unul din interviuri. Manager care ma paseaza si mai grabit: Aida, ia-l ! Cine e Aida? Cum cine e Aida? Aida e ea, Scorpia! Scorpia tipica oricarei corporatii, cea care scuipa flacari pe nas. In corporatia mea, Scorpia se numea Aida. In alte corporatii se numeste altcumva, dar la noi se numea Aida. Bine, se mai numea si Raluca, si Geta, la un moment dat si-a mai luat si alte nume, dar acum se numea Aida.

Ma masoara scorpia din priviri si zice: Cheama taxi, ca mergem la clpe teren. Nu eram client al taxiurilor, doar era ieftin autobuzul dar scorpia se uita prea fix la mine asa ca pun repede mana pe telefon. Nu stiam nici codul de iesire la exterior, nici vreun numar al unei firme de taxi, aveam doar nadejdea ca cineva ma va vedea si-mi va da niste instructiuni. Ceea ce s-a si intamplat din fericire. Ma incurc de zece ori la adresa, dar pe urma reusesc sa conving un taxi sa vina.

Misiune indeplinita. Nu apuc sa savurez mult succesul caci o voce ma perturba din nou: Pe Marius l-ai chemat? Nu, nu-l chemasem, nici nu stiam cine e si nici nu fusesem informat ca trebuie sa-l chem. 257, se aude din nou semn ca ar trebui sa nu ma mai mir si sa formez de pe telefon interiorul cu pricina. Marius, se aude de la celalalt capat al firului glasul de corporatist conformist al lui Marius. Buna, Marius, sunt x si mi-a zis Aida ca tre sa mergem la y. Esti gata? Marius era gata. Nu era surprins si nu intreba cine sunt necunoscutele x si y, semn ca venirea unor persoane noi in firma si asignarea lor pe proiecte din prima zi era o practica curenta in firma.

Misiune indeplinita din nou. Scorpia intervine din nou: I-ai zis ca am chemat taxi? Nu, din moment ce i-am zis ca mergem la client si e gata, se presupune ca urma sa plecam atunci si ca stie ca vom pleca cu un taxi si nu pe jos. In fine il sun iar, si dupa ce-i spun, Aida imi ordona: Da' du-te tu la taxi si tine-l sa nu plece! Ma conformez, doar doar oi scapa de ea. Dupa 5 minute apar si Aida si Marius. Fac cunostinta repede cu Marius in taxi, asa cum se face in orice corporatie (desi cel mai intalnit mod in care iti intalnesti prima data colegii e chiar la client).

Intreb sa ma aflu in treaba: Trebuie sa spun ceva partenerilor de afaceri x? Raspunsul vine repede: Nu trebuie sa vorbesti nimic, iti zis eu ce trebuie sa faci! Mai bine nu intrebam.

Ajungem acolo, pe teren. Isi descarca ei laptopurile, intre timp mai fac cunostinta cu 3 colegi. Eu n-am laptop. Trebuie sa am grija cand vorbesc cu cineva, sa nu ma ucida scorpia cu privirea. La un moment dat imi da niste devize sa le urmaresc valoarea cu o lista data.

Trag cateva bife pe lista respectiva, la care scorpia imi ia hartia. Pai unde ai documentat? Ce sa fac? Noroc ca tot ea continua luand un pix rosu si tragand o hieroglifa in dreptul fiecarei facturi. La sfarsitul foii mai scrie odata hieroglifa si in dreptul ei scrie, dictand in acelasi timp foarte afectata: traced and agreed with breakdown. Termina de scris privindu-ma inca odata cu repros. Oare cum naiba de nu stiam?

Vine si a doua zi. Deja primesc in sfarsit laptop. Si e-mail. Ma minunez cat de greu poate sa fie si cat de slabut ca performante. Nu apuc mult sa ma bucur de el ca scorpia da indemnul la plecare. Pana ma dumiresc cum se impacheteaza in geanta, scorpia e deja cu laptopul pe umar tarand dupa cele 30-40 de kile ale ei inca 2 genti cu 3 dosare fiecare umplute la refuz cu hartii si cu un hub de retea. Pana s-o prind din urma, are timp sa ajunga pana in dreptul lui Andi, carcotasul firmei, de meserie administrator de flota de masini. Si cum flota avea 3 masini, cu perspective de vanzare a 2 dintre ele, Andi freca menta ca de obicei eliberand cu inteligenta celor 200 CP administrati un scancet trist de ironie: Acum se poarta sa duca femeia gentile, baietii vin in urma fluierand!

Aida da din cap a aprobare, vezi Doamne, ce martir e ea si cat de multe face, in timp ce reusesc sa o prind de urma si sa-i iau gentile. Ajuns acolo, deja puteam si stiam face orice, ca doar facea laptopul. Ia astea si pastuieste-le in fisierul acela! - tuna ea in timp ce eu ma dojeneam pe mine ca nu fusesem atent la orele de romana ca sa stiu ce inseamna verbul a pastui. Le dai Copy si pe urma PASTE, adica le pastuiesti, ma lumineaza ea, indignata de faptul ca a trebuit sa piarda timp sa-mi explice ceva ce trebuia sa-mi fie evident.

Urmeaza noi sarcini. ... Toate notiuni noi. Mai intreb pe cate un coleg una, alta. Scorpia se uita fioros. Renunt. Incerc sa imi dau seama singur. Dar la un moment dat raman singur cu fiara. Aida vede ca sunt in dificultate si reactioneaza: Daca ai terminat, spune. Nu nu permitem sa pierdem timpul. Nu apuc sa spun ca n-am inteles faza cu devizele, ca deja replica ei era pregatita Ti-a spus Raluca de o mie de ori ca.. ... O mie de ori? Poate o data, si atunci am primit un raspuns ambiguu. Crezi ca am timp sa-ti explic? Daca as avea timp sa explic, as face eu!

Ziua urmatoare sunt la birou. Vine si Aida la un moment dat ca sa ma intrebe daca am primit mailul. Nu il primisem, pentru ca intre timp dadusem peste o alta scorpie care era secretara dar se credea politista isterica. Astfel ca n-am putut sa ma misc de la biroul meu si sa ma duc cu laptopul la cel mai apropiat birou care avea si cablu de retea. Reactia Aidei e imprevizibila. Vino cu mine! spune ea destul de tare s-o auda scorpia de secretara. Iau laptopul nu inainte de a-i arunca o privire de sus scorpiei de secretara care fierbea in suc propriu.

Bingo! Descoperisem solutia de imblanzire a scorpiei. Ataca scorpiile mici si vei capata protectiei scorpiei celei mari. Paseam tacticos spre biroul Aidei impuns in spate de privirea criminala a scorpiei de secretara

Intre timp capatasem un nou job. Nu ma refer de cel de ... sa-i zicem consultant, ca e mai generic, pe care eram incadrat la corporatie. Ci pe cel de imblanzitor de scorpii. Inerent unui corporatist. Asta daca nu devii cumva chiar tu scorpie. Sau am devenit si eu iar noii juniori din corporatie vorbesc la fel despre mine cum am vorbit eu despre Aida?

Joi, Noiembrie 16, 2006, 10:24 PM 

Semne
     media: 0.00 din 0 voturi

De obicei, nu cred in semne.
Se intampla sa mai uit ceva p-acasa si sa ma intorc. Daca e vreunul din parinti acasa, am pus-o. Ca sa vezi ce-o sa mi se intample, ca de ce m-am intors, ca o sa-mi mearga prost toata ziua. Dar nu-mi pasa, nu am observat vreodata sa imi mearga mai rau intr-una din aceste zile.
Tot o tragedie este si daca mergem undeva si pe drum ne iese cineva "cu sec". Cu o galeata goala adica. Mai nou, am observat obiceiul si la galeata cu gunoi. Cu alte cuvinte, daca iti iese cineva cu galeata plina de gunoi ducandu-se spre ghena e semn bun. Daca se intoarce de la ghena, e semn rau.

Cand o zi de 13 pica marti, toata lumea ma sfatuieste sa fiu foarte prevazator. Mai ales daca am o actiune care dureaza trei ore. Principiul "Martea, trei ceasuri rele"
Si daca va spun ca am dat multe examene de 3 ore martea si le-am luat pe toate?

In fine, singurul mit care nu se aplica in familia mea era cel al pisicii negre. Nu de alta dar dupa ce aveam o pisica gri inchis si una maroniu-inchis era chiar ridicol.

Dar oare atunci cand esti sunat duminica la 8 seara de cineva care e la serviciu si care iti propune sa trimiti un CV la aceeasi firma de la care cineva-ul asta te suna in loc sa stea acasa cu copilul, asta nu e un semn? Nu e un semn ca ti se va intampla si tie acelasi lucru? Ca vei rata o multime de lucruri cum ar fi savoarea unui sfarsit de week-end stand la serviciu pana noaptea tarziu?

Nu e un semn daca, odata ce ai trimis CV-ul, ti se propun doua variante de interviu: una dupa 9 seara si una in week-end? Nu cumva vei da si tu niste variante similare prietenilor tai pentru a te intalni cu ei? Sau familiei? Sau persoanei iubite?

N-ar trebui incadrat la semne rele si un interviu dat sambata intr-un birou in care toata lumea era la munca? N-ar trebui sa te gandesti ca biroul va fi si pentru tine o casa in zilele de sambata? Ca in loc sa acorzi timpul unor persoane care poate chiar au nevoie de ajutorul tau ti-l vei petrece ca si de luni pana vineri?

Ei bine, NU. Eu unul nu am crezut nici de data asta in semne. Eram ca tot omul acasa duminica seara la 8 uitandu-ma la Gangsta's Paradise la TV. Ca tot era fara reclame. Am fost sunat sa trimit un CV. L-am trimis considerand ca n-am ce pierde. Am fost sunat de mai multe ori la ore tarzii, ca pana la urma sa vin la interviu sambata. Intr-un fel imi convenea, astfel ma puteam duce la ore. Am fost la mai multe interviuri, iar in cele din urma tot duminica mi-a fost comunicat ca pot sa vin.

Important este ca am intrat in gura lupului. De ce? De ce nu? In fond stiam cele 3 alternative. Iar bursa nu mai imi ajungea. Era timpul s-o incerc si p-asta. Sa lucrez intr-o cladire de sticla in care luminile sunt totusi aprinse pentru ca draperiile sunt trase. Sa am o functie cu 3 cuvinte in engleza astfel incat sa n-o poata pronunta nicio rubedenie. Sa vorbesc si eu ca toata lumea trandy jumate in engleza, jumate in romana. Si sa pot pronunta cu mandrie, dar fara sa ma inteleaga cineva: Lucrez la ********!

Duminica, Noiembrie 12, 2006, 10:32 PM 

Alternativa la corporatism
     media: 0.00 din 0 voturi

E primavara. Ultimul an de facultate. Cativa colegi de facultate se agita cu cautatul de joburi. Evident corporatiste. N-am chef sa ma chinui cu asta, mai bine spun ca invat pentru sesiune.

E vara. S-a terminat sesiunea, dar e campionatul mondial de fotbal . Mai bine ma uit la televizor. Deja avizierul facultatii se umple de anunturi de recrutari. Multe multinationale. Lasa ca ma apuc de invatat pentru licenta.

E toamna. Am terminat licenta. Unii colegi sunt deja angajati. Eu nu. Nu stiu ce sa mai inventez. Trec pe holul facultatii si vad numai postere cu corporatii imbiind absolventii sa aplice. Ma opresc in fata altui afis. Tocmai mi-a picat fisa. Dau admitere la studii aprofundate. Mai castig timp astfel cu scuze ca invat la admitere.

Toamna tarzie. Deja CV-ul meu arata o facultate si faptul ca sunt masterand. Si atat. In rest, practica din anul II, de fapt facusem doar lucrarea de practica, trecusem mai rar pe-acolo. Deja se apropia iarna, decid sa caut si eu ceva de lucru, oricum prietenii erau angajati.

Incep sa enumar variantele, excluzand corporatismul. Asadar...

Varianta A. Toata viata la stat

Asta e de fapt o melodie a lui Cotabita. De ce toata viata? Pai daca ai apucat sa lucrezi, nu mai pleci.

Cum ajungi aici? Simplu, pe pile. Spre deosebire de corporatism unde ajungi prin networking. E o diferenta. Am asa ceva? Cam da, nu degeaba ma trag dintr-un oras de provincie.

Incerc sa-mi imaginez o zi normala.
Scularea la ora 6, ca la ora 7 trebuie sa semnez condica. Ajung la 7 si-o semnez. Odata ce-am semnat, pot sa-mi vad linistit de baut cafele si de o barfa mica cu femeia de serviciu. Doar, doar o trece timpul.

Se face 8. Aaa, am uitat de ziar. Inainte de a ajunge la serviciu, trebuie neaparat sa cumpar ziarul. Altfel, risc sa ma plictisesc pana pe la 9-10. Daca are si integrame pe la sfarsit, cu atat mai bine.

Se face 10 - 10,30. Un solitaire ar pica bine. Asta in cazul fericit in care ai un calculator la birou. Daca nu, merge si-o septica cu colegii de birou. Totul e sa-i spui portarului sa tina de sase. Pe-o bere, nu pe gratis.

Pana spre pranz, incerci sa faci un referat, o plansa, sa tai o factura.. Dupa caz. Nu mult, ca pe urma te duci la masa surmenat. Te intinzi cu masa peste o ora, si mai dai si un paharel peste gat, bagat in intreprindere cu tot felul de smecherii (tot spaga la portar e de baza).

Se face 2. Mai ai o ora pana la sfarsitul programului, asa ca daca ai chef mai aranjezi un dosar. Daca nu, lasi pe maine ca ce e mult strica.

Se face 3 si te imbulzesti spre iesire. Daca e zi de salariu, treci pe la bacania de la colt sa lasi jumatate pe mancare.
Te duci acasa si le spui copiilor sa invete. Ca daca n-ai carte, mai tata, n-ai slujba...

Varianta B. La patron

Ma refer la acei patroni care spre deosebire de cei din categoria C, au muncit. Si ca rezultat al muncii, si-a dezvoltat firma ajungand la 10-15 salariati.

Problema patronului e ca investeste in Romania iar problema tarii e ca e populata. Cu tot felul de indivizi, multi cu o mentalitate de lucratori la stat. Care in cele din urma ajung in firma lui.

Acuma intru in scena eu. Si alti proaspat absolventi. Care vedem anuntul de angajare si dorim sa ne angajam la firma patronului nostru constiincios si muncitor. Un vechi proverb spune ca pana la Dumnezeu te mananca totii sfintii. Iar in cazul nostru, sfantul era o "tanti Lina" care nu mai incapea pe scaun si pretindea ca ea te intervieveaza.

Rezultatul: n-ai experienta, n-ai stiut paragraful 2 din modificarea 3 din OG 6 la Codul fiscal etc. Dupa cateva saptamani, era angajata nepoata verisoarei lu' tanti Lina. Nu pe degeaba, pe-o doua pachete de Kent si-o punga de Lavazza.

Varianta C. Sclav la micul intreprinzator

Aici intra nenea ala din reclama cu dealerul autorizat de piese de schimb originale pentru autoturism. Cel care lucreaza pe incredere, dom'le!

In cazul meu n-a fost un nene, a fost o tanti. Care tot pe incredere lucreaza, probabil d-aia nu mi-a facut carte de munca in cele 2 luni cat am stationat pe-acolo.

Oricum, era singura varianta disponibila. Varianta A (de provincie) nu era compatibila cu continuarea studiilor aprofundate (in Bucuresti) iar B-ul era rezervat nepoatei verisoarei lu' tanti Lina.

Pun deci mana pe telefon si-o sun pe tanti Carmen pe numarul dat in Romania Libera . Ma intreaba unde stau dar nu stie unde-i zona Lujerului. Normal, la ea in Husi sunt 2 cartiere, in Bucuresti de unde-or fi aparut atatea? "Lasa - zice ea - ca in strainatate aia lucreaza in alte orase decat in care stau". Iata o caracteristica a micului intreprinzator din Romania: intotdeauna face referinte la strainatate ca un model, evident fara sa fi verificat ca asa e.

Firma era o casuta intr-o curte, in care salasluiau si 2 caini. Lupi. Ar fi trebuit sa-mi dau seama dupa cat de slabi sunt cainii, cam cata consideratie are madam Carmen fata de alte fiinte. Dar am zis ca or fi bolnavi.

Treptat, madam si-a dat arama pe fata. Constructia si terenul nu erau in proprietatea firmei, erau inchiriate. De la Administratia Pietelor, unde sotul era director. Si, desi in contractul de inchiriere scria ca nu spatiul nu se poate re-inchiria, madam scotea bani buni din chiria unei particele din parcela. Legile erau facute pentru a fi incalcate. Daca ai spate. O adevarata filosofie pentru micul intreprinzator

In afara de acea refacturare a chiriei, vorba multa saracia omului. Patroana avea limbarita, dar nu si idei. Limbarita care a facut-o pana la urma sa se desconpire. "Tara asta e in haos - spunea ea. Si nu are sa-si revina, daca voi astia tineri nu alegeti un presedinte tanar si destept cum e .......". In fine, aflam si noi cum de facuse ea rost de spatiu. Totul era un barter politic. Tipic din nou.

O alta caracteristica a acestor intreprinzatori e ocolirea impozitelor. Nu prin facilitati acordate investitorilor, ci prin evaziune. Spre deosebire de manualele de economie, obiectivul organizatiei nu e maximizarea profitului, ci minimizarea acestuia. Pentru ca un profit mai mic aduce un impozit mai mic. Lucru pe care ni-l cerea si patroana.

Am plecat repede dupa doua luni. Dintr-un calcul aritmetic simplu. Decat sa muncesc 48 de ore pentru o anumita suma, mai bine ma apuc de invatat. Daca prind bursa, primesc 75% din aceeasi suma stand in varful patului. Ceea ce s-a si intamplat.
Pana la urma tot din studentie castigam cel mai mult

Miercuri, Noiembrie 8, 2006, 02:08 AM 

Eu, corporatist?
     media: 0.00 din 0 voturi

Am fost dintotdeauna un parior. Sau un gambler cum ar spune corporatistii. Poate nu mereu ca acum membru de aur la gamebookers. Poate (sigur) nu am jucat de la inceput pe bani. Poate ca majoritatea pariurilor (sau prinsorilor) erau cu rudele/prietenii. Dar n-as fi pariat niciodata ca un carcotas anti-american si nedisciplinat ca mine ar putea ajunge vreodata un corporatist. Si pe deasupra intr-o corporatie americana.

In liceu am urat materia intitulata "limba engleza". Nu am putut-o privi decat ca pe o uniformizare, ca pe un mod de a impune un etalon spre care trebuia sa ne indreptam cu totii. Printr-o ironie a sortii, la admiterea in liceu, am picat la informatica si am intrat prin alunecare intr-o clasa de engleza intensiv. Acolo unde, prin colaborarea intre liceu si organizatia "Peace Corps", America, prin intermediul tutorului Melanie, mi s-a aratat cu toate valorile ei (atentie, nu sunt ironic!):
- splendoarea peisajelor intinse si putin explorate dar si mizeria de la periferiile marilor orase;
- literatura clasica dar si cea moderna, adesea transpusa pe muzica (ei da, exista si la ei literatura, daca nu stiati), ambele genuri avand succes la tineri;
- curajul nebunesc al creatorilor de grafitti dar si snobismul detinatorilor de carti de credit in goana permanenta dupa un card Gold sau Platinum.

Treptat, America cea ilustrata de Melanie la orele de engleza, si-a facut aparitia si in realitatea mioritica. Poate dupa cum era firesc, prima intrare a continentului nordic a fost acolo unde atat romanul dar si americanul pierd ore in sir: la televizor. Priveam consternat cum cele 2-3 televiziuni cu licenta de emisie prin satelit isi umpleau programul cu productii usoare U.S. Vedeam cum colegii mei isi pierd timpul uitandu-se la "Bundy" sau "Mash" in timp ce eu imi doream macar o seara cu un serial in genul "Eroii nu au varsta" sau "Casa pentru copiii nostri".

Sistemul de invatamant american prea bine ilustrat in serialele pentru tineret prindea tot mai multi adepti atat in randul colegilor mei, dar si al profesorilor. Referatele indelung documentate si discutate periodic cu profesorii luau fata lucrarilor de control spontane de la noi. Sistemul colegiilor de a-si recruta studentii prin aplicatii scrise ii incanta pe unii mai mult decat un examen scris cu 1000 de candidati in aceeasi sala. Am dat din cap stiind prea bine ca tot americanii sunt cei care recruteaza absolventi de facultati romanesti si nu invers.

Usor, usor, realitatea americana a trecut pragul sticlei. Fructele si legumele modificate genetic si fara nici un gust au inceput sa inlocuiasca fructele atent cultivate de horticultori, minutele romanesti (ei, da, mai cunoasteti acest cuvant?) au fost surclasate de specialitati de fast-food, iar muzica usoara a disparut in defavoarea influentelor pop si R&B. Si exemplele nu se limiteaza aici.

Curios fiind, am incercat sa fac o comparatie intre ceea ce invatasem in liceu si modul in care compatriotii mei au imitat realitatea de peste ocean. Voi relua paragraful de mai sus punand un echivalent autohton pentru fiecare valoare a Americii:
- splendoarea peisajelor intinse si putin explorate (US) = o tara extrem de frumoasa dar cam populata de cetateni ce arunca peste tot resturile de mancare si care vor neaparat sa impuna tuturor propriile preferinte muzicale prin boxe puternice (RO)
- literatura de orice fel apreciata de tineri (US) = literatura? ce-i aia? not trendy, not cool (RO)
- curajul nebunesc al creatorilor de grafitti, adevarate opere de arta desi ilegale (US) = frustrarea pustanilor ce deseneaza organe sexuale in lift si pe scara blocului (RO)
DAR SI
- snobismul celor ce alearga dupa un card Gold sau Platinum (US) = snobismul detinerii unei valize cat mai mari care sa fie umpluta de hartii de 100$ (RO)
- mizeria si periferia de la marginea marilor metropole (US) = ridicolul anumitor trupe de hip-hop care vor sa faca din al lor cartier un Bronx al Bucuresti (RO).
Referitor la acest ultim aspect chiar am observat un videoclip in care baietasii de cartier au ca activitate de rutina jocul de baschet. (Helloooo, cand ati copiat fara sa ganditi pe hip-hoperii din SUA, nu v-a dat prin minte chiar de loc ca romanii nici nu stiu macar cum se joaca sportul asta?)

Realitatea unei globalizari cu influente balcanice si combinata din plin cu apucaturile si mentalitatile romanesti mi se contura din ce in ce mai clar. Realitate careia ii mai lipsea o veriga pentru a-i aduce Romaniei renumele de 'tara tuturor (im)posibilitatilor: corporatismul.

Usor, usor, mai cu cate o cladire de sticla ridicata peste noapte in Bucuresti, mai cu o reclama cu oamenii cu idei de la Minolta, corporatismul si-a facut intrarea intr-o tara in care repartizarea de la facultate sau relatiile constituiau singura modalitate de a te angaja undeva. Lucratul "la patron" devenise deja o alternativa.

M-am lovit de el in ultimii ani de facultate cand promovarea agresiva a corporatiilor cu capital strain a umplut holurile din facultate de birouri de recrutare. Ocazie cu care am aflat ca nu voi fi in cautarea unei slujbe dupa cum ma invatasera parintii, ci a unui job. Ca nu ma va vedea directorul de personal, ci ca voi avea un interviu cu Human Resources Manager . Ca voi avea un drum lung nu de la proaspat recrut la director economic ci de la junior la Chief Financial Officer. In cel mai bun caz.

In domeniul in care studiam, cateva multinationale numarabile pe degete creasera ceea ce se numeste un brand-awareness. Facand ca multi prieteni si colegi sa alerge pentru a prinde un locsor in ceea ce va deveni al doilea camin al lor. Poate chiar primul (daca stau sa ma gandesc ca zilele in care petreceau 12 ore la serviciu erau destul de multe).

Corporatismul a reusit sa-i schimbe intr-un timp relativ scurt pe acei prieteni care au ales calea multinationalelor. Desi lucrau zi lumina iar jumatate din week-enduri erau petrecute la birou, in cele cateva zile pe an in care reuseam sa ne vedem, fata lor se lumina vorbind despre afirmare si integrare, evaluare si promovare, commitment si feedback, deadline si performanta.

Ma amuzau textele comuniste cu 'exploatarea omului de catre om' dar acest lucru imi venea prima data minte cand imi vedeam tovarasii de hoinareala cum isi pierd noptile, nu in cluburi, ca pana acum, ci la birou. Cum goana dupa afirmare si atingerea dead-lineurilor ii facea sa sara peste mese, sa doarma cateva ore pe noapte pentru ca in cele din urma sa-si distruga sanatatea. Toate astea pentru un salariu putin mai mare decat cel mediu si bineinteles pentru a ajunge undeva sus de unde sa-si poata negocia viitorul.

Nu stiam pe atunci cat de adevarate sunt, dar ma intrigau la maxim istorioarele cu exemplele de autoritate si chipurile disciplina date de acesti exploatatori, majoritatea lor parveniti ajunsi pe cai mari prin periat superiori. Poate stim cu totii legenda celui care la aflarea maririi salariului da o petrecere si este dat afara de sefii corporatisti pe motivul incalcarii confidentialitatii. Sau a celui mazilit pe motivul ca a permis accesul unui vizitator in holul cladirii. Sau a altor oameni dati afara pentru ca pur si simplu erau incomozi

Sau a regulilor interne ale unor companii care nu permiteau relatiile intime intre colegi. Simteam deja cum corporatistii se joaca de-a Dumnezeu. Nu le mai ajungea acapararea a peste 50% din viata angajatilor. Vroiau sa se extinda si la restul de 50%, ordonandu-le ce sa (nu) faca in viata lor personala.

M-au deranjat toate acestea dar timpul a trecut. Am asimilat ca si ceilalti romani un vocabular mixt romano-englez pe care sa-l folosesc atat la serviciu dar si in privat. Am asimilat noile realitati chiar si adaptate intr-un mod original (sau mai putin original) la peisajul balcanic. Am intrat si eu intr-un mediu corporatist din lipsa de alternative si am ajuns sa-mi limitez viata personala din ce in ce mai mult. Am fost exploatat si am exploatat mai departe colegii mai juniori vanzand aceleasi iluzii pe care le-am cumparat de la sefii mei.

Si, in fine, ca o ironie a sortii, pe cat de mult ma deranja prohibitia relatiilor personale in unele entitati corporatiste, pe atat de mult m-a facut sa sufar neaplicarea restrictiei si in corporatia mea. Nu o data, ci de doua ori.
Acesta este factorul determinant (in limbaj corporatist, 'triggerul') al acestui blog. Si sper sa pot explica acest lucru in urmatoarele posturi. Si poate voi intelege si eu ce mi s-a intamplat.

Duminica, Noiembrie 5, 2006, 11:49 PM 

Definitia clasica
     media: 3.67 din 3 voturi

Am primit urmatorul articol pe mail. Ca sa am de unde incepe.....

*_Corporatistul_*


-E din Megidia, Bragadiru sau alta metropola. A venit in Bucuresti si a
facut ASE-ul sau o facultate de comunicare, unde s-a implicat in toate
ONG-urile posibile "pt ca vrea sa schimbe ceva". A facut practica 6 luni
la o companie de publicitate. De altfel, daca il intrebi ce vrea sa faca
iti raspunde invariabil: "advertiser, copyrighter, art planner, etc", cu
toate ca nu stie prea bine ce inseamna. Dar a vazut el la TV emisunea aia
cu reclame si e tare cool.

-Isi umple CV cu tot felul de training-uri, cursuri de specializare si
team-buildinguri organizate de niste redusi prin sali de curs pe la ASE
sau alte facultati mai trendy. Neaparat consemneaza ca a luat premiul I in
clasa a 7a. Citeste "Expat Life" si jumatate din frazele pe care le
pronunta sunt in engleza. Are intotdeauna o parere despre oricare spot de
pe TV. Scrie pe forumurile de "advertising" si are o intodeauna o idée mai
buna de campanie decat aia care au facut-o

-Eventual se anagajeaza ca "new business manager" la o agentie parlita cu
sediul printr-un bloc din Berceni. De fapt e agent de vanzari pt pixuri,
agende si ceasuri de perete personalizate. Daca are norocul sa impinga
hartii printr-o companie mai mare deja nu se mai suporta. Poarta
"badge"-ul la gat si cand iese in oras la bere, sa vada lumea unde
lucreaza el. Are 1000EUR pe luna si se considera un om realizat. Isi ia
Clio in leasing din salariu si apartament din banii de nunta. In orice
discutie face cumva se se vorbeasca despre job-ul lui atat de cool.
Despre cum nu are timp de nimic altceva ca e "overworked". Este plin de
deadline-uri, targete, brainstorming, ATL, BTL, projects, pitch,
review-uri, out-door, rate card, packaging, positiong, market share,
consumer, retail, brief, etc.

-Are palm luat in rate si inevitabil il scoate cand e vorba de iesit la
bere ca sa isi verifice programul. Asculta Guta dar in discutiile cu
colegii de munca vorbeste numai de Cafe del Mar si Chillout Moods. Are
carti de vizita comandate cu plata in 2 rate la salariu si la ofera
oricui
si oricand se iveste ocazia. E mandru de costumul lui luat prin cine stie
ce Cora sau Carrefour. "Am un sef de cacat ajuns sus pe
pile.Eu sunt mai capabil ca el dar la noi in firma nu se promoveaza pe
criterii de competenta ". Se da la toate proastele din firma la care
lucreaza si intr-un final victorios (dupa cateva salarii cheltuite ca sa
scoata prostele in oras) se alege cu cea mai urata si cu o portie de
pasarica la 4-5 zile.

-Derivat din urban. El nu are servici, are job. Merge la training-uri.
Face team-building si brainstorming zilnic. In general e un jeg de om care
nu se da in laturi de a pupa in cur pe cine trebuie si a sapa pe restu
pentru a urca si el o treapta. Are multe prietenii de interes si se da cu
cel putin 10 ani mai matur decat este. Poarta tot timpul
costum, uneori fara sacou, alteori fara cravata. Transformarea in
corporatist are loc foarte rapid, in maxim o saptamana dupa ce ocupa o
pozitie de cacat intr-o companie multinationala specializata pe
comercializarea echipamentelor de birotica (agrafe si pixuri).

-E brand manager sau group brand manager intr-o "multinationala" si incepe
toate discutiile cu "din punct de vedere marketing" intr-o
sedinta in care marketingul nu are nici cea mai mica implicatie. Da vina
pe colegii de la "sales" ca nu i-a iesit lui campania publicitara ca "nu
au inteles mesajul reclamei" sau ca "nu sunt in target.
De fiecare data cind vede o reclama care il depaseste are o singura
replica: "cea mai supertare reclama pe care a vazut-o vreodata". De fapt
toate reclamele pe care le vede sint catalogate ca "cele mai supertari".
De obicei se strofoaca fix ca in comediile americane de 2 bani crezind ca
e cool. Utilizeaza extrem de multe englezizme pentru ca asa e la moda:
maaaaan si fachin shit sint doar o parte din ele. cind se intilneste cu
prietenii discuta cu ei in engleza pina cind uita cum se zice la "scaun"
si atunci trece la limba romana.

-Corporatistul e acea persoana pe care o vezi dimineatza la Everest in
Ptza Romana din Bucuresti si isi bea cafeaua tacticos citind un ziar

-Corporatistul e mandru ca primeste al 13-lea salar.
Corporatistul celibatar e rebel in concediu si se duce la Sziget. Cand e
insurat cu corporatista (astia se intalnesc la team buildinguri) se duce
catinel spre Grecia ca "e mai ieftin ca la noi si serviciile sunt
ireprosabile"


E-mail: corporatistu@gmail.com

Cautare

Categorii

Aboneaza-te la insemnari


Dracu

CAPITAL

Ziarul Financiar

Prosport

Blog Status

Vizitatori:304.367
Insemnari:223
Comentarii:275
powered by
www.ABlog.ro
Termeni si Conditii de Utilizare